Joanne Rowling - Harry Potter şi ordinul Phoenix

— Mai ia un biscuit, zise ea enervată, aruncând cutia spre el.

— Nu, mulţumesc, zise Harry cu răceală.

— Nu te prosti, se răsti ea.

Harry luă unul.

— Mulţumesc, zise el înciudat.

— Nu ai auzit discursul lui Dolores Umbridge de la ospăţul de început de an, Potter?

— Ba da, spuse Harry. Da… a spus că… progresul va fi interzis sau că… În fine, vroia să spună că… Ministerul Magiei vrea să se amestece în treburile de la Hogwarts.

Profesoara McGonagall îl privi cu atenţie o clipă, apoi pufni, ocoli biroul şi îi deschise uşa.

— Ei bine, mă bucur că o asculţi măcar pe Hermione Granger, spuse ea, făcându-i semn să iasă din birou.

Cina luată în Marea Sală în seara aceea nu se dovedi o experienţă plăcută pentru Harry. Veştile despre conflictul lui cu Umbridge circulaseră extraordinar de repede, chiar şi după standardele de la Hogwarts. Auzi şoapte peste tot în jur, în timp ce mânca stând între Ron şi Hermione. Lucrul amuzant era că nici unul dintre cei care vorbeau în şoaptă nu părea să-şi facă griji că va auzi ce spuneau despre el. Din contră, era ca şi când ar fi sperat că o să se enerveze şi o să înceapă iar să ţipe, ca să poată să audă povestea de la sursă.

— Zice că a văzut cum a fost ucis Cedric…

— Susţine că s-a duelat cu Ştii-Tu-Cine…

— Termină…

— Pe cine crede că păcăleşte?

— Te-roog…

— Ce nu pot eu să înţeleg, zise Harry printre dinţi, punându-şi deoparte cuţitul şi furculiţa (mâinile îi tremurau prea tare ca să poată să le mai ţină nemişcate), este de ce au crezut cu toţii povestea pe care le-a spus-o Dumbledore acum două luni…

— Ştii, Harry, eu nu sunt convinsă că au crezut, spuse Hermione sumbră. Of, hai să plecăm de aici.

Îşi trânti şi ea cuţitul şi furculiţa; Ron se uită cu jind la jumătatea sa neterminată de plăcintă de mere, dar îi urmă. Oamenii se holbară la ei până ieşiră din Marea Sală.

— Cum adică, nu eşti sigură că l-au crezut pe Dumbledore? o întrebă Harry pe Hermione când ajunseră pe holul de la etajul întâi.

— Ascultă, tu nu înţelegi cum a fost după aceea, spuse Hermione încet. Te-ai întors în mijlocul peluzei cu trupul lui Cedric… nici unul dintre noi nu a văzut ce s-a întâmplat în labirint… n-am putut decât să-l credem pe cuvânt pe Dumbledore că Ştii-Tu-Cine s-a întors, l-a ucis pe Cedric şi s-a luptat cu tine.

— Dar ăsta-i adevărul! spuse Harry tare.

— Ştiu, Harry, aşa că te rog să nu mai ţipi la mine, spuse Hermione obosită. Doar că, înainte să-şi dea seama care era adevărul, lumea s-a dus acasă în vacanţa de vară, unde toţi au petrecut două luni citind despre faptul că tu eşti nebun de legat, iar Dumbledore s-a ramolit!

În timp ce mergeau pe holurile pustii către Turnul Cercetaşilor, ploaia bătea cu putere în ferestre. Harry avea impresia că prima zi durase cât o săptămână, dar încă avea un munte de teme de făcut înainte să se ducă la culcare. Deasupra ochiului stâng îl încerca o durere surdă, îngrozitoare. Privi pe fereastra spălată de ploaie către domeniul întunecat, în timp ce se îndreptau către holul Doamnei Grase. În cabana lui Hagrid nu era încă nici o lumină.

— Mimbulus mimbletonia, zise Hermione, înainte să fie descusută de Doamna Grasă.

Portretul se deschise, dezvăluindu-şi gaura din spate, şi toţi trei trecură prin ea.

Camera de zi era aproape goală; cam toţi ceilalţi erau încă jos, la cină. Şmecherilă, care stătuse pe un fotoliu, se trezi şi le ieşi în întâmpinare, torcând cu putere, iar când Harry, Ron şi Hermione se aşezară pe locurile lor preferate de lângă şemineu, sări uşor în poala lui Hermione şi se ghemui acolo, asemenea unei perne portocalii. Harry se uita foc, simţindu-se secat de puteri şi extenuat.

