J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

— Da, aşa e, zise Harry, cât de tare putu, ca să-l audă şi Karkaroff.

— Ai un cărăbuş de apă în păr, Hărm-ăun-ni, zise Krum. Harry avu impresia că Viktor o strigase, numai ca să-i atragă atenţia asupra lui, ca să-i amintească încă o dată că el o salvase din lac. Dar Hermione alungă repede cărăbuşul din păr şi zise:

— Totuşi, ai depăşit cu mult limita de timp, Harry… Ţi-a luat mult să ne găseşti?

— Nu… v-am găsit destul de repede…

Sentimentul de stânjeneală al lui Harry creştea. Acum că ieşise din apă, i se părea evident că trebuia să se gândească la măsurile de siguranţă luate de Dumbledore, care nu ar fi permis moartea ostaticilor doar pentru că nu apăruseră campionii lor să îi salveze. De ce nu îl luase doar pe Ron? De ce nu plecase mai repede spre suprafaţă? Ar fi fost primul care se întorcea… Cedric şi Krum nu pierduseră timpul făcându-şi griji pentru ceilalţi. Ei nu luaseră în serios cântecul oamenilor mării…

Dumbledore discuta pe mal, probabil cu lidera oamenilor mării, o sirenă cu un aspect deosebit de sălbatic şi feroce. Scotea aceleaşi sunete ascuţite pe care le făceau de obicei oamenii mării deasupra apei. Era evident că Dumbledore le ştia limba. Până la urmă se ridică, se întoarse către ceilalţi membri ai juriului şi zise:

— Să facem un mic consiliu, înainte să dăm notele, vă rog… Membrii juriului se adunară în jurul lui. Madame Pomfrey se dusese să-l salveze pe Ron din ghearele lui Percy. Îl adusese lângă Harry şi ceilalţi. Îi dădu şi lui o pătură şi nişte licoare revigorantă, apoi se întoarse la Fleur şi la sora ei.

Fleur avea numeroase răni pe faţă şi pe mâini, roba îi era sfâşiată, dar nu părea să-i pese şi nici nu o lăsă pe Madame Pomfrey să îi cureţe rănile.

— Aveţi grrrijă de Gabrrrielle, o rugă ea pe Madame Pomfrey şi apoi se întoarse către Harry. Ai salvat-o, ‘Arrry! zise ea pe nerăsuflate. Chiarrr dacă nu era ostatica ta…

— Da, zise Harry, care îşi dorea acum din tot sufletul să le fi lăsat pe celelalte trei fete lângă statuie.

Fleur se aplecă, îl pupă pe Harry de două ori pe fiecare obraz (Harry simţi cum îi ia faţa foc şi nu ar fi fost surprins să îi fi ieşit iar aburi pe urechi), apoi îi zise lui Ron:

— Şi tu… care l-ai ajutat…

— Da, zise Ron, plin de speranţă, da, puţin…

Fleur se aplecă şi către el şi îl pupă, la fel cum făcuse cu Harry. Hermione era extraordinar de furioasă, dar chiar atunci vocea amplificată prin magie a lui Ludo Bagman răsună lângă ei, făcându-i pe toţi să tresară şi reducând tribunele la tăcere.

— Doamnelor şi domnilor, am decis! Sirena-şefă Murcus ne-a spus exact ce s-a întâmplat pe fundul lacului şi în consecinţă am decis să dăm notele după cum urmează… Domnişoara Fleur Delacour, deşi a demonstrat că ştie să folosească excelent Vraja Cap-în-Bulă, a fost atacată pe drum de monştrii Fluidem şi nu a reuşit să îşi aducă ostatica la mal. Îi acordăm douăzeci şi cinci de puncte.

Tribunele aplaudară.

— Merrritam zerrro, zise Fleur răguşită, clătinându-şi capul superb.

— Domnul Cedric Diggory, care de asemenea a folosit o Vrajă Cap-în-Bulă, a fost primul care s-a întors cu ostaticul său, deşi s-a întors cu un minut după limita de timp.

Izbucniră urale extraordinare din grupul Astropufilor. Harry o văzu pe Cho aruncându-i lui Cedric o privire pierdută.

— Aşadar, îi acordăm patruzeci şi şapte de puncte.

Harry fu distrus. Dacă Cedric depăşise timpul limită, atunci cu atât mai mult el…

— Domnul Viktor Krum a folosit o formă incompletă de Transfigurare, foarte eficace însă, şi s-a întors al doilea cu ostatica sa. Îi acordăm patruzeci de puncte.

