J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

— Winky nu a furat bagheta lui Harry! strigă Hermione.

— Spiriduşul nu era singurul din lojă, zise Sirius încruntat, în timp ce continuă să meargă. Cine altcineva mai era în spatele vostru?

— O grămadă de oameni, zise Harry. Nişte miniştri bulgari… Cornelius Fudge… Familia Reacredinţă…

— Familia Reacredinţă! zise Ron brusc, aşa de tare încât vocea îi răsună peste tot în peşteră şi Buckbeak îşi întoarse agitat capul. Pun pariu că a fost Lucius Reacredinţă!

— Altcineva? zise Sirius.

— Nimeni, zise Harry.

— Ba da, mai era cineva, Ludo Bagman, îşi aminti Hermione.

— A, da…

— Nu ştiu nimic despre Bagman, decât că a fost prinzător pentru Viespile din Wimbourne, zise Sirius, plimbându-se în continuare dintr-o parte în alta a peşterii. Ce fel de om e?

— E de treabă, zise Harry. Se tot oferă să mă ajute cu Turnirul celor trei vrăjitori…

— Zău? zise Sirius, încruntându-se şi mai tare. Mă întreb de ce ar face asta?

— Zice că s-a ataşat de mine, spuse Harry.

— Hm, zise Sirius îngândurat.

— L-am văzut în pădure chiar înainte să apară Semnul Întunecat, îi spuse Hermione lui Sirius. Ţineţi minte? îi întrebă ea pe Harry şi Ron.

— Da, dar n-a rămas în pădure, nu? zise Ron. Imediat ce l-am anunţat despre revoltă, s-a dus în campus.

— De unde ştii? îl întrebă Hermione tăios. De unde ştii unde a Dispărut?

— Termină, zise Ron, nevenindu-i să creadă, vrei să spui că Ludo Bagman a adus Semnul Întunecat?

— E mai plauzibil să-l fi adus el decât Winky, zise Hermione cu încăpăţânare.

— Ţi-am zis, spuse Ron, uitându-se cu subînţeles la Sirius, ţi-am zis că e obsedată de spiri…

Dar Sirius ridică o mână, ca să-l facă pe Ron să tacă.

— După ce a apărut Semnul Întunecat şi spiriduşul a fost descoperit cu bagheta lui Harry în mână, ce a făcut Crouch?

— S-a dus să caute în tufişuri, zise Harry, însă nu mai era nimeni.

— Desigur, murmură Sirius, umblând încolo şi-ncoace, desigur, a vrut să dea vina pe altcineva şi nu pe propriul spiriduş… Şi apoi a concediat-o?

— Da, zise Hermione cu înflăcărare, a concediat-o doar pentru că nu rămăsese în cort ca să fie călcată în picioare…

— Hermione, vrei să termini cu spiriduşul? o repezi Ron. Dar Sirius dădu din cap şi zise:

— Hermione l-a citit pe Crouch mult mai bine decât tine, Ron. Dacă vrei să vezi cum e un om, uită-te bine la cum îşi tratează subordonaţii, nu egalii…

Îşi trecu o mână peste chipul nebărbierit, evident gândindu-se intens.

— Toate absenţele astea ale lui Barty Crouch… Are grijă ca spiriduşul de casă să-i păstreze un loc la Cupa Mondială de Vâjthaţ, dar nu se deranjează să vină să urmărească meciurile. Lucrează din greu să readucă în atenţie Turnirul celor trei vrăjitori, apoi nu vine nici la el… Nu e genul lui Crouch… Dacă a mai lipsit vreodată fie şi o zi din motive de boală, îl mănânc pe Buckbeak!

— Atunci, îl cunoşti pe Crouch? zise Harry.

Chipul lui Sirius se întunecă. Brusc, arăta la fel de înspăimântător ca în noaptea în care se întâlniseră pentru prima oară, când Harry îl credea pe Sirius criminal.

— O, îl cunosc foarte bine pe Crouch, zise el încet. El a fost cel care a dat ordin să fiu trimis la Azkaban… Fără nici un fel de proces.

— Poftim? întrebară Ron şi Hermione într-un glas.

— Glumeşti! spuse Harry.

— Deloc, întări Sirius, luând o altă îmbucătură dintr-un copan de pui. Crouch era şeful Departamentului de Punere în Vigoare a Legilor Magice, ştiaţi?

Harry, Ron şi Hermione clătinară din cap.

