Joanne Rowling - Harry Potter şi ordinul Phoenix

Doamna Weasley se întoarse de pe Aleea Diagon în jurul orei şase, încărcată cu cărţi şi ducând un pachet lung, învelit în hârtie de ambalaj groasă, pe care Ron îl luă de la ea cu un suspin plin de dorinţă.

— Nu îl desface acum, avem invitaţi la cină, vreau să fiţi toţi jos, zise ea, însă, în clipa în care dispăru din câmpul lui vizual, Ron rupse hârtia înnebunit şi examină fiecare centimetru al noii sale mături, având o expresie extaziată pe chip.

Jos, la subsol, doamna Weasley agăţase un stindard roşu deasupra mesei mai mult decât încărcate, pe care scria:

Părea să fie mai bine dispusă decât o văzuse Harry pe tot parcursul vacanţei.

— M-am gândit să dăm o mică petrecere, nu o masă obişnuită, le spuse ea lui Harry, Ron, Hermione, Fred, George şi Ginny când intrară în cameră. Tatăl tău şi Bill sunt pe drum, Ron. Le-am trimis amândurora bufniţe şi sunt încântaţi, adăugă ea, cu un zâmbet larg.

Fred îşi dădu ochii peste cap.

Sirius, Lupin, Tonks şi Kingsley Shacklebolt erau deja acolo, iar Ochi-Nebun Moody intră şi el şchiopătând, la scurt timp după ce Harry îşi luase o Berezero.

— Vai, Alastor, ce mă bucur că ai venit, spuse doamna Weasley veselă, în timp ce Ochi-Nebun îşi dădu jos pelerina de drum. De mult timp vrem să te rugăm ceva — poţi să te uiţi la biroul din salon şi să ne spui ce este în el? Nu am vrut să-l deschidem, pentru că s-ar putea să fie ceva foarte neplăcut.

— Nici o problemă, Molly…

Ochiul albastru deschis al lui Moody se învârti în sus şi se uită fix prin tavanul bucătăriei.

— Salon… mormăi el, în timp ce i se contracta pupila. Biroul din colţ? Da, îl văd… da, este un Bong… vrei să mă duc şi să scap de el, Molly?

— Nu, nu, mă ocup eu mai târziu, zâmbi doamna Weasley, tu ia-ţi ceva de băut. De fapt, ne-am adunat să sărbătorim ceva…

Făcu un semn către stindardul roşu.

— Al patrulea Perfect din familie! spuse ea cu drag, ciufulindu-l pe Ron.

— Perfect, da? mormăi Moody, uitându-se la Ron cu ochiul normal, în timp ce ochiul magic i se învârtea, privind într-o parte a capului.

Harry avu sentimentul neplăcut că se uita la el şi se apropie de Sirius şi Lupin.

— Ei bine, felicitări, spuse Moody, privindu-i încă pe Ron cu ochiul normal, persoanele autoritare atrag mereu probleme, dar presupun că Dumbledore crede că poţi suporta majoritatea blestemelor pentru că, dacă nu ar fi fost aşa, nu te-ar fi ales…

Ron păru oarecum speriat de această perspectivă asupra subiectului, dar fu scutit de efortul de a răspunde de sosirea tatălui său şi a fratelui său mai mare. Doamna Weasley era atât de bine dispusă, încât nici nu se plânse că îl aduseseră pe Mundungus cu ei; acesta purta un pardesiu lung, care părea să aibă tot felul de gâlme ciudate în locurile cele mai neobişnuite, şi refuză propunerea de a-l da jos şi de a şi-l pune lângă pelerina de drum a lui Moody.

— Păi, cred că se cuvine să rostim un toast, spuse domnul Weasley, după ce toată lumea îşi luase ceva de băut şi îşi ridică pocalul. Pentru Ron şi Hermione, noii Perfecţi ai Cercetaşilor!

Ron şi Hermione zâmbiră, în timp ce toată lumea bău în cinstea lor, aplaudând după aceea.

— Eu nu am fost niciodată Perfect, zise Tonks veselă din spatele lui Harry, când toată lumea se îndreptă către masă ca să-şi ia ceva de mâncare.

Astăzi avea părul roşu ca roşia şi până la talie; arăta ca sora mai mare a lui Ginny.

— Şeful Casei mele a spus că îmi lipsesc anumite calităţi elementare.

— Cum ar fi? zise Ginny, care îşi alegea un cartof copt.

— Cum ar fi abilitatea de a fi cuminte, spuse Tonks.

Ginny râse; Hermione arăta de parcă nu ştia dacă să zâmbească sau nu şi ajunse la un compromis, luând o gură generoasă de Berezero, cu care se înecă.

