Joanne Rowling - Harry Potter şi ordinul Phoenix

— Ce s-ar întâmpla, îi întrebă ea cu răceală, când ieşiră în pauză (Binns trecuse prin tablă), dacă anul ăsta aş refuza să vă mai împrumut notiţele?

— Am pica N.O.V-ul, zise Ron. Hermione, dacă vrei să ai asta pe conştiinţă…

— Ei bine, aşa aţi merita, se răsti ea. Nici măcar nu încercaţi să-l ascultaţi, nu-i aşa?

— Încercăm, spuse Ron. Dar pur şi simplu nu avem creierul tău, nici memoria ta şi nici puterea ta de concentrare — pur şi simplu eşti mai deşteaptă ca noi — nu-i aşa că e tare plăcut să răsuceşti cuţitul în rană?

— Ah, nu mă lua cu prostiile astea, spuse Hermione, părând însă puţin mai liniştită când ieşi prima în curtea umedă.

Cădea o burniţă fină şi înceţoşată, aşa că cei care stăteau în grupuri, strânşi pe lângă marginile curţii, păreau să aibă contururile nedefinite. Harry, Ron şi Hermione aleseră un colţ mai izolat sub un balcon din care apa curgea din abundenţă, ridicându-şi gulerele robelor împotriva vântului rece de septembrie şi vorbind despre ce ar fi putut să le pregătească Plesneală pentru prima lecţie din anul acela. Tocmai căzuseră de acord că va fi ceva extrem de dificil, ca să-i ia pe nepregătite după o vacanţă de două luni, când cineva veni pe lângă colţ şi se apropie de ei.

— Bună, Harry!

Era Cho Chang, care venise din nou singură. Asta era foarte ciudat. Cho era aproape întotdeauna însoţită de o gaşcă de fete care chicoteau mereu; Harry îşi aminti de agonia încercării de a o prinde singură pentru a o invita la Balul de Crăciun.

— Bună, zise Harry, simţind cum i se înfierbântă chipul.

Măcar de data asta nu mai sunt plin de Sevămizeră, îşi zise el.

Cho părea să se gândească şi ea cam la acelaşi lucru.

— Se pare că ai scăpat de chestia aia, nu?

— Da, spuse Harry, încercând să zâmbească, de parcă amintirea ultimei lor întâlniri era amuzantă şi nu îngrozitoare. Şi, ai… ăă… ai avut o vară plăcută?

În clipa în care rosti aceste cuvinte, îşi dori să nu o fi făcut. Cedric fusese iubitul lui Cho şi amintirea morţii sale probabil că-i afectase vacanţa la fel de tare cum i-o afectase pe a lui Harry. Ceva păru să îi întunece chipul, dar ea zise:

— Ah, a fost bine, să ştii…

— Aia e cumva o insignă cu Tornadele? o întrebă Ron brusc, arătând spre roba lui Cho, care avea prinsă în piept o insignă albastru închis decorată cu doi „T” aurii. Doar nu ţii cu ele, nu?

— Ba da, spuse Cho.

— Ai ţinut mereu cu ele, sau doar de când au început să câştige teren în ligă? zise Ron pe un ton pe care Harry îl consideră acuzator.

— Ţin cu ei de la şase ani, spuse Cho calmă. Oricum… ne mai vedem, Harry.

Se îndepărtă. Hermione aşteptă până când Cho traversase curtea pe jumătate înainte să îl certe pe Ron.

— Eşti total lipsit de tact!

— Poftim? Eu doar am întrebat-o dacă…

— Nu ţi-ai dat seama că vroia să vorbească doar cu Harry?

— Şi? Ar fi putut să o facă, eu nu am oprit-o să…

— Atunci de ce te-ai apucat să o ataci din cauza echipei de vâjthaţ cu care ţine?

— Să o atac? Nu am atacat-o, a fost o simplă…

— Cui îi pasă dacă ţine cu Tornadele?

— Ah, fii serioasă, jumătate dintre cei care poartă insignele alea le-au cumpărat abia sezonul trecut…

— Dar ce contează?

— Înseamnă că nu sunt fani adevăraţi, că se schimbă după cum bate vântul.

— A sunat, zise Harry monoton, pentru că Ron şi Hermione se certau prea tare ca să poată auzi clopoţelul.

Se ciondăniră în continuare tot drumul până în hruba lui Plesneală, dându-i lui Harry destul timp pentru a se gândi că, prins între Neville şi Ron, va fi norocos dacă va avea parte de două minute de conversaţie cu Cho de care să îşi poată aminti fără să îşi dorească să plece din ţară.

