Joanne Rowling - Harry Potter şi ordinul Phoenix

— A fost — începu Harry.

— Absolut jalnic, spuse Ron cu o voce pustie, afundându-se într-un fotoliu de lângă Hermione.

Ea îşi ridică privirea spre Ron şi aerul glacial păru să i se topească.

— Păi, a fost doar primul, spuse ea, consolându-l. Sunt sigură că trebuie să treacă un timp până…

— Cine a spus că a fost jalnic din cauza mea? se răsti Ron.

— Nimeni, zise Hermione, părând jignită, m-am gândit că…

— Am cam zbârcit-o, nu?

— Nu, nici vorbă! Ai spus că a fost jalnic şi atunci eu doar am…

— Mă duc să mă apuc de teme, zise Ron supărat şi se îndreptă cu paşi grei către scara care ducea spre dormitoarele băieţilor, dispărând din câmpul lor vizual.

Hermione se întoarse spre Harry.

— Chiar a fost jalnic?

— Nu, spuse Harry cu loialitate.

Hermione îşi ridică sprâncenele.

— Mă rog, presupun că ar fi putut să joace mai bine, murmură Harry, însă, cum ai zis şi tu, a fost doar primul antrenament…

Nici Harry şi nici Ron nu părură să o scoată la capăt cu temele în seara aceea. Harry ştia că Ron era prea preocupat, gândindu-se cât de prost jucase la antrenamentul de vâjthaţ, iar lui îi era greu să-şi scoată din minte refrenul „Cercetaşii sunt rataţi. ”

Petrecură întreaga zi de duminică în camera de zi, printre cărţi, în timp ce camera se umplu şi apoi se goli în jurul lor. Fu o altă zi frumoasă şi senină, iar cei mai mulţi colegi Cercetaşi îşi petrecură timpul prin împrejurimi, bucurându-se poate de ultima zi însorită a anului. Când se lăsă seara, Harry se simţi ca şi când cineva îi izbise creierul de cutia craniană.

— Ştii, poate că ar trebui să încercăm să facem mai multe teme în timpul săptămânii, îi şopti el lui Ron, când terminară în sfârşit lungul eseu despre Vraja Creatus Neanimatus pentru profesoara McGonagall şi se apucară mâhniţi de eseul la fel de lung şi de dificil cerut de profesoara Sinistra despre numeroasele luni ale lui Jupiter.

— Da, zise Ron, frecându-se la ochii puţin injectaţi şi aruncând a treia foaie greşită de pergament în focul de lângă ei. Ştii… ce ar fi s-o rugăm pe Hermione să ne lase să ne uităm la ce a scris ea?

Harry se uită la fată; stătea cu Şmecherilă în poală şi discuta veselă cu Ginny, în timp ce în faţa ei se mişcau zgomotos nişte andrele suspendate în aer, care tricotau nişte şosete pentru spiriduşi.

— Nu, spuse el sumbru, ştii că nu o să ne lase.

Aşa că lucrară în continuare, până când cerul de dincolo de ferestre se întunecă din ce în ce mai tare. Încet, mulţimea din camera de zi începu iar să se rărească. La unsprezece jumătate, Hermione se apropie de ei, căscând.

— Mai aveţi mult?

— Da, spuse Ron scurt.

— Luna cea mai mare a lui Jupiter este Ganymede, nu Callisto, zise ea, arătând un rând din eseul la Astronomie peste umărul lui Ron, iar cea care are vulcani este Io.

— Mersi, mârâi Ron, tăind propoziţiile greşite.

— Îmi pare rău, am vrut doar să…

— Da, mă rog, dacă ai venit ca să critici ce…

— Ron…

— Nu am timp să ascult o prelegere, Hermione, sunt prins până peste cap cu temele…

— Nu… uite!

Hermione arăta spre fereastra cea mai apropiată. Harry şi Ron se uitară amândoi în direcţia aceea. O strigă frumoasă stătea pe pervaz, privind în cameră către Ron.

— Este Hermes? zise Hermione uimită.

— Să nu-mi cred ochilor, el e! spuse Ron încet, aruncând pana într-o parte şi ridicându-se în picioare. De ce mi-ar scrie Percy?

Se duse la fereastră şi o deschise; Hermes zbură înăuntru, ateriză pe eseul lui Ron şi întinse piciorul de care era prinsă scrisoarea. Ron o luă şi bufniţa plecă imediat, lăsând câteva urme de cerneală pe desenul lui Ron cu luna Io.

