Joanne Rowling - Harry Potter şi ordinul Phoenix

Oare Dumbledore suferise la fel toată vara, când mai întâi Vrăjustiţia şi apoi Confederaţia Internaţională a Vrăjitorilor îl dăduseră afară? Oare fusese supărarea pe Harry cea care îl împiedicase pe Dumbledore să ia legătura cu el luni întregi? Totuşi, ei doi erau în aceeaşi barcă; Dumbledore îl crezuse pe Harry, anunţase întreaga şcoală versiunea sa despre desfăşurarea evenimentelor şi făcuse acelaşi lucru în faţa mai numeroasei comunităţi vrăjitoreşti. Oricine credea că Harry era un mincinos trebuia să creadă acelaşi lucru şi despre Dumbledore, sau Dumbledore fusese păcălit…

Până la urmă, vor şti că noi am avut dreptate, îşi zise Harry trist, în timp ce Ron se băgă în pat şi stinse ultima lumânare din cameră. Însă se întrebă câte atacuri ca al lui Seamus va mai avea de îndurat, înainte să se întâmple asta.

În dimineaţa următoare, Seamus se îmbrăcă foarte repede şi ieşi din cameră chiar înainte ca Harry să fi apucat să-şi pună şosetele.

— Crede că o să înnebunească dacă o să stea prea mult cu mine în cameră? întrebă Harry tare, în timp ce poalele robei lui Seamus ieşiră din câmpul lui vizual.

— Nu-ţi face griji, Harry, murmură Dean, punându-şi ghiozdanul pe umăr, este doar…

Dar se părea că nu putea să spună ce era cu Seamus şi, după o pauză destul de stranie, ieşi din cameră după el.

Neville şi Ron îi aruncară amândoi lui Harry o privire care spunea: „este problema lui, nu a ta,” însă Harry nu se simţi tocmai consolat. Oare cât mai avea de suportat?

— Ce s-a întâmplat? întrebă Hermione cinci minute mai târziu, prinzându-i din urmă pe Harry şi pe Ron în centrul camerei de zi, în timp ce se îndreptau spre micul dejun. Arătaţi absolut — aoleu, pentru numele lui Dumnezeu!

Se uită la avizierul din camera de zi, unde fusese agăţat un anunţ mare.

GALOANE DE GALIONI!

Banii de buzunar nu reuşesc să ţină pasul cu dorinţele tale? Ai vrea să câştigi un ban în plus? Contactează-i pe Fred şi George Weasley, în camera de zi a Cercetaşilor, pentru a găsi slujbe uşoare, cu jumătate de normă, inofensive. (Ne pare rău, dar munca este îndeplinită pe riscul angajatului. )

— Sunt culmea, spuse Hermione neîndurătoare, dând jos anunţul pe care Fred şi George îl lipiseră peste un afiş pe care era scrisă data primului sfârşit de săptămână la Hogsmeade, care urma să fie în octombrie. Ron, o să trebuiască să vorbim cu ei.

Ron păru de-a dreptul alarmat.

— De ce?

— Pentru că suntem Perfecţi! zise Hermione, în timp ce ieşeau prin gaura tabloului. E de datoria noastră să împiedicăm lucrurile astea!

Ron nu spuse nimic; Harry îşi dădu seama, după expresia sa posomorâtă, că nu-i surâdea deloc ideea de a-i împiedica pe Fred şi pe George să facă ce voiau.

— Totuşi, ce s-a întâmplat, Harry? continuă Hermione, în timp ce coborau un etaj unde treptele erau încadrate de portretele unor vrăjitoare şi vrăjitori bătrâni, care îi ignorau cu toţii, fiind cufundaţi în propria conversaţie. Pari foarte supărat.

— Seamus crede că Harry minte despre Ştii-Tu-Cine, zise Ron în locul celui întrebat.

Hermione, la care Harry se aşteptase să se supere în numele lui, oftă.

— Da, şi Lavender crede acelaşi lucru, spuse ea sumbru.

— Să înţeleg că aţi avut o discuţie interesantă în care aţi dezbătut dacă sunt sau nu un puşti mincinos care vrea să i se dea atenţie? spuse Harry tare.

— Nu, zise Hermione calmă. Sinceră să fiu, i-am spus să-şi ţină gura aia cât o şură în ceea ce te priveşte. Şi, Harry, ar fi tare bine dacă nu ne-ai mai sări la beregată, pentru că, în caz că nu ai observat, Ron şi cu mine suntem de partea ta.

Urmă un moment de linişte.

— Iartă-mă, spuse Harry încet.

— Nu îţi face probleme, zise Hermione cu demnitate şi clătină din cap. Mai ţineţi minte ce a zis Dumbledore la ultimul ospăţ de sfârşit de an?

