Joanne Rowling - Harry Potter şi ordinul Phoenix

Când îl văzu pe Dumbledore, Harry încercă un sentiment foarte puternic, o senzaţie întăritoare, plină de speranţă, care semăna oarecum cu cea pe care i-o dăduse cântecul phoenixului. Vroia să-i întâlnească privirea, însă Dumbledore nu se uita la el; îl privea în continuare pe Fudge care era evident tulburat.

— A, zise Fudge, care părea derutat cu desăvârşire. Dumbledore. Da — hm — să înţeleg că ai primit — hm — mesajul nostru cu schimbarea orei şi a — hm — locului de judecată?

— Cred că l-am ratat, spuse Dumbledore vesel. Cu toate acestea, datorită unei greşeli norocoase, am sosit la Minister cu trei ore mai devreme, aşa că nu este nici o problemă.

— Da… păi… presupun că o să mai avem nevoie de un scaun — eu — Weasley, poţi să…?

— Nici o problemă, zise Dumbledore binevoitor.

Îşi scoase bagheta, o încercă puţin şi chiar lângă Harry apăru din senin un fotoliu moale de pânză cerată. Dumbledore se aşeză, îşi uni vârfurile degetelor lungi şi îl urmări pe Fudge cu o expresie de interes politicos. Membrii Vrăjustiţiei încă şuşoteau şi se foiau neliniştiţi; se calmară numai când vorbi Fudge.

— Da, spuse acesta iar, răsfoindu-şi notiţele. Bine, atunci. Acuzaţiile. Da.

Scoase o bucată de pergament din teancul din faţa lui, trase aer în piept, şi citi cu voce tare:

— Acuzaţiile sunt după cum urmează: Faptul că a făcut o Vrajă Patronus în deplină cunoştinţă de cauză, cunoscând foarte bine caracterul ilegal al acţiunilor sale, după ce mai primise în trecut un avertisment din partea Ministerului Magiei ca urmare a acuzaţiilor asemănătoare, într-o zonă locuită de Încuiaţi, în prezenţa unui Încuiat, pe 2 august la ora 9 şi 23 de minute, ceea ce este un delict, conform paragrafului C al Decretului de Restricţie Rezonabilă a Vrăjitorilor Minori, 1875, şi în egală măsură conform Articolului 13 al Statutului de Tăinuire al Confederaţiei Vrăjitorilor. Eşti Harry James Potter, domiciliat la numărul patru, pe Aleea Boschetelor, Little Whinging, Surrey? zise Fudge, uitându-se urât la Harry peste pergament.

— Da, spuse Harry.

— Cu trei ani în urmă ai primit un avertisment oficial din partea Ministerului pentru folosirea magiei, este adevărat?

— Da, dar…

— Şi totuşi, ai creat un Patronus în noaptea zilei de doi august? spuse Fudge.

— Da, zise Harry, dar…

— Ştiind că nu ai voie să faci vrăji în afara şcolii până nu împlineşti şaptesprezece ani?

— Da, dar…

— Ştiind că erai într-o zonă plină de Încuiaţi?

— Da, dar…

— Perfect conştient de faptul că în acel moment erai foarte aproape de un Încuiat?

— Da, spuse Harry supărat, dar am făcut-o doar pentru că… Vrăjitoarea cu monoclu îl întrerupse cu o voce răsunătoare.

— Ai creat un Patronus capabil să zboare?

— Da, zise Harry, pentru că…

— Un Patronus concret?

— Un — ce? spuse Harry.

— Patronusul tău avea o formă bine definită? Adică era mai mult decât vapori sau fum?

— Da, zise Harry, simţindu-se şi nerăbdător şi puţin disperat. Este un cerb, întotdeauna este un cerb.

— Întotdeauna? tună doamna Bones. Ai mai creat un Patronus până acum?

— Da, zise Harry, îl pot crea de mai bine de un an.

— Şi ai cincisprezece ani?

— Da, şi…

— Ai învăţat asta la şcoală?

— Da, m-a învăţat profesorul Lupin în anul trei, din cauza…

— Impresionant, spuse doamna Bones, uitându-se în jos la el, un Patronus adevărat la vârsta lui… cu adevărat, cât se poate de impresionant.

Unii dintre vrăjitorii şi vrăjitoarele din jur începuseră iar să şuşotească; unii dădeau din cap aprobator, însă alţii erau încruntaţi şi clătinau din cap cu o vădită neplăcere.

