J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

Ludo Bagman, care părea într-adevăr foarte neliniştit, se clătină la dreapta şi la stânga pe picioare şi zise:

— Moody, bătrâne… Ce-ţi poate trece prin minte…

— Ştim cu toţii că profesorul Moody consideră că a trecut dimineaţa fără rost, dacă nu a descoperit şase atentate la viaţa sa până la prânz, zise Karkaroff tare. Se pare că acum îşi învaţă şi elevii să se teamă de atentate la viaţa lor! O calitate foarte ciudată pentru un profesor de „Apărare contra Magiei Negre”… Dar sunt convins, Dumbledore, că ai avut tu motivele tale…

— Deci, sunt aiureli de-ale mele, da? răcni Moody. Îmi imaginez tot felul de lucruri, da? Cel care a pus numele băiatului în Pocal a fost un vrăjitor sau o vrăjitoare dibace…

— Ah, avem şi dovezi? întrebă Madame Maxime, ridicându-şi mâinile enorme spre tavan.

— Este dibace fiindcă a reuşit să inducă în eroare un obiect magic foarte puternic! zise Moody. Trebuie să fi avut nevoie de o Vrajă de Confundus extraordinar de puternică pentru a face Pocalul să greşească şi să aleagă doi campioni pentru o şcoală! Presupun că Potter a fost înscris la o a patra şcoală, ca să fie singurul concurent…

— Se pare că te-ai gândit mult la asta, Moody, zise Karkaroff cu răceală, şi este o teorie foarte ingenioasă, fără îndoială, deşi, pe de altă parte, am auzit că ţi-a intrat în cap că unul dintre cadourile de ziua ta conţinea un ou de vasilisc, foarte bine camuflat, şi l-ai făcut bucăţele înainte de a-ţi da seama că de fapt era un ceas obişnuit. Aşa că, înţelege-ne şi tu de ce nu te putem lua în serios…

— Există unii oameni care manipulează ocaziile nevinovate în avantajul lor, răspunse Moody pe un ton din ce în ce mai ameninţător. Este de datoria mea să mă gândesc cum ar acţiona maeştrii Magiei Negre, Karkaroff… După cum îţi aminteşti prea bine…

— Alastor! îl avertiză Dumbledore.

Pentru o clipă, Harry se întrebă cu cine vorbea, dar apoi realiză că „Ochi-Nebun” nu putea să fie prenumele adevărat al lui Moody. Moody tăcu, deşi încă îl privea pe Karkaroff încântat. Chipul lui Karkaroff parcă luase foc.

— Cum s-a ajuns la această situaţie, nu se ştie, zise Dumbledore, vorbind către toţi cei din cameră, dar cred că nu avem de ales şi trebuie să acceptăm… Şi Cedric, şi Harry au fost aleşi să concureze în turnir. Deci, exact asta vor face!

— Ah, dar Dumbly-dorrr…

— Draga mea doamnă Maxime, dacă aveţi o alternativă, aş fi încântat să o aud.

Dumbledore aşteptă, dar Madame Maxime nu vorbi, ci doar îl privi supărată. Şi nu era singura. Plesneală părea furios de-a binelea. Karkaroff era negru de supărare. Bagman însă părea de-a dreptul încântat.

— Atunci, să-i dăm drumul! zise el, frecându-şi palmele şi zâmbind către toţi. Trebuie să le dăm campionilor noştri instrucţiunile, nu? Barty, vrei să faci onorurile?

Domnul Crouch păru să se trezească dintr-un vis profund.

— Da, zise el, instrucţiunile… Da… Prima probă…

Înaintă în lumina focului. Lui Harry i se păru că domnul Crouch suferea de ceva. Avea cearcăne negre sub ochi, iar pielea lui sfrijită era albă ca varul, nu ca atunci când îl văzuse la Cupa Mondială de Vâjthaţ.

— Prima probă a fost concepută pentru a vă testa curajul, le spuse el lui Harry, Cedric, Fleur şi Krum, aşa că nu o să vă spun în ce constă. Curajul în faţa necunoscutului este o calitate importantă pentru un vrăjitor… Foarte importantă…

— Prima probă va avea loc pe douăzeci şi patru noiembrie, în faţa celorlalţi elevi şi a juriului!