Harry şi Ron se uitară amândoi la ea derutaţi, iar Hermione oftă din nou.

— Despre Ştiţi-Voi-Cine. A spus că „puterea de a împrăştia discordie şi duşmănie este foarte mare. Nu putem lupta împotriva lui decât dacă vom avea legături puternice de prietenie şi multă încredere unii în alţii…”

— Cum poţi să ţii minte asemenea lucruri? întrebă Ron, privind-o cu admiraţie.

— Eu ascult, Ron, spuse Hermione, cu un dram de asprime.

— Şi eu, dar tot n-aş putea să spun exact ce a…

— Ideea este, continuă Hermione tare, că se întâmplă exact lucrul la care s-a referit Dumbledore. Ştiţi-Voi-Cine s-a întors doar de două luni, şi deja am început să ne certăm între noi. Şi avertismentul Jobenului Magic a fost acelaşi: rămâneţi împreună, fiţi uniţi…

— Harry a avut mare dreptate aseară, replică Ron. Dacă asta înseamnă că trebuie să trecem la amiciţii cu Viperinii — slabe speranţe.

— Ei bine, eu cred că este păcat că nu încercăm să obţinem o oarecare unitate între case, spuse Hermione supărată.

Ajunseseră la capătul scării de marmură. Un şir de elevi din anul patru de la Ochi-de-Şoim traversau holul de la intrare; îl zăriră pe Harry şi se grăbiră să formeze un grup mai compact, de parcă le-ar fi fost teamă că i-ar putea ataca pe cei rămaşi în urmă.

— Da, sunt exact genul de oameni cu care merită să ne împrietenim, spuse Harry sarcastic.

Intrară în Marea Sală după cei de la Ochi-de-Şoim, uitându-se cu toţii instinctiv la masa profesorilor. Profesoara Grubbly-Plank vorbea cu profesoara Sinistra, care preda Astronomia, iar Hagrid nu atrăgea atenţia decât prin absenţă. Tavanul vrăjit de deasupra lor rezona cu starea de spirit a lui Harry; era de un cenuşiu mohorât, de nori de ploaie.

— Dumbledore nici măcar nu a zis cât o să stea Grubbly-Plank asta aici, spuse el, când se îndreptară către masa Cercetaşilor.

— Poate… spuse Hermione meditativ.

— Poate, ce? ziseră Harry şi Ron într-un glas.

— Păi… poate că nu a vrut să atragă atenţia asupra faptului că Hagrid nu este aici.

— Cum adică, să nu atragă atenţia? spuse Ron, aproape râzând. Cum am fi putut să nu observăm?

Înainte să-i poată răspunde Hermione, o fată de culoare, înaltă şi cu părul împletit, se apropiase deja de Harry.

— Bună, Angelina.

— Bună, zise ea vioi, ai avut o vară frumoasă?

Şi, fără să aştepte răspunsul, continuă:

— Ascultă, am fost numită căpitanul echipei de vâjthaţ.

— Felicitări, zise Harry, zâmbindu-i.

Bănuia că discursurile de încurajare ale Angelinei nu aveau să fie atât de lungi ca ale lui Oliver Baston, ceea ce nu putea să fie decât spre bine.

— Da, păi, avem nevoie de un nou portar, acum că a plecat Oliver. Probele sunt vineri la cinci după-amiaza şi vreau să fie toată echipa acolo, bine? Apoi putem să vedem cum o să se integreze noul echipier.

— Bine, zise Harry.

Angelina îi zâmbi şi se îndepărtă.

— Am uitat că a plecat Baston, spuse Hermione când se aşeză lângă Ron şi trase o farfurie cu pâine prăjită spre ea. Presupun că asta o să aducă o schimbare pentru echipă.

— Probabil, zise Harry, aşezându-se vizavi de ei. Era un portar bun…

— Totuşi, n-ar strica nişte sânge proaspăt, nu? zise Ron. Cu un fluturat şi un clămpănit, sute de bufniţe intrară în zbor pe ferestrele de sus. Coborâră peste tot în Marea Sală, aducându-le proprietarilor scrisori şi pachete şi stropindu-i pe cei care luau micul dejun cu picături de apă; era clar că afară ploua torenţial. Hedwig nu era de găsit, însă Harry nu era deloc surprins. Singurul său corespondent era Sirius, şi se îndoia că acesta ar fi avut ceva să-i spună la doar douăzeci şi patru de ore după ce se despărţiseră. Hermione, însă, fu nevoită să-şi dea repede sucul de portocale la o parte, ca să îi facă loc bufniţei mari şi umede de hambar care avea în (ioc un exemplar din Profetul zilei ud leoarcă.