J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

Bufniţa brună pe care i-o trimisese lui Sirius, cu data următorului week-end la Hogsmeade, apăru într-o vineri dimineaţa, la micul dejun, cu o grămadă de pene zburlite. Harry abia apucă să ia biletul lui Sirius, că bufniţa îşi şi luă zborul, fiindu-i evident teamă să nu fie trimisă iar afară.

Scrisoarea lui Sirius era aproape la fel de scurtă ca şi cea de dinainte.

Vino la gardul de la capătul drumului care iese din Hogsmeade, sâmbătă la două. Adu câtă mâncare poţi.

— Doar nu vine în Hogsmeade? întrebă Ron, nevenindu-i să creadă.

— Aşa se pare, nu? zise Hermione.

— Nu pot să cred, zise Harry încordat. Dacă îl prind…

— S-a descurcat până acum, nu? zise Ron. Şi locul nu mai e împânzit de Dementori.

Harry împături scrisoarea, gândindu-se. Dacă era cinstit cu el însuşi, chiar dorea să-l revadă pe Sirius. Aşadar, se duse la ultimul curs din acea după-amiază — cele două ore consecutive de „Poţiuni” — simţindu-se mult mai vesel ca de obicei când coborî treptele către pivniţa castelului.

Reacredinţă, Crabbe, Goyle şi şleahta de fete a lui Pansy Parkinson stăteau în faţa uşii şi se uitau la ceva ascuns privirilor lui Harry, râzând în hohote. Chipul ca de boxer al lui Pansy se uită pe după spatele lat al lui Goyle, în timp ce Harry, Ron şi Hermione se apropiau de clasă.

— Au venit, au venit! chicoti ea şi pâlcul de Viperini le făcu loc.

Harry văzu că Pansy Parkinson avea o revistă în mâini: Săptămânalul vrăjitoarelor. Fotografia de pe copertă înfăţişa o vrăjitoare cu părul creţ, care zâmbea cu toţi dinţii, arătând cu bagheta către o prăjitură mare şi pufoasă.

— Cred că o să găseşti ceva interesant aici, Granger! zise tare Pansy şi aruncă revista către Hermione, care o prinse din zbor, deşi fusese luată prin surprindere.

În acel moment, uşa clasei se deschise şi Plesneală le făcu semn să poftească înăuntru.

Hermione, Harry şi Ron se îndreptară ca de obicei către o masă din fundul clasei. Imediat ce Plesneală se întoarse cu spatele să scrie pe tablă ingredientele poţiunii din ziua aceea, Hermione frunzări repede revista pe sub bancă. În sfârşit, la mijloc, Hermione găsi ce căuta. Harry şi Ron se apropiară. O fotografie color cu Harry, lângă un articol intitulat:

IUBIREA SECRETĂ A LUI HARRY POTTER:

Un băiat unic, poate — şi totuşi, un băiat care trece prin neliniştile caracteristice adolescenţei, scria Rita Skeeter. Privat de dragoste din momentul decesului tragic al părinţilor săi, Harry Potter, în vârstă de paisprezece ani, a crezut că a găsit alinarea din partea iubitei sale de la Hogwarts, Hermione Granger, o fată cu părinţi Încuiaţi. Nici nu se aştepta ca sentimentele să îi fie iar rănite atât de curând, încă o decepţie în viaţa lui deja plină de pierderi sufleteşti.

Domnişoarei Granger, o fată simplă, dar ambiţioasă, se pare că îi plac vrăjitorii faimoşi, dar nu se poate limita doar la Harry… Încă de la venirea lui Viktor Krum, căutătorul din echipa Bulgariei şi eroul ultimei Cupe Mondiale de Vâjthaţ, domnişoara Granger s-a jucat cu afecţiunea amândurora. Krum, care este total subjugat de vicleana domnişoară Granger, a invitat-o deja să-l viziteze în Bulgaria, în timpul vacanţei de vară, şi afirmă că „niciodată nu a simţit aşa ceva pentru vreo altă fată”. S-ar putea însă să nu fie magia personală a domnişoarei Granger — îndoielnică, de altfel — care i-a fermecat pe aceşti băieţi nevinovaţi. „E chiar urâtă”, zice Pansy Parkinson, o elevă frumuşică şi plină de viaţă din anul IV, „dar ar fi în stare să fi preparat o Licoare de Dragoste, o duce mintea. Cred că numai aşa reuşeşte”.

