J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

Harry îşi plănui excursia cu mare grijă, pentru că îngrijitorul Filch îl mai prinsese o dată în toiul nopţii umblând prin castel şi nu avea deloc de gând să repete această experienţă. Desigur că Pelerina Fermecată urma să aibă un rol esenţial şi, ca o precauţie în plus, Harry se gândi să ia cu el şi Harta Ştrengarilor, care, alături de pelerină, erau cele mai bune mijloace de a încălca regulile şcolii. Harta arăta întregul castel Hogwarts, inclusiv numeroasele scurtături şi coridoare secrete şi, cel mai important, arăta oamenii din castel ca pe nişte puncte minuscule, bine identificate, mişcându-se pe holuri, astfel încât Harry ar fi fost prevenit dacă s-ar fi apropiat cineva de baie.

Joi noaptea, Harry se furişă din pat, îşi puse pelerina, coborî scările şi, exact cum făcuse în noaptea când îi arătase Hagrid dragonii, aşteptă să se deschidă gaura din tablou. De data asta, Ron fu cel care îl aştepta afară, ca să-i spună doamnei grase parola („Banane prăjite”).

— Mult noroc, îi şopti Ron, intrând în camera de zi, în timp ce Harry trecu pe lângă el.

Era ciudat să se plimbe acoperit de pelerină în acea noapte, pentru că avea oul greu sub un braţ, iar cu cealaltă mână ţinea harta în faţa nasului. Dar coridorul luminat de lună era pustiu şi tăcut. Verificând harta la intervale strategice, Harry reuşi să evite întâlnirea cu vreun necunoscut. Când ajunse la statuia lui Boris cel Uimit, un vrăjitor cu o privire pierdută şi cu mănuşile puse invers, localiză uşa, se apropie de ea şi şopti parola, „Ananas”, exact aşa cum îl învăţase Cedric.

Uşa se întredeschise. Harry se furişă înăuntru, închise uşa după el şi îşi dădu jos pelerina care îl făcea invizibil, uitându-se în jur.

Se gândi imediat că merita să devii Perfect fie şi numai ca să poţi folosi această baie. Era luminată difuz de un candelabru cu lumânări şi totul era făcut din marmură albă, inclusiv ceea ce părea să fie o piscină goală, dreptunghiulară, îngropată în mijlocul podelei. De-a lungul piscinei se aflau cam o sută de robinete, fiecare cu o nestemată de altă culoare în mijlocul mânerului. Mai exista şi o trambulină, iar la ferestre erau draperii lungi, din pânză albă. Într-un colţ se găseau teanc de prosoape albe şi pufoase, iar pe perete se afla un tablou cu ramă de aur, înfăţişând o sirenă blondă care dormea pe o stâncă, iar părul lung i se împrăştia pe faţă, de fiecare dată când sforăia.

Harry îşi puse jos pelerina, oul şi harta şi mai înaintă puţin, paşii răsunându-i în încăperea goală. Deşi baia era magnifică — şi abia aştepta să încerce robinetele acelea — tot îl mai rodea bănuiala că s-ar fi putut ca Cedric să îşi bată joc de el. Cum l-ar putea ajuta baia aceea să rezolve misterul oului de aur? Cu toate acestea, puse unul dintre prosoapele pufoase, pelerina, harta şi oul lângă baia de mărimea unei piscine, apoi îngenunche şi dădu drumul la câteva robinete.

Îşi dădu seama imediat că din ele curgea o apă cu diferite tipuri de spumă, deşi nu era o baie cu spumă obişnuită, aşa cum mai văzuse Harry şi altă dată. Un robinet scotea baloane roz şi albastre, de mărimea unor mingi de fotbal, din altul curgea o spumă albă ca zăpada, atât de densă, încât Harry se gândi că l-ar fi ţinut la suprafaţă dacă ar fi încercat să plutească pe apă. Un al treilea robinet trimitea nori mov, parfumaţi, care pluteau pe deasupra apei. Harry se distra dând drumul la tot felul de robinete, bucurându-se mai ales de unul al cărui jet dădea naştere unor arcuri largi pe suprafaţa apei. Apoi, când piscina adâncă se umplu cu apă fierbinte, spumă şi balonaşe (ceea ce dură foarte puţin, având în vedere dimensiunile ei), Harry închise robinetele, îşi dădu jos pijamaua, papucii şi halatul şi intră în apă.