— Se spunea că va fi viitorul Ministru al Magiei, continuă Sirius. Un mare vrăjitor, Barty Crouch, ştie extraordinar de multă magie şi este foarte însetat de putere. O, niciodată nu a fost un suporter al lui Cap-de-Mort, zise el, văzând expresia de pe chipul lui Harry. Nu, Barty Crouch a fost mereu împotriva părţii întunecate. Dar mulţi dintre cei care erau împotriva Magiei Negre… Ei bine, nu aveţi cum să înţelegeţi… sunteţi prea mici…

— Asta a zis şi tatăl meu la Cupa Mondială, zise Ron, pe un ton puţin enervat. De ce nu ne spui, totuşi?

Un zâmbet apăru pe chipul slab al lui Sirius:

— Bine, o să vă spun…

Se mai duse o dată până în capătul peşterii, se întoarse şi apoi spuse:

— Imaginaţi-vă că ar veni din nou la putere Cap-de-Mort. Nu ştiţi cine îi sunt suporterii, nu ştiţi cine lucrează pentru el şi cine nu. Ştiţi însă că îi poate controla pe oameni şi îi obligă să facă lucruri îngrozitoare, fără ca aceştia să se poată opune. Te temi pentru tine însuţi, pentru familia ta şi pentru prietenii tăi. În fiecare săptămână auzi de alte decese, de alte dispariţii, de alte torturi… Ministerul Magiei e la pământ, nu ştie ce să facă, încearcă să ascundă totul de Încuiaţi, dar între timp mor şi Încuiaţii. Teroare peste tot… panică… multă confuzie… Aşa a fost în trecut… Ei bine, asemenea vremuri scot câteodată la iveală ce e mai bun din unii oameni şi ce-i mai rău din alţii. Principiile lui Crouch or fi fost bune la început, probabil… Nu am de unde să ştiu. A urcat repede în Minister şi a început să dicteze măsuri foarte aspre împotriva suporterilor lui Cap-de-Mort. Aurorii au primit noi puteri. Puteau să ucidă, nu numai să captureze forţele răului, de exemplu. Şi nu am fost singurul care a fost dat fără proces pe mâna Dementorilor. Crouch a luptat împotriva violenţei cu violenţă şi a autorizat folosirea Blestemelor de Neiertat contra suspecţilor. Aş spune că a devenit la fel de crud şi nemilos ca mulţi dintre cei din partea întunecată. Desigur, avea şi el suporterii lui… O grămadă de oameni credeau că făcea lucrurile cum trebuie şi mulţi îşi doreau ca el să preia conducerea Ministerului Magiei. Când Cap-de-Mort a dispărut, părea doar o problemă de timp până când Crouch avea să primească postul de ministru. Dar a avut loc o întâmplare nefericită…

Sirius zâmbi sumbru.

— Propriul său fiu a fost prins cu un grup de Devoratori ai Morţii care reuşiseră să evite cu vorbe mieroase închisoarea de la Azkaban. Se pare că încercau să-l găsească pe Cap-de-Mort şi să-l readucă la putere.

— Fiul lui Crouch a fost prins? tresări Hermione.

— Da, zise Sirius, aruncându-i osul de pui lui Buckbeak şi aşezându-se iar pe jos, lângă pâinea pe care o rupse în jumătate. Neplăcut şoc pentru Barty, îmi imaginez… Ar fi trebuit să stea mai mult pe acasă cu familia, nu? Ar fi trebuit să plece mai devreme de la serviciu din când în când… Să fi ajuns să-şi cunoască fiul…

începu să înfulece bucăţi mari de pâine.

— Adevărat? Fiul lui chiar era Devorator al Morţii? întrebă Harry.

— Habar n-am, zise Sirius, încă mâncând din pâine. Eram la Azkaban când a fost adus fiul lui Barty. Cea mai mare parte din ce v-am povestit am aflat după ce am ieşit. Băiatul a fost prins cu siguranţă — pot să pariez cu viaţa — în compania unor Devoratori ai Morţii, dar s-ar fi putut foarte bine să fie în locul nepotrivit la momentul nepotrivit, exact ca şi spiriduşul de casă, Winky parcă…

— Crouch a încercat să-şi scape fiul? şopti Hermione. Sirius râse, dar râsul lui semăna foarte bine cu un lătrat.

— Dacă a încercat să-şi scape fiul? Crouch? Parcă ghiciseşi ce fel de om e, Hermione! Orice însemna un pericol pentru reputaţia lui trebuia să fie eliminat, îşi sacrificase întreaga viaţă ca să fie Ministrul Magiei. L-aţi văzut cum şi-a concediat spiriduşul de casă devotat pentru simplul motiv că cineva ar fi putut face vreo legătură între el, incoruptibilul Barty, şi Semnul Întunecat. Asta ce vă spune despre el? Afecţiunea paternă a lui Crouch a fost de ajuns cât să-i permită fiului său un proces şi, din câte am auzit, nu a fost decât un pretext ca Barty să arate lumii cât îşi ura fiul… L-a trimis direct la Azkaban.