Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

Lui Harry i se păru că vede o sclipire roşiatică în ochii negri ai lui Cap-de-Mort. Expresia de lăcomie de pe chipul lui se regăsea în mod ciudat şi pe chipul lui Hepzibah, diferenţa fiind că ochii ei mici erau aţintiţi asupra trăsăturilor fine ale lui Cap-de-Mort.

— Un bursuc, murmură Cap-de-Mort, examinând gravura de pe cupă. Înseamnă că i-a aparţinut…

— Helgăi Astropuf, aşa cum bine ştii. Isteţ mai eşti! zise Hepzibah, aplecându-se cu corsetul pârâindu-i, şi chiar ciupindu-l de obrazul supt. Nu ţi-am zis că sunt o urmaşă îndepărtată a ei? Cupa asta a fost transmisă din generaţie în generaţie în familia mea de foarte mult timp. Este superbă, nu-i aşa? Şi se pare că are tot felul de puteri, dar nu le-am verificat pe-ndelete. O ţin aici, la loc sigur.

Luă înapoi cupa, pe care Cap-de-Mort o ţinea cu un deget lung de toartă, şi o puse cu grijă în cutie, fiind prea preocupată să o aranjeze în locaşul ei pentru a observa umbra care apăruse pe chipul lui Cap-de-Mort când îi luase cupa.

— Aşa deci, spuse Hepzibah veselă, unde e Hokey? A, da, iată-te. Poţi să o duci pe asta, Hokey.

Spiriduşul se supuse, luând cutia cu cupa, iar Hepzibah îşi îndreptă atenţia către cutia mult mai plată decât prima, pe care o ţinea în poală.

— Tom, cred că asta o să-ţi placă şi mai mult, şopti ea. Apleacă-te puţin, dragul meu, ca să vezi mai bine. Desigur, Burke ştie de ăsta, l-am cumpărat de la el şi sunt sigură că şi-ar dori să-l recupereze după moartea mea.

Hepzibah ridică clapeta delicată din filigran şi deschise capacul. Pe catifeaua roşie netedă se afla un medalion din aur masiv.

De data asta, Cap-de-Mort întinse mâna fără să fie invitat să o facă, ridicându-l la lumină şi cercetându-l.

— Însemnul lui Viperin, zise el încet, în timp ce lumina se juca pe o emblemă sinuoasă, bogat decorată, în forma literei „S”.

— Întocmai! spuse Hepzibah, încântată şi parcă hipnotizată de imaginea lui Cap-de-Mort, care-i examina medalionul. Am dat o avere pe el, dar n-am putut să-l ratez, este o comoară în toată regula. Am ţinut morţiş să-l am în colecţia mea. Se zice că Burke l-a cumpărat de la o femeie cam zdrenţăroasă care părea să-l fi furat, dar nu avea idee cât de valoros era de fapt.

De data aceasta nu mai încăpu nici o îndoială, ochii lui Cap-de-Mort avură o sticlire roşiatică la aceste cuvinte, iar Harry îl observă cum strânge cu putere lanţul pe care era medalionul.

— … sinceră să fiu, cred că Burke i-a dat o nimica toată pe el, dar asta este. E tare frumos, nu-i aşa? Se spune că şi el are tot felul de puteri, dar eu îl ţin la loc sigur.

Întinse mâna să ia înapoi medalionul de la Cap-de-Mort. Harry crezu pentru o secundă că acesta nu avea să-i dea drumul, însă o clipă mai târziu lănţişorul îi alunecă printre degete şi medalionul fu pus din nou pe pernuţa de catifea.

— Ei bine, acum că le-ai văzut, Tom, dragul meu, sper că ţi-au plăcut.

Hepzibah îl privi drept în ochi şi Harry văzu cum zâmbetul prostesc îi piere pentru prima dată.

— Te simţi bine, dragul meu?

— Desigur, spuse Cap-de-Mort cu o voce joasă. Da, mă simt foarte bine.

— Mi s-a părut că… dar bănuiesc c-a fost din cauza luminii, zise Hepzibah tulburată, iar Harry presupuse că şi ea văzuse sclipirea fulgerătoare din ochii lui Cap-de-Mort. Poftim, Hokey, ia-le şi ferecă-le la loc. Cu farmecele obişnuite.

— E timpul să plecăm, Harry, spuse Dumbledore încet şi în timp ce spiriduşul micuţ se îndepărtă cărând cutiile, Dumbledore îl apucă din nou de braţ pe Harry şi se înălţară împreună în neant, întorcându-se în biroul lui Dumbledore.

