Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

— Bine că s-a terminat, murmură Neville. E un om ciudat, nu credeţi?

— Ba da, e destul de straniu, zise Harry, uitându-se fix la Zabini. Dar tu cum de ai ajuns acolo, Ginny?

— M-a văzut când l-am blestemat pe Zacharias Smith, spuse Ginny. Îl mai ţineţi minte pe idiotul ăla de la Astropufi, care era în A.D.? Mă tot întreba ce s-a întâmplat la minister şi până la urmă m-a enervat în aşa hal, încât am aruncat un blestem asupra lui. Când a intrat Slughorn, am crezut că o să-mi dea ore de detenţie, dar s-a dovedit că era convins că am aruncat un blestem foarte bun şi că voia să mă invite să iau prânzul cu el! Ciudat, nu?

— Ai avut un motiv mai bun decât dacă ai fi fost invitată pentru că mama ta e celebră, spuse Harry, uitându-se urât la ceafa lui Zabini, sau pentru că unchiul tău…

Dar nu-şi duse la capăt fraza. Tocmai îi venise o idee — o idee riscantă, dar care ar fi putut avea rezultate extraordinare. Peste câteva clipe, Zabini avea să se întoarcă în compartimentul Viperinilor din anul şase şi Reacredinţă avea să fie acolo, crezând că nu-l auzeau decât colegii lui Viperini. Cine Ştie ce ar fi putut să audă sau să vadă Harry, dacă ar fi putut să intre neobservat după Zabini? Într-adevăr, mai era puţin până la Hogsmeade, poate nici o jumătate de oră, judecând după peisajul sălbatic din jur, dar nimeni altcineva nu părea să ia în serios bănuielile lui Harry, aşa că trebuia să facă ceva ca să le şi confirme.

— Ne vedem mai târziu, şopti el, scoţând Pelerina Invizibilă şi arun-când-o peste el.

— Dar ce ai de gând să…? întrebă Neville.

— Vă spun după aia, şopti Harry, fugind după Zabini şi încercând să nu facă zgomot, deşi această măsură de precauţie era aproape inutilă, din cauza huruitului trenului.

Acum nu prea mai era nimeni pe culoar. Majoritatea elevilor se întorseseră în compartimentele lor, ca să-şi îmbrace robele de şcoală şi să-şi strângă lucrurile. În ciuda faptului că mergea aproape lipit de Zabini, Harry nu fu destul de rapid să se strecoare în compartiment odată cu el. Zabini închidea deja uşa când Harry puse brusc piciorul în prag, făcând-o să rămână deschisă.

— Ce are uşa asta? spuse Zabini supărat, lovind de mai multe ori uşa cu putere de piciorul lui Harry.

Harry apucă uşa glisantă şi o împinse cu putere la perete. Zabini, ca-re ţinea strâns de mâner, căzu într-o parte, prăbuşindu-se în poala lui Gregory Goyle, iar în agitaţia care urmă Harry ţâşni în compartiment, sări pe scaunul liber al lui Zabini şi se urcă pe suportul de bagaje. Avu noroc că Goyle şi Zabini ţipau unul la altul, atrăgând privirile tuturor asupra lor, pentru că Harry putea să jure că-i fluturase Pelerina, dezvelindu-i picioarele până la gleznă. Mai mult, pentru o clipă de coşmar i se păru că-l vede pe Reacredinţă urmărindu-i un adidas cu privirea când se urcă pe suport; dar chiar atunci Goyle închise uşa cu putere şi îl îndepărtă pe Zabini, care se prăbuşi contrariat la locul lui, Vincent Crabbe citi în continuare revista de benzi desenate, iar Reacredinţă se lăsă înapoi pe spate, întinzându-se pe două locuri, punându-şi capul în poala lui Pansy Parkinson şi râzând batjocoritor. Harry se ghemui într-o poziţie incomodă sub pelerină, asigurându-se că era acoperit în întregime şi privind-o pe Pansy cum dădea la o parte şuviţele de păr blond şi lins de pe fruntea lui Reacredinţă, de parcă oricine şi-ar fi dorit să fie în locul ei. Felinarele atârnate de tavan aruncau o lumină puternică în compartiment: Harry putea citi fiecare cuvânt din revista cu benzi desenate a lui Crabbe, care stătea chiar sub el.

— Ia spune, Zabini, zise Reacredinţă, ce voia Slughorn?

— Încerca doar să se dea bine pe lângă cei cu relaţii, spuse Zabini, care se uita urât în continuare la Goyle. Dar nu a găsit prea mulţi.

Reacredinţă păru nemulţumit la auzul acestei informaţii.

— Pe cine a mai invitat? întrebă el.

— Pe McLaggen, de la Cercetaşi, zise Zabini.

— A, da, unchiul lui are un post important la minister, spuse Reacre-dinţă.

— … pe un anumit Belby, de la Ochi-de-Şoim…

— A, ăla e un individ odios, zise Pansy.

— … pe Poponeaţă, pe Potter şi pe fata lui Weasley, încheie Zabini.

Reacredinţă se ridică brusc în capul oaselor, dându-i la o parte mâna lui Pansy.

— L-a invitat pe Poponeaţă?

— Păi, bănuiesc că da, dacă era acolo, spuse Zabini pe un ton indiferent.

— Dar de ce ar fi interesat Slughorn de Poponeaţă?

Zabini ridică din umeri.

— Cât despre drăguţul de Potter, e limpede că a vrut să-l vadă de a-proape pe „cel ales”, zise Reacredinţă batjocoritor. Dar ce-i cu fata lui Weasley? De ce ar fi mai deosebită?

— Sunt mulţi băieţi care o plac, spuse Pansy, urmărindu-i reacţia lui Reacredinţă cu coada ochiului. Şi tu crezi că e frumuşică, nu-i aşa, Blaise, şi ştim cu toţii cât eşti de pretenţios!

— Nu m-aş atinge în veci de o trădătoare de sânge mizerabilă ca ea, indiferent cât de frumoasă ar fi, spuse Zabini cu răceală, iar Pansy păru mulţumită.

Reacredinţă îşi culcă din nou capul în poala ei şi o lăsă să-l mângâie în continuare.

— Ei bine, îl compătimesc pe Slughorn pentru gusturile lui proaste. Poate că a început să se senilizeze. Păcat de el. Tata zicea mereu că a fost un vrăjitor bun la vremea lui. Tata a fost unul dintre elevii lui preferaţi. Probabil că Slughorn nu a auzit că sunt în tren, pentru că altfel…

— Eu mă îndoiesc că te-ar fi invitat, spuse Zabini. Când am ajuns acolo, m-a întrebat de tatăl lui Nott. Se pare că erau prieteni vechi, dar i-a pierit zâmbetul când a auzit că a fost prins de cei de la minister, iar Nott nu a primit nici o invitaţie, nu-i aşa? Cred că pe Slughorn nu-l interesează Devoratorii Morţii.

Reacredinţă păru mânios, dar râse forţat şi fără umor.

— Mă rog, cui îi pasă ce-l interesează pe Slughorn? Cine e el, până la urmă? Un profesor idiot ca oricare altul, zise el şi căscă ostentativ. S-ar putea nici să nu mai fiu la Hogwarts anul viitor. Ce-mi pasă dacă mă place sau nu cine ştie ce profesor bătrân şi burtos?

— Cum adică s-ar putea să nu mai fii la Hogwarts anul viitor? spuse Pansy indignată, oprindu-se din mângâiat.

— Păi, nu se ştie niciodată, zise Reacredinţă cu o nuanţă de zâmbet. S-ar putea să… ăă… trec la un nivel superior.

Ghemuit sub Pelerină pe suportul de bagaje, Harry simţi că inima începe să-i bată mai repede. Ce ar fi zis Ron şi Hermione despre asta? Crabbe şi Goyle îl priveau pe Reacredinţă cu gurile căscate, ca şi cum n-ar fi crezut niciodată că acesta ar fi putut să urce la un nivel superior. Până şi Zabini lăsă o urmă de curiozitate să-i deranjeze trăsăturile orgolioase. Pansy îl mângâie din nou pe Reacredinţă, cu un aer consternat.

— Te referi la… el?

Reacredinţă ridică din umeri.

— Mama vrea să îmi termin studiile, dar mie mi se pare un lucru lipsit de importanţă în ziua de azi. Gândiţi-vă şi voi. Când Lordul Întunecat o să ajungă la putere, credeţi că o să-i pese câte N.O.V.-uri şi câte T.V.E.E.-uri a luat fiecare? Bineînţeles că nu. Ceea ce o să conteze o să fie cum a fost servit, devotamentul de care s-a dat dovadă.

— Şi crezi că o să poţi să faci ceva pentru el? întrebă Zabini ironic. Având în vedere că ai şaisprezece ani şi nici o calificare?

— Ţi-am explicat deja, ai uitat? Poate că nu-i pasă că nu am nici o calificare. Poate că nu e nevoie de cine ştie ce calificare ca să îndeplinesc o anumită misiune, spuse Reacredinţă încet.