Ivan Efremov - Cor Serpentis

Comandantul nu mai găsea cuvinte de laudă pentru ingeniozitatea tînărului astrofizician; acesta însă îi spuse cu modestie că niciodată nu iar fi trecut prin minte un asemenea plan strategic dacă nar fi înţeles că pămîntenii şi străinii se aseamănă, avînd aceeaşi psihologie. Fiind atunci întrebat cum de a ajuns la această concluzie, astrofizicianul răspunse că, în cursul celor două ore cît stătuse lîngă rebot, povestise anecdote prietenului său de pe astronava străină…

…În bibliotecă se porniră dezbateri aprinse. Încă de pe cînd se citea, ba unul, ba altul dintre tinerii astronauţi îşi manifesta nerăbdarea, dezacordul şi dorinţa de a contrazice cele auzite. Acum ei începură să discute, străduinduse să respecte ordinea celor care arătaseră primii că doresc să ia cuvîntul. Cu toţii se adresau comandantului, de parcă el ar fi fost răspunzător pentru această străveche povestire, scoasă de la arhivă.

Ceî mai mulţi vorbeau de totala neconcordanţă dintre timpul acţiunii şi psihologia eroilor. Dacă astronava fusese capabilă numai în trei luni să se depărteze de Pămînt pînă la o distanţă de patru mii de ani lumină, atunci acţiunea acestei povestiri trebuie să fi avut loc întro epocă ulterioară aceleia în care şia plasat autorul eroii. Nici chiar noi nam pătruns încă pînă la asemenea genuni ale Cosmosului, spuneau astronauţii. Pe de altă parte însă, gîndurile şi faptele pămîntenilor descrişi în povestire nu se deosebeau întru nimic de acelea manifestate de oamenii care trăiseră cu multe veacuri în urmă, pe timpul capitalismului. Afară de asta, mai existau o mulţime de greşeli tehnice. De exemplu, oprirea foarte rapidă a cosmonavelor. De asemenea nu era verosimilă nici înţelegerea cu ajutorul radioundelor. Dacă planeta astronauţilor străini — după cum se spunea în povestire — avea o atmosferă cu aceeaşi densitate ca a Pămîntului, atunci auzul lor trebuia să fie la fel de dezvoltat ca la oameni; or, aceasta necesita o cheltuială mai mică de energie decît aceea trebuincioasă producerii radioundelor. Neverosimilă era şi rapida descifrare a limbii străinilor…

La rîndul său, Tey Eron observă greşita prezentare a noţiunii de Cosmos, cu atît mai mult cu cît marele savant Ţiolkovski prevenise omenirea, cu cîteva decenii mai înainte ca să fi fost scrisă acea povestire, că Universul este mult mai complex decît ni-l imaginăm noi. Unii oameni de ştiinţă, în contradicţie cu gînditorii dialecticieni, socoteau totuşi că au ajuns la capătul cunoaşterii.

Au trecut secole, multe descoperiri au complicat ideea noastră despre interdependenţa fenomenelor, creînd astfel impresia că ne am fi îndepărtat şi încetinit cunoaşterea Cosmosului. Cu toate acestea, pentru rezolvarea unor probleme încîlcite, ştiinţa a găsit numeroase căi lăturalnice (de pildă construirea astronavelor pulsative, care parcă se deplasau în afara obişnuitelor legi ale mişcării). Măreţia viitorului consta tocmai în învingerea acestor dificultăţi ale logicii matematice, dar autorul «Primei întîlniri» nici măcar na întrevăzut nemărginirea cunoaşterii ascunsă îndărătul formulărilor simple ale dialecticienilor contemporani lui.

— Nimeni na observat încă următorul lucru, spuse Yas Tin, care pînă atunci rămăsese tăcut. Povestirea este scrisă în englezeşte, ca, de altfel, toate numele de familie, poreclele şi expresiile umoristice, ceea ce nu este întîmplător. Ca etimolog amator, am studiat procesul de formare a primului grai mondial. Limba engleză fusese foarte răspîndită în trecut. În cartea lui, scriitorul a reflectat ca întro oglindă credinţa absurdă în veşnicia sau, mai bine zis, în dăinuirea fără sfîrşit a formelor sociale. Dezvoltarea atît de lentă a străvechii lumi sclavagiste sau a epocii feudalismului era interpretată de unii în mod greşit drept imuabilitatea tuturor formelor de relaţii sociale (chiar şi a limbilor, a religiilor). Tot astfel, sfîrşitul societăţii capitaliste era socotit de neconceput. De altminteri este surprinzător cît lea trebuit oamenilor pînă săşi dea seama că limba suferă modificări pe măsură ce se schimbă şi relaţiile omeneşti şi impresiile despre lume. Limbile nau fost aşadar veşnice, iar numele oamenilor luate din cărţile religioase au trăit şi mai puţin.

