Ivan Efremov - Cor Serpentis

— El a uitat de toate! murmură Taina Dan, acoperind cu degetele fierbinţi pleoapele tînărului mecanic.

— Oare nui frumos? răspunse acesta printro întrebare şi atrase spre sine fata, intrînd în cîmpul emisiei sonore [14] Dansatorii, trecînd printr-un sistem de unde invizibile le modificau, acţionau asupra aparatelor electonice şi creau astfel cu propriul lor corp muzică şi ritm. (n.a.) .

Kary şi Taina erau cei mai buni dansatori de pe navă. Numai ei erau în stare să se lase cu totul în stăpînîrea melodiei şi a ritmului, lăsînd la o parte orice alte gînduri. Şi Kary pluti în lumea dansului fără să mai simtă altceva decît o adîncă destătare, izvorîtă din uşoarele mişcări în concordanţă cu acelea ale partenerei. Braţul fetei lăsat pe umărul său era puternic şi gingaş. Deodată însă ochii ei verzi se întunecară.

— Dumneata eşti una cu numele pe carel porţi, şopti Kary. Îmi amintesc că «Taina», în limba anticilor, însemna ceva necunoscut, enigmatic.

— Mă bucur, spuse fata fără să surîdă, mie mi se părea mereu că tainele au rămas doar ale Cosmosului, iar la noi, pe Pămînt, ele nu mai există. Oamenii nu mai au taine — sîntem cu toţii lipsiţi de complicaţii, curaţi şi senini!

— Şi asta te face săţi pară rău?

— Cîteodată. Aş fi vrut să întîlnesc un om aşa cum se găseau în trecutul îndepărtat. Un om nevoit săşi ascundă visurile şi sentimentele de răutatea din jur, să şi le călească, să le păstreze neclintite, pline de o forţă uriaşă.

— O te înţeleg! Dar eu nu mam gîndit la oameni şimi părea rău numai de tainele nedezlegate… Ştii, ca în romanele străvechi: pretutindeni ruine misterioase, neştiute adîncuri, înălţimi necercetate, ba chiar mai demult păduri, izvoare, cărări prin codru şi case vrăjite, blestemate, înzestrate cu puteri enigmatice.

— Da, Kary! Ar fi bine să găsim aici pe cosmonavă unghere tainice, culoare prin care nai voie să treci.

— Iar ele să ducă spre încăperi unde să fie ascuns…

— Ce anume?

— Nu ştiu, mărturisi mecanicul după o clipă de tăcere şi se opri locului.

Dar pe Taina o prinsese jocul. Se încruntă şil trase după ea. Kary o urmă pe fată, şi astfel ieşiră amîndoi din sala de gimnastică, pătrunzînd întrun coridor lateral, slab luminat. Indicatoarele de vibraţie clipeau mat, în răstimpuri egale, de parcă pereţii navei sar fi luptat cu somnul. Fata făcu doar cîţiva paşi repezi, neauziţi şi deodată rămase locului… O umbră de plictiseală îi trecu atît de iute peste chipul gingaş, încît Kary nar fi putut afirma cu certitudine că i-a zărit acest semn de slăbiciune sufletească. Sentimentul necunoscut îl izbi dureros. Mecanicul o prinse din nou pe Taina de mînă:

— Să mergem la bibliotecă. Pînă la schimbul meu mai sînt două ore, iar pînă la al dumitale şi mai mult.

Se îndreptă ascultîndul spre centrul navei.

Biblioteca, sau, cum i se mai spunea, sala de lucrări generale, se găsea în imediata apropiere a postului central de comandă, de altfel ca pe toate celelalte cosmonave. Kary şi Taina deschiseră uşa ermetică a celui deal treilea coridor transversal şi merseră spre uşa elipsoidală, cu două canaturi, a trecerii principale. De îndată ce Kary călcă peste placa de bronz şi canaturile grele se dădură la o parte, lunecînd fără zgomot, ajunse la urechile celor doi tineri un sunet puternic, vibrant. Taina strînse bucuroasă mîna tînărului:

— E Mutt Ang!

Trecură amîndoi pragul bibliotecii. Lumina difuză părea un abur, plutind lîngă tavanul mat. Doi oameni şedeau în fotoliile adînci dintre coloanele filmotecilor, în penumbra care se aşternuse acolo. Taina îl văzu pe medicul Svet Sym şi pe Yas Tin, inginer pentru instalaţiile pulsatoare. Acesta din urmă, un bărbat cu trăsături puternice, stătea nemişcat, cu ochii închişi, cufundat în visare. Iar în stînga, sub scoicile netede ale instalaţiilor acustice, se aplecase, deasupra cutiei argintii a V.P.E.M., însuşi comandantul cosmonavei.

