J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

— Ei bine, e clar că Rita nu foloseşte o pelerină care s-o facă invizibilă! gâfâi Hermione cinci minute mai târziu, ajungându-i din urmă pe Harry şi pe Ron în holul de la intrare.

Îi trase lui Harry o mână de pe una dintre urechile mişcătoare, ca să o poată auzi.

— Moody zice că nu a văzut-o în apropierea mesei juriului la a doua probă, şi nici pe lângă lac!

— Hermione, ajută la ceva dacă îţi spun încă o dată s-o laşi baltă? întrebă Ron.

— Nu! zise Hermione încăpăţânată. Vreau să ştiu cum m-a auzit vorbind cu Viktor! Şi cum a aflat de mama lui Hagrid!

— Poate că v-a pus microfoane, zise Harry.

— Microfoane? zise Ron absent. Cum adică, un fel de foane mai mici?

Harry începu să le explice despre microfoanele ascunse şi despre modurile lor de înregistrare.

Ron era fascinat, dar Hermione îi întrerupse:

— Voi nu aveţi de gând să citiţi odată „Hogwarts. Scurtă istorie”?

— La ce bun? zise Ron. O ştii pe de rost, putem să te întrebăm pe tine.

— Toate înlocuitoarele astea pentru magie, pe care le folosesc Încuiaţii — electricitatea, computerele şi radarele, toate astea — nu funcţionează în jurul castelului Hogwarts, este înconjurat de prea multă magie… Nu, Rita se foloseşte de magie ca să tragă cu urechea, aşa trebuie să fie… Dacă aş reuşi să aflu despre ce e vorba… Ooh, dacă e ilegal, am prins-o!

— Nu avem destule griji pe cap? o întrebă Ron. Acum trebuie să începem şi o vendetă contra Ritei Skeeter?

— Nu ţi-am cerut ajutorul! se răsti Hermione. O să mă descurc singură!

Urcă înapoi scara de marmură fără să se uite înapoi. Harry era convins că se ducea la bibliotecă.

— Harry, pe cât facem pariu că o să vină cu insigne pe care o să scrie „O Urăsc pe Rita Skeeter”? zise Ron.

Hermione nu le ceru însă ajutorul nici lui Harry, nici lui Ron, ca să se răzbune pe Rita Skeeter, lucru pentru care îi erau amândoi recunoscători, fiindcă aveau din ce în ce mai multe teme înaintea vacanţei de Paşte. Harry se minuna, pur şi simplu de felul în care reuşea Hermione să găsească timp să caute metode magice de tras cu urechea şi să se descurce şi cu şcoala. El muncea pe brânci numai ca să îşi facă toate temele şi avea grijă să îi trimită tot timpul pachete cu mâncare lui Sirius. După vara care trecuse, nu uitase cum era să-ţi fie foame încontinuu. O dată cu pachetele cu mâncare, îi trimitea şi scrisori lui Sirius, spunându-i că nu se mai întâmplase nimic ieşit din comun şi că încă aşteptau un răspuns de la Percy.

Hedwig nu se întoarse decât la sfârşitul vacanţei de Paşte. Scrisoarea lui Percy era pusă într-un pachet cu ouă de Paşte trimise de doamna Weasley. Şi oul primit de Harry, şi cel al lui Ron erau de mărimea ouălelor de dragon şi erau pline cu ciocolată de casă. Oul Hermionei era mai mic chiar şi decât unul de găină. Rămase tablou când îl văzu.

— Mama ta nu citeşte Săptămânalul vrăjitoarelor, sper… Nu-i aşa, Ron? întrebă ea încet.

— Ba da, zise Ron, cu gura plină de ciocolată. O ia pentru reţete.

Hermione se uită cu tristeţe la oul ei micuţ.

— Nu vrei să vezi ce a scris Percy? o întrebă Harry repede, ca să îi abată atenţia.

Scrisoarea lui Percy era scurtă şi enervantă.

După cum le spun mereu celor de la Profetul zilei, domnul Crouch şi-a luat o pauză binemeritată de la serviciu. Trimite bufniţe regulat, cu instrucţiuni pentru mine. Nu, nu l-am văzut, dar cred că nu mi se poate reproşa că nu recunosc scrisul propriului meu şef. Am destule de făcut şi fără să fiu nevoit să clarific asemenea zvonuri ridicole. Vă rog nu mă mai deranjaţi dacă nu e ceva important Paşte fericit!