— Campionilor nu li se permite să ceară sau să accepte nici un fel de ajutor din partea profesorilor lor pentru a duce la bun sfârşit probele din cadrul turnirului. Campionii vor da prima probă înarmaţi doar cu baghetele. Vor primi informaţii despre a doua probă când va lua sfârşit prima. Datorită exigenţelor turnirului, foarte epuizante şi care cer mult timp, campionii vor fi scutiţi de examenele de la sfârşitul anului.

Domnul Crouch se întoarse pentru a se uita la Dumbledore.

— Cred că asta este tot, nu-i aşa, Albus?

— Cred că da, zise Dumbledore, care îl privea oarecum îngrijorat pe domnul Crouch. Eşti sigur că nu vrei să rămâi la Hogwarts în noaptea asta, Barty?

— Nu, Dumbledore, trebuie să mă întorc la Minister, zise domnul Crouch. Momentan este o perioadă foarte aglomerată şi dificilă… L-am lăsat pe tânărul Weatherby în locul meu… este foarte plin de zel… Puţin cam prea mult, dacă stau să mă gândesc bine…

— Măcar vino şi bea ceva cu noi! zise Dumbledore.

— Haide, Barty, eu rămân! zise Bagman vesel. Tot ce se întâmplă acum la Hogwarts, mă înţelegi, este mult mai palpitant ca la birou!

— Nu cred, Ludo, zise Crouch, afişând iar nerăbdarea sa obişnuită.

— Profesore Karkaroff, Madame Maxime, un păhărel înainte de culcare? întrebă Dumbledore.

Dar Madame Maxime îşi pusese deja braţul în jurul umerilor lui Fleur şi o conducea încet afară din cameră. Harry le auzi pe amândouă vorbind foarte repede în franceză, când intrară în Marea Sală. Karkaroff îi făcu semn lui Krum şi ieşiră şi ei, însă în tăcere.

— Harry, Cedric, vă sugerez să vă duceţi la culcare, zise Dumbledore, zâmbindu-le amândurora. Sunt sigur că Cercetaşii şi Astropufii vă aşteaptă ca să vă sărbătorească şi ar fi păcat să îi privaţi de acest motiv excelent de a face tam-tam şi de distracţie!

Harry se uită la Cedric, care aprobă din cap, şi plecară împreună.

Marea Sală era acum părăsită. Lumânările arseseră aproape până la capăt, dând zâmbetelor dovlecilor un aer sinistru, tremurător.

— Deci, zise Cedric, zâmbind uşor, concurăm unul împotriva celuilalt!

— Presupun că da, zise Harry.

Nu se putea concentra, nu ştia ce să spună. Interiorul capului său parcă ar fi fost inundat de haos, ca şi cum cineva îi răscolise creierul.

— Spune-mi… totuşi, începu Cedric, când ajunseră în holul de la intrare, luminat acum de torţe în absenţa Pocalului de Foc, cum ai reuşit să te înscrii?

— Nu m-am înscris, zise Harry, uitându-se în sus la el. Nu eu m-am înscris, crede-mă!

— Ah… bine, zise Cedric, dar Harry îşi dădu seama că nu îl credea. Atunci… pe curând!

În loc să urce scara de marmură, Cedric intră pe o uşă din dreapta. Harry rămase ascultându-l cum cobora treptele de piatră, după care începu să urce încet treptele de marmură.

Avea să-l creadă şi altcineva, în afară de Ron şi de Hermione, sau or să creadă cu toţii că se înscrisese el însuşi la turnir? Şi totuşi, cum putea să creadă cineva un asemenea lucru, când concura cu nişte vrăjitori care aveau trei ani în plus faţă de el de educaţie în ale magiei, când avea de înfruntat nişte probe care nu numai că păreau foarte periculoase, dar aveau să fie îndeplinite în faţa a sute de oameni? Da, se gândise şi el la asta… Visase la asta… sigur… însă nu se gândise niciodată cu adevărat să se înscrie…

Dar altcineva se gândise… altcineva dorise ca el să concureze în turnir şi avusese grijă să nu rateze înscrierea. De ce? Ca să-i facă o favoare? Nu prea îi venea să creadă…

Ca să îl facă de râs? Ei bine, existau toate şansele să i se îndeplinească dorinţa acelui necunoscut…

Sau ca să îl omoare? Oare Moody era paranoic, ca de obicei? Dacă îi jucase cineva doar o festă nevinovată, punându-i numele în pocal? Oare exista cineva care să vrea să îl vadă mort?