J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

Harry îşi luă mătura „Fulger” şi oul de aur, simţindu-se mult mai fericit decât credea că ar fi fost posibil acum o oră, şi ieşi cu Ron din cort.

— Să ştii că ai fost cel mai bun, de departe, turuia Ron. Cedric a făcut o chestie ciudată, a transfigurat un bolovan de pe jos… într-un câine… Încerca să-l facă pe dragon să se ducă după câine… Ei bine, a fost un exemplu mişto de Transfiguraţie şi a mers oarecum, pentru că a luat oul, dar s-a şi ars… Dragonul s-a răzgândit la mijlocul drumului şi s-a hotărât să-l atace pe el, în locul labradorului. Abia a reuşit să scape. Şi fata aia, Fleur, a încercat o vrajă, nu ştiu care, cred că încerca să-l cufunde într-un fel de transă… Ei bine, şi figura asta a ţinut, dragonul a adormit, dar apoi a început să sforăie şi i-au ieşit nişte flăcări imense pe nas, iar lui Fleur i-a luat foc fusta… A stins-o cu apă din baghetă. Şi Krum… N-o să-ţi vină să crezi, dar nici nu i-a trecut prin minte să zboare! Deşi probabil că a fost cel mai bun după tine. L-a lovit pe dragon cu un fel de vrajă, chiar în ochi. Dar acesta s-a apucat să calce totul în picioare de durere şi a strivit jumătate din ouăle adevărate… I-au scăzut din puncte pentru asta, nu ar fi trebuit să distrugă ouăle dragonului…

Ron trase adânc aer în piept. Ajunseră la marginea padocului. Acum, după ce fusese luat şi dragonul lui, Harry văzu unde erau cei cinci membri ai juriului… Exact la capătul celălalt, în scaune tapisate cu aur.

— Au dreptul să dea câte zece puncte fiecare, zise Ron, iar Harry, uitându-se cu atenţie, îl văzu pe primul membru — Madame Maxime — ridicându-şi bagheta în aer. Şi din ea ţâşni un fel de panglică lungă argintie, care se învârti în aer şi formă un opt mare.

— Nu e rău! zise Ron, în timp ce mulţimea aplauda. Presupun că ţi-a scăzut punctajul pentru umăr…

Apoi veni la rând domnul Crouch. El formă un nouă în aer.

— E bine! strigă Ron, bătându-l pe Harry pe umăr.

Apoi, Dumbledore. Şi el formă un nouă. Mulţimea aplauda mai tare ca niciodată.

Ludo Bagman… Zece!

— Zece? zise Harry, nevenindu-i să creadă. Dar… am fost rănit… De ce face asta?

— Harry, nu te plânge! strigă Ron entuziasmat.

Ultimul îşi ridică bagheta Karkaroff. Făcu o pauză pentru o clipă şi apoi formă şi el un număr cu bagheta… Patru.

— Cum? răcni Ron mânios. Patru? Nenorocitule, i-ai dat zece lui Krum!

Dar lui Harry nu îi păsa, nu i-ar fi păsat nici dacă Igor Karkaroff i-ar fi dat zero. Indignarea lui Ron în favoarea lui valora însă mai mult de o sută de puncte! Desigur, nu-i spuse asta lui Ron, dar inima îi era mai uşoară decât aerul când părăsiră padocul. Şi nu era doar Ron… Nu îl aclamau doar Cercetaşii. Când văzuseră cu ce avusese de-a face şi felul în care se descurcase, aproape toată şcoala trecuse de partea lui, dar şi a lui Cedric, în egală măsură… Nu-i păsa de Viperini, acum putea să suporte orice.

— Eşti pe primul loc, la egalitate cu Krum! Tu şi Krum, Harry! exclamă Charlie Weasley, grăbindu-se către ei, când porniră înapoi spre şcoală. Fiţi atenţi, trebuie să fug, trebuie să-i trimit o bufniţă mamei, i-am jurat că o să-i spun ce se întâmplă… A fost cu adevărat incredibil! A, da… Mi-au spus să îţi zic că trebuie să mai rămâi puţin… Bagman vrea să vă spună ceva în cortul campionilor.

Ron îi spuse că îl aşteaptă, aşa că Harry intră iar în cortul, care acum arăta oarecum altfel, mult mai prietenos şi mai primitor. Îşi aminti cum se simţea când se temea de întâlnirea cu dragonul şi făcu o comparaţie cu lunga aşteptare dinaintea confruntării… Ce comparaţie? Nu exista comparaţie, aşteptarea fusese mult mai grea…

Fleur, Cedric şi Krum veniră împreună.

O parte a feţei lui Cedric era acoperită cu un fel de gel portocaliu, care probabil că îi vindeca arsura. Îi zâmbi lui Harry şi îl felicită:

— Bravo, Harry.