Licorile de Dragoste sunt interzise la Hogwarts şi fără îndoială că Albus Dumbledore va cerceta această situaţie. Între timp, cei care îi vor binele lui Harry Potter trebuie să spere că data viitoare îi va dărui inima unei fete care să-l merite.

— Ţi-am zis eu! şopti Ron către Hermione, în timp ce ea citea articolul. Ţi-am spus să nu o superi pe Rita Skeeter! Te-a făcut să pari un fel de… de fufă!

Hermione renunţă la expresia ei uimită şi izbucni în râs.

— Fufă? repetă ea, zguduită de chicotele înăbuşite.

— Aşa le spune mama, murmură Ron, şi urechile i se înroşiră iar.

— Dacă asta e tot ce poate să scornească, înseamnă că şi-a pierdut îndemânarea, zise Hermione, chicotind în continuare, şi aruncă Săptămânalul vrăjitoarelor pe scaunul gol de lângă ea. Ce mizerie!

Se uită la Viperini, care îi priveau cu interes, pe ea şi pe Harry, ca să vadă dacă se supăraseră din pricina articolului. Hermione le zâmbi şi le făcu semn cu mâna, cât mai sarcastic, după care ea, Harry şi Ron începură să-şi scoată din ghiozdane ingredientele de care aveau nevoie pentru Poţiunea de Ascuţit Mintea.

— E ceva ciudat, totuşi, zise Hermione, zece minute mai târziu, zdrobind mărunt scarabeii din bolul din faţa ei. Cum a aflat Rita Skeeter?

— Ce să afle? sări repede Ron. Doar nu ai preparat Licori de Dragoste, sper…

— Nu fi tâmpit, se răsti Hermione, începând să piseze iar scarabeii. Nu, doar că… nu ştiu cum a aflat că Viktor m-a invitat la el în vacanţa de vară?

Hermione se făcu roşie ca focul când zise acestea şi evită deliberat privirea lui Ron.

— Poftim? făcu Ron, scăpând zdrobitorul, care căzu la pământ cu un zgomot puternic.

— M-a invitat imediat după ce m-a scos din lac, murmură Hermione. După ce a scăpat de capul de rechin… Madame Pomfrey ne-a dat amândurora nişte pături şi atunci m-a dus puţin mai departe de juriu, ca să nu audă nimeni, şi mi-a zis că, dacă nu am alte planuri la vară, poate că mi-ar plăcea să…

— Şi ce i-ai spus? zise Ron, care îşi luase iar zdrobitorul şi îl freca de masă, însă la vreo cincisprezece centimetri depărtare de bol, pentru că se uita la Hermione.

— Şi mi-a spus că nu a mai simţit aşa ceva pentru nici o altă fată, continuă Hermione, făcându-se atât de roşie, încât lui Harry i se păru că iradia căldură. Dar cum l-a putut auzi Rita Skeeter? Nu era acolo… Sau o fi fost? Poate că are şi ea o pelerină care o face invizibilă, poate că s-a furişat ca să vadă a doua probă…

— Şi ce ai răspuns? insistă Ron, dând atât de tare cu zdrobitorul în masă, încât aceasta se clătină.

— Păi, eram prea preocupată să văd dacă tu şi Harry eraţi întregi ca să îi mai…

— Oricât de fascinantă ar fi viaţa dumitale personală, domnişoară Granger, zise o voce rece chiar din spatele lor, trebuie să te rog să nu o povesteşti la ora mea. Zece puncte penalizare pentru Cercetaşi!

Plesneală venise în spatele lor, în timp ce vorbeau. Întreaga clasă se uita acum la ei. Reacredinţă profită de ocazie ca să aprindă insignele cu HUO, RUŞINE, POTTER! în toată clasa.

— Ah, mai şi citeşti reviste pe sub bancă? adăugă Plesneală, înşfăcând Săptămânalul vrăjitoarelor. Încă zece puncte de la Cercetaşi! O, da, sigur că da…

Ochii negri ai lui Plesneală scânteiară când ajunseră la articolul Ritei Skeeter.

— Potter trebuie să fie la zi cu studiul articolelor despre el…

Clasa răsună de râsetele Viperinilor şi un zâmbet neplăcut apăru pe buzele subţiri ale lui Plesneală. Spre oroarea lui Harry, începu să citească articolul cu voce tare:

— Iubirea secretă a lui Harry Potter… Vai, vai, Potter, acum ce te mai frământă? Un băiat atât de deosebit ca tine, unic aş zice, poate să…