J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

— Îl aduc pe Dumbledore dacă îmi daţi drumul, domnule Crouch! zise Harry şi se uită furios la Krum. Ajută-mă, te rog!

Părând extrem de încordat, Krum se apropie şi se aşeză lângă domnul Crouch.

— Ţine-l aici, zise Harry, eliberându-se din mâna domnului Crouch. Mă întorc cu Dumbledore.

— Dar vii repede, da? strigă Krum după el, pe când Harry fugea din pădure şi dispărea pe pajiştea întunecată, pustie acum.

Bagman, Cedric şi Fleur dispăruseră. Harry urcă în fugă treptele de piatră, intră pe uşile din stejar de la intrare şi urcă scara de marmură, către al doilea etaj.

Cinci minute mai târziu, fugea ca un nebun către un gargui de piatră care se afla la jumătatea unui coridor pustiu.

— Ser-Serbet de lămâie! gâfâi el către acesta.

Aceasta era parola către scara ascunsă care ducea la biroul lui Dumbledore. Sau, cel puţin, fusese acum doi ani… Oricum, era evident că parola se schimbase, pentru că statuia nu prinse viaţă şi nu se dădu la o parte, ci rămase nemişcată, uitându-se răutăcios la Harry.

— Mişcă-te! strigă Harry. Haide, mai repede!

Dar nimic de la Hogwarts nu se mişca doar pentru că strigai la el. Ştia că asta nu ajuta la nimic. Se uită în sus şi în jos de-a lungul coridorului. Poate că Dumbledore era în cancelarie… O luă la fugă cât de repede putu către scara care…

— POTTER!

Harry se opri brusc şi se uită în jur.

Plesneală tocmai ieşise dinspre scara ascunsă din spatele statuii de piatră. Peretele se închise în spatele lui exact când îi făcu semn lui Harry să vină spre el.

— Ce cauţi aici, Potter?

— Trebuie să-l văd pe domnul Dumbledore! zise Harry, întorcându-se şi oprindu-se în faţa lui Plesneală. Este vorba de domnul Crouch… Tocmai a apărut… Este în pădure şi vrea…

— Ce sunt tâmpeniile astea? zise Plesneală, cu ochii negri începând să-i scânteieze cu interes. Despre ce vorbeşti?

— Domnul Crouch! strigă Harry. De la Minister! E bolnav sau aşa ceva… E în Pădurea Interzisă, vrea să-l vadă pe domnul Dumbledore! Daţi-mi parola ca să-i…

— Directorul este ocupat, Potter, zise Plesneală, pe buzele sale apărând un zâmbet malefic.

— Dar trebuie să-i spun! strigă Harry.

— Nu m-ai auzit, Potter?

Harry îşi dădu seama că Plesneală se distra de minune, refuzând să îl ajute, deşi era cuprins de panică.

— Ascultaţi-mă, zise Harry mânios, domnul Crouch nu se simte bine… Şi-a… Şi-a pierdut minţile… Zice că vrea să-l avertizeze pe…

Zidul de piatră din spatele lui Plesneală se deschise. Dumbledore era acolo, îmbrăcat cu o robă lungă, de culoare verde, cu o expresie oarecum curioasă.

— S-a întâmplat ceva? zise el, uitându-se când la Plesneală, când la Harry.

— Domnule profesor! zise Harry, trecând de Plesneală înainte ca acesta să poată zice ceva. Domnul Crouch este aici… Este în Pădurea Interzisă şi vrea să vorbească cu dumneavoastră!

Harry se aştepta ca Dumbledore să îi pună întrebări, dar, spre uşurarea lui, Dumbledore nu făcu aşa ceva.

— Du-mă la el, zise profesorul şi îl urmă repede de-a lungul coridorului pe Harry, lăsându-l pe Plesneală lângă garguiul care acum arăta de două ori mai bine ca urâciosul profesor.

— Ce a zis domnul Crouch, Harry? zise Dumbledore, în timp ce coborau scara de marmură.

— A zis că vrea să vă avertizeze… A zis că a făcut ceva groaznic… A zis ceva de fiul său… Şi de Bertha Jorkins… Şi… Şi… de Cap-de-Mort… Şi… Ceva despre creşterea puterii lui Cap-de-Mort…

— Într-adevăr, zise Dumbledore şi grăbi pasul, în timp ce ieşeau afară şi se afundau în noapte.

— Nu se poartă deloc normal, zise Harry, grăbindu-se alături de Dumbledore. Nu pare să ştie unde se află… Tot vorbeşte de parcă ar crede că Percy Weasley este acolo şi apoi trece brusc la o stare mai conştientă şi zice că trebuie să vă vadă… L-am lăsat cu Viktor Krum.

