Ivan Efremov - Cor Serpentis

Mutt Ang apucă vernierele locatorului şi, cu un fascicul de unde, prinse a descrie o spirală de la periferie spre centrul uriaşului cerc pe care raza lui «Tellur» îl contura în direcţia astronavei aşteptate.

Străinii se vede că au repetat manevra. După multe eforturi punctul luminos a rămas fixat în limitele celui deal treilea cerc de pe ecranul cel negru. Acest punct se mişca totuşi puţin, din cauza vibraţiilor celor două rachete. Soneria se auzea acum fără întrerupere şi a trebuit să fie închisă. Nu mai exista nici o îndoială că raza pornită de pe «Tellur» fusese interceptată de aparatele de bord ale cosmunavei necunoscute şi că cele doua vehicule interastrale îşi veneau în întîmpinare cu cel puţin patru sute de mii de kilometri pe oră.

Tey Eron scoase din maşină calculele pe care i le dăduse spre rezolvare şi stabili că astronavele se mai află la o distanţă de trei milioane de kilometri, pînă la întilnirea lor nu mai rămăseseră decît şapte ore.

În curînd putea fi începută frînarea integrală, iar după cîteva ore drumurile li se vor încrucişa dacă, bineînţeles, şi ceilalţi aveau să frîneze după calcule asemănătoare. Nu era exclus ca străinii să se poată opri mai repede, dar era posibil ca rachetele să treacă din nou una pe lîngă cealaltă, şi clipa întîlnirii să fie iarăşi amînată. Aşteptarea devenea chinuitoare, aproape de nesuportat.

Dar cosmonava necunoscută n-a ţinut prea mult timp încordaţi nervii pămîntenilor. Ea începu să decelereze mai rapid, dar, stabilind ritmul cu care îşi micşora viteza «Tellur», îi urmă exemplul. Cele două rachete se apropiau tot mai mult una de cealaltă. Echipajul lui «Tellur» se adună din nou la postul de comandă. Pe ecranul negru al locatorului, astronauţii vedeau punctul luminos cum se transformă întro pată.

Era propria lor rază care se reflecta de cosmonava străină şi făcea cale întoarsă. Pata începea să semene cu un mic cilindru ale cărui forme nu aduceau nici pe departe cu acelea ale lui «Tellur». Cu fiecare clipă, cilindrul devenea tot mai mare, iar la capete începură a i se vedea proeminenţele cupolelor. Contururile sclipitoare creşteau vertiginos şi, la un moment dat, ocupară întregul ecran.

— Atenţie, toată lumea! Toţi la locurile lor! Ultima frînare!

Fotoliile hidraulice sau înfundat timp îndelungat în locaşurile lor; privirile oamenilor se întunecară, se învăpăiară: pe feţe apărură broboane mari de sudoare… În cele din urmă, «Tellur» se opri şi rămase nemişcat în vidul neţărmurit, în bezna glacială a Cosmosului, la o sută şi doi parseci de auriul Soare pămîntesc.

Abia reveniţi în fire, după frînare, astronauţii puseră în funcţiune ecrane de vizionare directă şi un proiector gigantic, dar nau reuşit să vadă nimic. Cînd proiectorul a fost stins, o lumină albastră, puternică izbi ochii celor care se uitau la ecran, lipsindui de orice posibilitate de a mai vedea ceva.

— Polarizatorulreţea la treizeci şi cinci de grade! Filtrul de unde luminoase! ordonă Mutt Ang.

— Pe unda de şase sute douăzeci? îl întrebă Tey Eron.

— Cred că va fi cea mai potrivită!

Polarizatorul făcu să dispară lumina cea albastră. Un fascicul enorm de raze portocalii ţîşni din «Tellur» şi începu să măture din nou întunericul. Deodată lumina căzu asupra unei construcţii cu totul neobişnuite. Era cosmonava necunoscută. Pornită de pe o stea pierdută, undeva, în Univers, se afla acum doar la o distanţă de cîţiva kilometri.

Această întîlnire făcea cinste atît astronauţilor pămînteni cît şi celor străini. La o asemenea depărtare, dimensiunile rachetei cu greu puteau fi stabilite. Deodată, din acea bizară astronavă porni spre zenit un fascicul gros de raze portocalii, a căror lungime de undă corespundea cu aceea a luminii emise de «Tellur». Razele apărură, apoi dispărură şi din nou luminară bezna, rămînînd imobile şi îndreptate vertical spre constelaţiile încă necunoscute din marginea Căii Lactee.

Mutt Ang îşi frecă cu mîna fruntea, aşa cum obişnuia în clipele cînd era cufundat în elucidarea unei probleme.

— E probabil un semnal…, opină Tey Eron nehotărît.

— Fără îndoială, îl aprobă comandantul. L-aş interpreta astfel: «Coloana luminoasă, pe care o ţinem nemişcată înseamnă: «Staţi pe loc, ne vom apropia de voi»». Să încercăm să le răspundem!

Pâmîntenii îşi stinseră proiectorul, mutară filtrul pe unda de patru sute treizeci şi apoi îndreptară raze albastre spre pupa astronavei lor. Stîlpul de lumină portocalie, înălţat de cealaltă cosmonavă, dispăru imediat.

