Ivan Efremov - Cor Serpentis

— …să se poarte ca nişte fiare? De îndată ce a acumulat o suficientă experienţă istorică, omul a înţeles că fenomenele naturii şi existenţa lui sînt contradictorii. Pe de o parte, şia dat seama că el, ca individ, este în viaţă neînsemnat şi trecător, aidoma unei picături de apă în ocean sau unei mici scîntei care se stinge la bătaia vîntului. Pe de altă parte, a înţeles că este nemărginit, ca Universul pe carel cuprinde cu raţiunea şi simţurile, în infinitatea timpului şi a spaţiului.

Comandantul astronavei tăcu şi prinse a se plimba îngîndurat prin faţa membrilor echipajului. Peste feţele tinere ale acestora se aşternu o umbră de aspră încordare.

Tot Mutt Ang întrerupse primul liniştea ce se lăsase:

— În colecţia mea de filmocărţi istorice, există un volum foarte caracteristic pentru acea epocă. El a fost tradus în limba noastră nu de o maşină, ci de Saney Cen, istoric care a trăit în secolul trecut. Să-l citim!

Mutt Ang zîmbi şi ieşi în coridor.

— N-am să fiu niciodată bun comandant, îmi este cu neputinţă să cunosc atîtea cîte ştie Ang, zise oftînd Tey Eron.

— Iar el îmi spunea întro zi că nu este un bun comandant fiindcă îl pasionează prea multe lucruri, spuse Kary aşezînduse în fotoliul pilotului de serviciu.

Tey Eron privi surprins spre tovarăşul său. Tăceau amîndoi, se auzea doar murmurul monoton al maşinilor. Gigantica navă înterastrală, luînd viteză, se depărta vertiginos de astrul de carbon şi se îndrepta spre pătratul stabilit, unde, în bezna spaţiului, abia se zăreau licărind, prin galaxiile îndepărtate, patru insule stelare. Ele se aflau la o distanţă atît de mare încît lumina pe care o răspîndeau ajungea aproape stinsă în ochiul omenesc.

Deodată se petrecu ceva neprevăzut. Pe ecranul marelui locator, apăru şi începu să se agite un punct luminos. Răsună ţîriitul strident al unei sonerii, şi astronauţilor li se tăie pur şi simplu răsuflarea.

Tey Eron, fără să stea prea mult pe gloduri, dădu semnalul de alarmă, care chema pe membrii echipajului săşi ocupe posturile.

Mutt Ang intră gonind la postul de comandă şi, în două salturi, ajunse la aparate. Oglinda neagră a locatorului prinsese viaţă. Ca întrun lac Fără fund, se vedea în ea un mic punct luminos, care ba se mişca în sus, ba se lăsa în jos, ba se deplasa încet spre dreapta. Astronauţii erau foarte surprinşi că roboţii care semnalau apropierea meteoriţilor nu dădeau nici o alertă. Oare luminiţa ivită pe ecran nu era a unui meteorit? Atunci a cui putea să fie?!…

Nava interastrală îşi continua zborul, şi punctul strălucitor se zărea tot mai bine. Mutt Ang tresări la gîndul care îi trecuse prin minte. Tey Eron îşi muşcă buza, iar Kary Ram strînse cu putere manşa. Astronauţii se aflau în prezenţa unui lucru cu totul neobişnuit: a unui corp care arunca fascicule de lumină înaintea lui, ca şi «Tellur».

Dorinţa ca gîndul să li se adeverească era atît de fierbinte, de ea erau legate atîtea speranţe, de sute de ori spulberate şi din nou trezite, încît Mutt Ang rămase nemişcat, temînduse să spună măcar un cuvînt. Şi neliniştea lui era parcă împărtăşită şi de echipajul misterioasei cosmonave apărute.

Punctul de foc ce răsărise pe ecran se stinse, apoi se aprinse din nou şi începu să fie văzut la intervale de timp egale. Această alternanţă atît de exactă nu putea fi decît rodul unicei forţe din Univers — al gîndirii omului.

Nu mai încăpea nici o îndoială: în faţă apăruse o navă interastrală.

Aici, în imensitatea fără margini a spaţiului, în care ajunsese pentru prima oară o navă terestră, nu putea fi vorba decît de o astronavă din altă lume, de pe o altă planetă, de pe o stea îndepărtată…

«Tellur» a răspuns şi el printro semnalizare intermitentă. Apoi Kary Ram a transmis cîteva semnale luminoase din codul convenţional şi nu era exclus ca ele să poată fi recepţionate pe ecranul necunoscutei astronave şi să fie înţelese…

Vocea lui Mutt Ang, care răsună în difuzoare, era extrem de emoţionată:

— Atenţiune, întreg echipaj! În faţă a apărut o astronavă străină. Deviem de la drumul nostru şi începem o frînare bruscă. Încetaţi toate lucrările! Frînare bruscă! Ocupaţivă locurile stabilite!