— Şi ţie, zise Harry, zâmbindu-i şi el.

— Felicitări tuturor! zise Ludo Bagman, când intră ţopăind în cort.

Părea atât de mulţumit, încât parcă trecuse el însuşi de proba cu dragonul.

— Vreau să vă spun doar câteva cuvinte… Aveţi o pauză binefăcătoare şi destul de lungă până la următoarea probă, care va avea loc pe douăzeci şi patru februarie dimineaţa… O să vă dau ceva la care să vă gândiţi între timp! Dacă vă uitaţi mai bine la ouăle de aur pe care le aveţi, o să vedeţi că se deschid… Vedeţi balamalele? O să găsiţi un indiciu în ou… Rezolvaţi-l, aflaţi care este a doua probă şi veţi putea astfel să vă pregătiţi din timp! Aţi înţeles? Sigur? Atunci, puteţi să plecaţi!

Harry ieşi din cort, se îndreptă spre Ron şi amândoi o luară înapoi, pe la marginea pădurii, nemaisăturându-se să vorbească unul cu altul. Harry vroia să ştie ce făcuseră ceilalţi campioni, cu cât mai multe amănunte. Apoi, când trecură pe lângă pâlcul de copaci din spatele cărora Harry auzise prima oară răgetele dragonilor, le sări o vrăjitoare în cale.

Era Rita Skeeter. Roba ei verde-prăzulie şi Pana pentru Citate Rapide din mâna ei se asortau perfect.

— Felicitări, Harry! zise ea, zâmbindu-i. Nu vrei să-mi spui repede câteva cuvinte? Cum te-ai simţit când ai înfruntat dragonul acela? Ce crezi despre corectitudinea juriului?

— Da, îţi spun imediat câteva cuvinte, îi zise Harry răutăcios. La revedere!

Şi îi întoarse spatele, îndreptându-se către castel împreună cu Ron.

Harry, Ron şi Hermione se duseră în şura bufniţelor în seara aceea, ca s-o găsească pe Pigwidgeon, pentru ca Harry să-i poată trimite o scrisoare lui Sirius şi să-i spună că reuşise să scape nevătămat din prima încercare. Pe drum, Harry îi zise lui Ron tot ce îi spusese Sirius despre Karkaroff. Deşi şocat la început, auzind că profesorul Karkaroff fusese un Devorator al Morţii, când intrară în camera bufniţelor, Ron spunea ferm convins că ar fi trebuit să se gândească de mult la aşa ceva.

— Se potriveşte, nu? zise el. Mai ţineţi minte ce a zis Reacredinţă în tren, despre prietenia dintre tatăl lui şi Karkaroff? Acum ştim de unde se cunosc. Probabil că erau printre cei cu măşti de la Cupa Mondială… Harry, poţi să fii sigur de un lucru, dacă a fost Karkaroff cel care ţi-a pus numele în Pocal, acum trebuie să turbeze de furie, nu-i aşa? Nu i-a mers, nu? Ai scăpat doar cu o zgârietură! Stai, o prind eu…

Pigwidgeon era atât de entuziasmată la gândul unei livrări, încât zbura în jurul capului lui Harry, huhuind necontenit. Ron o înşfăcă pe Pigwidgeon din zbor şi o ţinu nemişcată, în timp ce Harry îi lega scrisoarea de picior.

— Nu e posibil ca celelalte probe să fie la fel de periculoase, nu-i aşa? continuă Ron, în timp ce o ducea pe Pigwidgeon la fereastră. Ştii ceva, Harry? Eu cred că ai putea câştiga turnirul ăsta… Vorbesc serios!

Harry ştia că Ron nu spunea asta decât ca să îl facă să uite de purtarea lui din ultimele săptămâni, dar îi fu oricum recunoscător. Hermione însă se sprijini de peretele şurei bufniţelor, îşi încrucişă braţele şi se încruntă la Ron.

— Harry mai are mult până să termine turnirul, zise ea serioasă. Dacă asta a fost prima probă, nici nu vreau să mă gândesc la ce urmează…

— Eşti ca o rază de soare, din cap până-n picioare, nu-i aşa? o ironiză Ron. Ai fi bună să-i ţii companie profesoarei Trelawney…

O aruncă pe Pigwidgeon pe fereastră. Pigwidgeon o luă în jos cu viteză, în cădere liberă, douăzeci de metri, înainte de a reuşi să se redreseze şi să se ridice din nou. Scrisoarea pe care i-o prinseseră de picioruş era mult prea grea pentru micuţa bufniţă… Harry nu putuse să se abţină să nu-i povestească lui Sirius exact cum se învârtise, cum încercuise, cum hăituise şi cum se ferise de cumplitul dragon.