Ivan Efremov - Cor Serpentis

De peretele transparent se apropiara un bărbat şi o femeie. Ei îşi scoaseră calmi hainele cărămizii, se luară de mînă şi rămaseră nemişcaţi ca nişte stane de piatră. Apoi începură a se întoarce încet, dînd în felul acesta posibilitatea să li se studieze corpul, care, mai mult încă decît faţa, li se asemăna cu acela al pămîntenilor. Proporţionalitatea armonică pe care o vădeau trupurile oamenilor de pe planeta fluorică întrunea toate condiţiile noţiunii terestre de frumos.

Capetele li se înălţau superb pe gîturile zvelte; bărbatul avea umeri laţi de om al muncii şi al luptei, iar femeia coapse largi, de mamă a unei fiinţe înzestrate cu raţiune; întreaga lor înfăţişare exprima pe deplin forţa intelectuală.

Apoi, cînd cei doi sau retras schiţînd gestul de invitaţie, cunoscut mai dinainte, iar lumina galbenă terestră sa stins, astronauţii lui «Tellur» nau mai şovăit.

La rugămintea comandantului, Tey Eron şi Afra Devi se luară la rîndul lor de mînă şi veniră înaintea cloazonului transparent. În ciuda nepămîntenei lumini care dădea trupurilor goale luciul rece al marmurei albastre, frumuseţea acestora era atît de elocventă încît toţi tovarăşii lor rămaseră entuziasmaţi. De altfel, solii planetei fluorice nu păreau mai puţin impresionaţi: deşi galeria lor se afla în umbră, ei puteau fi totuşi văzuţi cum se uită mereu unii la alţii şişi fac gesturi scurte, neînţelese.

Afra şi Tev stăteau mîndri, cuprinşi de acel avînt nervos, ivit în clipele în care trebuie să rezolvi probleme grele şi riscante. Cînd în cele din urmă, străinii terminară filmarea şi aprinseră din nou lumina, echipajul lui «Tellur» izbucni în aplauze. Tinerii intimidaţi fugiră să se îmbrace.

— Acum, zise Taina, nu mai am nici o îndoială că şi ei iubesc, că şi ei ştiu ce este adevărata, marea şi minunata dragoste omenească… de vreme ce bărbaţii, şi femeile lor sînt pe atîta de frumoşi pe cît am văzut că sînt de înţelepţi!

— Aşa e. Taina, o aprobă Mutt Ang, iar lucrul acesta ne bucură şi mai mult, fiindcă astfel o să ne înţelegem mai bine. Dar priviţil pe Kary! Vezi, Kary, să nu te îndrăgosteşti de fata de pe planeta fluorică. Ar fi pentru tine o catastrofă!

Tînărul astronavigator tresări şişi întoarse privirile aţintite pe fiinţele rachetei albe.

— Află că ar putea să mi se întîmple! surîse el cu tristeţe. Şi ar putea să mi se întîmple în ciuda deosebirii dintre trupurile noastre, în pofida înspaimîntătoarei distanţe dintre planetele noastre. În aceste clipe am priceput întreaga măreţie şi forţă a iubirii omeneşti!

Şi Kary continuă so contemple pe femeia străină cei zîmbea cu simpatie.

Deodată fiinţele din jurul ei apropiară de peretele transparent un ecran verde, şi pe el începură a se mişca nişte figurine. Acestea mergeau întro procesiune, urcînd o pantă abruptă şi purtînd în spate poveri grele. Ajunsă pe culme, fiecare figurină îşi arunca sarcina şi se prăbuşea sleită. Aducînd cu un film de desene animate, imaginile prezentate voiau parcă să sugereze ideea de oboseală şi pe aceea de odihnă. Abia atunci îşi dădură seama şi pămîntenii cît de mult îi istoviseră îndelungata aşteptare şi primele impresii ale întîlnirii. Locuitorii planetei fluorice, care, probabil, bănuind că vor da în Cosmos peste alte fiinţe gînditoare, se pregătiseră în acest scop luînd, de pildă, filme pentru «conversaţii».

