Stanislaw Lem - Catarul

De pe la jumătatea lunii mai au trecut pe la Vittorini zece cetățeni americani, dintre care patru plătiseră, ca și Coburn, un abonament pentru o serie întreagă de băi (erau abonamente valabile pentru o săptămână, două, trei sau patru). Aceștia patru încetaseră să-și mai facă apariția la băi după opt sau nouă zilei Asta nu era ceva extraordinar, pentru că fiecare dintre ei putea pleca pe neașteptate, renunțând la returnarea cotei din abonament nefolosite, dar aspirantul, știindu-le numele din registrul de înscrieri, hotărâse să verifice tot ce s-a întâmplat cu ei. Întrebat mai târziu de ce, la drept vorbind, s-a limitat în cercetările sale la cetățenii Statelor Unite, n-a știut să dea un răspuns precis. O dată spuse că i-a venit în cap scandalul acela cu legături în America, când poliția a distrus nu de mult o bandă de contrabandiști de heroină transportată pe ascuns din Napoli în Statele Unite, iar a doua oară că s-a limitat la americani, deoarece Coburn era american.

În privința celor patru bărbați care au plătit băile și au încetat să le mai facă, primul, Arthur J. Holler, un jurist din New York, plecase brusc, după ce primise vestea morții fratelui său. Acum se găsea în orașul natal. Căsătorit, în vârstă de treizeci și șase de ani, era consilier juridic la o mare agenție de reclame. Ceilalți trei aveau și ei multe elemente asemănătoare cu Coburn.

În fiecare caz era vorba de un bărbat între patruzeci și cincizeci de ani, destul de înstărit, singur, întotdeauna pacient al doctorului Giono; dintre aceștia, unul, Ross Brunner jr., locuise, ca și Coburn, la hotelul “Savoy”, iar ceilalți doi, Nelson C. Emmings și Adam Osborn, în pensiuni mai mici, dar tot pe malul golfului. Fotografiile aduse din Statele Unite indicau asemănarea fizică a celor dispăruți. Statura, mai degrabă atletică, se distingea printr-o oarecare obezitate, un început de chelie și străduința evidentă de a și-o ascunde. Așa Că, deși cadavrul lui Coburn, cercetat cu atenție la centrul de medicină legală, nu prezenta nici o urmă de violență, iar drept cauză A morții s-a trecut înecarea provocată de un cârcel sau de epuizarea fizică, prefectura a recomandat continuarea anchetei. S-a trecut atunci la celelalte trei cazuri. S-a constatat că Osborn a plecat pe neașteptate la Roma, Emmings a plecat cu avionul de Napoli la Paris, iar Brunner înnebunise. Cazul lui Brunner era, de fapt, bine cunoscut poliției, și asta de multă vreme. Acest client al “Savoy”-ului se afla în spital încă din prima jumătate a lunii mai. Era un proiectant de autoturisme, cu serviciul în Detroit. În prima săptămână avusese cea mai exemplară comportare din lume: dimineața făcea nudism, iar seara era la sanatoriul fraților Vittorini, cu excepția duminicilor, pe care le consacrase excursiilor mai lungi. Traseele acestor excursii au putut fi stabilite, pentru că toate i le organizase filiala de la hotelul “Savoy” a agenției de voiaj. Fusese la Pompei, la Herculanum, nu făcuse baie în mare, pentru că medicul îi interzisese din cauza pietrelor la rinichi. Excursia deja plătită spre Anzio o anulase în sâmbăta dinaintea datei stabilite, iar cu două zile înaintea aceleiași date începuse să se comporte cam ciudat. Nu se mai plimba pe jos și chiar atunci când trebuia să meargă trei străzi mai departe, cerea să i se aducă mașina, lucru destul de complicat, pentru că noua parcare a hotelului era în construcție, iar mașinile clienților erau îngrămădite în curtea unei proprietăți vecine.

Brunner nu voia să-și scoată singur mașina de-acolo; cerea ca din serviciul hotelului cineva să facă asta pentru el și de aici s-au iscat câteva discuții. Duminică, nu numai că n-a plecat în excursie, dar n-a coborât nici la masă. A comandat ceva în cameră și îndată ce a intrat chelnerul, s-a aruncat asupra lui, încercând să-l sugrume. Luptându-se cu chelnerul, i-a rupt acestuia un deget și apoi s-a aruncat pe fereastră. Căzând de la etajul al doilea, și-a rupt piciorul și articulația șoldului. În spital, în afară de accidentări, s-au constatat și tulburări pe fond schizofrenic. Direcția hotelului s-a străduit să camufleze cazul din motive lesne de înțeles. Tocmai asta a făcut ca, după moartea lui Coburn, prefectura să hotărască lărgirea cercetărilor. Chestiunea a fost reluată de la capăt. S-au formulat îndoieli, dacă Brunner a sărit cu adevărat pe fereastră, sau a fost împins. Nu s-a descoperit însă nimic care să pună sub semnul întrebării sinceritatea chelnerului, om în vârstă, fără antecedente penale.

