Joanne Rowling - Harry Potter şi ordinul Phoenix

— O să se obosească cineva să îmi spună şi mie ce este Ordinul Phoenix?

— Este o societate secretă, zise repede Hermione. Dumbledore este şeful, el a fondat-o. Sunt cei care au luptat ultima dată împotriva Ştii-Tu-Cui.

— Cine face parte din ea? spuse Harry, oprindu-se locului, cu mâinile în buzunare.

— Destul de mulţi oameni…

— Noi am cunoscut cam douăzeci, zise Ron, însă credem că sunt mai mulţi.

Harry se uită din nou urât la ei.

— Şi… ? întrebă el, uitându-se când la unul, când la celălalt.

— Hm, zise Ron. Şi, ce?

— Voldemort! spuse Harry mânios, iar Ron şi Hermione tresăriră amândoi. Ce se întâmplă? Ce pune la cale? Unde e? Ce facem ca să-l oprim?

— Ţi-am spus, Ordinul nu ne lasă să mergem la întruniri, spuse Hermione agitată. Aşa că nu ştim detaliile — însă ne-am prins care este ideea în ansamblu, adăugă ea grăbită, văzând expresia de pe faţa lui Harry.

— Ştii, Fred şi George au inventat Urechile Extensibile, spuse Ron. Sunt foarte folositoare.

— Urechi — ?

— Extensibile, da. Numai că a trebuit să nu le mai folosim în ultima vreme, pentru că a aflat mama şi şi-a ieşit din minţi. Fred şi George au trebuit să le ascundă pe toate, ca să nu le arunce mama la gunoi. Însă le-am folosit un timp, înainte să-şi dea seama mama de ce se întâmplă. Ştim că unii membri ai Ordinului urmăresc Devoratori ai Morţii recunoscuţi, le ţin socoteala, ştii…

— Unii dintre ei încearcă să îi recruteze pe alţii în Ordin, zise Hermione.

— Şi unii dintre ei păzesc ceva, spuse Ron. Vorbesc tot timpul de îndatoririle de pază.

— Nu cumva era vorba despre mine, nu? zise Harry sarcastic.

— A, ba da, spuse Ron, cu o expresie de înţelegere iluminată.

Harry pufni. Se plimbă iar prin cameră, uitându-se în orice altă parte, în afară de locul unde stăteau Ron şi Hermione.

— Şi voi doi ce aţi făcut, dacă nu aţi avut voie să mergeţi la întruniri? întrebă el. Ziceaţi că aţi fost ocupaţi.

— Am fost, spuse repede Hermione. Am decontaminat casa asta, a fost goală ani întregi şi au crescut tot felul de chestii pe aici. Am reuşit să curăţăm bucătăria, cea mai mare parte a dormitoarelor şi cred că o să ne ocupăm de salon chiar mâi — AARGH!

Cu două pocnituri puternice, Fred şi George, fraţii gemeni mai mari ai lui Ron, se materializaseră din senin în mijlocul camerei. Pigwidgeon ciripi mai nebuneşte ca niciodată şi zbură ca săgeata lângă Hedwig pe dulap.

— Nu mai faceţi chestia asta! le spuse Hermione sfârşită gemenilor, care erau la fel de roşcaţi ca Ron, însă mai îndesaţi şi puţin mai scunzi.

— Bună, Harry, zise George, zâmbindu-i larg. Ni s-a părut nouă că ţi-am auzit glasul melodios.

— Harry, nu e bine să ţii supărarea în suflet, las-o să iasă, spuse Fred, zâmbind şi el. S-ar putea să mai fie vreo doi oameni la cinzeci de kilometri depărtare care să nu te fi auzit.

— Să înţeleg că aţi trecut testele de Apariţie? întrebă Harry morocănos.

— Cu brio, zise Fred, care ţinea în mână ceva ce semăna cu o sfoară foarte lungă de culoarea pielii.

— V-ar fi luat cu vreo treizeci de secunde mai mult să coborâţi pe scări, spuse Ron.

— Timpul înseamnă galioni, adică bani, frăţioare, spuse Fred. Oricum, Harry, interferezi recepţia. Urechi Extensibile, adăugă el drept răspuns sprâncenelor ridicate ale lui Harry şi ridică sfoara care acum Harry văzu că se întindea până pe palier. Încercăm să auzim ce se întâmplă jos.

— Ar trebui să aveţi grijă, zise Ron, uitându-se la o Ureche, dacă mai vede mama una din astea…

— Merită riscul, au o întrunire foarte importantă, spuse Fred.