Echipajul lui «Tellur», deşi nu prevăzuse acest eveniment, găsi totuşi imediat o soluţie. De cloazonul străveziu fu apropiat un ecran pe care puteau fi făcute schiţe, iar Yas Tim, pictorul astronavei terestre, prinse a desena la repezeală serii de imagini. La început, el prezentă tot nişte omuleţi obosiţi, iar apoi desenă o mutrişoară mare cu o expresie atît de întrebătoare încît străinii porniră aşi face semne ca atunci cînd în faţa lor apăruseră Tey Eron şi Afra Devi. După aceea pictorul descrise un glob pămîntesc şi mişcarea lui de revoluţie în jurul Soarelui; împărţi apoi orbita în douăzeci şi patru de părţi, şi înnegri o jumătate din suprafaţa delimitată de ele. În scurt timp, străinii răspunseră cu o schemă asemănătoare. De o parte şi de alta, fură puse apoi în funcţiune metronoame, care ajutară să se stabilească durata micilor diviziuni ale timpului, iar pe urmă să se calculeze diviziunile mari. În modul acesta astronauţii aflară că planeta fluorică se roteşte în jurul axei sale în aproximativ 14 ore terestre, şi că înconjoară Soarele ei albastru în nouă sute de zile. Cît priveşte pauza pentru odihnă, pe care o propuseseră străinii ea era de 5 ore terestre.

Oamenii părăsiră galeria tubulară sub impresia ultimelor evenimente, şi parcă tot nu le venea să creadă ceea ce văzuseră. Luminile din culoarele de legătură şi din afara astronavelor fură stinse. Cele două rachete cufundate în întuneric rămaseră inerte, una lîngă alta, ca şi cînd tot ce era viu în ele ar fi pierit, ar fi îngheţat în gerul fantastic din hăurile de beznă ale spaţiilor.

În interiorul astronavelor însă viaţa — clocotitoare, setoasă de cunoaştere şi de acţiune — îşi urma cursul. Mintea omenească mereu născocitoare căuta noi modalităţi de a comunica fraţilor născuţi pe o planetă îndepărtată ceva din cunoştinţele acumulate în răstimp de multe milenii şi la baza cărora au stat imense eforturi, greutăţi, primejdii şi suferinţe. Să transmită acele cunoştinţe care lau eliberat pe om — mai întîi din sfrînsoarea năpraznicilor stihii, apoi de sub jugul sălbaticilor orînduiri sociale, de spectrul bolilor şi al bătrîneţii timpurii — şi care iau dat posibilitatea să se avînte în Cosmos.

A doua întîlnire în galerie începu prin prezentarea hărţilor astrale. Pămîntenilor le era cu totul necunoscută configuraţia constelaţiilor pe lîngă care trecea drumul astronavei albe, şi acelaşi lucru se putea spune şi despre locuitorii planetei fluorice cu privire la itinerarul lui «Tellur». (Stabilirea locului exact unde se afla astrul albastru va fi fost făcută de astronomi abia după întoarcerea pe Pămînt. Ei aveau să constate că acel astru era situat întrun mic nor stelar al Căii Lactee, lîngă Tau Ophiuchus.) Drumul cosmonavei străine mergea spre un grup de stele aflat la nordul lui Ophiuchus şi se întretăia cu traiectoria lui «Tellur», în locul unde acesta atinsese limitele sudice ale constelaţiei Hercules.

La un moment dat, străinii aduseră în culoarul lor un cadru de înălţimea unui om, alcătuit din plăci metalice roşii dispuse în mod paralel, ca nişte gratii. În dosul cadrului porni să se învîrtească ceva, şi deodată plăcile se puseră în mişcare, se rotiră în jurul axei lor şi parcă dispărură. În locul lor se ivi un mare spaţiu în care începură să se învîrtească orbitoare globuri albastre — sateliţii planetei fluorice. Treptat, pe acest ciudat ecran fu văzută însăşi planeta, parcă venind tot mai aproape, de la mari depărtări.

Ecuatorul ei era încins cu o lată centură albastră de ceaţă deasă. Polii şi regiunile învecinate sclipeau în lumini rozcenuşii, iar printre aceste zone se vedeau brîuri acoperite de albul imaculat pe carel avea şi fuzelajul cosmonavei străine. Aici, prin atmosfera mai puţin saturată de aburi, se ghiceau contururile diafane ale mărilor, ale continentelor şi munţilor, brăzdaţi deneregulate fîşii verticale.

Planeta aceea era mai mare decît Pămîntul. Rotaţia ei rapidă stîrnea în jurui un puternic cîmp electric. Dea lungul ecuatorului, o aureolă viorie îşi tremura limbi prelungi, care se pierdeau în bezna spaţiilor.