Stanislaw Lem - Catarul

Mi l-a prezentat, dar n-am auzit clar numele lui. Barth îl trata pe Saussure nu ca pe un membru al grupului său, ci ca pe un exemplar rar. Am aflat că matematicianul lucrase cu un an în” urmă la Futuribles, de unde s-a transferat la grupul francez CETI, care se ocupa de civilizațiile cosmice, dar nicăieri n-a rămas prea multă vreme. L-am întrebat ce crede despre aceste civilizații. Consideră că nici ele nu există?

— Asta nu-i așa de simplu, răspunse el, ridicându-se. Alte civilizații există, deși nu există.

— Cum să înțelegem asta?

— Nu există, dacă le considerăm ca niște corespondente ale imaginațiilor noastre despre ele, deci, în acest fel, omul n-ar fi în stare să definească drept o civilizație ceea ce constituie o civilizație.

— Tot ce se poate, am aprobat eu, dar, în ansamblul lor, trebuie să poată fi definit și locul nostru, nu-i așa? Sau suntem o banalitate cenușie a cosmosului, sau o abatere, fie și extremă.

Cei care ne ascultau izbucniră în râs. Mirat, am aflat că tocmai un asemenea gen de argumentare l-a îndemnat pe Saussure să plece de la CETI. El nu s-a amuzat deloc. A tăcut, vânturându-și micul calculator ca pe un breloc. L-am tras deoparte, mai aproape de masă, i-am oferit un pahar de vin, am luat și eu unul și am băut pentru imaginea pe care o avea el despre civilizație, rugându-l să mă inițieze în teoria sa.

Este cea mai bună tactică, am învățat-o de la Fitzpatrick: un mod de viață care nu face deosebire între seriozitate și caricatura acesteia. Saussure începu să-mi explice că tot progresul științei nu e nimic altceva decât renunțarea treptată la simplitatea lumii. Omul vrea ca totul să fie simplu, chiar dacă în același timp ar trebui să fie misterios. Un singur tip de Dumnezeu, și asta la numărul singular; un singur tip de legi ale naturii; un singur tip de apariție a inteligenței în Univers și așa mai departe. Să luăm, de pildă, astronomia. Susținea că tot ceea ce există sunt stelele la timpul prezent, trecut și viitor, plus resturile lor ca planete. A trebuit, totuși, să fie de acord cu faptul că multe fenomene din cosmos nu se încadrează în această schemă. Pofta omenească de simplitate a făcut posibilă cariera briciului lui Ockham, care interzicea înmulțirea existențelor, deci și a celulelor clasificatoare, pe deasupra necesității. Cu toate acestea, diversitatea, de care n-am vrut să ținem seama, învinge prejudecățile noastre. Astăzi, fizicienii așează regula lui Ockham la locul ei, susținând că tot ceea ce nu este interzis este posibil. Totul, în fizică. Dar diversitatea civilizațiilor este mai mare decât cea fizică.

L-aș mai fi ascultat cu plăcere, dar am fost dus de Lapidus în grupul medicilor și biologilor. Părerea lor s-a dovedit unanimă: datele erau insuficiente. Se cuvenea să se cerceteze ipoteza seriei de decese, ca urmare a trăsăturilor înnăscute ale organismului sensibil la vreun compus al microbiosferei orașului Napoli. Trebuia să se ia două grupuri de oameni, cam de câte patruzeci de persoane fiecare, cu vârsta de cincizeci de ani, cu o alură sportivă, aleși prin tragere la sorți, să fie muiați în sulf, încălziți la soare, masați, să li se dea sudorifice, apoi, să fie încinși cu lămpi de cuarț, după care trebuia să se bage spaima în ei cu niscaiva filme de groază, să fie excitați nițel cu niște exponate porno și apoi să se aștepte până când careva dintre ei înnebunea. Atunci trebuia să se treacă la analiza eredității lor prin cercetarea arborelui genealogic, prin căutarea deceselor neașteptate și neexplicate pe liniile descendente, și de-abia în acel moment computerul avea să fie de cel mai mare folos! Unii mi se adresau mie, alții vorbeau între ei despre componența apei de baie, a aerului, despre adrenochromi, despre schizofrenia chimogenică imaginativă pe fond metabolic, până când, într-un târziu, doctorul Barth m-a salvat încă o dată, ca să mă conducă printre juriști. Unii dintre aceștia credeau că vinovată e Mafia, alții sugerau o nouă organizație încă necunoscută, care nu se grăbește să dea socoteală de decesele misterioase. Motive? Dar pentru ce motiv japonezul acela ucidea la Roma sârbi, olandezi și nemți? Am văzut cumva gazetele de azi? Un turist neozeelandez, vrând să protesteze împotriva răpirii în Bolivia a unui diplomat australian, a încercat să deturneze la Helsinki un avion-charter care transporta pelerini la Vatican. Principiul dreptului roman id fecit cui prodest [13] Cui folosește acest lucru nu mai era valabil.

