Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

Harry se întoarse cu spatele la el, blestemând furios şi începu să dea iar ocol terenului, scrutând văzduhul în căutarea unei mingiuţe aurii înaripate.

Ginny şi Demelza marcară fiecare câte un gol, dându-le un prilej de bucurie suporterilor îmbrăcaţi în roşu şi auriu. Apoi Cadwallader marcă din nou, egalând scorul, însă Luna nu părea să fi observat; se părea că lucrurile neimportante, cum era scorul, nu prezentau absolut nici un interes pentru ea, care tot încerca să atragă atenţia mulţimii asupra unor elemente ca norii cu forme speciale şi posibilitatea ca Zacharias Smith, care nu reuşise să păstreze în posesie balonul mai mult de un minut, să sufere de o boală numită „şablonul învinsului”.

— Şaptezeci la patruzeci pentru Astropufi! răcni profesoara McGonagall în megafonul Lunei.

— Serios, deja? spuse Luna derutată. A, uite! Portarul Cercetaşilor i-a luat bâta unuia dintre prinzători.

Harry se întoarse brusc în aer. Într-adevăr, McLaggen îi luase cu forţa bâta lui Peakes, din motive numai de el ştiute, şi părea să îi arate cum se loveşte un balon-ghiulea ţintindu-l pe Cadwallader care venea spre ei.

— Vrei să-i dai bâta înapoi şi să te întorci la porţi? tună Harry, ducându-se glonţ spre McLaggen exact când acesta îşi luă avânt să lovească balonul-ghiulea şi-l nimeri din greşală pe Harry.

Simţi o durere înfiorătoare, leşinătoare… văzu o străfulgerare… ţipete îndepărtate… şi senzaţia căderii printr-un tunel nesfârşit…

Apoi Harry se trezi întins într-un pat nespus de cald şi confortabil, uitându-se în sus la o lampă care arunca un cerc de lumină aurie pe tavanul întunecat. Îşi ridică puţin capul ameţit. În stânga lui era o persoană cunoscută, pistruiată şi cu părul roşcat.

— Drăguţ din partea ta c-ai trecut pe aici, zise Ron, zâmbind.

Harry clipi şi se uită în jur. Bineînţeles, se afla în aripa spitalului. Cerul era violet, cu urme de roşu. Meciul trebuia să se fi terminat cu ore în urmă. Nu mai exista nici o şansă să-l încolţească pe Reacredinţă. Lui Harry i se părea că avea capul deosebit de greu; ridică mâna şi simţi la pipăit un turban rigid de bandaje.

— Ce s-a întâmplat?

— Ţi-ai spart capul, spuse Madam Pomfrey, venind repede şi făcându-l să se întindă la loc pe perne. Nu te îngrijora, te-am vindecat imediat, dar te ţin sub observaţie în noaptea asta. Trebuie să te menajezi timp de câteva ore.

— Nu vreau să stau aici peste noapte, zise Harry supărat, ridicându-se în capul oaselor şi dând la o parte pătura. Vreau să-l găsesc pe McLaggen şi să-l omor.

— Mă tem că atunci nu te-ai mai menaja, spuse Madam Pomfrey, împingându-l înapoi pe pat şi ridicându-şi bagheta într-un mod prevenitor. Potter, o să rămâi aici până o să te externez, dacă nu vrei să-l chem pe domnul director.

Se întoarse în biroul ei cu paşi repezi, iar Harry se lăsă pe spate pe perne, negru de supărare.

— Ştii cumva cu cât am pierdut? îl întrebă pe Ron printre dinţi.

— Păi, da, zise Ron cu părere de rău. Scorul final a fost trei sute douăzeci la şaizeci.

— Minunat, spuse Harry cu sălbăticie. De-a dreptul minunat! Stai să pun mâna pe McLaggen…

— N-ar fi o idee bună să pui mâna pe el, e cât un trol, spuse Ron în mod obiectiv. Eu, unul, nu cred că i-ar strica să aruncăm blestemul ăla cu unghiile de la picioare asupra lui, cel inventat de prinţ. În orice caz, s-ar putea ca ceilalţi membri ai echipei să îl facă fărâme înainte să ieşi tu de aici — sunt tare supăraţi.

În vocea lui Ron se simţi o nuanţă de bucurie ascunsă fără succes; Harry îşi dădea seama că Ron era de-a dreptul încântat că McLaggen făcuse o asemenea greşeală. Harry stătea întins, uitându-se la pata luminoasă de pe tavan, fără să sufere de pe urma unei dureri definite, ci simţindu-şi capul oarecum fragil dedesubtul rândurilor de bandaje.

