Joanne Rowling - Harry Potter şi ordinul Phoenix

Ceva din vocea ei fals dezinvoltă îl făcu pe Harry să-şi spună că s-ar putea să ştie cine erau spectatorii neinvitaţi, şi într-adevăr, când ieşiră din vestiar în lumina puternică de pe teren, se dezlănţui o furtună de fluierături şi cuvinte batjocoritoare dinspre echipa de vâjthaţ a Viperinilor şi o mulţime de gură-cască, grupaţi la mijlocul tribunelor şi ale căror voci răsunau în jurul stadionului.

— Pe ce stă călare Weasley? strigă Reacredinţă cu vocea sa tărăgănată batjocoritor. De ce ar vrea cineva să arunce o vrajă de zbor pe un butuc vechi şi putrezit ca ăla?

Crabbe, Goyle şi Pansy Parkinson râseră în hohote. Ron se urcă pe mătură şi se ridică de la sol iar Harry îl urmă, văzând de la spate cum i se înroşesc urechile.

— Ignoră-i, zise el, accelerând ca să-l prindă din urmă pe Ron, o să vedem cine o să râdă la urmă, după ce o să jucăm cu ei…

— Exact asta-i atitudinea pe care o vreau, Harry, zise Angelina aprobator, zburând pe lângă ei cu balonul sub braţ şi încetinind ca să plutească în faţa echipei ei în zbor. Fiţi atenţi, o să începem cu nişte pase ca să ne încălzim, toată echipa, vă rog…

— Hei, Johnson, ce coafură e aia? strigă Pansy Parkinson de dedesubt. De ce ar vrea cineva să arate ca şi când i-ar ieşi viermi din cap?

Angelina îşi dădu din faţă părul lung împletit în codiţe şi continuă calmă:

— Haideţi să ne împrăştiem şi să vedem ce putem face…

Harry se îndepărtă de ceilalţi, către capătul terenului. Ron se dădu în spate spre partea opusă. Angelina ridică balonul cu o mână şi i-l aruncă lui Fred cu putere, care i-l pasă lui George, care i-l pasă lui Harry, care i-l pasă lui Ron, care îl scăpă.

Viperinii, conduşi de Reacredinţă, urlară şi râseră în hohote. Ron, care ţâşnise spre sol ca să prindă balonul înainte să cadă, se opri din coborâre nu tocmai cum trebuia, aşa că alunecă de pe mătură într-o parte şi se întoarse la înălţimea la care se juca. Harry îi văzu pe Fred şi pe George schimbând nişte priviri, fără să spună nimic, ceea ce nu le stătea în caracter. Se simţi recunoscător.

— Pasează, Ron! strigă Angelina, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

Ron îi aruncă balonul lui Alicia, care i-l pasă înapoi lui Harry, care i-l aruncă lui George…

— Hei, Potter, ce-ţi mai face cicatricea? strigă Reacredinţă. Sigur nu vrei să te întinzi? Cred că a trecut o săptămână de când nu ai fost în aripa spitalului, ăsta e un record pentru tine, nu?

George îi dădu o pasă Angelinei; ea îi dădu o pasă în spate lui Harry, care nu se aşteptase la asta, dar prinse balonul cu vârful degetelor şi i-l pasă repede lui Ron, care se întinse după el, dar îl rată la mustaţă.

— Hai, Ron, spuse Angelina încruntată, în timp ce el se îndrepta iar spre sol, după balon. Fii atent.

Când reveni la altitudinea potrivită, era greu de stabilit dacă faţa lui Ron era de un roşu mai aprins decât balonul sau invers. Reacredinţă şi restul echipei Viperinilor se tăvăleau pe jos de râs.

La a treia încercare, Ron prinse balonul; poate că, din cauza febrei jocului, îl pasă mai departe cu atâta râvnă, încât trecu direct printre mâinile întinse ale lui Katie şi o lovi direct în faţă.

— Îmi pare rău! gemu Ron, ţâşnind înainte ca să vadă dacă făcuse ceva grav.

— Rămâi pe poziţie, e bine! răcni Angelina. Dar când îi dai pasă unui coechipier, fii drăguţ şi nu îl da jos de pe mătură, da? Pentru asta avem baloane-ghiulea!

Lui Katie îi curgea sânge din nas. Dedesubt, Viperinii tropăiau şi îşi băteau joc. Fred şi George se apropiară amândoi de Katie.