Nu, mai degrabă, Mafia, pentru că un mafioso putea fi oricare italian, negustor, portar, băieș, șofer — psihoza acută arăta că e vorba de halucinogene; nu era ușor să le servești la restaurant, dar unde avea omul cel mai mult poftă să bea dintr-o înghițitură băutura răcoritoare, dacă nu după o baie fierbinte într-un sanatoriu balnear, când curg sudorile pe el? Juriștii au fost înconjurați de medicii pe care-i lăsasem și s-a încins disputa în jurul cheliei, din care n-a ieșit nimic. De fapt, totul. era cât se poate de amuzant. Pe la ora unu, grupușoarele izolate s-au contopit într-o singură furtunoasă adunare și, la șampanie, s-a pornit discuția despre sex. Lista medicamentelor găsite asupra victimelor trebuia să fie incompletă. Păi, cum așa, lipseau cele mai moderne stimulente și afrodisiace! Domnii în vârstă le-au folosit, fără îndoială! Erau o mulțime, Topcraft, Bios 6, Dulong, Antipraecox, Orkasfluid, Sex Tonicum, Sanurex Erecta, Elixire d'Égypte, Érectovite, Topform, Action Cream — toate aceste cunoștințe m-au zăpăcit, dar m-au și descumpănit, pentru că au condus la o lipsă a anchetei — nimeni nu cercetase psihotropia acestor preparate. M-au sfătuit să mă ocup de asta. N-au fost găsite nicăieri, asupra nici unuia? Tocmai asta era deosebit de suspect! Un bărbat tânăr nu și-ar fi ascuns preferințele de acest gen, dar domnii mai în vârstă, se știe, sunt ipocriți, mincinoși, țin la aparențe. Le-au folosit și au distrus ambalajele…

Tumultul creștea, toate ferestrele erau deschise, dopurile zburau cât colo, zâmbitorul Barth apărea când într-o ușă, când într-alta, fetele spaniole se învârteau peste tot cu tăvile în mâini, o blondă platinată, pare-se, soția lui Lapidus, apetisantă în penumbră, mi-a spus că-i amintesc de un mai vechi prieten, recepția era fără îndoială reușită, dar pe mine m-a năpădit melancolia, înmuiată doar de șampanie, pentru că mă simțeam dezamăgit. Nici unul dintre acești simpatici entuziaști nu avea acea scânteie, acel foc de anchetator, căruia în artă îi corespunde inspirația. Capacitatea de a extrage elementele esențiale din grămada de fapte. În loc să se gândească la rezolvarea problemei, o amplificau prin lansarea altora noi. Randy avea acest dar, îi lipsea însă știința, de care era plină casa lui Barth, dar care, din păcate, nu știa să se concentreze.

Am rămas în salon până la sfârșit de tot, pe ultimii oaspeți i-am condus și eu, alături de gazde, mașinile au plecat una după alta, curtea s-a golit, casa rămăsese cu luminile aprinse la ferestre, iar eu m-am urcat la mine în cameră, cu sentimentul unei înfrângeri, mai nemulțumit de mine însumi decât de ceilalți. Parisul ardea dincolo de zona parcurilor și a clădirilor de la periferie, dar nu-l întrecea pe Marte, strălucind în ascensiune, de parcă cineva ar fi pus un punct galben peste tot și peste toate.

Se întâmplă uneori să cunoști câte un om de care nu te leagă nici preocupările, nici trăirile deosebite, cu care nu corespondezi, pe care-l vezi rar și întâmplător, dar faptul că acesta există prezintă o mare, deși nelămurită, însemnătate. La Paris, un asemenea apropiat este pentru mine Turnul Eiffel, nu ca simbol al orașului, deoarece cu Parisul n-am nici în clin, nici în mânecă. M-am convins, totuși, că nu mi-e indiferent când am citit o notă într-un ziar despre proiectul distrugerii lui și m-am îngrozit.