Joanne Rowling - Harry Potter şi ordinul Phoenix

— Nu am zis niciodată că…

— Bună ziua, spuse profesoara Trelawney cu vocea ei vaporoasă şi visătoare, iar Harry se opri, simţindu-se iar enervat şi fiindu-i puţin ruşine de el însuşi. Şi bine aţi revenit la Previziuni despre Viitor. Desigur, v-am urmărit destinele cu mare atenţie pe parcursul vacanţei şi sunt încântată să văd că v-aţi întors cu toţii la Hogwarts nevătămaţi — aşa cum ştiam, bineînţeles, că o veţi face. Veţi găsi pe mesele voastre un exemplar al cărţii Oracolul Viselor, de Inigo Imago. Interpretarea viselor este o metodă foarte importantă de desluşire a viitorului şi una care ar putea să fie testată în cadrul N.O.V.-urilor voastre. Desigur, nu că aş fi de părere că trecerea sau picarea unor examene are cea mai mică importanţă când vine vorba de arta sacră a divinaţiei. Dacă aveţi ochiul clarvăzător, diplomele şi notele sunt nesemnificative. Cu toate acestea, directorul doreşte să daţi examen, aşa că…

Vocea i se pierdu delicat, făcându-i pe toţi să fie convinşi că profesoara Trelawney considera că materia ei era mai presus de nişte probleme atât de meschine ca examenele.

— Vă rog să deschideţi cartea la introducere şi să citiţi ce are de spus Imago despre interpretatul viselor. Apoi, formaţi perechi. Folosiţi Oracolul viselor pentru a vă interpreta unul altuia cele mai recente vise. Haideţi.

Singurul lucru bun care putea fi spus despre această lecţie era că nu era urmată de o a doua. Până când terminară cu toţii de citit introducerea cărţii, le mai rămăseseră doar zece minute pentru interpretarea viselor. La masa de lângă Harry şi Ron, Dean făcuse o pereche cu Neville, care începuse imediat o istorisire plictisitoare a unui coşmar în care apărea o foarfecă imensă, care purta cea mai frumoasă pălărie a bunicii sale; Harry şi Ron se uitară unul la altul posomorâţi.

— Eu nu îmi amintesc niciodată ce visez, spuse Ron, povesteşte tu.

— Trebuie să ţii minte măcar un vis, zise Harry nerăbdător. Nu avea de gând să îi împărtăşească nimănui visele sale.

Ştia foarte bine ce însemna visul lui cu cimitirul care se repeta, nu avea nevoie să-i spună Ron, profesoara Trelawney sau prostia aia de Oracolul viselor.

— Păi, aseară am visat că jucam vâjthaţ, zise Ron, schimonosindu-şi faţa şi încercând din răsputeri să îşi aducă aminte. Ce crezi că înseamnă asta?

— Probabil că o să fii mâncat de o nalbă uriaşă sau ceva de genul ăsta, zise Harry, răsfoind neinteresat Oracolul viselor.

Era foarte plictisitor să cauţi frânturi de vise în Oracol şi Harry nu se înveseli când profesoara Trelawney le dădu ca temă să ţină un jurnal al viselor timp de o lună. Când se sună, el şi Ron fură primii care coborâră, iar Ron bombăni:

— Îţi dai seama câte teme avem deja? Binns ne-a dat de scris un eseu de un metru despre războaiele uriaşilor, Plesneală vrea o jumătate de metru despre cum se folosesc pietrele lunii, şi acum Trelawney ne-a pus să ţinem un jurnal timp de o lună! Ar fi bine ca Umbridge aia să nu ne dea teme…

Când intrară în clasa de Apărare contra Magiei Negre, o găsiră pe profesoara Umbridge aşezată deja la catedră, purtând canadiana pufoasă roz de seara trecută şi funda neagră de catifea în vârful capului. Lui Harry îi aminti iar de o muscă mare, aşezată precar pe o broască râioasă şi mai mare.

Intrară în clasă în linişte; profesoara Umbridge era încă o persoană necunoscută şi nimeni nu ştia cât de severă era de obicei.

— Ei bine, bună ziua! zise ea, când luară loc toţi elevii.

Câţiva murmurară un „bună ziua” ca răspuns.

— Ţţţ, ţţţ, spuse profesoara Umbridge. Asta nu este de ajuns, nu-i aşa? Vă rog, mi-ar plăcea să răspundeţi „Bună ziua, doamnă profesoară Umbridge.” Încă o dată, vă rog. Bună ziua, elevi!

