J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

— Ce sunt alea Weasley Bing-Bong? întrebă Harry, în timp ce urcau.

Ron şi Ginny râseră amândoi. Nu şi Hermione.

— Mama a găsit nişte formulare de comandă, când făcea curat în camera lui Fred şi George, zise Ron încet. Liste lungi cu preţuri pentru toate chestiile pe care le-au inventat. Chestii amuzante, ştii tu. Baghete false şi dulciuri poznaşe, o grămadă de lucruri interesante. A fost o descoperire extraordinară, n-am ştiut că inventaseră toate astea…

— Auzeam mereu explozii din camera lor, dar n-am crezut că făceau ceva concret, zise Ginny. Am crezut că pur şi simplu le plăcea zgomotul.

— Însă majoritatea invenţiilor lor — mă rog, toate — erau puţin periculoase, zise Ron, şi aveau de gând să le vândă, ştii tu, la Hogwarts, ca să scoată nişte bani. Mama s-a supărat rău de tot pe ei. Le-a spus că nu aveau voie să facă aşa ceva şi le-a ars toate formularele de comandă… Oricum, era supărată pe ei. Nu au luat atâtea N.O.V.-uri câte se aştepta ea.

N.O.V. era prescurtarea de la Niveluri Obişnuite de Vrăjitorie, examenele pe care le dădeau elevii de la Hogwarts când împlineau cincisprezece ani.

— Şi a mai fost o ceartă mare, zise Ginny, pentru că mama vrea ca ei să lucreze la Ministerul Magiei ca tata, dar ei i-au spus că n-au de gând să facă asta, ci doar să-şi deschidă un magazin de poante şi trucuri.

Tocmai atunci se deschise o uşă de la al doilea etaj şi se ivi un cap care purta ochelari cu rame de corn şi avea o expresie foarte revoltată.

— Bună, Percy, zise Harry.

— A, bună, Harry, zise Percy. Mă întrebam eu cine face hărmăiala asta. Încerc să lucrez aici, ştiţi şi voi… Am de terminat un raport pentru serviciu… Şi este cam dificil să mă concentrez când cei din jurul meu bubuie în sus şi în jos pe scări!

— Nu bubuim, zise Ron enervat. Mergem. Ne pare rău dacă am tulburat planurile secrete ale Ministerului Magiei.

— La ce lucrezi? zise Harry.

— La un raport pentru „Departamentul de relaţii magice internaţionale”, zise Percy înfumurat. Încercăm să obţinem un ceaun de vrăji cu o grosime standard. Cele din import sunt puţin prea subţiri… Scurgerile se înmulţesc cu aproape trei la sută pe an…

— Raportul ăsta o să schimbe lumea, zise Ron. Pe prima pagină din Profetul zilei, o să apară cu litere de-o şchioapă: „înmulţirea scurgerilor din ceaune”.

Percy deveni uşor rozaliu.

— Poţi să-ţi baţi joc, Ron, spuse el cu obidă, dar, dacă nu, va fi impusă o lege internaţională, am putea să ne trezim că ne invadează piaţa produse de slabă calitate, cu fundul subţire, care ar putea primejdui…

— Da, da, bine, zise Ron şi continuă să urce.

Percy trânti uşa camerei sale. În timp ce Harry, Hermione şi Ginny îl urmară pe Ron, urcând încă trei etaje, strigătele din bucătărie continuau să se audă până la ei. Se părea că domnul Weasley tocmai îi spusese doamnei Weasley despre bomboane.

Camera din vârful casei, unde dormea Ron, arăta la fel ca data trecută când venise Harry la ei. Aceleaşi postere cu echipa de vâjthaţ preferată de Ron, „Tunurile din Chudley”, care zburau şi făceau cu mâna pe pereţi şi pe tavanul în pantă, iar acvariul de pe pervaz, în care înainte erau mormoloci, conţinea acum o broască extrem de mare. Bătrânul şobolan al lui Ron, Pungaşul, nu mai era, însă în locul lui apăruse bufniţa mică şi gri care îi dusese lui Harry scrisoarea de la Ron, în casa de pe Aleea Boschetelor. Ţopăia în sus şi în jos într-o colivie mică şi huhuia necontenit.

— Taci, Pig, zise Ron, strecurându-se printre cele patru paturi cu draperii, înghesuite în cameră. Fred şi George stau cu noi, pentru că Bill şi Charlie dorm în camera lor, îi spuse el lui Harry. Percy stă singur-singurel la el în cameră, pentru că are treburi importante, nu?

