J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

— Winky păstrează… Hâd… secretele stăpânului, zise ea revoltată, legănându-se şi mai tare, şi încruntându-se la Harry şi privindu-l cruciş. Dumneavoastră… Hâd… băgaţi nasul în toate…

— Winky n-are voie să vorbească aşa cu Harry Potter! zise Dobby mânios. Harry Potter e curajos şi nobil, şi Harry Potter nu bagă nasul!

— Îşi bagă nasul… Hâd… în treburile personale şi secrete… Hâd… ale stăpânului… Hâd… Winky este bun spiriduş de casă… Hâd… Winky tace… Hâc… oamenii încearcă să… Hâd… afle… Hâd…

Lui Winky îi căzură pleoapele şi brusc alunecă de pe taburet în faţa şemineului, începând să sforăie zgomotos. Sticla goală de Berezero se rostogoli pe podeaua cu dale de piatră.

Şase spiriduşi de casă veniră repede, uitându-se dezgustaţi la ea. Unul dintre ei ridică sticla şi ceilalţi o acoperiră cu o faţă de masă mare, în carouri, şi îi aranjară cu grijă colţurile, ascunzând-o în totalitate pe Winky sub ea.

— Nouă pare rău că văzut aşa ceva, domnilor şi domnişoară! chiţăi un spiriduş din apropiere, clătinând din cap şi părând foarte ruşinat. Sperăm să nu ne credeţi pe toţi ca Winky, domnilor şi domnişoară!

— E nefericită! zise Hermione exasperată. De ce nu încercaţi să o înveseliţi, în loc să o ascundeţi sub o faţă de masă?

— Ne scuzaţi, domnişoară, zise spiriduşul de casă, făcând iar o plecăciune, dar spiriduşii de casă nu avut astfel de cazuri până acum…

— O, pentru numele lui Dumnezeu! zise Hermione supărată. Ascultaţi-mă, cu toţii! Aveţi aceleaşi drepturi ca şi vrăjitorii să fiţi fericiţi! Aveţi dreptul la concedii, salarii şi haine decente, nu trebuie să faceţi tot ce vi se spune… Uitaţi-vă la Dobby!

— Domnişoara să nu-l implice pe Dobby în asta, murmură Dobby, părând speriat.

Zâmbetele vesele de pe chipurile spiriduşilor din bucătărie dispăruseră. Se uitau dintr-o dată la Hermione, de parcă ar fi fost nebună şi periculoasă.

— Adus la domnu’ mâncarea în plus! chiţăi un spiriduş de lângă cotul lui Harry şi îi aruncă în braţe un jambon mare, douăsprezece prăjituri şi nişte fructe. La revedere!

Spiriduşii de casă se strânseră în jurul lui Harry, Ron şi Hermione şi începură să-i împingă către uşă cu mâinile lor mici.

— Mulţumesc pentru şosete, Harry Potter! strigă Dobby amărât, din faţa şemineului unde stătea, lângă faţa de masă umflată sub care se afla Winky.

— N-ai putut să taci din gură, nu, Hermione? zise Ron supărat, când uşa bucătăriei se trânti în urma lor. Acum nu or să mai vrea să-i vizităm! Am fi putut să aflăm mai multe despre Crouch de la Winky!

— Ah, de parcă ţi-ar păsa de asta! zise Hermione batjocoritoare. Ţie îţi place să vii aici pentru mâncare!

Ziua următoare fu destul de încordată. Harry se sătură atât de tare de certurile dintre Ron şi Hermione, încât duse mâncarea lui Sirius sus, în camera bufniţelor, de unul singur în acea seară.

Pigwidgeon era mult prea mică pentru a căra jambonul până sus pe munte de una singură, aşa că Harry trimise încă două strigi să-l ajute. După ce acestea zburară către asfinţit, arătând foarte ciudat cu pachetul mare între ele, Harry se aplecă peste pervaz, cercetând împrejurimile castelului, până spre vârfurile copacilor întunecaţi din Pădurea Interzisă şi până la pânzele în vânt ale corăbiei celor de la Durmstrang.

O bufniţă zbură prin norul de fum care ieşea din coşul lui Hagrid, direct către castel, pe lângă turnul bufniţelor, şi dispăru înăuntru. Uitându-se în vale, Harry îl văzu pe Hagrid săpând de zor în faţa colibei sale. Harry se întrebă ce făcea. Părea să pregătească o nouă grădină de legume. În timp ce privea într-acolo, o văzu pe Madame Maxime ieşind din trăsura celor de la Beauxbatons şi ducându-se la Hagrid. Părea să încerce să lege o conversaţie. Hagrid stătea sprijinit pe lopată, dar nu părea dornic să lungească discuţia, pentru că la puţin timp după aceea Madame Maxime se întoarse la trăsură.