Brunner a rămas mai departe în spital, pentru că, deși starea lui psihică se mai îmbunătățise, au apărut complicații cu șoldul, iar o rudă a sa, care urma să vină din America, își amâna mereu sosirea. Până la urmă, un renumit specialist i-a confirmat diagnosticul: iresponsabilitate provocată de un atac acut de psihoză, cu o etiologie nelămurită, așa că ancheta s-a oprit aici, fără rezultate precise.

Al doilea american, Adam Osborn, cavaler tomnatic, de formație economist, a plecat la 5 iunie din Napoli spre Roma cu o mașină închiriată de la firma Avis, părăsind hotelul atât de grăbit, încât își uitase niște mărunțișuri personale: mașina de bărbierit, periuțe, coarde de gimnastică, o pereche de pantofi; pentru a-i trimite aceste lucruri, s-a telefonat de la “Savoy” la hotelul din Roma în care-și rezervase o cameră, dar n-a fost.găsit. Hotelul nu s-a mai îngrijit să-l caute pe acest oaspete capricios și abia ancheta, desfășurată pe un front mai larg, a stabilit că Osborn nu ajunsese la Roma. La biroul agenției Avis, un detectiv a aflat că Opelul împrumutat a fost găsit lângă Zagarolo, deci nu departe de Roma, pe banda de rezervă a autostrăzii, în bună stare de funcționare, cu toate lucrurile lui Osborn. Pentru că Opelul aparținea secției din Roma a firmei și acolo fusese înregistrat, iar la Napoli s-a găsit când a venit cu el de la Roma un turist francez oarecare, compania Avis a anunțat poliția romană. Lucrurile lui Osborn, găsite în mașină, au fost luate de prefectura din Roma, care a pornit ancheta în această chestiune, pentru că Osborn a fost găsit mort în zorii zilei următoare. Îl călcase un automobil la ieșirea din Del Sole, pe direcția spre Palestrina, deci la aproape nouă kilometri de locul în care lăsase mașina închiriată.

Din toate astea reieșea că Osborn coborâse fără vreun motiv anume și o pornise pe marginea autostrăzii până ce a ajuns la primul drum lateral, și tocmai în acel punct cineva l-a călcat și apoi a fugit. S-a reușit să se reconstituie exact cursul întâmplărilor, pentru că Osborn turnase în mașină puțină apă de colonie pe covorașul de plastic. În ciuda ploii care căzuse în timpul nopții, câinele poliției a nimerit repede, luându-se după aceste urme. Osborn a mers pe jos până la răscruce, ținându-se de partea exterioară a versantului, dar acolo unde autostrada se îngusta printr-un șanț, pe înălțimi, a părăsit de câteva ori betonul, ca să se cațere pe vârful celei mai apropiate ridicături de teren. Apoi s-a întors pe șosea și a mers mai departe. Ajuns pe autostradă, a început să meargă într-un zigzag larg, de parcă ar fi fost beat, și a murit pe loc, cu țeasta făcută țăndări. Pe autostradă au rămas urme de sânge și bucăți de sticlă reflectoare. Poliția din Roma n-a reușit până acum să-l descopere pe autorul accidentului. Dădea de gândit faptul că Osborn a parcurs nouă kilometri pe jos pe autostradă și nimeni nu l-a băgat în seamă, deși era după-amiază și traficul era intens. Măcar vreo patrulă rutieră trebuia să se intereseze de el, deoarece nu e voie să umbli pe jos, pe o autostradă. Lucrurile s-au lămurit după alte câteva zile, când în fața secției de poliție a fost descoperit sacul cu bastoane de golf al lui Osborn, aruncat de cineva acolo în timpul nopții. Pe mânere era gravat numele lui și s-a ajuns la ideea că Osborn a umblat cu bastoanele de golf pe după umăr, iar pentru că acestea se găseau în sacul lor lung, iar el era îmbrăcat numai în jeanși și cămașă cu mânecă scurtă, șoferii l-au luat, fără îndoială, drept un lucrător al șoselei. Bastoanele au rămas la locul accidentului și cineva le-a luat de-acolo, dar, citind în gazete despre ancheta în curs, s-a temut să nu fie amestecat în afacerea asta necurată și a scăpat de ele, aruncându-le în fața sediului poliției.