— Yas Tin a observat esenţialul, interveni în discuţie Mutt Ang. Mai înspăimântătoare chiar decît neştiinţa sau folosirea unei metode greşite era stagnarea, perseverarea în apărarea unor forme sociale care nu şiau confirmat trăinicia nici măcar în ochii contemporanilor. La baza acestei stagnări, se afla interesul cîtorva de a menţine acea structură socială în care ei o duceau mai bine decît toţi ceilalţi semeni ai lor. Ce le mai pasa lor de umanitate, de soarta întregii planete, a rezervelor ei energetice, de sănătatea oamenilor? Cheltuirea neraţională a zăcămintelor de combustibil mineral, a resurselor forestiere, secarea rîurilor, primejdioasele experienţe pentru crearea ucigătoarelor arme atomice — toate laolaltă conturau modul de gîndire al celor care se îndărătniceau în fel şi chip să păstreze tot ce şia trăit veacul, toate vestigiile trecutului, aducătoare de suferinţe şi de groază pentru majoritatea oamenilor.

Tocmai în acest fel sa născut şi a crescut germenele otrăvitor al privilegiilor excepţionale, astfel sau ivit născocirile despre superioritatea unei grupe, clase sau rase de oameni asupra alteia, despre îndreptăţirea împilării şi a războiului — tot ceea ce în vremuri îndepărtate sa chemat fascism.

Grupul privilegiat frîna mereu dezvoltarea, căutînd să menţină vechea orînduire, carei convenea, iar partea oprimată a societăţii lupta împotriva acestei frînări şi pentru drepturi proprii. Cu cît era mai mare presiunea exercitată de grupul dominant, cu atît rezistenţa devenea mai îndîrjită, formele de luptă mai înverşunate, sporea cruzimea, iar moravurile se degradau.

De aceleaşi privilegii se bucurau anumite state în pofida altora; între ele, între statele asupritoare şi cele asuprite, se ducea o luptă asemănătoare aceleia între clasele dinăuntrul fiecărei ţări. Amintiţivă de istoria luptei dintre orinduirea nouă, socialistă, şi cea veche, capitalistă, şi veţi pricepe de ce au apărut ideologia militaristă, propaganda inevitabilităţii războaielor. În toate astea văd miezul răului, şarpele care oricît lai fi ascuns tot trebuia să muşte, fiindcă aşai era năravul. Aduceţivă aminte de infricoşatoarea lumină rozgălbuie cu care ardea steaua pe dinaintea căreia am trecut…

— Inima Şarpelui! exclamă Taina.

— Da! Inima Şarpelui! Şi în literatura vechii societăţi, care propaga fatalitatea războaielor şi veşnicia capitalismului, bătea tot inima unei reptile veninoase.

— Deci temerile noastre sînt tot reminiscenţele unei inimi de şarpe rămase din vechime! spuse Kary cu tristeţe. Şi, după cum sar părea, dintre noi toţi sînt probabil omul cu inima cea mai şerpească, deoarece mai am încă temeri… îndoieli sau cum să le mai numesc…

— Kary! exclamă dojenitor Taina.

Acesta însă continuă:

— Comandantul nea vorbit bine despre primejdiile care ameninţă civilizaţiile. Cunoaştem cu toţii planetele a căror viaţă a avut de suferit, fiindcă locuitorii lor nau ştiut să clădească o societate nouă, bazată pe legi ştiinţifice, şi să pună capăt pentru totdeauna setei de distrugere, adică săşi smulgă inima de şarpe! Mai ştim că şi planeta noastră abia a reuşit să evite o asemenea soartă. Dacă nar fi apărut în Rusia primul stat socialist, care a pus temelia marilor schimbări din viaţa Pamîntului, ar fi înflorit fascismul şi, o dată cu el, sar fi dezlănţuit războaie nucleare nimicitoare! Dacă însă acolo se mai duc astfel de războaie, dacă ei nau trecut încă prin acest stadiu periculos? întrebă tînărul astronaut arătînd în direcţia dincotro trebuia să apară cosmonava străina.