Oamenii aşteptau cu răsuflarea tăiată desfăşurarea evenimentelor.

Racheta străină semăna foarte mult cu un mosor cu două conuri suprapuse. Baza unuia dintre ele, parese a celui din faţă, era acoperită cu o cupolă; baza conului din spate părea scobită întrun fel de pîlnie, deschisă spre spaţiul cosmic. În jurul părţii centrale a astronavei se distingea difuz un inel gros, cu un profil nedefinit. Prin inel se zărea conturul cilindrului ce unea cele două conuri. Deodată inelul se micşoră, nu se mai văzu nimic prin el, şi prinse a se învîrti în jurul părţii centrale, ca roata unei turbine. Corpul rachetei începu să crească pe ecrane; în treipatru secunde el acoperi tot cîmpul de vizibilitate. Pămîntenii au înţeles că în faţa lor se afla un vehicul cosmic mai mare decît «Tellur».

Mutt Ang prinse a da cîteva ordine scurte:

— Afra, Vas şi Kary, să mergem în sala de ecluzare! Vom ieşi împreună din astronavă! Tey să rămînă la postul său! Să fie stins proiectorul mare! Să se aprindă lumina la babord!

Astronavigatorii îşi îmbrăcară în mare grabă costumele uşoare de scafandri, folosite cu prilejul coborîrilor pe planete străine şi al explorării spaţiului sideral.

Comandantul îi cercetă pe membrii echipajului, controla cum îi funcţionează scafandrul şi puse în funcţiune pompele. Acestea refulară rapid în interiorul astronavei tot aerul din sasul [26] Compartimentul ecluzei (n.t.) ecluzei. Imediat ce indicatorul de rarefiere atinse linia de culoare verde, Mutt Ang întoarse una după alta trei manete de comandă. Inauzibil, ca tot ce se întîmplă în vidul cosmic, lunecară lateral plăcile de oţel şi stratul izolator, se dădu de o parte placa rotundă a sabordului [27] deschidere în peretele lateral al navei (n.t.) , iar tije cu acţionare hidraulică ridicară radierul [28] Pardoseala (n.t.) ecluzei. Cei patru astronauţi se aflau pe o platformă rotundă şi îngrădită, înălţată la patru metri deasupra prorei lui «Tellur».

Ciudata astronavă necunoscută, scăldată de lumini albastre, era tn realitate complet albă. Ea navea ca «Tellur» o platoşă metalică lucioasă, care să reflecte diferitele radiaţii ale Cosmosului, ci o suprafaţa mată, de albul orbitor al zăpezii de munte. Doar inelul central continua să răspîndească o slabă lucoare albăstruie.

Corpul uriaş al navei se apropia în mod vizibil.

Aflate în spaţiul sideral, departe de orice cîmp magnetic, cele două rachete sufereau o simţitoare atracţie reciprocă.

«Tellur» declanşa de pe bordul său stîng gigantice tampoane de acostare, de forma unor tuburi telescopice cu arcuri.

Capetele acestor tampoane erau prevăzute cu un fel de perne, confecţionate dintro masă plastică elastică şi acoperite cu un strat de protecţie, pentru cazul cînd obiectul cosmic de care sar fi atins nava ar fi fost alcătuit din antimaterie [29] ANTIMATERIA — adică materia ai cărei atomi sînt alcătuiţi din protoni cu sarcină negativă (antiprotoni) şi din electroni cu sarcină pozitivă (pozitroni). Contactul antimateriei cu materia noastră «normală» trebuie să ducă la dezagregarea totală a celor două feluri de substanţe şi la degajarea unei cantităţi enorme de energie. De aceea se susţine de obicei că în Galaxia noastră nu pot exista corpuri cereşti alcătuite din antimaterie (nefiind exclus ca altr galaxii să fie alcătuite doar din antimaterie). Un alt punct de vedere susţine dualitatea de formare a substanţelor: în Calea Lactee este posibilă nu numai existenţa antimateriei, ci şi coexistenţa dintre ea şi materia «normală» (în anumite sisteme stelare) [n.a.]. Aşadar, aşa-zisa «antimaterie» este şi ea tot o formă a materiei, dar organizată altfel, din punct de vedere al structurii atomice (n.r.) . Botul boltit al rachetei străine avea o tăietură cel făcea să semene cu o gură rînjitoare. Din gîtlejul negru ieşi o platformă împrejmuită cu nişte bare subţiri şi dese. Printre ele, observară mişcînduse ceva alburiu. Cei trei tovarăşi ai Afrei o auziră oftînd dezamăgită. Cinci siluete de o paloare cadaverică şi neobişnuit de late apărură pe paserela astronavei. Deşi ca înălţime aduceau oarecum cu oamenii de pe Pamînt, acele făpturi erau totuşi cu mult mai masive, iar spinările lor arcuite aveau parcă un fel de creste, în loc de căşti rotunde şi străvezii, pe umerii lor susţinuţi de tije transversale se afla ceva asemănător unei uriaşe scoici de calcar, cu convexitatea spre spate; în faţă se vedeau distribuiţi în evantai un rînd de spini mari ca o vizieră întunecată prin care răzbăteau sticliri negre.