Joanne Rowling - Harry Potter şi ordinul Phoenix

— Da, şi Dumbledore a spus că se întâmplă de fiecare dată când Cap-de-Mort are un sentiment puternic, zise Harry, ignorând, ca de obicei, tresăririle lui Ron şi Hermione. Aşa că poate că a fost doar, nu ştiu, foarte supărat sau ceva de genul ăsta, în seara aceea când am fost în detenţie.

— Ei bine, acum că s-a întors, sigur o să te doară mai des, spuse Sirius.

— Deci, nu crezi că a avut vreo legătură cu faptul că m-a atins Umbridge când am fost în detenţie cu ea? întrebă Harry.

— Mă îndoiesc, spuse Sirius. O ştiu din auzite şi sunt sigur că nu este un Devorator al Morţii—

— Este destul de rea ca să poată fi, spuse Harry sumbru, iar Ron şi Hermione încuviinţară din cap hotărâţi.

— Da, dar lumea nu se împarte în oameni buni şi Devoratori ai Morţii, spuse Sirius cu un zâmbet strâmb. Însă ştiu că este o fiinţă foarte nesuferită — ar trebui să-l auzi pe Remus cum vorbeşte de ea.

— Lupin o cunoaşte? întrebă Harry repede, amintindu-şi de comentariile lui Umbridge despre corciturile periculoase din timpul primei ore cu ea.

— Nu, zise Sirius, însă acum doi ani a întocmit o legislaţie împotriva oamenilor-lupi, din cauza căreia îi este aproape imposibil să-şi găsească de lucru.

Harry îşi aminti cât de sărăcăcios arăta Lupin în ultimul timp, iar antipatia pentru Umbridge deveni şi mai pronunţată.

— Ce are cu oamenii-lupi? spuse Hermione supărată.

— Presupun că îi este frică de ei, zise Sirius, zâmbind când o văzu cât era de indignată. Se pare că-i detestă pe semi-oameni; anul trecut a organizat o campanie pentru strângerea şi înregistrarea oamenilor mării. Imaginaţi-vă cum este să-ţi pierzi timpul şi energia persecutând nişte oameni ai mării când sunt în liberate nişte lichele de teapa lui Kreacher.

Ron râse, dar Hermione păru supărată.

— Sirius! spuse ea cu reproş. Sincer, dacă ai face un mic efort cu Kreacher, sunt sigură că ar reacţiona pozitiv. Eşti, până la urmă, singurul membru al familiei care i-a mai rămas, iar domnul profesor Dumbledore a zis că…

— Cum sunt lecţiile lui Umbridge? o întrerupse Sirius. Vă antrenează pe toţi să omorâţi corcituri?

— Nu, zise Harry, făcând abstracţie de expresia jignită a lui Hermione, care nu terminase ce avea de spus în apărarea lui Kreacher. Nu ne lasă să facem vrăji deloc!

— Şi nu facem decât să citim nişte manuale idioate, zise Ron.

— A, păi, este de înţeles, spuse Sirius. Conform informaţiilor noastre din Minister, Fudge nu vrea să fiţi antrenaţi pentru luptă.

— Antrenaţi pentru luptă! repetă Harry, nevenindu-i să creadă. Dar ce crede că facem aici, că formăm un fel de armată de vrăjitori?

— Exact asta crede că faceţi, zise Sirius, sau, mai degrabă, exact de asta se teme că face Dumbledore — că îşi alcătuieşte armata personală cu care va putea să atace Ministerul Magiei.

Urmă o pauză, iar apoi Ron spuse:

— Este cea mai mare prostie pe care am auzit-o vreodată, mai mare şi decât invenţiile Lunei Lovegood.

— Deci, suntem împiedicaţi să învăţăm Apărarea contra Magiei Negre pentru că Fudge este speriat că vom folosi vrăjile împotriva Ministerului? întrebă Hermione, mânioasă.

— Da, zise Sirius. Fudge crede că Dumbledore nu se va da în lături de la nimic pentru a lua puterea. Este pe zi ce trece mai paranoic în ceea ce-l priveşte pe Dumbledore. E doar o problemă de timp până când îl va aresta pentru cine ştie ce infracţiune inventată.

Asta îi aminti lui Harry de scrisoarea lui Percy.

— Ştii cumva dacă o să scrie ceva despre Dumbledore în Profetul zilei de mâine? Fratele lui Ron, Percy, spune că da…

— Nu ştiu, zise Sirius, nu am văzut pe nimeni din Ordin tot week-end-ul, toţi sunt ocupaţi. Am fost doar eu cu Kreacher…

În vocea lui Sirius se simţi o notă clară de amărăciune.