— Serios? zise Dumbledore tăios şi începu să meargă şi mai repede, astfel încât Harry fugea ca să ţină pasul cu el. Ştii dacă l-a mai văzut şi altcineva pe domnul Crouch?

— Nu, zise Harry. Eu vorbeam cu Krum, domnul Bagman tocmai ne spusese în ce constă a treia probă… Am rămas ceva mai în urmă şi atunci l-am văzut pe domnul Crouch ieşind din Pădurea Interzisă…

— Unde sunt? întrebă Dumbledore, când apăru trăsura celor de la Beauxbatons la orizont…

— Acolo, zise Harry, trecând în faţa lui Dumbledore şi conducându-l printre copaci.

Nu îi mai auzea vocea lui Crouch, dar ştia pe unde să o ia. Nu era departe de trăsura celor de la Beauxbatons… Undeva pe aproape…

— Viktor? strigă Harry.

Nu răspunse nimeni.

— Erau aici, îi zise Harry lui Dumbledore. Erau cu siguranţă pe undeva pe-aici…

— Lumos! zise Dumbledore, aprinzându-şi bagheta şi ridicând-o deasupra capului.

Raza îngustă de lumină trecu de la un trunchi întunecat la altul, luminând solul. Şi apoi se opri asupra unor picioare.

Harry şi Dumbledore înaintară grăbiţi. Krum era întins pe jos. Părea inconştient. Nu se vedea nici urmă de domnul Crouch. Dumbledore se aplecă asupra lui Krum şi îi ridică cu blândeţe o pleoapă.

— Împietrit, zise el încet.

Ochelarii săi cu lentile în formă de semilună scânteiară în lumina baghetei, când se uită în jur, spre copaci.

— Ar trebui să mă duc să chem pe cineva? întrebă Harry. Pe Madame Pomfrey?

— Nu, zise Dumbledore încet, stai aici.

Îşi ridică bagheta în aer şi o aţinti către coliba lui Hagrid. Harry văzu ceva argintiu ţâşnind din ea şi gonind printre copaci ca o pasăre stranie. Apoi Dumbledore se aplecă iar deasupra lui Krum, îşi îndreptă bagheta spre el şi rosti:

— Enervare!

Krum deschise ochii. Părea ameţit. Apoi îl văzu pe Dumbledore, încercă să se ridice, dar Dumbledore îi puse o mână pe umăr şi îl făcu să stea nemişcat.

— M-a atacat! murmură Krum, ducându-şi o mână la cap. Bătrânul nebun m-a atacat! Mă uitam să văd unde s-a dus Potter şi m-a atacat pe la spate!

— Stai nemişcat câteva clipe, zise Dumbledore.

Sunetul unor paşi răsunători ajunse la urechile lor şi Hagrid apăru gâfâind, însoţit de Colţ. Avea arbaleta la el.

— Domnule profesor Dumbledore! zise el, cu ochii măriţi. Harry, ce…

— Hagrid, trebuie să-l chemi pe profesorul Karkaroff, zise Dumbledore. Elevul său a fost atacat. După ce ai făcut asta, te rog să-l anunţi pe profesorul Moody…

— Nu e nevoie, Dumbledore, se auzi un mormăit, sunt aici.

Moody şchiopăta către ei, sprijinindu-se pe baston, şi el cu bagheta aprinsă.

— Picior afurisit, zise el mânios. Aş fi ajuns mai repede… Ce s-a întâmplat? Plesneală a zis ceva de Crouch…

— Crouch? zise Hagrid absent.

— Karkaroff, te rog, Hagrid! zise Dumbledore tăios.

— A, da… aveţi dreptate, domnule profesor, zise Hagrid şi se întoarse, dispărând după copacii întunecaţi, cu Colţ după el.

— Nu ştiu unde este Barty Crouch, îi zise Dumbledore lui Moody, însă este esenţial să-l găsim!

— Mă duc, mormăi Moody şi îşi scoase bagheta, şchiopătând înspre Pădurea Interzisă.

Nici Dumbledore, nici Harry nu mai scoaseră un cuvânt până când nu auziră zgomotele inconfundabile ale lui Hagrid şi Colţ, care se apropiau în grabă. Karkaroff venea şi el repede în spatele lor. Era îmbrăcat cu blănurile sale argintii şi era palid şi agitat.

— Ce e asta? strigă el, când îl văzu pe Krum la pământ şi alături de el pe Dumbledore şi pe Harry. Ce se întâmplă?