Joanne Rowling - Harry Potter şi ordinul Phoenix

— De ce mai primeşti chestia asta? spuse Harry enervat, gândindu-se la Seamus, în timp ce Hermione puse un cnut în punguţa de piele prinsă de piciorul bufniţei care îşi luă iar zborul. Eu nu mă mai obosesc… o grămadă de prostii.

— Este mai bine să ştii ce spune duşmanul, zise Hermione sumbru, după care desfăşură ziarul şi dispăru în spatele lui, unde rămase până când Harry şi Ron terminară de mâncat. Nimic, adăugă ea firesc, făcând ziarul sul şi punându-l lângă farfuria ei. Nimic despre tine, Dumbledore sau altcineva.

Acum, profesoara McGonagall trecea de-a lungul mesei, împărţind orarele.

— Uitaţi-vă la ziua de azi! gemu Ron. Istoria Magiei, două ore de Poţiuni, Preziceri despre Viitor şi două ore de Apărare contra Magiei Negre… Binns, Plesneală, Trelawney şi femeia aia, Umbridge, toţi într-o singură zi! Mi-aş dori să se grăbească Fred şi George să termine Cutiile alea de Gustări cu Surprize…

— Mă înşală cumva auzul? spuse Fred, sosind împreună cu George şi înghesuindu-se pe bancă lângă Harry. Sunt convins că Perfecţii de la Hogwarts nu îşi doresc să aibă surprize în timpul orelor de curs, nu-i aşa?

— Uite ce avem azi, spuse Ron morocănos, aruncând orarul sub nasul lui Fred. Cea mai groaznică zi de luni din viaţa mea.

— Ai dreptate, frăţioare, zise Fred, cercetând orarul. Dacă vrei, îţi dau ieftin o Nuga Sânge-din-Nas.

— De ce este ieftină? spuse Ron suspicios.

— Pentru că o să îţi tot curgă sânge din nas până o să cazi lat, încă nu am găsit un antidot, spuse George, servindu-se cu o scrumbie afumată.

— Mersi, zise Ron posomorât, punându-şi orarul în buzunar, dar cred că o să mă duc la ore.

— Şi dacă tot vorbim de Cutiile voastre de Gustări cu Surprize, spuse Hermione, privindu-i fix pe Fred şi George, nu aveţi voie să puneţi anunţuri de căutare a cobailor la avizierul Cercetaşilor.

— Cine zice? spuse George, părând uluit.

— Zic eu, spuse Hermione. Şi Ron.

— Pe mine să nu mă bagi în asta, spuse Ron repede.

Hermione se uită urât la el. Fred şi George râseră batjocoritor.

— O să îţi schimbi părerea cât de curând, Hermione, zise Fred, ungându-şi o lipie fierbinte cu unt din belşug. Eşti în anul cinci, nu o să treacă mult timp şi o să implori să îţi dăm o Cutie.

— Şi de ce ar însemna faptul că sunt în anul cinci că vreau o Cutie de Gustări cu Surprize? întrebă Hermione.

— Anul cinci este anul N.O.V.-urilor, zise George.

— Şi ce-i cu asta?

— Se apropie examenele, nu-i aşa? Or să vă pună cu burţile pe carte atât de tare, că or să vi se lipească literele de şira spinării, spuse Fred cu satisfacţie.

— Jumătate din cei din anul nostru au avut mici depresii înaintea N.O.V.-urilor, zise George fericit. Lacrimi şi crize… Patricia Simpson a ţinut-o într-un leşin…

— Kenneth Towler s-a umplut de coşuri, ţii minte? zise Fred cercetându-şi memoria.

— Asta pentru că i-ai pus tu pudră de Bulbadox în pijama, zise George.

— A, da, zise Fred, zâmbind. Uitasem… Câteodată e greu să ţii socoteala, nu?

— Oricum, anul cinci este un an de coşmar, zise George. Asta dacă îţi pasă ce rezultate iei la examene. Fred şi cu mine am reuşit cumva să ţinem capul sus.

— Da… aţi luat, câte erau, trei N.O.V.-uri fiecare? zise Ron.

— Da, spuse Fred nepăsător. Însă credem că viitorul este dincolo de realizările academice.

— Chiar am dezbătut îndelung dacă să ne obosim sau nu să ne întoarcem pentru anul şapte, spuse George vesel, dar acum, că avem…

Se opri când văzu privirea prevenitoare a lui Harry, care ştia că George fusese pe cale să menţioneze câştigurile de la Turnirul Trivrăjitor pe care i le dăduse el.

