Ivan Efremov - Cor Serpentis

Fiinţa ce apăruse cea dintîi pe puntea navei necunoscute făcu o mişcare bruscă: se convinseră imediat că străinii aveau două mîini şi două picioare. Nava albă se întoarse cu prova spre bordul astronavei terestre şi declanşa în faţa ei o armonică lungă de peste douăzeci de metri făcută dintrun metal roşu.

Urmă o uşoară ciocnire, şi cele două rachete se apropiară una de alta. La capetele tampoanelor nu izbucni însă fulgerul orbitor al unei catastrofe nucleare: aşadar, materialele din care erau construite cele două nave erau de aceeaşi natură.

Cei care se găseau pe puntea de observaţie a lui «Tellur» auziră la telefoanele lor rîsul încet şi mulţumit al comandantului lor şi schimbară între ei priviri nedumerite.

— Ţin să vă consolez pe toţi, şi în primul rînd pe Afra, le spuse Mutt Ang. Imaginaţivă numai cum ne văd ei pe noi! Nişte păpuşi făcute din băşici, cu membre articulate şi căpăţîni rotunde şi… pe trei sferturi goale!

Afra rîse cu poftă.

— Totul constă în conţinutul scafandrilor, iar ceea ce se vede pe din afară nare nici o importanţă!

— Au tot atîtea picioare şi mîini ca şi noi…, comentă Kary.

Deodată însă, în jurul carcasei pe care nava străină o scosese pînă la «Tellur», se ivi o husă pliantă albă care, înfăşurînduse, se întinse ca o mînecă goală spre racheta terestră. Fiinţa ce stătea în faţa celorlalte pe paserelă şi în care Mutt Ang bănui pe comandantul egal în grad cu el începu a gesticula întrun mod expresiv, apropiinduşi de piept mîinile şi îndreptîndu-le către «Tellur». Oamenii nu se lăsară mult aşteptaţi şi declanşară din carena [30] Carena (prin analogie cu o navă marină) — partea de jos a cosmonavei. (n.tr.) rachetei tubulgalerie folosit pentru comunicaţia între navele aflate în spaţiul cosmic. Tubul comunicant al lui «Tellur» era rotund în secţiune, iar cel al astronavei albe — eliptic pe verticală.

Tehnicienii pămînteni confecţionară imediat dintrun lemn moale un cadru de trecere. În gerul sideral, lemnul îşi schimbă întro clipă structura moleculară şi deveni mai rezistent decît oţelul. În acest timp, din bordul navei străine a ieşit un corp cubic, dintrun metal roşu, a cărui faţă întunecată servea drept ecran. Două siluete albe se aplecară asupra acestui cub, apoi se ridicară şi se dădură înapoi. Ochii pămîntenilor văzură atunci pe ecran o fiinţă asemănătoare omului. Partea superioară a trupului ei se dilata şi se strîngea în mod ritmic. Mici săgeţi opalescente se repezeau înăuntrul figurii, apoi zburau în afară.

— Este cît se poate de simplu — respiră! strigă Afra. Ei vor încerca probabil să ne arate ce respiră, ce compoziţie are atmosfera lor. Tare aş vrea să ştiu cum vor izbuti so facă!

Ca şi cum ar fi răspuns acestei întrebări, modelul care respirase pe ecran dispăru, şi, în locul său, apăru o altă imagine. Era un punct negru încercuit de un nouraş cenuşiu. Fără îndoială era nucleul unui atom împrejmuit de orbitele subţiri ale unor puncte luminescente — electronii. Mutt Ang simţi un nod în gît. Nu putea rosti nici o vorbă. Pe ecran apărură apoi patru figuri: două în centru, una deasupra celeilalte, legate cu o linie albă groasă; celelalte două — lateral, legate prin săgeţi negre.

Oamenii de pe Pămînt numărau emoţionaţi electronii; cel de jos reprezenta pesemne elementul de bază al oceanului: un electron în jurul unui nucleu — hidrogenul. Cel de sus, elementul principal al atmosferei şi al respiraţiei: nouă electroni în jurul unui nucleu — fluorul!

— Priviţi, priviţi! strigă Afra Devi. E fluorul!…

— Număraţi, o întrerupse comandantul, în stînga — şase electroni: carbonul, în dreapta — şapte: azotul. Iată că totul a devenit clar. Transmiteţi să se pregătească un tabel asemănător cu elementele atmosferei noastre şi cu acelea ale schimbului de substanţe — totul va fi la fel, numai că, în locul fluorului, noi avem oxigenul cu cei opt electroni ai lui. Ce păcat, vai ce păcat!

