Ivan Efremov - Corăbii astrale

— Dar acum ce părere aveți, Ilia Andreevici?

— Nu știu! Niciuna! spuse Davîdov cu asprime. Ei bine, trebue să mergem. Dacă voi pleca peste trei ore, seara voi fi în gara Lugovaia. Trenul spre Moscova pleacă la unu noaptea.

— Rămâne stabilit să continui supravegherea?

— Se înțelege! Trebue să găsiți ajutoare pentru trierea oaselor. În masa sfărâmăturilor o să găsești și câte ceva bun..

În sfârșit, în alte sectoare se poate să găsiți noi mormane. Deși, dacă veți da aici de bolovani și conglomerate, situația înseamnă că va fi aceeași. Nu mai sper să găsim ceva în sectorul ăsta! În schimb, la nr. 5, sedimentele prezintă un alt caracter: nisip, pietriș și gresie, aproape fără urmă de pietre. Sunt sedimentele unor curente mici, liniștite și chiar parțial eoliene. Dar Storojilov, care lucrează acolo de o jumătate de an, nu mi-a comunicat nimic interesant. N’a ajuns la niciun rezultat și tânjește, sărmanul…

În sala mare, destinată studenților pentru studiu, se aflau trei tineri. Unul din ei, cocoțat pe un pupitru, discuta însuflețit cu o tânără fată care ședea la o măsuță într’un colț.

— Este un adevărat moment istoric — spunea studentul cocoțat pe pupitru, răvășindu-și furios părul des și roșcat — un moment care va determina nespus de multe lucruri în viitoarea evoluție a omenirii… În mâinile agresorilor, energia atomică amenință civilizația și toate cuceririle culturii. Geologia și paleontologia noastră nu fac parte din științele cele mai importante și asta mă face să mă îndoiesc dacă mi-am ales bine specialitatea. Mă simt oarecum depășit de adevărata viață. Aș vrea să mă aflu și eu în rândurile acelora care crează energia atomică pentru țara noastră. Țara Socialismului trebue să aibă fizica cea mai înaintată și mai puternică. Nu-i așa, Jenia?

— Toate acestea sunt adevărate, îi răspunse tânăra fată. Dar dacă cineva n’are aplicație pentru matematică? Mie, de pildă, nu-mi place… ei, cum-oare aș putea să studiez fizica?

— Nu-i atât de grozav! După părerea mea, pentru unele secții ale fizicei nu se cere prea multă matematică… De ce dai din cap? se întoarse el spre un alt student care asculta în tăcere discuția lor.

— Și totuși cât de interesantă e paleontologia! suspină colega lui cea tânără. Negreșit, fizica e mai importantă. Cred însă că și aici se poate aduce mult folos… Cunoștințele…

Ușa se deschise cu sgomot și în odaie intră val-vârtej o fetișcană slăbuță și sveltă, ținând în mână un sul de hârtie milimetrică.

— Copii, a sosit Ilia Andreevici! L-am văzut la cancelarie. Mi-a spus că vine de îndată la noi. Trebue să ne pregătim! Iar voi vă țineți de discuții cu Mișca!

Jenia întoarse capul spre ușă:

— Discutam cu Mihail niște probleme serioase.

— Știu despre ce probleme serioase a fost vorba: să renunțăm la paleontologie spre a studia energia atomică! Crezi oare că te primesc din prima clipă? Ori, mai știi… poate în sinea ta socotești că ești un geniu nerecunoscut! Hai să-l întrebăm pe Ilia Andreevici, ce părere are el despre această chestiune! Când e supărat, se spune că nu-l întrece nimeni în a te repezi.

— Ai înnebunit, Tom! spuse Mihail emoționat. Poți spune oare unui mare savant că socotești știința lui fără importanță? Suntem doar studenții lui!

— Cu toate astea am să-l întreb, se încăpățâna Tamara. Trebue să punem capăt odată acestor nesfârșite discuții ale noastre. Tu ai obosit-o pe Jenia și m’ai plictisit și pe mine…

Se auzi o bătaie în ușă. Mihail sări într’o clipă de pe pupitru, iar Jenia își netezi fără să vrea părul. Ușa se deschise și Davîdov apăru, voinic și impunător, cu un zâmbet larg, răspunse la salutul lor și le povesti în câteva cuvinte călătoria sa.

— E rândul dumneavoastră, acum! Spuneți-mi care sunt succesele obținute și problemele care vă frământă? Să începem cu dumneata, Tamara Nicolaevna!

Tamara zâmbi ușor intimidată:

— Pot să vă pun mai întâi o întrebare generală, Ilia Andreevici? începu ea. Nu sunteți grăbit?

Mihail, care se găsea în spatele lui Davîdov, schiță un gest comic de groază, dând ochii peste cap.

— Nu mă grăbesc de loc, răspunse Davîdov Și știți foarte bine că-mi place să fiu întrebat.

— Ilia Andreevici, Mihail… adică… am discutat cu toții, întrebându-ne dacă ne-am ales bine specialitatea. În astfel de timpuri, fosilele pe care le desgropăm… Iată, Mihail spune că ar trebui să ne ocupăm mai bine de fizică… Am asistat la cursul lui Petrov, n’am înțeles prea mare lucru, dar a fost totuși foarte interesant! Tamara spuse toate acestea dintr’o singură suflare, se opri, trase aer în piept și sfârși în grabă: am vrut să cunosc părerea dumneavoastră asupra acestei chestiuni… Ce ne sfătuiți să facem?

Davîdov deveni serios, se încruntă, dar nu se supără câtuși de puțin, în ciuda așteptărilor Tamarei. Își scoase cu încetineală port-țigaretul din buzunar.

— Fereastra e deschisă, deci se poate fuma. Problema pe care mi-ați împărtășit-o e serioasă. Vă înțeleg foarte bine… În perioada marilor revoluții în tehnică, acele materii care nu stau pe primul plan, par lipsite de importanță. Și e firesc ca voi tineretul, să stați la îndoială, cu toate că v’ați și ales o specialitate. Și eu m’aș îndoi… Dar, uite ce am să vă spun…

Davîdov își aprinse țigara și privi gânditor dârele buclate de fum ce se ridicau spre tavan.

— Există oameni — începu rar profesorul — care nu se frământă de loc atunci când se hotărăsc în alegerea studiilor. Întâmplarea și interesul sunt factorii însemnați, care-i determină să se ocupe de orice, și chiar cu mult succes, cu rezultate frumoase. Eu însă nu-i consider adevărați savanți. Totuși, alegerea științei, orice s’ar spune, e determinată de înclinațiile personale ale fiecăruia, de capacitatea și de năzuințele lui. Numai atunci când mintea voastră avidă și nesățioasă de cunoștințe se va potoli, sorbindu-le așa cum soarbe omul care se sufocă aerul, numai atunci veți fi niște adevărați creatori ai științei; neprecupețindu-vă puterile, vă veți alătura celor care merg spre progres, contopindu-vă întreaga personalitate cu știința. Eu însumi am șovăit la început… După studiile pe care le-am făcut sunt inginer. Îmi place tehnica, dar în mine trăiește, puternică, pasiunea pentru studiile istorice. Iată de ce mă ocup cu istoria antică a pământului și a vieții; nu știu dacă e bine sau rău, dar aceasta îmi umple viața în întregime. Negreșit, e nespus de trist faptul că nu sunt fizician și că nu creez ceva mai de seamă pentru societatea din clipa de față… Aici însă, e vorba de contopirea capacităților și intereselor mele; ele vor fi cu atât mai bogate în roade, cu cât vor fi mai credincioase drumului pe care mi l-am ales! Pe cât vă stă în putință, feriți-vă, prietenii mei, de îndoieli,de ironii și de orice fel de subaprecieri a științei pe care o studiați, întrebându-vă întruna.. — merită oare?… pentru ce? Căci de veți face astfel, sunteți niște oameni de nimic!