Joanne Rowling - Harry Potter şi ordinul Phoenix

— Nici mie nu prea îmi place de el, recunoscu Hermione, însă m-a auzit când vorbeam cu Ernie şi cu Hannah la masa Astropufilor şi părea foarte dornic să vină, ce puteam să-i spun? Dar de fapt, cu cât mai mulţi, cu atât mai bine… adică, Michael Corner şi prietenii lui nu ar fi venit, dacă nu ar fi fost prietenul lui Ginny…

Ron, care îşi băuse ultimele picături din sticla sa de Berezero, se înecă şi îşi scuipă lichidul pe haine.

— Prietenul CUI? izbucni el exasperat, cu urechile semănându-i acum cu nişte fâşii de carne macră. Este prietena… sora mea iese cu… cum adică, Michael Corner?

— Păi, cred că de asta au venit el şi prietenii lui… mă rog, este evident că sunt interesaţi să înveţe să se apere, dar, dacă Ginny nu i-ar fi zis lui Michael ce se întâmplă…

— Când s-a… de când e… ?

— S-au întâlnit la balul de Crăciun şi sunt împreună de la sfârşitul anului trecut, zise Hermione calmă.

Ajunseseră pe strada principală, iar ea se opri în faţa magazinului „Penele lui Scrivenshaft”, unde erau prezentate nişte frumoase pene de scris de fazan în vitrină.

— Hmm… nu mi-ar strica o pană nouă.

Intră în magazin. Harry şi Ron o urmară.

— Care din ei era Michael Corner? întrebă Ron furios.

— Cel brunet, spuse Hermione.

— Nu mi-a plăcut de el, spuse Ron imediat.

— Ce surpriză, spuse Hermione în şoaptă.

— Dar, zise Ron, ţinându-se după Hermione pe lângă un rând lung de pene în vase de aramă, credeam că lui Ginny îi plăcea de Harry!

Hermione se uită la el oarecum cu milă şi clătină din cap.

— Lui Ginny i-a plăcut de Harry, dar a renunţat la el cu luni în urmă. Nu că n-ar ţine la tine, desigur, adăugă ea amabilă pentru Harry, în timp ce examina o pană lungă, negru cu auriu.

Harry, care încă se gândea la semnul pe care i-l făcuse Cho cu mâna la despărţire, nu considera subiectul acesta la fel de interesant ca Ron, care pur şi simplu tremura de indignare, însă îl făcu să-şi dea seama de ceva ce nu realizase până atunci.

— Deci, de asta a început să vorbească? o întrebă el pe Hermione. De obicei nu vorbea niciodată de faţă cu mine.

— Exact, zise Hermione. Da, cred că o să mi-o iau pe asta…

Se duse la tejghea şi plăti cincisprezece sicii şi doi cnuţi, cu Ron după ea.

— Ron, spuse ea cu severitate când se întoarse şi îl calcă, exact de asta nu ţi-a spus Ginny că se vede cu Michael, ştia că o să reacţionezi în halul ăsta. Pentru numele lui Dumnezeu, nu mai insista.

— Ce vrei să spui? Cine, cum a reacţionat? Eu nu insist deloc…

Dar Ron continuă să bombăne în şoaptă pe tot drumul pe stradă.

Hermione îşi dădu ochii peste cap spre Harry şi apoi spuse în şoaptă, în timp ce Ron încă mormăia blesteme la adresa lui Michael Corner:

— Şi, apropo de Michael şi Ginny… cum e cu Cho şi cu tine?

— Ce vrei să spui? zise Harry repede.

Era ca şi când în interiorul lui s-ar fi strâns un cazan cu apă fierbinte; avea o senzaţie arzătoare, care îi făcea faţa să îl usture în aerul rece… Fusese atât de evident?

— Păi, zise Hermione, zâmbind uşor, pur şi simplu nu putea să-şi dezlipească ochii de pe tine, nu-i aşa?

Harry nu mai apreciase niciodată până atunci exact cât era de frumos la Hogsmeade.