V.P.E.M, — vioarapian electromagnetică — înlocuise de multă vreme, pretutindeni, pianul cu sonoritatea lui clară, păstrîndui însă complexitatea tonurilor, iar în plus dăruindui întreaga bogăţie de nuanţe a viorii. Amplificatoarele de sunet ale acestui instrument puteau săi dea la nevoie o forţă zguduitoare.

Mutt Ang nui observă pe cei care intraseră. Se plecă uşor înainte, înălţînduşi ochii spre plăcile rombice ale plafonului. Ca la străvechiul pian, degetele muzicianului determinau toate nuanţele sunetelor, deşi nu le mai produceau cu ajutorul ciocănaşelor şi al strunelor, ci prin nişte impulsuri electronice extrem de fine.

Temele, armonic împletite, ale unităţii Pămîntului şi Cosmosului începură să se despartă, să se depărteze. Motivele contradictorii ale unei tristeţi liniştite şi ale tunetelor depărtate, ameninţătoare, creşteau, răsunau cu tot mai multă putere, întrerupte doar la răstimpuri de sunete tragice, ascuţite, ca nişte ţipete de deznădejde. Şi deodată dezvoltarea măsurată, melodioasă a temei conteni. Izbitura, forţa ciocnirii fu nimicitoare şi totul se prăbuşi întro avalanşă de disonanţe, lunecînd în sfîşietoarea tînguire a unor glasuri ce vesteau o pierdere ireparabilă.

Pe neaşteptate, mîinile lui Mutt Ang născură sunetele limpezi, curate ale unei fericiri luminoase, ce se îmbina cu suava mîhnire a acom-paniamentului.

În bibliotecă pătrunse neauzită Afra Devi, îmbrăcată cu un halat alb. Svet Sym, medicul navei, porni să facă semne ciudate comandantului. Mutt Ang se ridică, şi liniştea izgoni domnia sunetelor, după cum noaptea cea iute a tropicelor îndepărtează lumina amurgului.

Medicul şi comandantul ieşiră însoţiţi de privirile neliniştite ale ascultătorilor. Cel deal doilea astronavigator suferise în timpul schimbului un accident foarte rar: o criză de apendicită purulentă. Se vede că nu îndeplinise cu stricteţe programul pregătirii medicale în vederea plecării spre adîncurile Cosmosului. Şi iată că acum Svet Sym ceru comandantului permisiunea să opereze de urgenţă bolnavul.

Mutt Ang îşi exprimă îndoială. Medicina modernă, care ajunsese să poată regla prin impulsuri nervoase organismul omenesc, în felul metodelor folosite la instalaţiile electronice, putea înlătura multe maladii.

Medicul cosmonavei îşi susţinu însă punctul de vedere. El demonstră că în corpul bolnavului va rămîne un focar nevindecat pe deplin, care poate să dea o recidivă în timpul uriaşelor suprasarcini fiziologice pe care le au de suportat călătorii în Cosmos…

Astronavigatorul se culcă pe un pat larg în jurul căruia se împleteau cablurile generatoarelor de impulsuri. Treizeci şi şase de aparate erau pregătite săi controleze starea organismului. În încăperea cufundată în semiîntuneric, începu să clipească la răstimpuri egale şi să sune slab, aducînd somnul, aparatul de hipnotizare. Set Sym aruncă o privire peste aparate şii făcu semn Afrei Devi — ajutoarea sa. (Fiecare membru al echipajului de pe «Tellur» stăpînea cîteva profesii.)

Afra apropie un cub străveziu. În lichidul albăstrui dinăuntru se afla cufundat un aparat metalic cu articulaţii, asemănător unei mari scolopendre [15] Mic animal miriapod. (n.r) . Atra scoase aparatul din lichid, iar dintrun alt vas luă un vîrf conic de la care porneau mai multe fire sau tuburi subţiri, flexibile. Un ţăcănit scurt al conexiunii, şi scolopendra metalică se mişcă, făcînd să se audă un zumzet uşor.

Svet Sym dădu din cap, şi aparatul dispăru în gura deschisă a astronavigatorului care continua să respire liniştit. Se aprinse un ecran translucid aşezat oblic peste pîntecele bolnavului. Mutt Ang veni mai aproape. În lumina verzuie, contururile cenuşii ale intestinelor se vedeau foarte clar. Dea lungul lor, se mişca încet aparatul cu articulaţii. O strălucire uşoară fulgeră peste ecran în clipa cînd aparatul dădu un impuls sfincterului care închidea stomacul. Pe urmă pătrunse în duoden şi se îndoi aproape cu totul în intestinul sigmoid. Încă puţin, şi capătul rotund al scolopendrei se opri înaintea apendicelui viermiform.