Uşa se deschise şi apăru o coamă lungă de păr roşcat.

— A, bună, Harry! zise veselă Ginny, sora mai mică a lui Ron. Mi s-a părut că ţi-am auzit vocea.

Întorcându-se către Fred şi George, le spuse:

— Urechile Extensibile sunt o cauză pierdută, a aruncat o Vrajă Imperturbabilă asupra uşii de la bucătărie.

— De unde ştii? zise George, părând dezamăgit.

— Tonks mi-a zis cum să aflu, zise Ginny. Arunci cu lucruri spre în uşă şi, dacă nu o ating, înseamnă că uşa a fost Imperturbată. Am aruncat în ea cu nişte bombe cu miros de baligă din capul scărilor şi zboară în altă parte, aşa că e imposibil să intre Urechile Extensibile prin gaură.

Fred oftă adânc.

— Păcat. Chiar vroiam să aflu ce mai face bătrânul Plesneală.

— Plesneală! zise Harry. E aici?

— Da, spuse George, închizând prevăzător uşa şi aşezându-se pe unul dintre paturi, urmat de Fred şi Ginny. Dă raportul. Strict secret.

— Idiotul, zise Fred alene.

— Acum este de partea noastră, spuse Hermione dojenitor. Ron pufni.

— Asta nu-l împiedică să fie un idiot. Se vede după cum se uită la noi.

— Nici lui Bill nu-i place de el, zise Ginny, de parcă asta lămurea problema.

Harry nu era sigur dacă i se risipise furia; însă acum setea de informaţii era mai puternică decât pornirea sa de-a continua să ţipe. Se aşeză pe pat alături de ceilalţi.

— Bill este aici? întrebă el. Credeam că lucrează în Egipt.

— S-a înscris pentru o slujbă de birou ca să poată să vină acasă şi să lucreze pentru Ordin, zise Fred. Spune că îi este dor de morminte, dar există compensaţii, zâmbi el atotştiutor.

— Ce vrei să spui?

— O mai ţii minte pe Fleur Delacour? spuse George. S-a angajat la Gringotts ca să îşi perfecţioneze engleza…

— Iar Bill i-a dat multe lecţii în particular, chicoti Fred.

— Şi Charlie face parte din Ordin, zise George, dar e încă în România. Dumbledore vrea să vină cât mai mulţi vrăjitori din străinătate, aşa că Charlie încearcă să-şi facă relaţii în timpul liber.

— Nu ar putea să facă şi Percy asta? întrebă Harry.

Din câte auzise ultima dată, al treilea frate Weasley lucra la Departamentul de Cooperare Magică Internaţională din cadrul Ministerului Magiei.

La auzul cuvintelor lui Harry, toţi fraţii Weasley şi Hermione schimbară priviri pline de semnificaţii negative.

— Orice ai face, să nu vorbeşti de Percy de faţă cu mama şi tata, îi spuse Ron lui Harry pe un ton încordat.

— De ce nu?

— Pentru că, de fiecare dată când este menţionat numele lui Percy, tata sparge orice se nimereşte să aibă în mână şi mama începe să plângă, spuse Fred.

— A fost groaznic, zise Ginny cu tristeţe.

— Cred că am avut noroc că am scăpat de el, zise George. Nu l-am mai văzut niciodată pe tata certându-se cu cineva în halul ăla. De obicei, mama este cea care ţipă.

— S-a întâmplat în prima săptămână după ce s-a terminat semestrul, zise Ron. Ne pregăteam să venim şi să ne alăturăm Ordinului. Percy a venit acasă şi ne-a spus că fusese promovat.

— Glumeşti? zise Harry.

Deşi ştia foarte bine că Percy era extrem de ambiţios, Harry avea impresia că Percy nu avusese mare succes cu prima sa slujbă de la Ministerul Magiei. Percy era vinovat de o relativ importantă trecere cu vederea, neobservând că şeful său era controlat de Lordul Cap-de-Mort (nu că Ministerul ar fi crezut-o — toţi erau de părere că domnul Crouch înnebunise).

— Da, am fost surprinşi cu toţii, spuse George, pentru că Percy a avut o grămadă de probleme din cauza lui Crouch, a avut loc o anchetă şi tot tacâmul. Au spus că Percy ar fi trebuit să-şi fi dat seama că Crouch o luase razna şi să fi informat un superior. Dar îl ştii pe Percy, Crouch i-a lăsat conducerea, nu avea de gând să se plângă.