— Uite, ia asta, îi spuse Fred, dându-i ceva mic şi mov din buzunarul său. O să se oprească imediat.

— Bine! strigă Angelina. Fred, George, duceţi-vă şi luaţi-vă bâtele şi un balon-ghiulea. Ron, du-te la stâlpii porţii. Harry, îi dai drumul hoţoaicei când îţi spun eu. Evident, o să atacăm spre poarta lui Ron.

Harry ţâşni după gemeni ca să ia hoţoaica.

— Ron se face de râsul curcilor, nu? şopti George, când toţi trei aterizară lângă cufărul în care erau mingile şi îl deschise ca să scoată unul dintre baloanele-ghiulea şi hoţoaica.

— Are emoţii, atâta tot, spuse Harry, a mers foarte bine când am exersat cu el azi-dimineaţă.

— Da, păi, sper că n-o să dea în primire aşa de repede, zise Fred posomorât.

Se întoarseră în aer. Când Angelina fluieră, Harry îi dădu drumul hoţoaicei, iar Fred şi George lăsară balonul-ghiulea să zboare. Din acea clipă, Harry abia dacă îşi mai dădu seama ce făceau ceilalţi. Datoria lui era să prindă mica minge aurie zburătoare care valora o sută cincizeci de puncte pentru echipa căutătorului şi, drept urmare, necesita o viteză şi o pricepere extraordinară. Acceleră, trecând şi rotindu-se pe lângă înaintaşi, cu aerul cald de toamnă biciuindu-i faţa şi cu ţipetele îndepărtate ale viperinilor ca nişte zgomote total neînsemnate pentru urechile sale… dar, mai repede decât ar fi vrut, fluierul îl opri din nou.

— Stop — stop — STOP! strigă Angelina. Ron… nu acoperi cercul din mijloc!

Harry se uită la Ron, care zbura în faţa cercului din stânga, lăsându-le pe celelalte două complet neprotejate.

— A, scuze…

— Te muţi tot timpul cât îi urmăreşti pe înaintaşi! zise Angelina. Ori stai pe poziţia centrală până când trebuie să te mişti ca să aperi un cerc, ori dacă nu, zbori în jurul cercurilor, însă nu pluteşti într-o parte, aşa i-ai lăsat să dea ultimele trei goluri!

— Scuze… repetă Ron, cu chipul roşu strălucindu-i ca un semnal luminos pe fundalul cerului albastru şi senin.

— Ia zi, Katie, nu poţi să faci ceva cu sângele ăla care îţi curge din nas?

— E din ce în ce mai rău! spuse Katie cu o voce groasă, încercând să oprească sângele cu mâneca.

Harry se uită la Fred, care părea neliniştit şi se căuta în buzunare. Îl văzu scoţând ceva mov, examinându-l o clipă şi apoi uitându-se la Katie, evident îngrozit.

— Păi, haideţi să mai încercăm, zise Angelina.

Îi ignoră pe Viperini care acum începuseră să scandeze „Cercetaşii sunt rataţi, Cercetaşii sunt rataţi,” însă, cu toate acestea, poziţia ei pe mătură fu destul de rigidă.

De data asta zburaseră abia vreo trei minute când se auzi fluierul Angelinei. Harry, care tocmai zărise hoţoaica zburând în cercuri în jurul unui stâlp de poartă opus, se opri, simţindu-se extrem de mâhnit.

— Acum ce mai e? îi zise el nerăbdător Aliciei, care era cel mai aproape.

— Katie, zise ea scurt.

Harry se întoarse şi îi văzu pe Angelina, Fred şi George zburând toţi cât puteau de repede spre Katie. Harry şi Alicia goniră şi ei spre ea. Era clar că Angelina oprise antrenamentul la momentul oportun; Katie era acum albă ca varul şi plină de sânge.

— Trebuie dusă în aripa spitalului, zise Angelina.

— O ducem noi, spuse Fred. S-ar… ăă… putea să fi înghiţit din greşeală o Păstaie-Sânge…

— Păi, nu are sens să continuăm fără prinzători şi fără un înaintaş, zise Angelina descurajată, în timp ce Fred şi George zburară imediat spre castel, ţinând-o pe Katie între ei. Haideţi, să mergem să ne schimbăm.

Viperinii scandară în continuare, în timp ce ei se întorceau la vestiar.

— Cum a fost la antrenament? întrebă Hermione destul de rece o jumătate de oră mai târziu, când Harry şi Ron intrară pe gaura tabloului în camera de zi a Cercetaşilor.