— Deci, nu ai veşti nici despre Hagrid?

— A, spuse Sirius, păi, ar fi trebuit să se fi întors până acum, nimeni nu ştie sigur ce s-a întâmplat cu el.

Apoi, văzându-le feţele şocate, adăugă repede:

— Dar Dumbledore nu este îngrijorat, aşa că nu disperaţi; sunt convins că Hagrid este bine.

— Dar ar fi trebuit să se fi întors deja… spuse Hermione cu o voce subţire, neliniştită.

— Madame Maxime a plecat cu el, am ţinut legătura cu ea şi a zis că s-au despărţit la întoarcere — însă nu a spus nimic care să sugereze că este rănit sau… mă rog, nimic care să insinueze că ar fi păţit ceva.

Fără să fie convinşi, Harry, Ron şi Hermione schimbară nişte priviri îngrijorate.

— Auziţi, nu mai puneţi prea multe întrebări despre Hagrid, zise Sirius grăbit, or să atragă mai multă atenţie asupra faptului că încă nu s-a întors şi ştiu că Dumbledore nu vrea asta. Hagrid e puternic, o să fie bine.

Cum copiii nu dădeau semne că şi-ar fi revenit, Sirius adăugă:

— Şi când este următorul sfârşit de săptămână în Hogsmeade? Mă gândeam că, dacă am reuşit să scap deghizat în câine la gară… Mă gândeam că aş putea să…

— NU! ziseră Harry şi Hermione într-un glas, foarte tare.

— Sirius, nu ai citit Profetul zilei? zise Hermione neliniştită.

— A, ba da, spuse Sirius zâmbind, au tot timpul o bănuială unde aş fi, dar de fapt habar n-au…

— Da, dar credem că de data chiar ştiu, zise Harry. Reacredinţă a spus ceva în tren care m-a făcut să cred că ştia că tu ai fost, iar taică-său era pe peron, Sirius — ştii, Lucius Reacredinţă — aşa că nu veni aici, în nici un caz. Dacă te recunoaşte iar Reacredinţă…

— Bine, bine, am înţeles, spuse Sirius, părând foarte nemulţumit. A fost doar o idee, m-am gândit că vrei să ne întâlnim.

— Vreau, însă nu vreau să ajungi iar în Azkaban! zise Harry.

Urmă o pauză, timp în care Sirius se uită la Harry dintre flăcări, cu o cută între sprâncene.

— Semeni mai puţin cu tatăl tău decât crezusem, zise el până la urmă, având o notă clară de răceală în voce. Lui James i s-ar fi părut că riscul ar fi făcut să fie totul mai palpitant.

— Ştii…

— Bun, ar trebui să plec, îl aud pe Kreacher coborând scările, zise Sirius, însă Harry fu sigur că minţea. Atunci, o să vă anunţ când o să pot să mă întorc în foc, da? Dacă puteţi să vă asumaţi riscul?

Se auzi un pocnet scurt, iar locul unde fusese capul lui Sirius se transformă din nou în nişte flăcări pâlpâitoare.

Se aşteptaseră ca în dimineaţa următoare să fie nevoie să caute cu atenţie prin Profetul zilei, ca să găsească articolul de care vorbise Percy în scrisoare. Cu toate acestea, bufniţa care îl adusese abia îşi luase zborul pe deasupra marginii cănii cu lapte, când Hermione scoase un icnet puternic şi întinse ziarul ca să le arate o poză mare cu Dolores Umbridge ,care zâmbea larg şi se uita la ei, clipind încet de sub titlu.

MINISTERUL DOREŞTE REFORME ÎN EDUCAŢIE

DOLORES UMBRIDGE NUMITĂ

PRIMUL MARE INCHIZITOR DIN ISTORIE

— Umbridge Mare Inchizitor? zise Harry sumbru, scăpând din mână felia de pâine prăjită mâncată pe jumătate. Ce înseamnă asta?

Hermione citi cu voce tare:

Făcând o mutare surpriză Ministerul Magiei a promulgat aseară o legislaţie nouă, acordându-şi un nivel de control fără precedent al Şcolii Hogwarts de Farmece şi Vrăjitorii.

„Ministerul era neliniştit de câtăva vreme din cauza desfăşurării lucrurilor la Hogwarts, ” a spus adjunctul Ministrului, Percy Weasley. „Acum el răspunde problemelor ridicate de părinţii îngrijoraţi, care sunt de părere că şcoala s-ar putea îndrepta către o direcţie cu care ei nu sunt de acord. ”