Joanne Rowling - Harry Potter şi ordinul Phoenix

— Aiurea, zise Fred.

— Calmează-te, Hermione, sunt bine, zise Lee împăciuitor, în timp ce trecea de la un elev din primul an la altul, punându-le nişte dulciuri mov în gurile căscate.

— Da, uite, îşi revin, spuse George.

Într-adevăr, câţiva dintre cei din primul an începeau să se mişte. Mai mulţi păreau atât de şocaţi să se trezească întinşi pe podea sau atârnând peste fotolii, încât Harry era sigur că Fred şi George nu îi avertizaseră ce aveau să facă dulciurile.

— Te simţi bine? îi zise George binevoitor unei fetiţe brunete care zăcea la picioarele lui.

— C… cred că da, spuse ea tremurat.

— Minunat, zise Fred fericit, dar în clipa următoare Hermione îi smulse din mâini atât blocul de notiţe, cât şi punga de hârtie cu Iluzii Leşinate.

— NU este minunat!

— Ba sigur că este, trăiesc, nu? spuse Fred supărat.

— Nu puteţi să faceţi asta! Dacă i se făcea rău vreunuia?

— Nu o să-i îmbolnăvim, am testat deja toate dulciurile pe noi înşine, asta este doar ca să vedem că toată lumea reacţionează la fel…

— Dacă nu încetaţi, o să…

— Ne dai ore de detenţie? spuse Fred, cu o voce sfidătoare şi sceptică.

— Ne pui să scriem versuri? zise George, zâmbind batjocoritor.

Privitorii din peste tot din cameră râdeau. Hermione se ridică în picioare cât era de înaltă; ochii îi erau îngustaţi şi părul ei înfoiat părea să vibreze de electricitate.

— Nu, zise ea, cu vocea tremurându-i de supărare, însă o să-i scriu mamei voastre.

— Nu ai face aşa ceva, spuse George îngrozit, dându-se cu un pas în spate.

— O, ba da, zise Hermione neîndurătoare. Nu pot să vă opresc să mâncaţi tâmpeniile alea, dar nu o să le daţi celor din primul an.

Fred şi George părură fulgeraţi. Era clar că, din punctul lor de vedere, ameninţarea lui Hermione era o lovitură sub centură. Aruncându-le o ultimă privire ameninţătoare, îi aruncă lui Fred înapoi blocul de notiţe şi punga de Iluzii şi se întoarse cu paşi mari la locul ei de lângă foc.

Ron se lăsase atât de jos în fotoliu, încât nasul aproape că îi ajunsese la nivelul genunchilor.

— Îţi mulţumesc pentru sprijin, Ron, spuse Hermione ironică.

— Te-ai descurcat foarte bine singură, bâigui Ron.

Hermione îşi coborî privirea către foia goală de pergament pentru câteva secunde, apoi spuse tulburată:

— Degeaba, nu mă pot concentra, mă duc la culcare.

Îşi deschise ghiozdanul, iar Harry crezu că era pe cale să îşi pună cărţile în el, dar în schimb scoase două obiecte de lână fără o formă definită, le puse cu grijă pe o masă de lângă şemineu, le acoperi cu câteva bucăţi mototolite de pergament şi o pană ruptă, şi făcu nişte paşi în spate, ca să admire efectul.

— Pentru numele lui Merlin, ce faci? zise Ron, privind-o de parcă s-ar fi temut pentru sănătatea ei mintală.

— Sunt pălării pentru spiriduşii de casă, zise ea vioi, băgându-şi cărţile la loc în ghiozdan. Le-am făcut pe parcursul verii. Tricotez foarte încet fără magie, dar acum, că sunt din nou la şcoală, ar trebui să pot să fac multe altele.

— Le laşi pălării spiriduşilor de casă? spuse Ron încet. Şi mai întâi le acoperi cu gunoaie?

— Da, zise Hermione sfidătoare, aruncându-şi ghiozdanul pe umăr.

— Nu-i cinstit, zise Ron supărat. Încerci să-i păcăleşti să ia pălăriile. Îi eliberezi când ei s-ar putea să nu vrea să fie eliberaţi.

— Sigur că vor să fie liberi! zise Hermione imediat, deşi chipul începuse să prindă o nuanţă roz. Să nu îndrăzneşti să te atingi de pălăriile astea, Ron!

Se întoarse pe călcâie şi plecă. Ron aşteptă până dispăru pe uşa către dormitoarele fetelor, apoi dădu la o parte gunoaiele de pe pălăriile de lână.