Karkaroff aplaudă deosebit de tare, luându-şi un aer superior.

— Domnul Harry Potter a folosit Algebranhii cu mare măiestrie, continuă Bagman. S-a întors ultimul şi cu mult după limita de timp de o oră. Însă unul dintre oamenii mării ne-a spus că domnul Potter a fost primul care a ajuns la ostatici şi că întârzierea lui s-a datorat hotărârii sale de a-i şti pe toţi ostaticii în siguranţă, nu doar pe al său…

Ron şi Hermione îi aruncară amândoi lui Harry priviri aproape exasperate şi pline de milă.

— Majoritatea membrilor juriului, zise Bagman şi îi aruncă o privire răutăcioasă lui Karkaroff, sunt de părere că aceasta arată un caracter puternic şi o mare valoare morală, care merită note maxime. Cu toate astea, scorul domnului Potter este de patruzeci şi cinci de puncte!

Harry fu cuprins de o mare bucurie. Era pe primul loc, cu acelaşi punctaj ca Cedric. Ron şi Hermione, luaţi prin surprindere, se uitară la Harry, apoi râseră şi aplaudară puternic, alături de restul mulţimii.

— Bravo, Harry! strigă Ron peste toată hărmălaia. Deci nu ai fost bleg, cum ţi-am zis eu, ci ai dat dovadă de tărie de caracter!

Fleur aplauda şi ea tare, dar Krum nu părea deloc fericit. Încercă să discute cu Hermione, dar ea era mult prea ocupată să îl aclame pe Harry.

— A treia şi ultima probă va avea loc la vremea amurgului, pe douăzeci şi patru iunie, continuă Bagman. Campionii vor fi anunţaţi ce îi aşteaptă exact cu o lună înainte. Vă mulţumim pentru încurajarea entuziastă a campionilor.

Se terminase, îşi zise Harry, puţin ameţit încă, în timp ce Madame Pomfrey începea să îi mâne pe campioni şi pe ostatici înapoi către castel, ca să-şi pună mai repede nişte haine uscate… Se terminase, scăpase… Nu mai avea nici o grijă până pe douăzeci şi patru iunie…

Data viitoare când va ajunge în Hogsmeade, îşi zise el, în timp ce urca treptele de piatră ale castelului, avea să-i cumpere câte o pereche de şosete lui Dobby pentru fiecare zi a anului.

Unul dintre cele mai bune lucruri de după a doua probă era că toată lumea vroia să ştie ce se petrecuse pe fundul lacului, ceea ce însemna că Ron era şi el sub reflector, alături de Harry. Harry observă că versiunea lui Ron despre evenimente se schimba uşor cu fiecare relatare. La început, povestise adevărul. Varianta lui coincidea cu povestea spusă de Hermione, cel puţin… Dumbledore îi cufundase pe toţi ostaticii într-un somn vrăjit, în biroul profesoarei McGonagall, asigurându-se mai întâi că aveau să fie în siguranţă şi că vor reveni la viaţă, când vor fi scoşi din apă. O săptămână mai târziu însă, Ron povestea despre o răpire palpitantă, în care se luptase de unul singur cu cincizeci de tritoni, înarmaţi până-n dinţi, care trebuiseră să-l bată bine, pentru a-l supune, înainte de a-l lega.

— Dar aveam bagheta ascunsă în mânecă, îi spuse el lui Padma Patil, care se părea că îl plăcea mult mai mult pe Ron acum, când avea parte de atâta atenţie din partea tuturor, şi avea grijă să stea de vorbă cu el de fiecare dată când se întâlneau pe coridoare. I-aş fi putut nimici pe tridioţii ăia în orice moment!

— Ce aveai de gând să faci, să îi sperii cu sforăielile? îl întrebă Hermione tăios şi ironic.

Era mereu foarte irascibilă fiindcă toţi o tachinau, nemulţumiţi că tocmai ea fusese considerată ca fiind persoana care i-ar fi lipsit cel mai mult lui Viktor Krum.

Urechile lui Ron se înroşiră violent, iar el reveni la versiunea cu somnul vrăjit.

Când intrară în martie, vremea deveni mai frumoasă, însă vântul puternic încă le îngheţa mâinile şi feţele, de fiecare dată când ieşeau afară. Poşta întârzia frecvent, pentru că bufniţele erau luate pe sus de vânt, desigur.