— Bună ziua, doamnă profesoară Umbridge, scandară ei.

— Aşa, aţi văzut? spuse profesoara Umbridge cu afecţiune. Nu a fost atât de greu, nu-i aşa? Vă rog să puneţi baghetele deoparte şi să lăsaţi penele pe masă.

Mulţi cei din clasă schimbară priviri sumbre; ordinul cu „baghetele deoparte” nu fusese urmat niciodată de o lecţie care să li se pară interesantă. Harry îşi băgă bagheta înapoi în ghiozdan şi îşi scoase pana, cerneala şi pergamentul. Profesoara Umbridge îşi deschise geanta, îşi scoase propria baghetă, care era neobişnuit de scurtă, şi atinse brusc tabla cu ea; apărură imediat cuvintele:

— Ei bine, predarea acestei materii a fost oarecum întreruptă şi fragmentată, nu-i aşa? declară profesoara Umbridge, întorcându-se cu faţa către clasă cu mâinile strânse ceremonios în faţă. Schimbarea constantă a profesorilor, dintre care… se pare că mulţi nu au urmat o programă aprobată de Minister, a condus din nefericire la faptul că sunteţi la un nivel mult mai scăzut decât ne-am fi dorit să vă găsim în anul N.O.V.-urilor. Totuşi, vă veţi bucura să auziţi că acum aceste probleme au fost rectificate. Anul acesta vom urma un curs de magie defensivă structurat cu atenţie, bazat pe teorie, şi, desigur, aprobat de Minister. Vă rog să copiaţi următoarele.

Atinse iar tabla; primul mesaj dispăru şi fu înlocuit de Obiectivele Cursului.

1. Înţelegerea principiilor fundamentale ale magiei defensive.

2. Învăţarea recunoaşterii situaţiilor în care magia defensivă poate fi folosită legal.

3. Plasarea întrebuinţării magiei defensive într-un context pentru uz practic.

Timp de câteva minute camera răsună de zgomotul făcut de zgâriatul penelor pe pergament. După ce toată lumea copie cele trei obiective ale cursului profesoarei Umbridge, aceasta întrebă:

— Are toată lumea un exemplar al Teoriei defensive magice de Wilbert Slinkhard?

În toată clasa se auzi un zumzăit slab de încuviinţare.

— Cred că o să mai încercăm o dată, spuse profesoara Umbridge. Când vă pun o întrebare, mi-ar plăcea să răspundeţi, „Da, doamna profesoară Umbridge”, sau „Nu, doamna profesoară Umbridge”. Deci: are toată lumea un exemplar al Teoriei defensive magice de Wilbert Slinkhard?

— Da, doamnă profesoară Umbridge, răsună întreaga încăpere.

— Bine, spuse profesoara Umbridge. Mi-aş dori să daţi la pagina cinci şi să citiţi „Capitolul unu, Elemente de bază pentru începători”. Nu aveţi voie să vorbiţi!

Profesoara Umbridge plecă de lângă tablă şi se aşeză pe scaunul din spatele catedrei, cercetându-i cu atenţie pe toţi, cu ochii ei umflaţi de broască râioasă. Harry dădu la pagina cinci a exemplarului din Teoria defensivei magice şi începu să citească.

Era exasperant de plictisitor, la fel de groaznic ca prelegerile profesorului Binns. Simţi cum îşi pierde concentrarea; cât de curând, citi aceeaşi jumătate de rând de şase ori, fără să reţină mai mult de primele două cuvinte. Trecură câteva minute în tăcere. Lângă el, Ron îşi învârtea absent pana între degete, uitându-se la acelaşi loc de pe pagină. Harry privi la dreapta şi avu o surpriză care îl trezi din starea de somnolenţă. Hermione nici nu-şi deschisese exemplarul din Teoria defensivei magice. Se uita fix la profesoara Umbridge, cu mâna ridicată.

Harry nu îşi mai amintea când nu citise Hermione ce i se spusese să citească, sau când rezistase tentaţiei de a deschide orice carte care ajungea în faţa ei. O privi întrebător, dar ea doar clătină uşor din cap, pentru a arăta că nu avea de gând să răspundă la nici o întrebare, şi se uită în continuare la profesoara Umbridge, care privea la fel de hotărâtă în altă parte.