Ivan Efremov - Corăbii astrale

— De geaba (sic) vă frământați! interveni Storojilov, zâmbind cu toată fața. Lucrătorii au arătat atâta interes în găsirea „crocodililor cu coarne”, cum numesc ei dinozaurii, încât s’au oferit singuri să „scormonească până în adânc” locurile astea. Chiar unul din brigadieri mi-a spus-o! Poimâine, duminecă, vor ieși pe șantier nouă sute de oameni!

— Nouă sute? Strașnică forță! exclamă Davîdov.

— Nu, de loc strașnică, ci pur și simplu o forță! spuse cu mândrie Storojilov. Administrația ne pune la dispoziție șase escavatoare, cărăuși, camioane: Într’un cuvânt tot ceea ce ne este necesar. Vom face niște săpături cum nu s’au mai pomenit în istorie!

În entuziasmul lui, Davîdov nu-și putu stăpâni câteva exclamații. Însăși munca în deplina ei măreție venea în ajutorul științei, în chip desinteresat și măreț. Din clipa aceea, Davîdov simți o extraordinară încredere în reușita cercetărilor proiectate. Zecile de mii de tone de pământ, care ascundeau în ele un șir întreg de taine pentru știință, nu-i mai păreau acum atât de înspăimântătoare. Uitând toate îndoielile care-i stăpâneau sufletul, toate greutățile și neajunsurile întâmpinate, Davîdov se simțea nespus de puternic. Simțea că, având un astfel de sprijin, va putea sili masele acelea nemișcate de nisip, care zăcuseră fără de viață șaptezeci de milioane de ani, să-i răspundă Iui… Nici nu-i trecu prin minte că săpăturile ar fi putut să rămână fără nici un rezultat, în privința urmelor lăsate de oaspeții veniți din stele. În clipa aceea, nu-și putea închipui acest lucru, mai ales știind că la o sută cincizeci de pași în urmă zăcea scheletul unei reptile uriașe, ucise de o armă omenească…

— Delimitați suprafața săpăturilor! răsună glasul lui Storojilov. Și țineți seama de faptul că granița nisipurilor eoliene merge de-a-curmezișul, întinzându-se dela Nord-Vest spre Sud-Est. Mai spre stânga se intercalează un strat de nisip provenit din aluviuni.

Profesorul urcă panta săpăturii. El chibzui și socoti îndelung, privind pământul stepei, rămas neatins, care se întindea până la poalele munților.

— Ce-ar fi dacă am lua o porțiune de forma unui pătrat, care să se întindă chiar dela stâlpul acela din dreapta până aici?

— Atunci colțul din stânga al săpăturilor va atinge nisipurile aluviene, spuse Storojilov.

— Minunat! Chiar asta și vreau. Țin neapărat să urmăm malul vechiului torent. De-a-lungul albiei de odinioară… Dar, hai să ne apucăm de măsurat și să punem jaloane. Ai ruleta la dumneata?

— Pentru ce ruletă? Vom măsura cu pasul, doar că nu ni-l precupețim, șefule? Filmarea o vom face după cel vom isprăvi cu săpatul.

— Îmi voi da toată silința! zâmbi profesorul spre colaboratorul său entuziast. Să începem. Mergi încolo, spre colină…

Aș vrea să-i telegrafiem chiar astăzi profesorului Șatrov.

Pe locul unde douăsprezece zile mai înainte Davîdov împreună cu Storojilov, colaboratorul său, măsuraseră cu pasul stepa sgrunțuroasă și acoperită de ierburi, se căsca acum o săpătură uriașă de nouă metri adâncime. Vântul se rotea în cuprinsul ei stârnind vârtejuri de praf de pe întinderea netezită și uscată a nisipurilor calcaroase, îndesate de atâta necurmată ședere. De-a-lungul marginii de Est a săpăturii, aurul straturilor de nisip pierea, fiind înlocuit de cenușiul plin de nuanțe al oțelului. Storojilov se plimba în lung și în lat supraveghind și îndrumând echipa de lucrători care răscolea și tria nisipul, curățind scheletele găsite. Davîdov chemase din Moscova pe toți preparatorii Institutului și pe cei patru studenți ai săi; chemase de asemenea dela șantierul nr. 2 pe unul din colaboratorii săi care lucra acolo. Treizeci de oameni săpau în stratul nisipurilor păstrătoare de fosile, supraveghiați (sic) îndeaproape de cei zece colaboratori ai săi; săpăturile înaintau tot mai mult spre limita straturilor cenușii, unde se găseau numai frânturi de: oase și imense tulpini de conifere pietrificate.