Era atât de adâncă, încât picioarele abia atingeau fundul, şi făcu câteva bazine înainte să se întoarcă la margine şi să se uite cu atenţie la ou. Deşi era foarte plăcut să înoate în apă fierbinte cu spumă şi nori de vapori diferit coloraţi, plutind în jurul lui, nu îi veni nici o idee extraordinară, nici o sclipire subită nu îi lumină mintea.

Harry întinse mâinile, ridică oul şi îl deschise. Vaietul, sunetul acela care îţi zgâria urechea, umplu baia, răsunând şi vibrând în pereţii de marmură, dar era la fel de neînţeles ca de obicei, dacă nu şi mai misterios, din cauza ecourilor. Îl închise iar, îngrijorat că ar putea să-l audă Filch şi întrebându-se dacă nu cumva chiar acela era planul lui Cedric… Şi atunci, cineva vorbi, făcându-l să tresară atât de tare, încât scăpă oul din mână, care se rostogoli zgomotos pe podeaua băii.

— Eu aş încerca să-l pun în apă, dacă aş fi în locul tău! zise vocea.

Harry înghiţi o grămadă de balonaşe de săpun, din cauza şocului. Se ridică, scuipând apă cu spumă, şi văzu fantoma unei fete care părea foarte tristă şi care stătea picior peste picior pe unul dintre robinete. Era Myrtle cea Plângăcioasă, care de obicei era auzită plângând în hohote într-o toaletă de fete, cu trei etaje mai jos.

— Myrtle! zise Harry negru de supărare. Vezi doar că nu… nu sunt îmbrăcat cu nimic!

Spuma era atât de densă, încât nu prea conta, dar Harry avu un sentiment neplăcut că Myrtle îl spionase din unul din acele robinete, încă de când venise.

— Am închis ochii când ai intrat, zise ea, clipind la el prin ochelarii ei groşi. Nu ai venit să mă vezi de secole.

— Da… Păi… eu… se bâlbâi Harry, îndoindu-şi uşor genunchii, ca să fie absolut sigur că Myrtle nu putea să-i vadă nimic altceva în afară de cap, nu am voie să vin în baia ta, nu? E pentru fete…

— Şi de când îţi pasă ţie de asta? zise Myrtle distrusă. Parcă era o vreme când veneai acolo tot timpul…

Era adevărat, dar numai fiindcă Harry, Ron şi Hermione consideraseră că baia izolată şi nefolosită a lui Myrtle era locul potrivit pentru a pregăti PoliPoţiunea în secret — o licoare interzisă, care îi transformase pe Harry şi pe Ron în replici identice ale lui Crabbe şi Goyle, pentru aproximativ o oră, atât cât să poată intra în camera de zi a Viperinilor.

— Mi s-a interzis să mai intru acolo, zise Harry, ceea ce era pe jumătate adevărat, fiindcă Percy îl prinsese o dată ieşind din baia lui Myrtle. M-am gândit că nu ar fi fost bine să mă întorc după acel avertisment…

— Ah… am înţeles… zise Myrtle, frecându-şi morocănos bărbia. Mă rog… oricum… eu aş încerca să pun oul în apă… Aşa a făcut Cedric Diggory.

— L-ai spionat şi pe el? zise Harry indignat. Ce faci, te furişezi aici seara şi îi urmăreşti pe Perfecţi cât fac baie?

— Câteodată, zise Myrtle cu viclenie, dar până acum nu am mai vorbit cu nimeni.

— Sunt onorat, zise Harry tot mai supărat. Închide ochii!

Înainte de a ieşi din baie, se asigură că Myrtle avea ochelarii bine acoperiţi. Se înfăşură bine într-un prosop şi se duse să ia oul.

Odată întors în apă, Myrtle se uită printre degete şi zise:

— Hai… deschide-l sub apă!

Harry cufundă oul sub spumă şi îl deschise… De data asta, oul nu se văită. Din el ieşea din când în când un fel de bolboroseală, ca un cântec ale cărui cuvinte nu se puteau înţelege de sub apă.

— Trebuie să-ţi bagi şi capul sub apă, îl sfătui Myrtle, care părea să se distreze, dându-i ordin după ordin. Hai odată!

Harry trase aer în piept şi se scufundă… Iar de data aceea, stând pe fundul de marmură al băii pline cu spumă şi balonaşe, auzi un cântec murmurat de nişte voci stranii, din interiorul oului deschis din mâinile sale: