Joanne Rowling - Harry Potter şi ordinul Phoenix

— Nu există nici un Dementor care să nu fie sub controlul Ministerului! se răsti Fudge, care se făcuse roşu ca un rac.

Dumbledore îşi înclină capul într-o mică plecăciune.

— Atunci Ministerul va face negreşit o anchetă completă, pentru a afla de ce erau Dementorii atât de departe de Azkaban şi de ce au atacat fără permisiune.

— Nu tu decizi ce face sau nu face Ministerul Magiei, Dumbledore! tună Fudge, având acum o nuanţă de magenta de care unchiul Vernon ar fi fost mândru.

— Bineînţeles că nu, spuse Dumbledore cu blândeţe. Eu doar îmi exprimam convingerea că această problemă nu va rămâne neinvestigată.

Se uită la doamna Bones, care îşi aranjă monoclul şi îi întoarse privirea, încruntându-se puţin.

— Aş vrea să vă reamintesc tuturor că nu comportamentul acestor Dementori, care s-ar putea să fie nişte produse ale imaginaţiei acestui băiat, este subiectul acestei audieri! zise Fudge. Suntem aici pentru a examina încălcarea Decretului Restricţiei Rezonabile a Vrăjitorilor Minori de către Harry Potter!

— Desigur, spuse Dumbledore, însă prezenţa Dementorilor în acel gang este deosebit de importantă. Clauza numărul şapte a decretului susţine că magia poate fi folosită de faţă cu Încuiaţii în circumstanţe excepţionale, şi cum acele circumstanţe excepţionale includ situaţiile care pun în primejdie viaţa unui vrăjitor, a unei vrăjitoare, sau a oricăror magicieni, sau Încuiaţi care sunt prezenţi în momentul în care…

— Vă mulţumim, dar cunoaştem foarte bine clauza numărul şapte! se răsti Fudge.

— Desigur, zise Dumbledore respectuos. Atunci suntem de acord că folosirea Vrăjii Patronus de către Harry în această situaţie se încadrează exact în categoria circumstanţelor excepţionale pe care le descrie această clauză, nu?

— Dacă au fost Dementori, ceea ce mă îndoiesc.

— Aţi auzit-o de la un martor ocular, întrerupse Dumbledore. Dacă încă vă îndoiţi de veridicitatea celor spuse, chemaţi-o înapoi, puneţi-i iar întrebări. Sunt sigur că nu va avea nimic împotrivă.

— Eu — asta — nu — bâigui Fudge, răsfoind hârtiile în faţa sa. Este — vreau ca asta să se termine azi, Dumbledore!

— Dar, bineînţeles, nu ar conta de câte ori aţi audia un martor, dacă alternativa ar fi o gravă eroare judiciară, zise Dumbledore.

— Eroare judiciară, pe naiba! spuse Fudge cât de tare putu. Te-ai deranjat vreodată să numeri câte poveşti de tot râsul a inventat băiatul acesta, Dumbledore, în timp ce încerca să acopere folosirea flagrantă a magiei în afara şcolii? Presupun că ai uitat de Vraja de Plutire pe care a folosit-o acum trei ani…

— Nu am făcut-o eu, ci un spiriduş de casă! zise Harry.

— AUZIŢI? răcni Fudge, gesticulând animat spre Harry. Un spiriduş de casă! Într-o casă de Încuiaţi! Haida-de.

— Spiriduşul de casă despre care este vorba lucrează acum pentru Şcoala Hogwarts, zise Dumbledore. Dacă doriţi pot să-l chem aici într-o clipită, ca să vă dea detalii.

— Eu — nu — nu am timp să ascult spiriduşi de casă! Oricum, nu este singura — şi-a umflat mătuşa, pentru numele lui Dumnezeu! strigă Fudge, dând cu pumnul în masa juraţilor şi zdruncinând o călimară.

— Şi aţi fost foarte binevoitori atunci şi nu I-aţi acuzat, acceptând, bănuiesc, faptul că nici cei mai mari vrăjitori nu îşi pot controla întotdeauna sentimentele, zise Dumbledore calm, în timp ce Fudge încerca să şteargă cerneala de pe hârtii.

— Şi nici n-am ajuns la ce face la şcoală.

— Însă, având în vedere că Ministerul nu are autoritatea de a-i pedepsi pe elevii de la Hogwarts pentru purtarea din timpul şcolii, comportamentul lui Harry de acolo nu este relevant pentru această audiere, zise Dumbledore, la fel de politicos ca întotdeauna, însă având acum o urmă de răceală în voce.

— Oho! zise Fudge. Nu este treaba noastră ce face la şcoală, da? Aşa crezi?

— Ministerul nu are puterea de a-i exmatricula pe elevii de la Hogwarts, Cornelius, aşa cum ţi-am amintit în noaptea zilei de doi august, spuse Dumbledore. Şi nici nu are dreptul să confişte baghetele până când nu a fost dovedită cu succes veridicitatea acuzaţiilor, aşa cum ţi-am reamintit tot în noaptea zilei de doi august. În graba ta lăudabilă de a te asigura de aplicarea a legii, se pare, fără să îţi fi dat seama, sunt sigur, că ai trecut tu însuţi cu vederea nişte legi.

— Legile pot fi schimbate, spuse Fudge sălbatic.

— Sigur că da, spuse Dumbledore, plecându-şi capul. Şi este evident că tu faci multe schimbări, Cornelius. Păi, în puţinele săptămâni care au trecut de când mi s-a cerut să părăsesc Vrăjustiţia, a început deja să devină un obicei susţinerea unui întreg proces penal pentru a rezolva simpla problemă a vrăjilor făcute de minori!

Câţiva vrăjitori de deasupra lor se mişcară în scaune tulburaţi. Fudge prinse o nuanţă puţin mai închisă de cărămiziu, însă vrăjitoarea ca o broască din dreapta sa îl privea pe Dumbledore cu un chip inexpresiv.

— Din câte ştiu eu, continuă acesta, nu există nici o lege în acest loc conform căreia să fie de datoria acestui tribunal să-l pedepsească pe Harry pentru vrăjile făcute. A fost acuzat de un anumit delict şi şi-a prezentat apărarea. Acum tot ce putem să facem, el şi cu mine, este să aşteptăm verdictul dumneavoastră.

Dumbledore îşi uni iar vârfurile degetelor şi nu mai zise nimic. Fudge se uită urât la el, fiind evident că era mânios. Harry îl privi cu coada ochiului pe Dumbledore, căutând o încurajare; nu era foarte sigur că Dumbledore făcuse bine să reamintească Vrăjustiţiei că, de fapt, era timpul să ia o decizie. Însă şi de această dată, Dumbledore părea imun la încercarea lui Harry de a-i întâlni privirea. Se uită în continuare în sus, la băncile unde toată Vrăjustiţia se cufundase în conversaţii grăbite în şoaptă.

Harry privi în jos. Inima, care părea să i se fi umflat, ajungând la o dimensiune anormală, îi palpita cu putere în coşul pieptului. Se aşteptase ca audierea să dureze mult mai mult. Nu era deloc convins că făcuse o impresie bună. De fapt, nu spusese prea multe. Ar fi trebuit să explice mai detaliat ce se întâmplase cu Dementorii, cum se împiedicase, cum şi el, şi Dudley aproape că fuseseră sărutaţi…

De două ori se uită în sus la Fudge şi deschise gura pentru a vorbi, însă inima sa mărită îi astupa căile respiratorii şi de fiecare dată trase aer în piept şi îşi coborî din nou privirea asupra pantofilor.

Atunci se opriră şoaptele. Harry vroia să se uite în sus la judecători, însă descoperi că era mult, mult mai uşor să îşi examineze şireturile în continuare.

— Cine e pentru retragerea tuturor acuzaţiilor? spuse vocea răsunătoare a doamnei Bones.

Capul lui Harry se ridică brusc. Erau mâini ridicate, multe… mai mult de jumătate! Respirând foarte repede, încercă să le numere, dar, înainte să termine, doamna Bones spuse:

— Şi cei pentru condamnare?

Fudge ridică mâna; la fel şi vreo şase vrăjitori, inclusiv vrăjitoarea din dreapta sa, vrăjitorul mustăcios şi femeia cu părul creţ din al doilea rând.

Fudge se uită în jur la toţi, arătând de parcă i-ar fi rămas ceva mare blocat în gât, apoi lăsă mâna jos. Trase aer în piept de două ori şi zise, cu o voce distorsionată de furie:

— Foarte bine, foarte bine… retragerea tuturor acuzaţiilor.

— Minunat, zise Dumbledore vioi, ridicându-se sprinten, scoţându-şi bagheta şi făcând ca cele două fotolii de pânză cerată să dispară. Ei bine, ar cam trebui să plec. O zi bună tuturor.