Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

— Păi, aş vorbi, dar, de fiecare dată când mă duc să-l văd, îl găsesc dormind! spuse Lavender irascibilă.

— Serios? zise Harry, surprins, pentru că el îl găsise perfect treaz pe Ron de fiecare dată când îl vizitase în aripa spitalului, arătându-se foarte interesat de cearta dintre Dumbledore şi Plesneală şi având mereu pe vârful limbii noi injurii la adresa lui McLaggen.

— Hermione Granger îl vizitează în continuare? întrebă Lavender din senin.

— Da, aşa cred. Mă rog, sunt prieteni, nu? spuse Harry stingherit.

— Prieteni? Ce glumă bună, spuse Lavender pe un ton dispreţuitor. Nu a vorbit cu el săptămâni întregi după ce am devenit un cuplu! Dar presupun că vrea să se împace cu el acum, că a devenit „interesant” şi aşa mai departe.

— Pentru tine, a fi otrăvit e totuna cu a deveni interesant? întrebă Harry. Ştii, îmi pare rău, trebuie să plec. Mă aşteaptă McLaggen să discutăm despre vâjthaţ, spuse Harry repede şi ţâşni într-o parte, trecând printr-o uşă ascunsă în perete şi fugind pe un hol care era o scurtătură spre clasa de Poţiuni şi unde, din fericire, Lavender nu putea veni după el. Şi nici McLaggen.

În dimineaţa meciului de vâjthaţ contra Astropufilor, Harry trecu prin aripa spitalului, înainte de a se îndrepta spre stadion. Ron era foarte agitat; Madam Pomfrey nu era de acord să-l lase să se ducă să vadă meciul, fiind de părere că ar fi fost prea solicitant pentru el.

— Şi cum joacă McLaggen? îl întrebă el neliniştit pe Harry, părând să nu-şi dea seama că mai pusese aceeaşi întrebare de două ori până atunci.

— Ţi-am zis, spuse Harry răbdător, ar putea fi şi cel mai bun din lume, dar tot nu l-aş păstra în echipă. Le tot spune celorlalţi ce să facă, crede că ar putea juca mai bine decât oricare dintre noi. Abia aştept să scap de el. În legătură cu scăpatul de unii şi alţii, adăugă Harry, ridicându-se şi luându-şi mătura „Fulger”, te rog să nu te mai prefaci că dormi când vine Lavender să te vadă. Şi ea mă scoate din minţi.

— A, făcu Ron sfios. Bine. În ordine.

— Spune-i, dacă nu mai vrei să fii cu ea, spuse Harry.

— Da… păi… nu e chiar aşa uşor, nu? zise Ron şi făcu o pauză. Hermione o să treacă pe aici înainte de meci? adăugă el pe un ton firesc.

— Nu, a plecat deja spre stadion cu Ginny.

— A, spuse Ron destul de posomorât. Bine. Atunci, mult noroc. Sper să-l spulberi pe McLag… adică, pe Smith.

— O să mă străduiesc, zise Harry, punându-şi coada de mătură pe umăr. Ne vedem după meci.

Merse repede pe holurile goale; toţi elevii erau afară, stând deja în tribune sau îndreptându-se către ele. Se uită pe ferestrele pe lângă care trecea în drumul său, încercând să estimeze cât de puternic era vântul care bătea în ele, când un zgomot din faţă îl făcu să ridice privirea şi-l văzu pe Reacredinţă venind spre el, însoţit de două fete care păreau nemulţumite şi supărate.

Reacredinţă se opri brusc când îl observă pe Harry, râse scurt, sec şi merse mai departe.

— Unde te duci? întrebă Harry.

— Vezi să nu-ţi spun, Potter! C-o fi treaba ta, zise Reacredinţă pe un ton batjocoritor. Ai face bine să te grăbeşti, probabil că aşteaptă să vină „căpitanul ales”, „băiatul care a marcat” sau cum ţi-or mai spune mai nou.

Una dintre fete chicoti involuntar. Harry o fixă cu privirea. Fata roşi. Reacredinţă trecu furtunos pe lângă Harry, iar ea şi prietena ei îl urmară cu paşi repezi, dând colţul şi făcându-se nevăzuţi.

Harry rămase ţintuit, urmărindu-i cum dispar. Îl enerva la culme; şi aşa risca să ajungă la meci cu întârziere. Acum Reacredinţă era acolo, furişându-se prin şcoală în timp ce toţi ceilalţi erau plecaţi: era ocazia perfectă pentru ca Harry să descopere ce punea la cale Reacredinţă. Se scurseră câteva secunde în tăcere şi Harry rămase nemişcat, încremenit, privind lung spre locul unde dispăruse Reacredinţă…

— Unde-ai fost? întrebă Ginny, când Harry intră în fugă în vestiar.

