Ivan Efremov - Corăbii astrale

Afară de aceasta, nu trebue subapreciată nici importanța disciplinei noastre. „Ziua ei de mâine” e mai îndepărtată decât a altor ramuri ale științei; știința noastră va deveni necesară mai târziu, când ne vom putea ocupa îndeaproape de om. Organismul nostru este cea mai complexă alcătuire și d: n punct de vedere istoric, precum și din acela al stratificațiilor evolutive, începând cu peștele și sfârșind cu mamiferul, specie superioară. Și e cu neputință să înțelegem biologia omului, așa cum trebue, fără să studiem întreaga scară evolutivă a vieții. De acest lucru, depinde, în întregime, medicina viitorului, conservarea omului ca specie și încă multe altele. Astăzi, aceste probleme sunt încă departe de preocupările noastre, dar ele se vor apropia pe zi ce trece. Noi le pregătim o bază științifică sigură. Nu putem părăsi munca noastră, pentru că omul care construește viitorul are nevoie de îmbogățirea necontenită a culturii și a cunoștințelor sale și de un orizont larg. Știința are legile ei de desvoltare, care nu coincid, întotdeauna, cu cerințele practice ale zilei de azi. E adevărat că savantul nu poate fi dușmanul prezentului, dar tot atât de adevărat e că el nu poate trăi numai în prezent. Gândul lui trebue să cuprindă orizonturi mai largi căci altfel va fi numai un simplu funcționar. Fără temelia pe care i-o oferă prezentul, devine fantezist, dar lipsit de perspectivele viitorului, devine nătărău. Chiar și Petru cel Mare înțelegea adevărul acesta și încă foarte bine. Aduceți-vă aminte de ucazul [Ucaz — decret. (N. R.)] lui cu privire la adunarea osemintelor desgropate — și luați aminte, — lucrurile se petreceau în timpurile grele de atunci, într’o țară săracă și necivilizată!

Davîdov stinse țigara și o aruncă distrat pe podea. Studenții nu băgară de seamă; Jenia se aplecase peste masă, uitându-se țintă la Davîdov; Tamara triumfătoare își ridicase fruntea și privirile; Mihail lăsase ochii în pământ.

— Acuma să trecem la cealaltă latură a problemei noastre, continuă Davîdov. Nici aici nu trebue să exagerăm. Forța armei atomice este neînchipuit de mare, fără îndoială, dar nu e nicidecum absolută. Nu ți-e îngăduit să vorbești despre pieirea civilizației și să stai cu mâinile în sân, nepăsător, așa cum fac mulți intelectuali din apus, încercând în fel și chip să-și justifice atitudinea. Afară de asta, în ziua de azi, acolo în apus, cultura rămâne cu mult în urma tehnicei. Oamenii, dobândind o putere tot mai mare asupra naturii, uită de necesitatea educării și transformării omului însuși și din pricina asta el nu s’a depărtat prea mult de strămoșii săi în ceea ce privește nivelul conștiinței sociale. Dar voi, tineretul sovietic, care doriți cu toată puterea să fiți luptători pentru cultură, pentru fericirea viitoare a oamenilor, trebue să credeți în puterea patriei și să pășiți fără șovăire pe calea ce v’ați ales! E cu putință să ne aștepte — deși sunt încredințat că nu prea curând — războiul îngrozitor, lupta hotărîtoare între ceea ce e vechi și ceea ce e nou. Îndeplinindu-ne sarcinile vom lupta pentru cultura noastră. Avem misiunea nobilă de a o apăra de barbaria înarmată după ultimul cuvânt al tehnicei! Afară de aceasta, vă dați oare seama ce însemnă energia atomică în ziua de astăzi? Marea parte a elementelor din numărul celor nouăzeci și două au nuclee foarte puternice și stabile și pentru a le sfărâma este necesară o energie mai mare decât aceea care va rezulta din descompunerea lor. Și acest lucru nu este întâmplător! În decursul miliardelor de ani de formare a materiei planetei noastre, ca și a altor planete, în procesul transformării materiei siderale s’a petrecut un fel de selecție: tot ce era nestabil s’a descompus — a ars ca să zicem așa — trecând în forme stabile. Mai puțin stabile, în ceea ce privește descompunerea, sunt elementele care se găsesc la începutul tabloului lui Mendeleev, până la coloana oxigenului, cum este mai ales litiul, beriliul, borul și carbonul. Dar mașina atomică, lucrând tocmai pe baza acestor elemente, va funcționa numai dacă vor exista condițiile unor mase colosale de materie, temperaturi și presiuni extraordinare. În stele, tocmai acestea sunt elementele care formează baza energeticei lor. Până în prezent nu putem utiliza aceste elemente și, după părerea mea, n’o vom putea face prea curând, deoarece avem nevoie de anumite condițiuni cantitative pentru ca reacțiile în lanț să aibă loc. Astăzi am făcut un pas înainte în utilizarea prețioaselor reacții ale elementelor dela sfârșitul tabloului lui Mendeleev, cele mai grele elemente după greutatea lor atomică. Nici acest fapt nu este întâmplător: elementele cele mai grele sunt foarte bogate în neutroni [Neutron — părticică componentă a nucleului atomului, fără sarcină electrică, egală în greutate cu un proton, părticică nucleară, încărcată cu — electricitate pozitivă. (N. A.)] și se descompun cu ușurință, dând naștere unei reacții neutrone [Reacție neutronă în lanț — reacție în lanț care are Ioc prin emiterea neutronilor, prin desagregarea de nuclee atomice. (N. A.)] în lanț, unica reacție care poate fi.utilizată în tehnică, în momentul de față. Nu trebue să socotim numaidecât această descompunere, ca fiind o descompunere integrală a atomului. Atomul unui element greu pare că se rupe în două părți, fiecare parte dând naștere la elemente stabile, care fac parte din coloanele de mijloc ale tabloului lui Mendeleev. În acest timp se eliberează, în mod parțial, energia, care este tocmai energia bombei atomice. Suntem încă foarte departe de descompunerea totală și tot atât de departe de reacția puternică a elementelor stabile.