— Hepzibah Smith a murit la două zile după această întâlnire, zise Dumbledore, aşezându-se la loc şi indicându-i lui Harry să-i urmeze exemplul. Hokey a fost condamnată de minister, fiind acuzată că a pus din greşeală otravă în ciocolata caldă a stăpânei sale într-o seară.

— Incredibil! spuse Harry mânios.

— Văd că gândim la fel, zise Dumbledore. Desigur, sunt numeroase asemănări între moartea ei şi cea a membrilor familiei Cruplud. În ambele cazuri, altcineva a fost găsit vinovat, cineva care îşi amintea perfect că el săvârşise crima.

— Hokey a declarat că a făcut-o ea?

— Şi-a amintit că a pus ceva în ciocolata caldă a stăpânei, ceva ce s-a dovedit a nu fi fost zahăr, ci o otravă letală puţin cunoscută, spuse Dumbledore. S-a stabilit că nu a făcut-o intenţionat, dar având în vedere că era bătrână şi senilă…

— Cap-de-Mort i-a modificat memoria, exact ca lui Morfin!

— Da, şi eu am ajuns la aceeaşi concluzie, zise Dumbledore. Şi tot ca în cazul lui Morfin, cei de la minister au înclinat s-o suspecteze pe Hokey…

— … pentru că era spiriduş de casă, spuse Harry.

Rareori mai simţise o solidaritate atât de pronunţată cu societatea S.P.A.S. pe care o înfiinţase Hermione.

— Întocmai, zise Dumbledore. Era bătrână, a recunoscut că a pus ceva în băutură şi nimeni de la minister nu s-a obosit să facă alte cercetări. Ca în cazul lui Morfin, mai avea puţin de trăit când am reuşit să-i dau de urmă şi să obţin această amintire. Dar bineînţeles că amintirea cu pricina nu dovedeşte decât că Lordul Cap-de-Mort ştia de existenţa cupei şi a medalionului. Familia lui Hepzibah şi-a dat seama că lipseau două dintre comorile ei cele mai de preţ când Hokey fusese deja trimisă la închisoare. Le-a luat un timp să fie siguri că era aşa, pentru că Hepzibah avusese numeroase ascunzători, fiind foarte grijulie în privinţa colecţiei ei. Dar înainte să se confirme fără urmă de îndoială lipsa cupei şi a medalionului, cel care lucrase la „Borgin şi Burke”, tânărul care o vizitase atât de des pe Hepzibah şi o fermecase într-o asemenea măsură, îşi dăduse demisia şi dispăruse. Şefii săi nu aveau idee unde plecase, fiind la fel de surprinşi ca toţi ceilalţi de dispariţia lui. Şi aceasta a fost ultima dată când s-a mai auzit de Tom Cruplud pentru foarte multă vreme. Acum Harry, spuse Dumbledore, dă-mi voie să mai fac o paranteză pentru a-ţi atrage atenţia asupra anumitor elemente ale poveştii noastre. Cap-de-Mort luase încă o viaţă, nu ştiu dacă era prima după uciderea familiei Cruplud, dar cred că aşa a fost. De data asta n-a ucis pentru a se răzbuna, ci pentru a obţine ceva, cum cred că ţi-ai dat deja seama. A vrut cele două trofee legendare pe care i le-a arătat acea biată femeie care avea o slăbiciune pentru el. A fugit cu cupa şi medalionul lui Hepzibah, exact aşa cum altădată furase de la ceilalţi copii de la orfelinat, aşa cum îi furase inelul unchiului său Morfin.

— Dar, zise Harry, încruntându-se, mi se pare o nebunie. A riscat totul, a renunţat la slujba pe care o avea, doar pentru acele…

— Poate că ţie ţi se pare o nebunie, dar lui Cap-de-Mort nu i s-a părut, spuse Dumbledore. Harry, sper că o să înţelegi cât de curând ce însemnau de fapt acele obiecte pentru el, dar trebuie să recunoşti că nu e greu de înţeles de ce a considerat că medalionul, cel puţin, era în mod legitim proprietatea lui.

— Medalionul, poate, zise Harry, dar de ce a luat şi cupa?

— Cupa îi aparţinuse unuia dintre fondatorii Şcolii Hogwarts, spuse Dumbledore. Cred că era încă ataşat de şcoală şi probabil nu putuse să renunţe la un obiect care era atât de strâns legat de istoria ei. Cred că au mai fost şi alte motive. Sper să ţi le pot prezenta cât de curând. Şi acum să trecem la ultima amintire pe care o am pentru tine, care o să rămână ultima până când o să obţii amintirea de la domnul profesor Slughorn. Au trecut zece ani de la amintirea lui Hokey, zece ani în care nu ştim nimic sigur despre ce a făcut Lordul Cap-de-Mort în acest răstimp.