Soarele arzător își revărsa nemilos razele… nisipul era fierbinte… dar toate acestea nu-i stinghereau cu nimic pe oamenii aceia pasionați de munca lor.

Davîdov coborî în săpătură și se opri în fata unui morman de oase, asemănătoare în totul celor descoperite în văgăună.. Găsiseră aici șase schelete de dinozauri cu oasele amestecate. La șaizeci de metri spre răsărit, nu departe de marginea nisipurilor aluviene, fusese descoperit scheletul unui uriaș animal de pradă care zăcea singuratic. În apropierea lui, se mai găsiră alte trei schelete, aparținând unor reptile răpitoare, de mărimea unui câine. În tot cuprinsul săpăturii nu mai găsiră nimic altceva; oase străpunse de arma misterioasă nu mai aflară. Cu teamă și neliniște în ochi Davîdov privi porțiunea de pământ săpată, care nu fusese cercetată, cântărind parcă șansele rămase.

— Ilia Andreevici, poftiți încoace! se auzi glasul Jeniei Am găsit o broască țestoasă!

Davîdov se întoarse și se îndreptă fără să-și zorească pașii, spre locul de unde fusese chemat. Într’acolo se afla și scheletul dinozaurului. Era a doua zi de când Jenia și Mihail săpau și curățau capul enorm al monstrului cu botul deschis, în care se vedeau o sumedenie de dinți strâmbi, înfiorători.

Cum îl zări, Jenia se ridică strâmbându-se de durerea picioarelor amorțite, dar îndată își recăpăta voia bună și zâmbi cu bucurie..

Sub basmaua albă, chipul ei acoperit cu mici broboane de sudoare părea și mai bronzat.

— Uitați-vă, acolo se află broasca țestoasă pe care am găsit-o! arătă Jenia cu burghiul spre fundul gropii. Chiar sub craniu… Coborîți la noi, Ilia Andreevici. Și fata sări sprintenă în săpătură. Am curățat pe deasupra carapacea, continuă ea.. E foarte ciudată, are niște reflexe de culoarea sidefului și un aspect neobișnuit.

Davîdov își aplecă anevoie corpul său voinic în săpătura îngustă și se uită sub craniul uriaș al dinozaurului. Din stratul jilav de pământ de o culoare mai închisă, din pricina umezelii, ieșea o protuberanță mică de os, cu un diametru de aproximativ douăzeci de centimetri. Suprafața protuberanței era presărată cu mici adâncituri și șănțulețe de un violet întunecat, aproape negru, care contrasta cu albeața oaselor ce alcătuiau; craniul dinozaurului. Tot atât de neobișnuit era și luciul de sidef al acestui os ciudat și neted, de parcă ar fi fost lustruit; abia îl puteai desluși în întunerecul din fundul săpăturii.

Davîdov se turbură. Gâfâind, își apropie privirile și mai mult de strania descoperire. Cu vârful degetelor și cu nespusă băgare de seamă înlătură firicelele de nisip; observă îndată o sudură între cele două părți ale osului, care Trecea prin mijlocul protuberanței și o alta care străbătea suprafața protuberanței, de-a-curmezișul, foarte aproape de una din margini.

— Chemați-l grabnic pe Storojilov! strigă profesorul ridicându-și chipul congestionat. Chemați și lucrătorii!

Emoția savantului o cuprinse pe Jenia într’o clipă. Glasul răsunător al tinerei fete pătrunse până departe, pe întinderea răscolită a nisipurilor. Lui Davîdov i se păru c’ă Storojilov sosise într’o clipă într’atât de adâncit era iu studiul ciudatei descoperiri.

Cu răbdare, cu grijă și cu nespusă băgare de seamă, profesorul și colaboratorul său se apucară să desprindă nisipul din jurul protuberanței violete. Spre extremități osul nu se lărgea: pereții lui deveneau din ce în ce mai perpendiculari conturând o emisferă neregulată, puțin turtită. Foarte curând Davîdov, simți burghiul scufundându-se într’un strat moale de nisip, care nu opunea niciun fel de rezistență ca și când protuberanța de os s’ar fi terminat în locul acela. Profesorul pipăi câteva clipe cu teamă conturul emisferei de os, și apoi, hotărîndu-se răscoli nisipul din preajmă cu repeziciune, răsucind burghiul în voie. Firișoarele de nisip rămase pe suprafața protuberanței fură înlăturate cu o periuță moale, iar partea inferioară a osului ieși la iveală rotunjită și îngroșată de două arcuri tăiate în peretele emisferei.