Harry se simţi mai fericit în restul sfârşitului de săptămână decât fusese tot semestrul. El şi Ron îşi petrecură cea mai mare parte a zilei de duminică făcându-şi temele din urmă şi, deşi nu se putea spune că, era distractiv, ultima explozie a soarelui de toamnă persistă, aşa că în loc să stea cocoşaţi la nişte mese în camera de zi, îşi luară de lucru afară şi se aşezară la umbra unui mesteacăn mare de pe marginea lacului. Hermione, care bineînţeles că era la zi cu toate temele, luă cu ea un nou ghem de lână şi îşi vrăji andrelele, astfel încât acestea se mişcau şi ţăcăneau suspendate în aer lângă ea, făcând alte pălării şi fulare.

Faptul că făceau ceva pentru a se opune lui Umbridge şi Ministerului, şi că era un membru cheie al răzvrătirii, îi dădea lui Harry un sentiment de imensă satisfacţie. Continua să retrăiască în minte întâlnirea de sâmbătă: toţi acei oameni care veniseră la el să-i înveţe Apărarea contra Magiei Negre… expresiile de pe feţele lor când auziseră de unele lucruri pe care le făcuse… şi Cho, care îl lăudase pentru cum se descurcase la Turnirul Trivrăjitor — ştiind că toţi acei oameni nu îl considerau o ciudăţenie mincinoasă, ci o persoană demnă de admiraţie; fu atât de remontat, încât luni dimineaţă încă era vesel, în ciuda apropierii iminente a orelor care îi plăceau cel mai puţin.

El şi Ron coborâră din dormitor, discutând despre ideea Angelinei de a lucra la o manevră nouă, numită „agaţă-prinde-rostogoleşte”, din timpul antrenamentului de vâjthaţ din ziua aceea, şi abia când ajunseră în mijlocul camerei de zi însorite observară elementul nou care atrăsese deja atenţia unui mic grup de persoane.

Pe avizierul Cercetaşilor fusese prins un anunţ mare; atât de mare, încât le acoperea pe toate celelalte — lista cu cărţile de vânzare la mâna a doua, lista cu regulile şcolii, reamintite de Argus Filch, orarul de antrenamente al echipei de vâjthaţ, propunerile de schimb ale unor anumite poze din broscuţele de ciocolată cu altele, ultimul anunţ al fraţilor Weasley pentru experimente, datele sfârşiturilor de săptămână în Hogsmeade şi anunţurile de obiecte pierdute sau găsite. Noul anunţ era tipărit cu litere mari, negre, şi avea un sigiliu cu un aspect foarte oficial în partea de jos, lângă o semnătură îngrijită şi înflorată.

DIN ORDINUL MARELUI INCHIZITOR DE LA HOGWARTS

Toate organizaţiile, societăţile, echipele, grupurile şi cluburile elevilor sunt din acest moment desfiinţate.

O organizaţie, societate, echipă, un grup sau un club este definit(ă) ca o întâlnire între trei sau mai mulţi elevi la intervale stabilite.

Permisiunea de reînfiinţare poate fi obţinută de la Marele Inchizitor (Doamna profesoară Umbridge).

Nu poate exista nici o organizaţie, societate, echipă, grup sau club fără ştiinţa şi aprobarea Marelui Inchizitor.

Orice elev dovedit că a format sau a făcut parte dintr-o organizaţie, societate, echipă, grup sau club care nu a fost aprobat de Marele Inchizitor va fi exmatriculat.

Cele de sus sunt conforme Decretului Educaţional Numărul Douăzeci şi Patru.

Harry şi Ron citiră anunţul peste capetele unor elevi neliniştiţi din anul doi.

— Asta înseamnă că o să desfiinţeze clubul nostru de Gobstones? îl întrebă unul din ei pe un prieten.

— Nu cred că o să aveţi probleme cu Gobstones, zise Ron sumbru, făcându-i pe elevul din anul doi să tresară. Însă nu cred că o să fim şi noi la fel de norocoşi, ce zici? îl întrebă el pe Harry, în timp ce cei din anul doi plecară grăbiţi.

Harry reciti anunţul. Fericirea care îl cuprinsese începând de sâmbătă dispăruse. Stomacul îi zvâcnea de supărare.

— Nu este o coincidenţă, spuse el, încleştându-şi pumnii. Ştie.

— Nu are cum, zise Ron imediat.

— În hanul acela au fost oameni care au tras cu urechea. Şi hai să recunoaştem, nu ştim în câţi dintre cei care au apărut putem avea încredere… oricare dintre ei ar fi putut să se ducă şi să-i spună lui Umbridge…

Şi el, care avusese impresia că îl credeau, că îl admirau…