Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

— … iar domnul Filch, îngrijitorul nostru, m-a rugat să vă anunţ că toate articolele cumpărate de la magazinul „Weasley Bing-Bong” sunt interzise cu desăvârşire. Cei care vor să joace în echipa de vâjthaţ a casei lor trebuie să se prezinte în faţa şefilor caselor lor, ca şi până acum. De asemenea, suntem în căutare de comentatori de vâjthaţ. Cei interesaţi sunt sfătuiţi să procedeze la fel. Anul acest avem plăcerea să-i urăm bun venit unui nou membru în rândul profesorilor. Domnul profesor Slughorn — acesta se ridică, cu chelia sclipindu-i la lumina lumânărilor şi cu burta mare, acoperită cu o vestă, aruncând o umbră mare peste masă — este un fost coleg al meu care a acceptat să îşi reia activitatea ca profesor de Poţiuni.

— Poţiuni?

— Poţiuni?

Cuvântul fu pe buzele tuturor, cei de faţă întrebându-se dacă nu cumva îi înşelase auzul.

— Poţiuni? spuseră Ron şi Hermione într-un glas, întorcându-se uimiţi spre Harry. Dar ai zis…

— Cât despre domnul profesor Plesneală, zise Dumbledore, ridicând vocea şi acoperind zumzetul de şoapte, dânsul o să fie noul profesor de Apărare contra Magiei Negre.

— Nu! spuse Harry, atât de tare încât mai multe capete se întoarseră spre el.

Nu îi păsa. Se uita mânios la masa profesorilor. Cum era posibil ca Plesneală să devină profesor de Apărare contra Magiei Negre după atâta timp? Nu se ştia de ani de zile că Dumbledore nu avea destulă încredere în el ca să i-l dea?

— Dar, Harry, ai zis că Slughorn o să ne predea Apărare contra Magiei Negre! spuse Hermione.

— Aşa am crezut, zise Harry, chinuindu-se să-şi aducă aminte când îi spusese Dumbledore că avea să fie aşa, dar acum, că se gândi mai bine, nu putu să îşi aducă aminte să-i fi spus ce materie avea să predea Slughorn.

Plesneală, care stătea în dreapta lui Dumbledore, nu se ridică atunci când îi fu rostit numele, ci doar ridică mâna în semn de recunoaştere a aplauzelor de la masa Viperinilor. Totuşi Harry ar fi putut să jure că observase o urmă de triumf pe chipul pe care îl detesta atât de mult.

— Până la urmă, e şi asta o veste bună, zise Harry cu răutate. Plesneală o să plece până la sfârşitul anului.

— Ce vrei să spui? întrebă Ron.

— Materia asta e o piază-rea. Nimeni nu a rezistat mai mult de un an. Quirrell chiar a murit în timp ce preda. Ştiţi ceva, eu, unul, sper să avem parte de încă o înmormântare…

— Harry! îl mustră Hermione şocată.

— Ar putea doar să continue să predea Poţiuni la sfârşitul anului, spuse Ron rezonabil. Individul ăsta, Slughorn, s-ar putea să nu vrea să rămână pe termen lung, la fel ca Moody.

Dumbledore îşi drese vocea. Harry, Ron şi Hermione nu erau singurii care vorbeau. Întreaga sală fusese cuprinsă de un val de discuţii la auzul veştii că Plesneală îşi atinsese în sfârşit ţelul. Părând să nu îşi dea seama deloc de cât de senzaţional fusese anunţul său, Dumbledore nu mai zise nimic despre alte schimbări printre profesori, aşteptând câteva secunde pentru a se asigura că nu mai vorbea nimeni înainte de a continua.

— Acum, aşa cum ştim cu toţii, Lordul Cap-de-Mort şi adepţii săi sunt din nou în libertate şi pe zi ce trece — mai puternici.

Tăcerea deveni încordată la auzul cuvintelor lui Dumbledore. Harry îl privi pe Reacredinţă. Acesta nu se uita la Dumbledore, ci îşi făcea furculiţa să plutească, ghidând-o cu bagheta, ca şi cum ar fi considerat că discursul directorului nu era demn de atenţia lui.