— Am auzit de aici comentariul meciului, zise Ron, cu vocea voalată acum din cauza râsului. Sper ca Luna să comenteze toate meciurile de acum înainte. „Şablonul învinsului”…

Dar Harry era încă prea supărat pentru a sesiza partea amuzantă a situaţiei şi Ron încetă să mai râdă după o vreme.

— Ginny a venit să te vadă în timp ce îţi pierduseşi cunoştinţa, zise el după o pauză îndelungată, şi imaginaţia lui Harry se puse în mişcare la capacitate maximă, construind repede o scenă în care Ginny plângea deasupra trupului său inert, mărturisind afecţiunea profundă pe care i-o purta, în timp ce Ron le dădea binecuvântarea. Zicea că ai ajuns chiar în ultima clipă la meci. Cum aşa? Doar ai plecat destul de devreme.

— A, spuse Harry, năruindu-i-se scena din minte. Da, păi, l-am văzut pe Reacredinţă furişându-se cu două fete care nu păreau să vrea să fie cu el, şi este a doua oară când a avut grijă să nu meargă la stadionul de vâjthaţ alături de toţi ceilalţi. A lipsit şi de la ultimul meci, ţii minte? zise Harry, oftând. Acum îmi pare rău că nu m-am dus după el; meciul a fost un fiasco.

— Nu fi prost, spuse Ron pe un ton tăios. Nu aveai cum să lipseşti de la un meci doar ca să-l urmăreşti pe Reacredinţă. Eşti căpitan!

— Vreau să ştiu ce pune la cale, zise Harry. Şi să nu-mi spui că este doar în închipuirea mea; nu după ce l-am auzit vorbind cu Plesneală.

— N-am zis niciodată că ar fi doar în închipuirea ta, spuse Ron, sprijinindu-se într-un cot şi încruntându-se la Harry, dar nu e o regulă să existe o singură persoană care să pună ceva la cale în castel, şi nu mai multe în acelaşi timp! Harry, Reacredinţă a ajuns un fel de obsesie pentru tine. Adică chiar te gândeşti că ai fi putut lipsi de la un meci doar ca să-l urmăreşti.

— Vreau să-l prind în flagrant! zise Harry frustrat. Serios, unde se du-ce când dispare de pe hartă?

— Nu ştiu… în Hogsmeade? sugeră Ron, căscând.

— Nu l-am văzut niciodată pe vreunul dintre culoarele secrete de pe hartă. Şi oricum, acum trebuie să fie păzite, nu?

— Păi, atunci n-am idee, spuse Ron.

Amândoi tăcură. Harry se uită fix la cercul de lumină din jurul lămpii de deasupra lui, gândindu-se. Şi-ar fi dorit să fie la fel de influent ca Rufus Scrimgeour, ca să poată trimite pe cineva să-l spioneze pe Reacredinţă, dar din păcate Harry nu avea în subordine un întreg oficiu de Aurori. Pentru o clipă îi trecu prin minte să încerce să facă ceva cu membrii AD, dar problema absenţei de la cursuri ar fi rămas valabilă; în definitiv, cei mai mulţi dintre ei încă aveau un program foarte încărcat.

Se auzi un sforăit jos, ca un mormăit, dinspre patul lui Ron. După un timp, Madam Pomfrey ieşi din biroul ei, de data asta îmbrăcată cu un halat de casă gros. Lui Harry îi era cel mai uşor să pretindă că dormea; se întoarse pe o parte şi ascultă cum toate draperiile se traseră singure când Madam Pomfrey îşi mişcă bagheta. Reglă lămpile la puterea minimă şi se duse înapoi în birou, Harry auzi uşa închizându-se în urma ei, ceea ce îi dădu de înţeles că se ducea să se culce.

Era a treia oară când fusese adus în aripa spitalului din cauza unui accident de vâjthaţ, medită Harry în întuneric. Data trecută căzuse de pe mătură din cauza prezenţei Dementorilor în jurul terenului, iar cu două dăţi în urmă, profesorul Lockhart, un om de-a dreptul incapabil, îi eliminase toate oasele din braţ. Aceasta fusese de departe experienţa cea mai dureroasă. Îşi aminti agonia nopţii când fi crescuseră la loc toate oasele din braţ, iar durerea nu se ameliorase deloc cu ocazia apariţiei unui vizitator neaşteptat în toiul…