— Cum a putut Dumbledore să lase să se întâmple aşa ceva? strigă Hermione dintr-o dată, făcându-i pe Harry şi pe Ron să tresară.

Şmecherilă fugi de la ea din poală, părând jignit. Dădu cu pumnii în braţele fotoliului mânioasă, încât ieşiră bucăţi dl umplutură prin găuri.

— Cum poate să o lase pe femeia aia oribilă să ne predea? Şi asta şi în anul de N.O.V.-uri!

— Păi, până acum nu am avut niciodată profesori de Apărare contra Magiei Negre prea pricepuţi, nu-i aşa? spuse Harry. Ştii cum e, ne-a spus Hagrid, nimeni nu vrea postul; se spune că este blestemat.

— Da, dar să angajezi pe cineva care refuză pe faţă să ne lase să facem vrăji! Oare ce urmăreşte Dumbledore?

— Şi încearcă să-i facă pe oamenii să spioneze pentru ea, zise Ron sumbru. Ţineţi minte când ne-a zis că vrea să venim şi să-i spunem dacă auzim pe cineva care zice că s-a întors Ştiţi-Voi-Cine?

— Sigur că este aici ca să ne spioneze pe toţi, asta este evident, altfel de ce ar fi vrut Fudge să vină aici? se întrebă Hermione.

— Nu începeţi iar să vă certaţi, spuse Harry obosit, când Ron deschise gura să se opună. Nu putem să… haideţi să ne facem temele, să terminăm cu asta…

Îşi luară ghiozdanele dintr-un colţ şi se întoarseră la locurile de lângă foc. Între timp, începuseră să se întoarcă şi restul elevilor de la cină. Harry nu se mai se uită în direcţia portretului, dar tot simţi privirile pe care le atrăgea.

— Să facem mai întâi ce ne-a dat Plesneală? zise Ron, înmuindu-şi pana în cerneală. „ Proprietăţile… pietrei lunii… şi alte întrebuinţări… În făcutul poţiunilor…” murmură el, scriind cuvintele la începutul pergamentului, în timp ce le rostea. Gata.

Sublinie titlul, apoi se uită întrebător la Hermione.

— Ia zi, care sunt proprietăţile pietrei lunii şi întrebuinţările ei în făcutul poţiunilor?

Dar Hermione nu îl asculta; se uita la colţul îndepărtat al camerei, unde Fred, George şi Lee Jordan stăteau în mijlocul unui pâlc de elevi nedumeriţi şi candizi din primul an, mestecând cu toţii ceva care părea să fi ieşit dintr-o pungă mare de hârtie pe care o ţinea Fred.

— Nu, îmi pare rău, au mers prea departe, zise ea, ridicându-se şi părând de-a dreptul mânioasă. Haide, Ron.

— Eu… poftim? spuse Ron, trăgând evident de timp. Nu… hai, Hermione… nu putem să-i certăm că împart dulciuri.

— Ştii foarte bine că alea sunt bucăţele de Nuga Sânge-din-Nas sau… sau Pastile Vărsate sau…

— Iluzii Leşinate? sugeră Harry încet.

Unul câte unul, cei din primul an, de parcă le-ar fi dat cineva cu ceva în cap, se prelingeau inconştienţi în fotolii; unii alunecau şi ajungeau pe jos, alţii doar atârnau peste braţele fo-toliilor, cu limbile scoase. Majoritatea celor care se uitau râdeau; Hermione, însă, îşi îndreptă umerii şi se duse direct unde stăteau Fred şi George cu blocurile de notiţe, uitându-se cu atenţie la elevii leşinaţi din primul an. Ron se ridică pe jumătate, rămase nemişcat pentru câteva clipe, apoi îi şopti lui Harry, „Are totul sub control,” înainte să se lase atât de în jos pe fotoliu cât îi permitea conformaţia deşirată.

— Ajunge! le spuse Hermione hotărâtă lui Fred şi George, care îşi ridicară amândoi privirile, oarecum surprinşi.

— Da, ai dreptate, zise George, încuviinţând din cap, dozajul nu pare destul de puternic, nu-i aşa?

— V-am spus şi azi-dimineaţă, nu puteţi să testaţi prostiile astea pe elevi!

— Îi plătim! spuse Fred indignat.

— Nu-mi pasă, poate fi periculos!