Deocamdată, măsura în care stăpânim energia atomică este foarte redusă și e departe de a fi deplină; noi stăpânim însușirea celui mai greu element, uraniul, ultimul din tabloul lui Mendeleev, de a se descompune în două elemente mai ușoare. Aceasta nu însemnează că stăpânim energia oricărei alte materii, așa cum vi se pare dumneavoastră. Uraniul, după cum e situat în tablou, se găsește chiar la limita elementelor stabile naturale. Dumneavoastră știți că greutatea atomică a uraniului poate fi ridicată și că, în felul acesta, se pot obține elemente artificiale, care ies din limitele tabloului; așa sunt neptuniul și plutoniul, cel de al nouăzeci și treilea și nouăzeci și patrulea element. Uraniu! poate fi transformat și mai departe, creând elementele nouăzeci și cinci și nouăzeci și șase — amerițiul și curiul — și așa mai departe, până la o sută și mai bine de elemente.

Toate aceste elemente sunt nestabile și sunt supuse unei semidesagregări. Chiar energia semidesagregării plutoniului formează forța explozivă a bombei atomice, ca și energia formei nestabile a uraniului — a așa numitului izotop [Izotop — element chimic care se deosebește după greutatea lui atomică de elementul tip, dar ocupă același loc în tabelul lui Mendeleev] 235. Fără îndoială că în procesele cosmice de transformare a materiei au existat odinioară elemente mai grele ca uraniul, dar, mai târziu, ele au trecut în formele stabile ale celor nouăzeci și două de elemente fundamentale. Din această cauză, uraniul poate fi privit ca o rămășiță a acestor elemente foarte grele, care a putut supraviețui datorită stării sale de împrăștiere; uraniul se găsește în zonele superioare ale scoarței pământești, unde este stabil, în condițiile unei temperaturi și presiuni relativ mici. Uraniul și probabil și cel de al doilea element greu de lângă el, toriul, vor rămâne pentru multă vreme baza energiei atomice, deoarece între utilizarea proprietății de a se descompune a uraniului și utilizarea energiei materiei altor elemente, este o prăpastie de neînchipuit, care nu cred să poată fi trecută prea curând. Dar uraniul și toriul sunt cele mai rare elemente, iar rezervele lor în lume sunt foarte neînsemnate. De aici, urmează că, deocamdată, acumularea rezervelor de materie explozibilă pentru bombele atomice și rachete e foarte limitată…