— Situaţia prezentă este nespus de periculoasă. Toţi elevii şi profesorii de la Hogwarts trebuie să-şi de silinţa ca să fim în siguranţă, acum şi pe viitor. Fortificaţiile magice ale castelului au fost sporite în timpul verii, asigurându-ne noi şi riguroase măsuri de siguranţă. Cu toate acestea, trebuie să fim foarte atenţi ca să nu aibă loc nici o eroare din partea vreunui elev sau profesor. Drept urmare, vă rog să respectaţi toate restricţiile de siguranţă pe care or să vi le impună profesorii, indiferent de cât de neplăcute or să vă pară, în special regula orei de stingere. Vă implor, dacă observaţi ceva ciudat sau suspect în castel sau în afara lui, anunţaţi imediat unul dintre profesori. Am încredere în faptul că o să ţineţi întotdeauna cont de siguranţa voastră şi a celorlalţi.

Ochii albaştri ai lui Dumbledore îi învăluiră pe elevii de la mese şi apoi el zâmbi din nou.

— Şi-acum, la culcare. Vă aşteaptă nişte paturi cât se poate de comode şi călduroase şi ştiu că grija voastră cea mai importantă este să fiţi odihniţi la orele de curs de mâine. Hai, repejor!

Băncile se dădură în spate, cu obişnuitul huruit asurzitor, şi sute de elevi începură să iasă din Marea Sală, îndreptându-se către camerele lor. Harry, care nu se grăbea să plece odată cu mulţimea curioasă şi nici să ajungă destul de aproape de Reacredinţă pentru a-i da ocazia să povestească din nou cum îi zdrobise nasul, rămase în urmă, prefăcându-se că îşi lega şiretul de la un adidas, lăsându-i pe ceilalţi Cercetaşi să o ia înainte. Hermione era printre primii, pentru a-şi îndeplini datoria de Perfect, conducându-i pe cei din primul an, dar Ron rămase cu Harry.

— Ce ai păţit de fapt la nas? întrebă el, când ajunseră chiar ultimii, în spatele mulţimii care se înghesuia să iasă din sală şi nu riscau să fie auziţi de nimeni.

Harry îi spuse. Faptul că Ron nu râse dovedi cât de strânsă era prietenia dintre ei.

— L-am văzut eu pe Reacredinţă mimând ceva în legătură cu nasul, zise el sumbru.

— Da, mă rog, nu contează, spuse Harry cu amărăciune. Stai să-ţi povestesc ce zicea înainte să-şi dea seama că eram acolo.

Harry se aşteptase ca Ron să fie de-a dreptul uluit de spusele lui Reacredinţă. Cu toate acestea, el nu fu impresionat, dând dovadă de o încăpăţânare exagerată din punctul de vedere al lui Harry.

— Harry, să fim serioşi, voia doar să se dea mare în faţa lui Parkinson. Ce misiune ar putea să-i dea Ştii-Tu-Cine tocmai lui?

— Cap-de-Mort ar putea să aibă nevoie de cineva din interiorul şcolii, nu-i aşa? Nu ar fi prima dată când…

— Tare aş vrea să nu mai pronunţi numele ăsta, Harry, spuse o voce nemulţumită din spatele lor.

Harry se uită peste umăr şi îl văzu pe Hagrid clătinând din cap.

— Dar şi Dumbledore îi spune pe nume, spuse Harry bosumflându-se.

— Da, numai că Dumbledore e Dumbledore, nu-i aşa? spuse Hagrid cu un aer misterios. Cum de-ai întârziat, Harry? Mi-am făcut griji pentru tine, să ştii.

— Am fost reţinut în tren, zise Harry. Dar tu de ce-ai întârziat?

— Am fost la Grawp, spuse Hagrid vesel. Am cam pierdut noţiunea timpului. Acum are o casă nouă-n munţi, a avut grijă Dumbledore. E o peşteră mare şi tare frumuşică. E mult mai fericit acolo decât în Pădure. Am întârziat pentru că am stat la poveşti cu el.

— Serios?! zise Harry, evitând să-i întâlnească privirea lui Ron.

Data trecută când se întâlnise cu fratele vitreg al lui Hagrid, un uriaş violent, specializat în smulgerea copacilor din rădăcini, vocabularul acestuia era format din cinci cuvinte, iar pe două dintre ele nici măcar nu putea să le pronunţe cum trebuia.

— A, da, să vezi ce-a progresat, spuse Hagrid mândru. Nici n-o să-ţi vină să crezi. Mă gândeam să-l pregătesc să fie asistentul meu.

Ron pufni zgomotos, dar reuşi să pretindă că fusese doar un strănut furtunos. Acum ajunseseră în dreptul uşilor de stejar de la intrare.

— Atunci, pe mâine dimineaţă, la primul curs imediat după micul dejun. Să veniţi mai devreme, ca să-l salutaţi pe Buck… pardon, pe Witherwings!