— Ar trebui măcar să vadă ce iau, spuse el hotărât. Oricum, continuă el şi strânse pergamentul pe care scrisese titlul eseului pentru Plesneală, nu are sens să încerc să îl termin acum, nu pot să îl fac fără Hermione, eu habar n-am ce ar trebui să faci cu pietrele lunii, tu ştii?

Harry clătină din cap, observând în acest timp că durerea din tâmplă i se înrăutăţise. Se gândi la eseul lung despre războaiele uriaşilor şi durerea îl săgetă îngrozitor. Ştiind foarte bine că, atunci când se va face dimineaţă, va regreta că nu îşi terminase temele în seara aceasta, îşi strânse cărţile şi le puse la loc în ghiozdan.

— Mă duc şi eu la culcare.

Trecu pe lângă Seamus când se duse către uşa care ducea spre dormitoarelor băieţilor, dar nu se uită la el. Harry avusese pentru o clipă impresia că Seamus deschisese gura să vorbească, dar grăbi pasul şi ajunse în tăcerea liniştitoare a scării de piatră în spirală, fără să mai fie nevoie să îndure alte provocări.

Zorii zilei următoare fură la fel de cenuşii şi ploioşi ca ai precedentei. Hagrid lipsi în continuare de la masa profesorilor la micul dejun.

— Dar, privind partea plină a paharului, nu-l avem nici pe Plesneală, spuse Ron încurajator.

Hermione căscă larg şi îşi turnă nişte cafea. Părea să fie mulţumită de ceva, iar când Ron o întrebă de ce era atât de fericită, ea spuse doar:

— Au dispărut pălăriile. Se pare că spiriduşii de casă vor totuşi să fie liberi.

— Eu n-aş fi atât de sigur, îi spuse Ron tăios. S-ar putea să nu fie socotite ca haine. Mie mi s-a părut că nu arătau deloc ca nişte pălării, ci mai degrabă ca nişte băşici de lână.

Hermione nu îi mai vorbi toată dimineaţa.

Cele două ore de Farmece fură urmate de două ore de Transfigurare. Profesorul Flitwick şi profesoara McGonagall petrecură amândoi primele minute ale cursurilor lor vorbindu-le elevilor despre importanţa N.O.V.-urilor.

— Trebuie să ţineţi minte, chiţăi micuţul profesor Flitwick, cocoţat ca de obicei pe un teanc de cărţi, ca să poată să vadă peste catedră, că aceste examene vă pot influenţa viitorul mulţi ani de acum înainte! Dacă nu v-aţi gândit serios la viitoarele voastre cariere, acum este momentul să o faceţi. Şi între timp, mă tem că vom lucra mai conştiincios ca niciodată, ca să ne asigurăm că veţi arăta tot ce ştiţi!

Apoi petrecură o oră recapitulând Vrăjile de Chemare care, conform profesorului Flitwick, aveau să apară sigur în cadrul N.O.V.-urilor, şi încheie lecţia dându-le cea mai lungă temă pe care o avuseseră vreodată la Farmece.

La Transfigurare fu la fel, dacă nu mai rău.

— Nu puteţi să luaţi un N.O.V., spuse profesoara McGonagall neîndurătoare, fără sârguinţă, exerciţiu şi studiu.

Neville scoase un sunet trist, a neîncredere.

— Da, chiar şi tu, Poponeaţă, spuse Profesoara McGonagall. Rezultatele tale ar fi foarte bune dacă ai avea puţină încredere în tine. Deci… astăzi începem Vrăjile de Dispariţie. Sunt mai uşoare decât Vrăjile de Creare, pe care, în mod normal nu le-aţi încerca înainte de nivelurile T.V.E.E., însă tot sunt printre cele mai dificile vrăji care vor fi testate în N.O.V.

Avea dreptate; Vrăjile de Dispariţie i se părură groaznic de grele lui Harry. Până la sfârşitul celor două ore nici el şi nici Ron nu reuşiră să facă să dispară melcii pe care exersau, deşi Ron spuse plin de speranţă că avea senzaţia că al lui părea puţin mai palid. Pe de altă parte, Hermione izbuti să facă să-i dispară melcul din a treia încercare, câştigând un premiu de zece puncte pentru Cercetaşi de la profesoara McGonagall. Fu singura persoană care nu primi teme; tuturor celorlalţi li se spuse să exerseze vraja în timpul nopţii, pentru a fi pregătiţi pentru o nouă încercare asupra melcilor în după-amiaza următoare.