Nu se putea pierde nici o secundă. Dacă ciudata cosmonavă înainta la fel de repede ca şi a lor, atunci viteza cu care se apropia una de alta era aproximativ cît aceea a luminii, atingînd 295.000 km/s.

Într-un minut, astronavele se apropiau ca circa 18 milioane km, iar locatorul arăta că oamenii mai aveau la dispoziţie aproximativ o sută de secunde.

Tey Eron îi şopti ceva lui Kary, în timp ce Mutt Aug vorbea la microfon. Emoţionat şi palid, tînărul înţelese despre ce este vorba şi făcu cîteva manipulări.

— Bravo! exclamă comandantul, urmărind pe ecranul de contrul cum raza luminoasă a cosmonavei lor devie spre stînga şi începu să urce în spirală.

Trecuseră aproape 10 secunde. Pe ecran se ivi pe neaşteptate luminosul contur de săgeată ai lui «Tellur», pornit întro grandioasă volută.

Soneriile de alarmă începură să sune. De data aceasta, pe ecranul principal, apăruse nu raza luminoasă a locatorului străin, ci corpul necunoscutei astronave. După ce imprimă navei o mică înclinaţie spre stînga, Tey Eron puse rapid în mişcare robotulpilot. Zgomotul soneriei încetă, apele negre ale ecranului dispărură şi ele. Oamenii abia apucaseră a întrezări dîra luminoasă care fulgerase pe dinaintea bordului drept. Astronavele se apropiaseră cu viteze ameţitoare una de alta, pentru ca să şi dispară în depărtări.

Vor trece cîteva zile pînă cînd traiectele lor se vor intersecta din nou. Atunci cele doua astronave vor frîna, vor face cale întoarsă şi se vor întîlni..

— Atenţiune! zise Mutt Ang la microfon. Începem frînarea bruscă! Daţi- semnale în toate secţiile!

În biblioteca navei înterastrale «Tellur», se adunase întregul echipaj. Un singur astronavigator rămăsese de serviciu lîngă dispozitivele P.C.E. [21] Protecţia comunicaţiilor electronice. (n.t.) , care protejau comunicaţiile extrem de complicatelor aparate electronice ale navei. După ce fusese frînat, «Tellur» se întorsese, dar se şi depărtase de locul întîlnirii cu mai mult de 10 miliarde km. Cosmonava înainta încet, avînd o viteză egală cu o douăzecime din cea absolută [22] «Tellur» era prima astronavă a cîmpului invers. În mod firesc, echipajul său folosea terminologia consacrată, în care viteza luminii (nerealizabilă cu o rachetă obişnuită) era considerată ca absolută. (n.a.) , în timp ce toate maşinile ei de calculat îi controlau şii rectificau traiectoria. Din nou trebuia să fie găsit în necuprinsul Cosmos o fărîmă infimă, aproape invizibilă: racheta străină. Opt zile şi tot atîtea nopţi avea să dureze aceasta aşteptare aproape cu neputinţă de suportat. Dacă nici unul dintre calcule şi nici mersul înainte al lui «Tellur» naveau să devieze dincolo de limitele admise, dacă fiinţele acelea necunoscute naveau să greşească nici ele şi dacă posedau un vehicul interastral care să se supună comenzilor şi aparate tot atît de perfecte, atunci cele două nave aveau întradevăr să se apropie atît de mult, încît, cu ajutorul razei locatoarelor, să se poată regăsi prin bezna de nepătruns.

Atunci, pentru prima oară în istorie, omul va veni în legătura cu semenii lui întru idei, forţe şi aspiraţii; cu aceia a căror existenţă infinit de pătrunzătoarea minte umană o prevăzuse, o dovedise şi o confirmase încă de mult. Hăurile înspăimîntătoare ale timpului şi ale spaţiului căscate între lumile locuite rămăseseră pînă atunci de neînvins. Dar iată că acum oamenii Pămîntului vor da mîna cu alte fiinţe raţionale din Univers, iar apoi se vor duce şi mai departe… Lanţul gîndirii şi al muncii va străbate genunile siderale, ca o victorie definitivă asupra forţelor elementare ale naturii.