Mihail Bulgakov - Maestrul şi Margareta

Ivan Nikolaevici ştie tot ce urmează. Trebuie să se ascundă cît mai bine după grilaj pentru că omul va începe numai-decît să-şi întoarne capul, căutînd ceva în văzduh cu ochii rătăciţi şi zîmbind extatic, după care îşi va lovi palmele una de alta, melancolic şi duios, mormăind destul de tare: — Venera! O, Venera! Ah, ce prost sînt!…

— O! Zei! şopteşte Ivan Nikolaevici, pitindu-se după grilaj, fără să-şi ia ochii învăpăiaţi de la necunoscutul enigmatic. Iată încă o victimă a lunii… Da, încă o victimă, ca şi mine…

Celălalt va urma să vorbească de unul singur:

— O, prostul de mine! De ce, de ce n-am plecat cu ea? De ce m-am speriat, tont bătrîn ce sînt! Am întocmit hîrtiuţa aceea! Of! Acum rabdă, cretin hodorog!

Asta va continua pînă cînd în partea întunecoasă a casei se va deschide o fereastră, va apărea o pată albicioasă şi va răsuna un glas neplăcut de femeie:

— Nikolai Ivanovici, unde eşti? Ce idee pe dumneata?! Vrei să te îmbolnăveşti de malarie? Vino să-ţi bei ceaiul!

Omul de pe bancă se va dezmetici, ca totdeauna, şi va răspunde cu glas prefăcut:

— Am vrut să iau aer, aer, draga mea! Aerul e minunat! Şi, ridicîndu-se de pe bancă, pe furiş, va ameninţa cu pumnul spre fereastra de la parter, pornind agale spre casă.

— Minte, minte! O, zei, cum minte ăsta! bombăne Ivan Nikolaevici, îndepărtindu-se de grilaj. Ceea ce-l atrage în grădină nu e deloc aerul; el vede ceva în noaptea cu lună plină, în grădină şi în înaltul cerului! Ah, ce n-aş da să-i pătrund taina, să aflu cine e Venera asta pe care a pierdut-o şi o caută acum în zadar, încercînd s-o prindă-n văzduh…

Profesorul se întoarce acasă bolnav de-a binelea. Nevas-tă-sa se preface că nu observă starea lui şi-l roagă să se ducă la culcare cît mai repede. Ea însă nu se culcă, ci sade cu o carte la lumina lămpii, privindu-l cu amărăciune cum doarme. Ea ştie că Ivan Nikolaevici se va trezi în zori, ţipînd chinuit, va plînge şi se va frămînta. De aceea, pe masă, lîngă lampă, are pregătită din timp o seringă în alcool şi o fiolă cu un lichid de culoarea ceaiului tare.

Biata femeie care îngrijeşte neobosită de acest om grav bolnav abia acum e liberă şi poate şi ea să se culce liniştită. După injecţie, Ivan Nikolaevici va dormi pînă dimineaţa cu o expresie de fericire pe chip, purtat de visuri înălţătoare şi duioase, necunoscute de el. fri nopţile cu lună plină însă, pe savant îl trezeşte totdeauna acelaşi lucru. Vede un călău himeric, fără nas, care, săltîndu-se cu un ţipăt surd, îşi înfige lancea drept în inima lui Hestas cel legat de stîlp şi cu minţile pierdute. Călăul nu este atît de înspăimîntător pe cît e de nefirească lumina din vis, venind dintr-un nor care, clocotind, se năpusteşte asupra pămîntului, cum se întâmplă numai în timpul unui cataclism.

După injecţie, toate se schimbă pentru cel adormit. De la patul său, luna aşterne spre fereastră o cărare luminoasă, largă, şi pe această cărare urcă un om în mantie albă cu căptuşeală sîngerie. Urcă spre lună. Lîngă el păşeşte un tînăr îmbrăcat cu un hiton rupt şi cu obrazul mutilat. Vorbesc între ei cu înflăcărare, discută, vor să ajungă la o înţelegere.

— O zei, o zei! spune cel cu mantia, întorcîndu-şi chipul semeţ spre însoţitorul său. Ce supliciu banal! Dar, spune-mi, te rog — şi aici, chipul său semeţ capătă o expresie rugătoare —, aşa e că nu s-a petrecut în realitate? Spune, te implor, aşa e?