— Auzi, de ce îi spui bufniţei tale Pig? îl întrebă Harry pe Ron.

— Pentru că se prosteşte, de-aia! zise Ginny. De fapt numele ei este Pigwidgeon!

— Da, şi ăsta nu este un nume stupid deloc, zise Ron cu sarcasm. Ginny l-a botezat, îi explică el lui Harry. Ea zice că e un nume drăguţ. Am încercat să i-l schimb, dar era prea târziu, nu vrea să răspundă la alt nume. Aşa că a rămas Pig. Trebuie să o ţin aici pentru că îi enervează pe Errol şi pe Hermes. Dacă stau să mă gândesc, mă enervează şi pe mine!

Pigwidgeon zbură fericită prin colivia sa, huhuind ascuţit. Harry îl cunoştea prea bine pe Ron pentru a-l lua în serios. Se plânsese încontinuu şi de şobolanul lui, Pungaşul, însă fusese teribil de supărat când toată lumea fusese convinsă că pisica Hermionei, Şmecherilă, îl mâncase.

— Unde e Şmecherilă? o întrebă Harry pe Hermione.

— În grădină, presupun, zise ea. Îi place să fugărească piticii, nu a mai văzut aşa ceva până acum.

— Deci, lui Percy îi place la serviciu? zise Harry, aşezându-se pe unul dintre paturi şi privind cum jucătorii de vâjthaţ zburau din poster în poster pe tavan.

— Dacă îi place? zise Ron încruntat. Cred că n-ar mai veni acasă, dacă nu l-ar obliga tata. Este obsedat. Nu cumva să zici ceva de şeful lui. „Domnul Crouch spune…” „Iar eu i-am spus domnului Crouch…” „Domnul Crouch este de părere că…” „Domnul Crouch mi-a zis…” Numai asta auzi! Cred că o să-şi anunţe logodna cât de curând.

— Ai avut o vară frumoasă, Harry? îl întrebă Hermione. Ai primit pachetele cu mâncare şi restul?

— Da, mulţumesc mult, zise Harry. Torturile voastre mi-au salvat viaţa!

— Şi ştii ceva de… începu Ron, însă Hermione îi aruncă o privire care îl făcu să amuţească.

Harry ştia că Ron vroia să îl întrebe de Sirius. Ron şi Hermione fuseseră atât de implicaţi în salvarea lui Sirius, ca să nu fie capturat de reprezentanţii Ministerului Magiei, erau aproape la fel de îngrijoraţi ca Harry pentru naşul lui. Totuşi, discuţia despre el, de faţă cu Ginny, nu era o idee bună.

Nimeni în afară de ei şi de profesorul Dumbledore nu ştia cum reuşise să scape Sirius şi nici nu credea în nevinovăţia lui.

— Cred că nu se mai ceartă, zise Hermione, pentru a depăşi momentul penibil, pentru că Ginny se uita curioasă când la Ron, când la Harry. Să coborâm şi s-o ajutăm pe doamna Weasley să pregătească cina, vreţi?

— Da, bine, zise Ron.

Toţi patru ieşiră din camera lui Ron şi se întoarseră jos, unde o găsiră pe Doamna Weasley singură în bucătărie. Părea foarte supărată.

— Mâncăm în grădină, zise ea când ei intrară. Pur şi simplu nu este loc pentru unsprezece persoane aici. Fetelor, duceţi voi farfuriile? Bill şi Charlie aranjează mesele. Cuţite şi furculiţe, vă rog, voi doi, le spuse ea lui Ron şi lui Harry, aţintind bagheta cu mai multă forţă decât ar fi vrut către grămada de cartofi din chiuvetă.

Aceştia ţâşniră din coajă atât de repede, încât nimeriră în tavanul bucătăriei.

— Of, fir-ar să fie, strigă ea, acum aţintindu-şi bagheta către un făraş care începu să traverseze bucătăria, strângând cu îndemânare cartofii. Iar ăia doi! izbucni ea, acum scoţând oale şi tigăi dintr-un dulap, iar Harry îşi dădu seama că se referea la Fred şi la George. Nu ştiu ce o să se aleagă de ei, zău aşa! Nici un pic de ambiţie, ca să nu mai punem la socoteală prostiile pe care le fac…

Trânti o tigaie mare de cupru pe masa de bucătărie şi începu să învârtă bagheta în ea. În timp ce rotea bagheta, începu să curgă un sos dens.