Toţi ceilalţi membri ai echipei îşi puseseră echipamentul şi erau pregătiţi; Coote şi Peakes, prinzătorii, erau neliniştiţi şi se loveau cu bâtele de picior.

— M-am întâlnit cu Reacredinţă, îi zise Harry în şoaptă, trăgându-şi roba roşie peste cap.

— Şi?

— Şi am vrut să aflu ce căuta la castel cu două prietene, în timp ce toţi ceilalţi erau aici.

— Dar ce contează asta acum?

— Păi, oricum n-o să pot să aflu, nu? zise Harry, înşfăcând mătura „Fulger” şi aranjându-şi ochelarii cu forţă. Să mergem!

Nu mai spuse nimic altceva, ieşind pe teren cu paşi mari în urale şi huiduieli asurzitoare. Vântul nu era puternic, cerul era acoperit neuniform cu nori şi din când în când se iveau raze de soare orbitoare.

— Condiţii dificile! le spuse McLaggen celorlalţi din echipă, îmbărbătându-i. Coote, Peakes, să nu zburaţi cu soarele în spate, ca să nu vă vadă.

— McLaggen, eu sunt căpitanul, nu le mai da tu instrucţiţuni, zise Harry supărat. Tu du-te lângă stâlpii porţilor!

McLaggen se îndepărtă cu paşi apăsaţi şi atunci Harry se întoarse către Coote şi Peakes.

— Totuşi chiar aveţi grijă să nu zburaţi cu soarele în spate, le zise el nemulţumit.

Dădu mâna cu căpitanul Astropufilor şi, la semnalul lui Madam Hooch, se desprinse de sol, ridicându-se în văzduh mai sus decât ceilalţi din echipa sa şi zburând cu viteză în jurul terenului, în căutarea hoţoaicei. Dacă ar fi reuşit s-o prindă cât mai repede, exista o şansă să se poată întoarce la castel, să ia „Harta Ştrengarilor” şi să afle ce făcea Reacredinţă.

— Balonul este la Smith, din echipa Astropufilor, zise o voce diafană, răsunând peste întregul domeniu. Desigur, el a fost cel care a comentat meciul dinainte şi Ginny Weasley a zburat direct spre el, făcându-l fărâme dinadins, cred eu… cel puţin aşa a părut. Smith a făcut nişte remarci destul de grosolane la adresa Cercetaşilor şi presupun că-i pare rău, acum că joacă împotriva lor… A, uite, a pierdut balonul, i l-a luat Ginny, îmi place de ea, este tare drăguţă.

Harry se uită în jos spre podiumul comentatorului. Ce om întreg la cap ar fi lăsat-o pe Luna Lovegood să comenteze meciul? Dar, chiar şi de la înălţime, părul lung, blond nisipiu, era de neconfundat, ca de altfel şi colierul cu dopuri de Berezero. Profesoara McGonagall stătea lângă Luna, părând puţin tulburată, de parcă nu ar fi fost întru totul convinsă că făcuse alegerea cea mai potrivită.

— … dar acum i-a luat balonul jucătorul acela mare de la Astropufi, nu mai ţin minte cum îl cheamă, parcă Bibble… nu, Buggins…

— Îl cheamă Cadwallader! zise profesoara McGonagall răspicat de lângă Luna, iar mulţimea râse.

Harry se uită în jur după hoţoaică; nu era nici urmă de ea. Cadwallader dădu un gol câteva clipe mai târziu. McLaggen strigase la Ginny, criticând-o pentru că pierduse posesia balonului, şi din cauza asta nu observase mingea mare şi roşie care îi vâjâi pe lângă ureche.

— McLaggen, vrei să fii atent la ce ai tu de făcut şi să-i laşi în pace pe ceilalţi! strigă Harry, întorcându-se cu faţa către portarul său.

— Nici tu nu eşti un exemplu tocmai vrednic de urmat! strigă McLaggen la rândul lui, roşu la faţă şi mânios.

— Şi acum Harry Potter se ceartă cu portarul său, spuse Luna cu seninătate, în timp ce Astropufii şi Viperinii din mulţimea de mai jos aplaudară şi râseră ironic. Nu cred că asta o să-l ajute să găsească hoţoaica, dar poate că este un şiretlic iscusit.