— Nu s-a petrecut în realitate, răspunde vocea răguşită a celuilalt, ţi s-a năzărit numai.

— Poţi să juri? îl roagă, linguşitor, omul cu mantia.

— Jur! răspunde tînărul, zîmbind.

— Nu mai vreau nimic! strigă cu glasul frînt omul cu mantia şi urcă tot mai sus spre lună, trăgîndu-l după el pe celălalt, în urma lor păşeşte calm şi maiestuos un cîine gigantic cu urechi ascuţite.

Atunci, raza lunii se învăpăiază, şi din ea curge un rîu de argint, care se revarsă peste tot. Luna e stăpînă, luna joacă, dansează, se zbenguie. Atunci, din şuvoiul de lumină se desprinde o femeie de o frumuseţe răpitoare, care se apropie de Ivan însoţită de un bărbat cu barbă lungă şi priviri speriate.

Frumoasa îl ţine de mînă. Ivan Nikolaevici îl recunoaşte nu-maidecît. E oaspetele nocturn. Numărul o sută optsprezece. Prin somn, Ivan Nikolaevici îşi întinde braţele spre el şi-l întreabă pătimaş:

— Va să zică, acesta a fost sfîrşitul?

— Acesta, discipolul meu, îi răspunde numărul o sută optsprezece, iar femeia vine lîngă Ivan şi-i spune:

— Acesta, desigur. Totul s-a sfîrşit şi toate au un sfîrşit… O să te sărut pe frunte, şi totul o să fie bine pentru dumneata…

Vorbind, se apleacă şi-l sărută pe frunte, iar Ivan se întinde spre ea, privind-o în ochi, dar femeia se trage înapoi şi se îndepărtează împreună cu tovarăşul ei de drum, spre lună…

Atunci luna se dezlănţuie cu înverşunare, aruncînd şuvoaie de lumină asupra lui Ivan, stropii ei se preling pretutindeni, odaia e inundată de lumină, razele lunii se leagănă, se ridică mai sus, potopesc patul. Şi Ivan Nikolaevici doarme mai departe, cu o expresie fericită pe chip.

Dimineaţa se trezeşte tăcut, dar pe deplin liniştit şi sănătos. Memoria lui chinuită se potoleşte şi, pînă la următoarea lună plină, pe profesor nu-l mai tulbură nici călăul fără nas al lui Hestas, nici al cincilea procurator al Iudeii, cumplitul călăreţ Pilat din Pont.

Ce poate salva o lume în care răul produs metodic de om nu mai permite vreo speranţă? Bineînţeles, nimic din elementele lumii paralizate. Şi atunci e nevoie de ceva din afară. Diavolul ia chipul iluzionistului Woland şi se amuză să pună pe jar Moscova, oraşul unde Maestrul şi Margareta încearcă să-şi trăiască iubirea. Departe, în timp şi spaţiu, Pilat din Pont îl judecă pe Isus. Planurile alunecă unul spre altul şi, abia astfel, ce nu poate fi rostit în viaţa de la Moscova se spune în cer. Bulgakov scrie aici romanul iubirii, disperării şi nevoii de mîntuire — unul dintre cele mai mari romane ale secolului XX. Publicarea Maestrului şi Margaretei, în 1966, a schimbat faţa literaturii.

1 Să nu staţi niciodată de vorbă cu necunoscuţi!………. 7

2 Pilat din Pont………………………………. 20

3 Al şaptelea argument………………………… 45

4 Urmărirea…………………………………. 50

5 S-a petrecut la „Griboedov”……………………. 58

6 Schizofrenie, după cum s-a şi spus………………. 70

7 Un apartament puţin simpatic………………….. 79

8 Duelul dintre profesor şi poet………………….. 90

9 Figurile lui Koroviev…………………………. 100

10 Veşti din Ialta………………………………. 109

11 Dedublarea lui Ivan…………………………. 121

12 Magia neagră şi dezvăluirile ei…………………. 124

13 Apariţia eroului…………………………….. 139

14 Slavă cocoşului!…………………………….. 159

15 Visul lui Nikanor Ivanovici……………………. 168

16 Supliciul………………………………….. 181

17 O zi agitată………………………………… 193

18 Vizitatorii ghinionişti………………………… 206

19 Margareta…………………………………. 231

20 Crema lui Azazello………………………….. 244

21 Zborul……………………………………. 250

22 La lumina făcliilor…………………………… 264