— Nu se pune problema de cât de impresionantă a fost vraja, zise Fudge pe o voce nesigură. De fapt, cu cât a fost mai impresionantă, cu atât este mai rău, mă gândesc eu, având în vedere că băiatul a făcut-o chiar sub ochii unui Încuiat!

Cei care se încruntaseră vorbiră acum în şoaptă, părând să fie de acord, însă mica şi ipocrita încuviinţare cu capul a lui Percy fu cea care îl făcu pe Harry să vorbească.

— Am făcut-o din cauza Dementorilor! spuse el tare, înainte să îl mai poată întrerupe cineva din nou.

Se aşteptase la mai multe şuşoteli, însă liniştea care se aşternu păru să fie chiar mai apăsătoare decât înainte.

— Dementori? spuse doamna Bones după câteva clipe, ridicându-şi sprâncenele groase, până când fu cât pe-aci să îi cadă monoclul. Ce vrei să spui, băiete?

— Vreau să spun că în gangul ăla au fost doi Dementori şi că ne-au atacat pe mine şi pe vărul meu!

— A, spuse Fudge iar, cu un zâmbet maliţios, în timp ce se uita în jur la membrii Vrăjustiţiei, parcă invitându-i să se alăture glumei sale. Da. Da, mă gândeam eu că o să auzim ceva de genul acesta.

— Dementori în Little Whinging? zise doamna Bones, cu o voce foarte surprinsă. Nu înţeleg…

— Chiar nu înţelegi, Amelia? zise Fudge, zâmbind în continuare. Dă-mi voie să îţi explic. S-a tot gândit şi a ajuns la concluzia că Dementorii ar fi o scuză cât se poate de potrivită, Încuiaţii nu pot să-i vadă pe Dementori, nu-i aşa, băiete? Foarte convenabil, extrem de convenabil… aşa că nu avem decât cuvântul tău şi nici un martor…

— Nu mint! spuse Harry tare, acoperind un nou val de şoapte din partea curţii de judecată. Au fost doi, care veneau din câte un capăt al gangului, totul s-a întunecat, s-a făcut frig, iar eu vărul meu i-am simţit şi am luat-o la fugă…

— De ajuns, de ajuns! zise Fudge, cu o expresie plină de superioritate pe chip. Îmi cer scuze că întrerup ceea ce sunt sigur că ar fi fost o poveste bine închegată…

Dumbledore îşi drese vocea. Vrăjustiţia amuţi.

— De fapt, mai avem un martor al prezenţei Dementorilor în acel gang, zise el. În afară de Dudley Dursley.

Faţa dolofană a lui Fudge păru să se ofilească, de parcă ar fi golit-o cineva de aer. Pentru câteva clipe se uită în jos la Dumbledore cu ochii mari, apoi, cu înfăţişarea unui om care încerca să îşi vină în fire, spuse:

— Dumbledore, mă tem că nu mai avem timp să ascultăm alte poveşti cusute cu aţă albă. Vreau să rezolvăm totul cât se poate de repede…

— S-ar putea să mă înşel, spuse Dumbledore binevoitor, însă sunt sigur că în Carta Drepturilor Vrăjustiţiei acuzatul are dreptul să prezinte martori la proces, nu? Doamnă Bones, nu este aceasta metoda Departamentului de Punere în Vigoare a Legilor? continuă el, adresându-se vrăjitoarei cu monoclu.

— Aşa este, zise doamna Bones. Perfect adevărat.

— Mă rog, fie! se răsti Fudge. Unde este această persoană?

— Am adus-o cu mine, zise Dumbledore. E chiar la uşă. Să… ?

— Nu — Weasley, du-te tu! răcni Fudge la Percy, care se ridică imediat, coborî în grabă treptele de piatră din loja judecătorilor şi trecu în fugă pe lângă Dumbledore şi Harry, fără să se uite la ei.

O clipă mai târziu, Percy se întoarse, urmat de doamna Figg. Părea speriată şi mai ciudată ca niciodată. Harry îşi dorea să-i fi dat prin cap să-şi schimbe papucii de casă.

Dumbledore se ridică şi îi oferi locul său doamnei Figg, creând un altul pentru el.

— Numele complet? zise Fudge tare, după ce doamna Figg se aşezase neliniştită chiar pe marginea fotoliului.

— Arabella Doreen Figg, spuse doamna Figg cu o voce tremurândă.

— Cine sunteţi de fapt? zise Fudge pe un ton superior şi plictisit.