— Acum că avem N.O.V.-urile, spuse George repede. Adică, oare chiar avem nevoie de T.V.E.E.-uri? Însă ne-am gândit că mama nu ar putea să suporte să ne lăsăm de şcoală, nu după ce Percy s-a dovedit cel mai mare idiot din lume.

— Însă nu o să ne irosim ultimul an aici, spuse Fred, uitându-se cu drag în jur prin Marea Sală. O să-l folosim ca să facem nişte sondaje de piaţă, să aflăm exact cam de ce are nevoie un elev obişnuit de la Hogwarts de la un magazin de glume, să evaluăm cu atenţie rezultatele cercetărilor, şi apoi să creăm nişte produse care să corespundă exigenţelor.

— Dar de unde o să aveţi banii cu care să deschideţi un magazin de glume? întrebă Hermione sceptică. O să aveţi nevoie de tot felul de ingrediente şi materiale — başca magazinul în sine, presupun…

Harry nu se uită la gemeni. Îşi simţea chipul fierbinte; scăpă deliberat furculiţa şi se aplecă imediat să o ridice. De jos îl auzi pe Fred spunând:

— Hermione, nu ne pune întrebări şi noi nu o să spunem minciuni. Hai, George, dacă ajungem mai devreme, s-ar putea să vindem nişte Urechi Extensibile înainte de Ierbologie.

Harry ieşi de sub masă şi îi văzu pe Fred şi pe George plecând, având fiecare o stivă de felii de pâine prăjită.

— Cum adică? zise Hermione, uitându-se când la Harry când la Ron. „Nu ne pune întrebări…” Asta înseamnă că au deja bani să deschidă un magazin de glume?

— Ştii, m-am întrebat şi eu, spuse Ron încruntat. Vara asta mi-au cumpărat nişte robe festive noi şi nu mi-a dat prin cap de unde au avut cu ce…

Harry se hotărî că era momentul să scoată conversaţia din aceste ape tulburi.

— Credeţi că este adevărat că anul acesta o să fie foarte dur? Din cauza examenelor?

— A, da, spuse Ron. Sigur o să fie aşa, nu? N.O.V.-urile sunt foarte importante, influenţează slujbele pentru care te poţi înscrie şi multe altele. Bill mi-a spus că spre sfârşitul anului o să avem şi ore de consiliere profesională. Ca să poţi alege ce T.V.E.E.-uri vrei să faci anul viitor.

— Voi ştiţi ce vreţi să faceţi după Hogwarts? îi întrebă Harry pe ceilalţi doi, în timp ce ieşeau din Marea Sală la scurt timp după aceea îndreptându-se spre clasa unde făceau Istoria Magiei.

— Nu chiar, spuse Ron rar. În afară de… mă rog…

Părea oarecum reticent.

— În afară de ce? îl grăbi Harry.

— Păi, ar fi grozav dacă aş fi Auror, spuse deodată Ron.

— Da, aşa cred şi eu, spuse Harry înflăcărat.

— Ei sunt elita, zise Ron. Trebuie să fii foarte bun. Dar tu, Hermione?

— Nu ştiu, zise ea. Cred că aş vrea să fac ceva care chiar să merite.

— Merită să fii Auror! spuse Harry.

— Da, aşa este, dar nu este singurul lucru care merită osteneala, zise Hermione îngândurată. Cum să zic, aş putea să duc mai departe S.P.A.S-ul…

Harry şi Ron evitară cu grijă să nu se uite unul la celălalt.

Istoria Magiei era, conform părerii generale, cea mai plictisitoare materie cunoscută vreodată de vrăjitorime. Profesorul Binns, dascălul lor fantomă, avea o voce stridentă, ca de bondar, care aproape că garanta o somnolenţă profundă după primele zece minute, sau cinci, dacă era cald afară. Niciodată nu îşi schimba modelul lecţiilor, ci le preda încontinuu, în timp ce elevii luau notiţe, sau mai degrabă priveau adormiţi în gol. Harry şi Ron reuşiseră până în prezent să ia note de trecere la această materie prin simpla copiere a notiţelor de la Hermione înainte de examene; fata era singura care părea să reziste puterii soporifice a profesorului Binns.

Azi suportară o oră şi jumătate de zumzăit despre războaiele uriaşilor. Harry auzi destule în primele zece minute ca să aprecieze cât de cât că, dacă ar fi fost în mâinile altui profesor, acest subiect ar fi putut să fie oarecum interesant, însă apoi creierul său se eliberă, iar el petrecu restul de o oră şi douăzeci de minute jucând spânzurătoarea cu Ron pe un colţ de pergament, în timp ce Hermione le arunca priviri aspre cu coada ochiului.