Ivan Efremov - Cor Serpentis

Circuitul elementelor chimice cu ajutorul energiei furnizate de razele solare (care asigură menţinerea vieţii şi acumularea forţei necesare luptei împotriva entropiei [31] Adică împotriva risipirii energiei (n.a.). ) trebuia să urmeze şi pe acea planetă schema generală a transformărilor desfăşurate pe Pămînt. Gazul activ liber [32] Un gaz activ liber este un gaz care are proprietatea să se combine cu alte corpuri, dar care se găseşte liber, adică necombinat (n.tr.). — fie el oxigen, fluor sau orice alt gaz — se poate acumula întro atmosferă numai datorită acţiunii vitale a plantelor. Viaţa animală, inclusiv aceea a omului, foloseşte oxigenul sau fluorul, combinîndul cu carbonul — elementul de bază, din care sînt alcătuite atît corpurile plantelor, cît şi ale animalelor.

Pe planeta străinilor trebuia să existe un ocean de acid fluorhidric. Pe Pămînt plantele descompun apa prin intermediul razelor venite de la Soarele nostru; tot astfel, acolo vegetalele descompun acidul fluorhidric, acumulînd hidrofluorocarburi şi eliminînd fluorul liber, care, împreună cu azotul, este respirat de oameni şi de animale. Cu acest prilej, plantele captează energia produsă prin arderea în fluor a hidrocarburilor.

Un asemenea schimb de substanţe produce o energie o dată şi jumătate mai mare decît cea de pe Pămînt, la baza căreia se află combinaţiile oxigenului, în aceste condiţii nu este de mirare că sa putut dezvolta o gîndire superioară. Din punct de vedere dialectic însă, o mai intensă activitate a fluorului (în comparaţie cu oxigenul) necesită şi o mai puternică radiaţie a soarelui respectiv.

Pentru ca, în procesul fotosintezei vegetale, energia Soarelui lor să poată descompune molecula acidului fluorhidric, e nevoie nu de raze galbeneverzi, ca acelea necesare apei, ci de radiaţia unor cuante mult mai puternice, şi anume de raze albastre sau violete. E posibil deci că astrul luminos al străinilor să fie o stea albastră cu o temperatură foarte ridicată.

— E o contradicţie! se amestecă în discuţie Tey Eron, care revenise din atelier. Acidul fluorhidric se transformă uşor în gaz.

— Da, la plus douăzeci de grade, răspunse Kary cercetînd o agendă.

— Şi la cît îngheaţă?

— La minus optzeci.

— Prin urmare, planeta lor trebuie să fie rece, ceea ce nu se prea potriveşte cu astrul albastru fierbinte.

— De ce? ripostă Yas Tim. Ea este poate situată la o mare depărtare de Soarele ei. Sau poate că oceanele i se găsesc în zonele temperate sau polare… Sau…

— Probabil că există încă multe asemenea «sau», îl întrerupse Mutt Ang. Orice am spune însă, cosmonava venită de pe planeta fluorică se găseşte acum în faţa noastră şi, în curînd, vom afla şi alte amănunte privitoare la viaţa lor. Pentru moment, mai important este să înţelegem altceva: faptul că fluorul este în Univers un element foarte rar. Deşi ultimele cercetări au mutat fluorul, în ceea ce priveşte gradul de răspîndire, de la al patruzecilea loc la al optsprezecelea, totuşi oxigenul nostru ocupă în Cosmos, în ceea ce priveşte cantitatea atomilor, al treilea loc, venind după hidrogen şi heliu şi înaintea azotului şi a carbonului. După un alt sistem de calcul, fluorul ar fi de vreo două sute de mii de ori mai rar decît oxigenul, ceea ce ar însemna doar un singur lucru: în Cosmos sînt foarte puţine corpuri cereşti bogate în fluor, iar planetele cu atmosferă fluorică, adică acelea cu o îndelungată viaţă vegetală, care să le fi îmbogăţit văzduhul cu fluor liber, ar fi şi mai puţine. Acestea ar constitui doar excepţii.

— Acum înţeleg gestul de desperare al comandantului astronavei albe, făcu îngîndurată Afra Devi. Ei caută făpturi asemănătoare lor. Iată de ce lea fost atît de mare decepţia.

— De aici mai rezultă că ei întreprind de mult această căutare şi că sau întîlnit şi cu alte fiinţe raţionale, că au dat şi de alte vieţi…

— …Iar acestea, adăugă Afra, erau dintre cele obişnuite, de tipul nostru, vieţi în care predomină oxigenul.