Începutul semestrului de vară ar fi însemnat de obicei că Harry trebuia să se antreneze pentru ultimul meci de vâjthaţ al sezonului. În acest an însă, în aceeaşi perioadă avea loc a treia şi ultima probă a Turnirului celor trei vrăjitori pentru care trebuia să se pregătească, dar încă nu ştia ce avea de făcut. În sfârşit, în ultima săptămână a lui mai, profesoara McGonagall îl reţinu după orele de „Transfiguraţie”.

— Trebuie să te duci la stadionul de vâjthaţ diseară la nouă fix, Potter, îi spuse ea. Domnul Bagman va fi acolo ca să le spună campionilor în ce constă a treia probă.

Aşa că la opt şi jumătate în acea seară, Harry îi lăsă pe Ron şi pe Hermione în Turnul Cercetaşilor şi coborî. Când traversă holul de la intrare, Cedric tocmai venea dinspre camera de zi a Astropufilor.

— Ce crezi că e? îl întrebă el pe Harry, în timp ce coborau împreună treptele de piatră, sub cerul înnorat. Fleur tot vorbeşte despre tunele, bănuieşte că o să trebuiască să găsim o comoară.

— Asta nu ar fi foarte rău, zise Harry, gândindu-se că ar putea să-i ceară lui Hagrid un Niffler ca să rezolve problema în locul lui.

Traversară pajiştea întunecată către stadionul de vâjthaţ, trecură printr-o gaură dintre tribune şi ajunseră pe teren.

— Ce i-au făcut? zise Cedric indignat, încremenind locului.

Terenul de vâjthaţ nu mai era neted şi plat. Arăta de parcă cineva construise ziduri joase pe toată suprafaţa lui, care şerpuiau şi se intersectau în toate direcţiile.

— Sunt garduri vii! zise Harry, aplecându-se să-l examineze pe cel mai apropiat.

— Bună seara! strigă o voce.

Ludo Bagman stătea în mijlocul terenului, împreună cu Viktor Krum şi cu Fleur. Harry şi Cedric se duseră către ei, sărind peste gardurile vii. Fleur îi zâmbi lui Harry când se apropiară. Atitudinea ei faţă de el se schimbase complet de când îi salvase sora din lac.

— Ei bine, ce ziceţi de asta? zise Bagman vesel, când Harry şi Cedric trecură de ultimul gard. Cresc frumos, nu? Le lăsăm o lună şi Hagrid o să le aducă la zece metri înălţime. Nu vă faceţi griji, adăugă el zâmbind, observând expresiile nu tocmai fericite de pe chipurile lui Harry şi al lui Cedric, terenul de vâjthaţ o să revină la normal imediat după terminarea probei! Îmi imaginez că V-aţi dat seama despre ce este vorba şi ce aveţi de făcut…

Toţi rămaseră tăcuţi pentru câteva clipe. Apoi…

— E un labirint, mormăi Krum.

— Exact! zise Bagman. Un labirint. A treia probă este foarte clară. Cupa turneului va fi aşezată în centrul labirintului. Primul campion care o va atinge va primi note maxime.

— Nu trebuie decât să ne descurcăm prin labirint? întrebă Fleur.

— Va avea şi obstacole, zise Bagman fericit, legănându-se din glezne. Hagrid ne va da mai multe creaturi magice… vor fi vrăji care vor trebui înlăturate… Tot felul de asemenea chestii, ştiţi voi. Campionii care au acumulat cele mai multe puncte vor intra mai devreme în labirint.

Bagman le zâmbi lui Harry şi lui Cedric.

— Apoi va intra domnul Krum şi pe urmă domnişoara Delacour. Dar toţi veţi avea şanse egale, depinde doar de cât de bine veţi trece de obstacole. Nu vi se pare amuzant?

Harry, care ştia foarte bine ce fel de creaturi avea să aducă Hagrid pentru un asemenea eveniment, se gândi că nu prea erau şanse să fie amuzant. Aprobă însă politicos din cap, la fel ca ceilalţi campioni.

— Foarte bine… Dacă nu mai aveţi întrebări, să ne întoarcem la castel, e cam răcoare, nu?

Bagman se grăbi să ajungă lângă Harry şi se îndreptară împreună spre ieşirea din labirintul în creştere. Harry avu sentimentul că Bagman avea iar de gând să îi ofere ajutorul, dar chiar atunci Krum îl bătu pe umăr pe Harry.