— Asta este în mod sigur scrisul lui Percy, zise Ron, aşezându-se iar pe fotoliu şi holbându-se la cuvintele de pe exteriorul sulului de hârtie: Ronald Weasley, Casa Cercetaşilor, Hogwarts.

Îşi ridică privirea către ceilalţi doi.

— Ce ziceţi?

— Deschide-o! spuse Hermione nerăbdătoare, iar Harry încuviinţă din cap.

Ron desfăşură pergamentul şi începu să citească. Cu cât îşi coborî privirea pe foaie, cu atât se încruntă mai tare. Când termină de citit, părea scârbit. Le aruncă scrisoarea lui Harry şi Hermione, care se aplecară unul spre altul ca să o citească împreună:

Dragă Ron,

Tocmai am auzit (de la nimeni altul decât însuşi Ministrul Magiei, care a aflat de la noua ta profesoară, doamna Umbridge) că ai fost făcut Perfect la Hogwarts.

Am fost deosebit de plăcut surprins când am primit aceste veşti şi se cuvine, în primul rând, să te felicit. Trebuie să recunosc că m-am temut întotdeauna că o vei lua pe urmele lui Fred şi George, şi nu pe ale mele, aşa că îţi poţi imagina care au fost sentimentele mele când am aflat că ai încetat să dispreţuieşti autoritatea şi că te-ai hotărât să îţi asumi nişte responsabilităţi.

Însă, Ron, vreau să îţi ofer ceva mai mult decât felicitări, vreau să îţi dau nişte sfaturi, acesta este motivul pentru care îţi trimit această scrisoare noaptea şi nu cu poşta de dimineaţă, cum se obişnuieşte. Sper că vei putea să o citeşti departe de ochi iscoditori şi să eviţi întrebările neplăcute.

Am înţeles, din ceva ce i-a scăpat Ministrului când mi-a spus că eşti acum Perfect, că încă mai eşti apropiat de Harry Potter. Ron, trebuie să-ţi spun că nimic nu ar putea să te pună într-un pericol mai mare de a-ţi pierde insigna decât continuarea prieteniei cu băiatul acela. Da, sunt sigur că eşti foarte surprins — vei spune, fără îndoială, că Potter a fost mereu preferatul lui Dumbledore — însă mă simt dator să-ţi spun că Dumbledore s-ar putea să nu mai fie director la Hogwarts mult timp şi că oamenii care contează văd altfel — şi poate mai corect — comportamentul lui Potter. Nu voi spune mai multe acum, dar, dacă vei citi Profetul zilei de mâine, îţi vei da seama în ce direcţie curge râul — şi vezi dacă poţi să-l zăreşti chiar pe subsemnat!

Serios vorbind, Ron, nu e bine să fii vârât în aceiaşi oală cu Potter, ar putea să fie foarte rău pentru planurile tale de viitor, iar acum vorbesc de viaţa ta de după şcoală. După cum trebuie să ştii, având în vedere că tatăl tău l-a însoţit la tribunal, în vara aceasta, Potter a avut o audiere disciplinară, a compărut în faţa întregii Vrăjustiţii şi până la urmă nu a ieşit tocmai bine. Dacă mă întrebi pe mine, a scăpat doar datorită unor amănunte tehnice, şi mulţi dintre cei cu care am vorbit rămân convinşi de vinovăţia sa.

S-ar putea să îţi fie teamă să retezi legăturile cu Potter — ştiu că e dezechilibrat şi, din câte ştiu, violent — dar, dacă eşti îngrijorat din cauza asta, sau dacă ai observat altceva ciudat în comportamentul lui Potter care te deranjează, te îndemn să vorbeşti negreşit cu Dolores Umbridge, o femeie cu adevărat încântătoare, care ştiu că te va sfătui cu dragă inimă.

Şi cu asta ajung la un alt sfat. După cum am insinuat şi mai sus, conducerea lui Dumbledore la Hogwarts s-ar putea să se sfârşească în curând. Loialitatea ta, Ron, nu ar trebui să fie faţă de el, ci faţă de şcoală şi de Minister. Îmi pare foarte rău să aud că până acum profesoara Umbridge are parte de extrem de puţină cooperare din partea celorlalţi profesori, în timp ce se străduieşte să facă acele schimbări necesare la Hogwarts pe care şi le doreşte cu atâta ardoare Ministerul (deşi s-ar putea să îi fie mai uşor de săptămâna viitoare — iar, citeşte Profetul zilei de mâine!). Îţi spun doar atât — un elev care se dovedeşte dornic să o ajute acum pe profesoara Umbridge ar putea să fie într-o poziţie foarte favorabilă pentru a ajunge în câţiva ani premiantul şcolii!