— Dar pot exista şi alte tipuri de atmosferă, ripostă Tey Eron. Mai pot fi, de pildă, unele clorice, altele sulfurice sau sulfhidrice.

— Asemenea atmosfere nu sînt prielnice unei vieţi superioare, protestă Afra. Ele dau toate, în procesul schimbului de substanţe, de trei ori, ba chiar de zece ori mai puţină energie decît oxigenul, puternicul şi vitalul nostru oxigen terestru!

— Dar nu şi cea sulfurică, mormăi Yas Tim. O astfel de atmosferă trebuie să procure aceeaşi energie ca şi una pe bază de oxigen.

— Te referi probabil la un văzduh de anhidridă sulfurică şi la un ocean de pucioasă lichidă? întrebă Mutt Ang.

Inginerul dădu afirmativ din cap.

— Dar în acest caz, spuse cu amărăciune Afra, sulful înlocuieşte nu oxigenul, ci hidrogenul Pămîntului nostru, adică elementul cosmic cel mai obişnuit. Există foarte puţine probabilităţi ca sulful, atît de rar în Univers, să poată fi un înlocuitor frecvent al hidrogenului. Este limpede că o atmosferă de acest tip constituie un fenomen mai rar chiar decît una fluorică.

— Şi poate fi întîlnită doar la planete extrem de calde, răspunse Tey răsfoinduşi agenda. Oceanul de pucioasă poate fi lichid numai de la peste plus o sută şi pînă la patru sute de grade.

— Mi se pare că Afra are dreptate! interveni comandantul. Toate aceste ipotetice atmosfere reprezintă o raritate prea mare în comparaţie cu aerul nostru standard, compus din elementele cele mai răspîndite din lume. Şi aceasta, de altfel, nui întîmplător.

— Da, nui întîmplător! spuse Yas Tim. Dar există destule cazuri excepţionale în neţărmuritul Cosmos. Să luam, de exemplu, însuşi Pămîntul nostru «standard». Atît pe el cît şi pe vecinii săi — Luna, Marte, Venus — se află mult aluminiu, care în general este foarte rar în Univers.

— Şi totuşi ca să găseşti o repetare a acestor cazuri neobişnuite în infinitele spaţii siderale ţiar trebui zeci, ba sute de mii de ani, observă mohorît Mutt Ang. Fie deai goni chiar cu astronave pulsative! Aşa că, dacă ei sînt de mult în căutarea unei planete asemănătoare, atunci îi înţeleg foarte bine!

— Ce minunat e faptul că în compoziţia atmosferei noastre intră cele mai obişnuite elemente ale Universului, spuse Afra, şi că asfel ne aşteaptă întîlniri cu o mare mulţime de planete similare Terei!

— Da, îi răspunse zîmbind Tey, iar pentru început neam întîlnit cu una care nici pe departe nui seamănă…

Afra era gata să izbucnească şi să obiecteze, cînd apăru chimistul navei raportînd că scutul transparent este pregătit.

— Vom putea intra în cosmonava lor, aşa cum sîntem, în costumele noastre cosmice? întrebă Yas Tim.

— Desigur, şi ei vor proceda la fel, răspunse comandantul. Cred că vom avea mai multe schimburi de vizite, deocamdată însă pentru primele legături de prietenie, voi începe cu prezentarea.

Astronauţii fixară peretele transparent la capătul coridorului lor, iar siluetele albe ale străinilor făcură acelaşi lucru în partea lor. Apoi pămîntenii şi străinii se întîlniră afară în vid, ajutînduşi unii altora să fixeze panourile exterioare ale galeriilor.

O atingere mîngîietoare a mînecii sau a umărului unui scafandru — gest gingaş de prietenie — a fost înţeleasă deopotrivă de toţi.

Parcă împungînd cu coarnele ce le zimţuiau coiful de forma unei scoici, străinii încercau să zărească prin căştile fumurii feţele astronauţilor cu care sau întîlnit. Dacă însă chipurile acestora din urmă puteau fi văzute destul de clar, feţele ascunse de viziera spinoasă a «scoicilor» rămîneau pentru ochii pămîntenilor învăluite de întuneric. Doar infailibilul instinct omenesc le spunea ca din întunericul acela îi urmăresc ochi plini de atenţie, de încordare şi bunăvoinţă…