Şi totuşi, îşi zise el, când cei trei se alăturară şirului care se forma în dreptul uşii lui Plesneală, ea alesese să vină şi să-i vorbească, nu? Fusese iubita lui Cedric, i-ar fi fost foarte uşor să-l urască pe Harry pentru că ieşise în viaţă din labirintul Trivrăjitor, în timp ce Cedric murise. Dar îi vorbise într-un mod foarte prietenesc, nu de parcă l-ar fi crezut nebun, mincinos sau răspunzător pentru moartea lui Cedric în cine ştie ce fel îngrozitor… da, era clar că dorise să vină şi să-i vorbească, şi era pentru a doua oară în ultimele două zile… iar la acest gând, Harry se înveseli. Chiar şi zgomotul care nu anunţa nimic de bine pe care îl făcu uşa de la hruba lui Plesneală când se deschise cu un scârţâit nu spulberă mica iluzie plină de speranţă care părea să fi apărut în sufletul lui Harry. Intră în clasă după Ron şi Hermione şi îi urmă până la masa lor obişnuită din spate, unde se aşeză între ceilalţi doi, ignorând sunetele pufnitoare şi ironice pe care le făceau.

— Liniştiţi-vă, zise Plesneală cu răceală, închizând uşa în urma sa.

De fapt, recomandarea nu avea nici un rost; în clipa în care elevii auziseră uşa închizându-se, se aşternuse tăcerea şi încetase foiala. Simpla prezenţă a lui Plesneală era de obicei suficientă pentru a asigura liniştea în clasă.

— Înainte să începem lecţia de azi, spuse Plesneală, ducându-se grăbit la catedră şi uitându-se în jur la toţi, cred că este bine să vă reamintesc că în luna iunie a anului următor veţi da un examen important şi veţi demonstra cât aţi învăţat despre compoziţia şi folosirea poţiunilor magice. Oricât de idioţi sunt cu siguranţă unii din această clasă, mă aştept să luaţi un „acceptabil” la N.O.V., sau vă veţi confrunta cu… nemulţumirea mea.

De data aceasta, privirea i se opri asupra lui Neville, care înghiţi în sec.

— Desigur, după acest an, mulţi dintre voi nu mă vor mai avea ca profesor, continuă Plesneală. Eu îi aleg doar pe cei mai buni pentru orele mele de Poţiuni T.V.E.E., ceea ce înseamnă că unii dintre noi îşi vor lua garantat la revedere.

Ochii i se aţintiră asupra lui Harry, iar buzele i se subţiară. Harry se uită urât la el simţind o plăcere diabolică la ideea că va putea să renunţe la Poţiuni după anul cinci.

— Însă mai avem încă un an până când va sosi fericitul moment al despărţirii, spuse Plesneală încet, aşa că, indiferent dacă intenţionaţi să încercaţi T.V.E.E.-urile, vă sfătuiesc pe toţi să vă concentraţi eforturile asupra menţinerii nivelului ridicat de trecere la care am ajuns să mă aştept de la elevii mei care dau N.O.V.-urile. Azi vom prepara o poţiune care apare adeseori în cadrul Nivelului Obişnuit de Vrăjitorie: Esenţa de Pace, o poţiune care calmează teama şi linişteşte agitaţia. Fiţi preveniţi: dacă sunteţi prea darnici cu ingredientele, veţi face ca cel care o bea să cadă într-un somn adânc şi ireversibil, aşa că va fi obligatoriu să fiţi deosebit de atenţi la ce faceţi.

În stânga lui, Hermione stătea puţin mai dreaptă, având o expresie de atenţie desăvârşită.

— Ingredientele şi metoda — Plesneală şfichiui bagheta — sunt pe tablă — (apărură acolo) — veţi găsi tot ce vă trebuie — şfichiui iar bagheta — în dulapul cu provizii — (uşa dulapului se deschise la perete) — aveţi o oră şi jumătate… Începeţi!

Exact aşa cum preziseseră Harry, Ron şi Hermione, Plesneală nu le-ar fi putut da o poţiune mai dificilă sau mai ciudată. Ingredientele trebuiau adăugate în ceaun într-o anumită ordine şi cantitate; conţinutul trebuia amestecat exact de câte ori era stabilit, mai întâi în sensul acelor de ceasornic, apoi în cel invers; temperatura flăcărilor la care fierbea trebuia scăzută până la nivelul potrivit pentru un anumit număr de minute înainte să fie adăugat ingredientul final.