Cînd pămîntenii îşi prezentară şi ei tabelul, observară că silueta cea albă, aflată în faţă pe puntea cosmonavei necunoscute, tresări şişi apropie mîna de «scoica» scafandrului cu un gest uşor de înţeles pentru oamenii tereştri… Era vădit că aceleaşi sentimente, doar mai puternice, îl cuprinseseră pe astronautul străin. Acesta se aplecă apoi peste parapetul paserelei şi descrise cu mîna o mişcare bruscă, tăind parcă ceva în spaţiu. Viziera în formă de spini se înclină ameninţător spre «Tellur», care se găsea cu cîţiva metri mai jos de nava cea albă. Comandantul ciudatelor siluete îşi ridică braţele, apoi şi le duse în jos, ţînîndule puţin depărtate, de parcă ar fi vrut să arate două planuri paralele.

Mutt Ang repetă mişcarea. Atunci comandantul rachetei străine îşi înălţă o mînă, salută în tăcere, se întoarse şi, urmat de restul echipajului său, se făcu nevăzut în gîtlejul întunecos al navei.

— Să mergem şi noi! spuse Mutt Ang, apăsînd pîrghia de coborîre.

Afra napucase nici măcar o clipă să contemple splendida strălucire a constelaţiilor din întunecata genune siderală, privelişte carel prilejuia întotdeauna o negrăită încîntare.

Sabordul fu închis, şi în sala de ecluzare se aprinse lumina, începu să se audă şuieratul uşor al pompelor — primul indiciu că aerul ajunsese Ia densitatea lui terestră.

De îndată ceşi scoaseră căştile, Yas Tin îl întrebă pe Mutt Ang:

— Întîi vom construi despărţiturile şi apoi vom uni galeriile, nui aşa?

— Da. Tocmai aceasta a vrut să spună şi comandantul astronavei străine. Ce păcat! pe planeta lor, gazul vieţii este fluorul, o otravă mortală pentru noi! Iar oxigenul nostru este tot atît de toxic pentru ei. Multe dintre materialele noastre, vopsele şi metale, ce sînt rezistente întro atmosferă cu oxigen, pot fi atacate de atingerea respiraţiei lor. În loc de apă, la ei există acidul fluorhidric, care dizolvă uşor şi descompune majoritatea mineralelor pe bază de silicaţi şi, ca atare, distruge sticla noastră. Iată de ce noi vom fi nevoiţi să construim un cloazon transparent, un perete care să reziste la acţiunea oxigenului, iar ei să ridice unul dintrun material care nu se descompune sub influenţa fluorului. Dar să mergem, trebuie să ne grăbim! Vom discuta totul în timp ce va fi construită despărtitura.

Peste pardoseala de un albastru mat a camerei de stingere, care separa încăperile de locuit de motoarele lui «Tellur» a fost amenajat un adevărat laborator chimic. Din materiale pregătite încă de pe Pămînt a fost turnată o placă groasă, transparentă cu proprietăţi plastice; acum ea era cimentată prin covoare termice. Obstacolul neprevăzut făcea imposibilă comunicarea directă a oamenilor de pe Pămînt cu cei veniţi din alt colţ al Galaxiei.

Nava acestora din urmă nu dădea nici un semn de viaţă, deşi era cercetată necontenit prin ecranele de observaţie.

În biblioteca lui «Tellur» se desfăşura o activitate febrilă. Toţi membrii echipajului lucrau la alegerea stereofilmelor şi a însemnărilor fotomagnetice despre Pămînt, la selectarea diferitelor reproducţii după cele mai de seamă opere de artă. Erau pregătite de zor diagramele şi schiţele funcţiilor matematice, imaginile reţelelor cristaline ale celor mai răspîndite substanţe din scoarţa terestră, din alte planete şi din Soare. Un mare stereoecran era pus la punct, iar, întro husă rezistentă la fluor, era fixat un sonorizator care să transmită exact şi perfect vocea umană.

În scurtul timp al meselor şi odihnei, discuţiile se duceau mai ales în legătură cu neobişnuita atmosfera a planetei de unde porniseră astronavigatorii străini.