Nevrând să se întoarcă în Turnul Cercetaşilor şi să-i audă pe Ron şi pe Hermione certându-se, Harry îl privi pe Hagrid cum săpa de zor, până când îl înghiţi întunericul. Bufniţele din jurul lui Harry începură să se trezească, trecând grăbite pe lângă el şi zburând în noapte.

La micul dejun din dimineaţa următoare, supărarea dintre Ron şi Hermione părea să se fi mai atenuat şi, spre uşurarea lui Harry, predicţiile sumbre ale lui Ron, cum că spiriduşii de casă vor trimite mâncare mai puţină şi mai proastă la masa Cercetaşilor pentru că Hermione îi insultase, se dovediră false. Şunculiţa, ouăle şi scrumbiile afumate erau la fel de bune ca de obicei.

Când sosiră bufniţele cu poşta, Hermione se uită în sus nerăbdătoare. Părea să aştepte ceva.

— Percy n-a avut când să răspundă, n-ar fi avut timp, zise Ron. Am trimis-o pe Hedwig abia ieri.

— Nu, nu e asta, zise Hermione. M-am abonat la Profetul zilei, m-am săturat să aflu totul de la Viperini.

— Bună idee! zise Harry, uitându-se şi el în sus la bufniţe. Hei, Hermione, cred că ai noroc…

O bufniţă gri tocmai zbura spre Hermione.

— Dar nu are nici un ziar, zise ea, părând dezamăgită. E… Dar, spre uimirea ei, bufniţa gri ateriză în faţa farfuriei, urmată îndeaproape de patru bufniţe de şură, o bufniţă brună şi una roşcată.

— Câte abonamente ai făcut? o întrebă Harry, înşfăcând paharul Hermionei înainte de a fi dărâmat de puzderia de bufniţe care se înghesuiau toate în faţa ei, fiecare încercând să-şi livreze prima scrisoarea.

— Ce Dumnezeu? zise Hermione şi luă scrisoarea de la bufniţa gri.

O deschise şi o citi.

— Să fim serioşi! zise ea, înroşindu-se.

— Ce e? întrebă Ron.

— Este… Ce tâmpenie…

Îi arătă scrisoarea lui Harry, care văzu că nu era scrisă de mână, ci era compusă din litere care păreau decupate din Profetul zilei.

EŞTI O FATĂ AFURISITĂ. HARRY POTTER MERITĂ MAI MULT. ÎNTOARCE-TE DE UNDE AI VENIT, ÎNCUIATO.

— Sunt toate la fel! zise Hermione disperată, deschizând scrisoare după scrisoare. „Harry Potter poate fi mult mai fericit fără una ca tine…” „Ar trebui să fii fiartă în ouă de broască…” Puah!

Deschise ultimul plic şi din el se scurse un lichid verde-gălbui, cu un miros pregnant de benzină, chiar pe mâinile ei, care începură să se umple de băşici mari şi galbene.

— Puroi nediluat de Bubotuburi! zise Ron, luând plicul cu două degete şi mirosindu-l.

— Au! exclamă Hermione, cu lacrimi în ochi, în timp ce încerca să îşi cureţe mâinile cu un şerveţel, dar acum degetele îi erau acoperite cu atât de multe buboaie, încât părea să poarte nişte mănuşi groase şi noduroase.

— Ar trebui să te duci în aripa spitalului, zise Harry, în timp ce bufniţele din jurul Hermionei îşi luau zborul, o să-i spunem profesoarei Lăstar unde te-ai dus…

— Am prevenit-o! zise Ron, în timp ce Hermione ieşea repede din Marea Sală, ascunzându-şi mâinile. Am prevenit-o să nu o supere pe Rita Skeeter! Uită-te la asta… „Am citit în Săptămânalul vrăjitoarelor cum te joci cu inima bietului Harry Potter. Nu-i frumos, băiatul a avut destule necazuri! O să-ţi trimit un blestem de îndată ce o să găsesc un plic destul de mare.” Chiar că ar trebui să se păzească, nu, Harry?

Hermione nu veni la „Ierbologie”. Când Harry şi Ron ieşiră din seră înainte de ora de „Îngrijire a Creaturilor Magice”, îi văzură pe Reacredinţă, Crabbe şi Goyle coborând treptele de piatră dinspre castel. Pansy Parkinson şuşotea şi râdea cu şleahta ei de fete de la Viperini. Zărindu-l pe Harry, Pansy îi strigă: