Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

— … el este Marcus Belby, nu ştiu dacă…?

Belby, slab şi agitat, le zâmbi silit.

— … iar această domnişoară încântătoare mi-a spus că vă cunoaşte deja pe amândoi, încheie Slughorn.

Ginny se uită la Harry şi Neville, schimonosindu-se de după Slug-horn.

— Ce plăcere, zise Slughorn mulţumit, să vă pot cunoaşte pe toţi pu-ţin mai bine. Uitaţi, luaţi câte un şerveţel. Mi-am pregătit singur masa de prânz. Din câte ţin minte, căruciorul este încărcat cu baghete de lemn dul-ce, iar la bătrâneţe sistemul digestiv nu mai poate face faţă unor astfel de bucate. Nu vrei nişte fazan, Belby?

Belby tresări şi acceptă o bucată de friptură rece, care arăta ca o ju-mătate de fazan.

— Tocmai îi spuneam tânărului Marcus, aici de faţă, că am avut plăcerea să-l am ca elev pe unchiul său, Damocles, le spuse Slughorn lui Harry şi Neville, având grijă să-l servească pe fiecare dintre ei cu chifle. Este un vrăjitor remarcabil, cu adevărat remarcabil şi demn de Ordinul Merlin. Spune-mi, Marcus, te vezi des cu unchiul tău?

Din păcate, Belby luase deja o înghiţitură zdravănă de friptură de fazan, grăbindu-se să-i răspundă lui Slughorn, înghiţi prea repede şi se învi-neţi, fiind cât pe-aci să se sufoce.

— Anapneo, spuse Slughorn calm, îndreptând bagheta spre Belby, ale cărui căi respiratorii părură să se degajeze imediat.

— Nu… nu-l văd prea des, zise Belby cu respiraţia întretăiată şi ochii înlăcrimaţi.

— Ei, e de înţeles, bănuiesc că e foarte ocupat, spuse Slughorn, ui-tându-se întrebător la Belby. Sunt convins că a muncit foarte mult la in-ventarea Poţiunii Lupilor!

— Presupun că da, zise Belby, căruia părea să-i fie teamă să mai mănânce friptură, în timp ce Slughorn vorbea în continuare cu el. Ăă… vedeţi dumneavoastră, el şi cu tata nu se înţeleg prea bine, aşa că nu ştiu foarte multe despre…

Vocea i se stinse când Slughorn îi zâmbi cu răceală şi i se adresă mai departe lui McLaggen.

— Ei bine, acum e rândul tău, Cormac, spuse Slughorn. Întâmplarea face să ştiu că tu şi unchiul tău Tiberius sunteţi apropiaţi, pentru că are o fotografie încântătoare cu voi doi la vânătoare de nogtails, în Norfolk, dacă nu mă-nşel.

— A, da, a fost foarte distractiv, zise McLaggen. Ne-am dus cu Bertie Higgs şi Rufus Scrimgeour, înainte să fie făcut ministru, bineînţeles.

— A, îi cunoşti şi pe Bertie, şi pe Rufus? spuse Slughorn, zâmbind larg, servindu-şi musafirii cu plăcinte aranjate pe o tavă micuţă şi nimerindu-se să-l sară pe Belby. Şi spune-mi…

Era aşa cum bănuise Harry. Toţi păreau să fi fost invitaţi pentru că se numărau printre apropiaţii unor persoane celebre sau influente — toţi, în afară de Ginny. Zabini, care fu descusut după McLaggen, se dovedi fiul unei vrăjitoare faimoase pentru frumuseţea ei (din câte îşi dădu seama Harry, fusese măritată de şapte ori, iar toţi soţii ei muriseră în mod misterios, lăsându-i moştenire munţi de galbeni). Apoi îi veni rândul lui Neville şi urmară zece minute deosebit de incomode, pentru că părinţii lui Neville, nişte Aurori celebri, îşi pierduseră minţile după ce fuseseră torturaţi de Bellatrix Lestrange şi nişte amici de-ai ei, Devoratori ai Morţii. La sfârşitul dialogului cu Neville, Harry avu senzaţia că Slughorn nu luase încă o hotărâre în privinţa lui Neville, aşteptând să vadă dacă acesta moştenise sau nu talentul părinţilor săi.

— Şi acum, spuse Slughorn, foindu-se cât era de mare în scaun, cu aerul unui prezentator care anunţă intrarea pe scenă a protagonistului, Harry Potter! Nici nu ştiu de unde să încep! Am impresia că n-am atins nici pe departe miezul problemei când ne-am întâlnit în vara asta!

Îl contemplă pe Harry câteva clipe, de parcă ar fi fost o bucată deosebit de mare şi suculentă de friptură de fazan, apoi zise:

— „Cel ales”, aşa ţi se spune, mai nou!

Harry nu zise nimic. Belby, McLaggen şi Zabini se holbară cu toţii la el.

— Desigur, zise Slughorn, privindu-l pe Harry cu atenţie, de ani de zile umblă tot felul de zvonuri… ţin minte când… mă rog… după noaptea aceea îngrozitoare… Lily… James… şi tu ai supravieţuit… Se spunea că aveai puteri ieşite din comun…

Zabini tuşi scurt, sugerând că era sceptic faţă de această afirmaţie şi în acelaşi timp amuzat. O voce supărată izbucni din spatele lui Slughorn:

— Sigur, Zabini, pentru că tu eşti cel care are puteri ieşite din co-mun… ca manechin masculin…

— Măi, măi, măi! râse pe înfundate Slughorn, întorcându-se spre Ginny care se uita urât la Zabini de după burta imensă a lui Slughorn. Fii cu băgare de seamă, Blaise! Am văzut-o pe această domnişoară aruncând un formidabil Blestem Gogoriţă în timp ce treceam prin faţa compartimentului ei! Eu n-aş provoca-o, dacă aş fi în locul tău!

Zabini îşi luă un aer dispreţuitor.

— Cum spuneam, zise Slughorn, întorcându-se spre Harry, cam acestea au fost zvonurile din vara asta. Bineînţeles, nici nu mai ştii ce să crezi. Se ştie că Profetul a dat informaţii eronate şi a făcut fel de fel de greşeli în trecut, dar, dat fiind numărul mare de martori oculari, se pare că incidentul destul de problematic de la minister a fost unul real şi că ai fost chiar acolo, în miezul lui!

Harry, care simţea că singura cale de scăpare era să mintă, încuviinţă din cap, tăcând însă în continuare. Slughorn îi zâmbi larg.

— Câtă modestie, câtă modestie. Nici nu mă mir că Dumbledore ţine atât de mult la tine. Deci ai fost acolo? Dar cum rămâne cu restul zvonurilor, care sunt atât de spectaculoase, încât nici nu mai ştii dacă să le crezi sau nu. Cel despre legendara profeţie, de exemplu.

— Nu am auzit nici o profeţie, spuse Neville, făcându-se roşu ca un rac.

— Aşa este, zise Ginny hotărâtă. Neville şi cu mine am fost şi noi acolo şi toate poveştile astea cu „cel ales” sunt doar nişte invenţii obişnuite de-ale Profetului.

— Aţi fost şi voi acolo? zise Slughorn plin de interes, uitându-se când la Ginny, când la Neville, dar amândoi rămaseră imuni la zâmbetele sale încurajatoare. Da… păi, e adevărat că Profetul exagerează frecvent, sigur că da, continuă Slughorn, vag dezamăgit. Ţin minte când mi-a spus draga de Gwenog, mă refer desigur la Gwenog Jones, căpitanul Harpiilor din Holyhead…

Slughorn făcu o paranteză mare, depănând amintiri, dar Harry avu impresia că nu terminase cu el şi că nu fusese convins de ce spuseseră Neville şi Ginny.

În restul după-amiezii se spuseră alte poveşti despre vrăjitori celebri care îi fuseseră elevi lui Slughorn şi care acceptaseră bucuroşi să facă parte din „Clubul lui Slughorn” de la Hogwarts, cum îl numea el. Harry abia aştepta să plece, dar nu găsi un mod politicos de a-şi lua tălpăşiţa. Într-un târziu, trenul ieşi dintr-o altă zonă cu ceaţă, culorile roşiatice ale apusului deveniră vizibile, iar Slughorn se uită pe geam, mijindu-şi ochii din cauza razelor soarelui care asfinţea.

— Vai de mine, a început deja să se înnopteze! Nici nu mi-am dat seama când s-au aprins lămpile! Ar fi cazul să vă duceţi cu toţii să vă puneţi robele. McLaggen, să nu uiţi să treci pe la mine, să-ţi împrumut cartea aia despre nogtails. Harry, Blaise, vă aştept oricând. Şi pe tine la fel, domnişoară, îi zise el vesel lui Ginny. Hai, mergeţi, hai, hai!

Când trecu pe lângă Harry în drum spre uşă, Zabini îi aruncă o privire plină de dispreţ, pe care Harry i-o întoarse bucuros. El, Ginny şi Neville merseră în urma lui Zabini pe culoar.