— Dar tu, Sirius? întrebă Ginny, bătând-o pe spate pe Hermione.

Sirius, care stătea chiar lângă Harry, scoase un râset asemănător cu un lătrat.

— Nimeni nu m-ar fi făcut pe mine Perfect, petreceam prea mult timp în detenţie cu James. Lupin a fost băiat cuminte, el a primit insigna.

— Cred că Dumbledore a sperat că voi putea să îi controlez cât de cât pe cei mai buni prieteni ai mei, zise Lupin. Nu mai este cazul să spun că nu am reuşit câtuşi de puţin.

Harry se simţi deodată ceva mai bine. Nici tatăl său nu fusese ales Perfect. Dintr-o dată, petrecerea părea mult mai plăcută; îşi încărcă farfuria, privindu-i pe toţi cei din cameră cu mai mult drag decât până atunci.

Ron îşi ridica în slăvi mătura pentru oricine vroia să-l asculte.

— … de la zero la şaptezeci în zece secunde, nu e rău, nu? Când te gândeşti că o Cometă Două Sute Nouăzeci poate doar de la zero la şaizeci, şi asta în caz de vânt prielnic, conform cărţii Care e mătura ideală?

Hermione vorbea foarte concentrată cu Lupin despre părerea ei despre drepturile spiriduşilor.

— Adică, este o prostie la fel de mare ca şi izolarea vârcolacilor, nu-i aşa? Totul porneşte de la modul îngrozitor în care vrăjitorii cred că le sunt superiori tuturor fiinţelor…

Doamna Weasley şi Bill se certau ca de obicei, din cauza părului lui Bill.

— … chiar nu îl mai poţi ajusta, doar eşti atât de chipeş, ţi-ar sta mult mai bine cu părul scurt, nu-i aşa, Harry?

— A, nu ştiu, zise Harry, puţin speriat că i se cerea părerea. Se îndepărtă încet de ei, ducându-se spre Fred şi George, care se înghesuiseră într-un colţ cu Mundungus.

Acesta se opri din vorbit când îl văzu pe Harry, dar Fred îi făcu cu ochiul şi îi făcu semn lui Harry să se apropie.

— E în ordine, îi spuse el lui Mundungus, putem să avem încredere în Harry, el ne finanţează.

— Uite ce ne-a adus Dung, zise George, întinzând mâna spre Harry.

Era plină de un fel de păstăi negre uscate. Scoteau un zgomot slab, ca un zornăit, deşi erau complet inerte.

— Seminţe de Tentaculă Veninoasă, spuse George. Avem nevoie de ele pentru Cutiile de Gustări cu Surprize, însă fac parte din substanţele necomerciale clasa C, aşa că ne-a fost cam greu să facem rost de ele.

— Ia zi, zece galioni pe toate, Dung? spuse Fred.

— După ce m-am chinuit atât ca să le obţin? zise Mundungus, holbându-şi şi mai mult ochii injectaţi şi căzuţi. Îmi pare rău, băieţi, dar nu le dau nici cu un cnut sub douăzeci.

— Dung e tare glumeţ, îi spuse Fred lui Harry.

— Da, până acum cea mai bună a fost cu şase sicii pe o pungă de Pene Întortocheate, spuse George.

— Aveţi grijă, îi preveni Harry în şoaptă.

— Poftim? spuse Fred. Mama e ocupată cu gânguritul lui Ron cel Perfect, nu suntem în nici un pericol.

— Dar Moody ar putea să fie cu ochiul pe voi, le atrase atenţia Harry.

Mundungus se uită tulburat peste umăr.

— Aici are dreptate, mormăi el. Bine, băieţi, zece să fie, dacă le luaţi repede.

— Mersi, Harry! zise Fred încântat, după ce Mundungus îşi goli buzunarele în mâinile întinse ale gemenilor şi se duse repede să-şi ia ceva de mâncare. Ar fi bine să le ducem sus…

Harry îi privi cum se duseră, simţindu-se puţin neliniştit. Tocmai îi dăduse prin gând că domnul şi doamna Weasley vor dori să ştie de unde avuseseră Fred şi George banii pentru magazinul de glume când, aşa cum era inevitabil, vor afla în sfârşit de el. Când le dăduse gemenilor câştigurile de la Turnirul Trivrăjitor i se păruse ceva foarte simplu, dar dacă dacă asta avea să ducă la o ceartă în familie şi la o înstrăinare de genul celei a lui Percy? Oare doamna Weasley mai avea să îl considere pe Harry ca pe un fiu, dacă avea să afle că, datorită lui, Fred şi George putuseră să pună bazele unei cariere care ei i se părea nepotrivită?