Joanne Rowling - Harry Potter şi Camera Secretelor

Vrăjitorul împături scrisoarea, oftând, se ridică, trecu pe lângă Harry, fără să se uite la el, şi se duse să tragă draperiile de la ferestre.

Cerul din spatele ferestrei era roşu-rubiniu. Părea să fie la asfinţit. Vrăjitorul se întoarse la biroul său, se aşeză şi bătu cu degetele pe birou, privind spre uşă.

Harry privi în jur. Nici o pasăre phoenix, nici un instrument argintiu… Aceasta era Şcoala Hogwarts pe care o cunoscuse Cruplud şi acel vrăjitor necunoscut era directorul de odinioară, nu Dumbledore, iar el, Harry, nu era nimic mai mult decât o nălucă, absolut invizibilă pentru oamenii de acum cincizeci de ani.

Cineva bătu la uşă.

— Intră, zise vrăjitorul bătrân, pe un ton şters.

Intră un băiat de vreo şaisprezece ani, dându-şi jos pălăria ascuţită. O insignă strălucitoare de Perfect îi strălucea pe piept. Era mult mai înalt decât Harry, dar avea şi el părul negru ca tăciunele.

— Ah, Cruplud…, zise directorul.

— Doreaţi să mă vedeţi, domnule director Dippet? întrebă Cruplud.

Părea încordat.

— Ia loc, zise Dippet. Tocmai am citit scrisoarea pe care mi-ai trimis-o…

— A, făcu Cruplud şi se aşeză, ţinându-şi mâinile încleştate.

— Dragul meu, zise Dippet cu blândeţe, nu este posibil să te las să rămâi la şcoală pe parcursul verii. Sunt convins că vrei să te duci acasă în vacanţă…

— Nu, zise Cruplud imediat, prefer să rămân la Hogwarts decât să mă întorc la… la…

— În vacanţe stai într-un orfelinat de Încuiaţi, dacă nu mă înşel?

— Da, domnule, zise Cruplud, înroşindu-se puţin.

— Ai părinţi Încuiaţi?

— Pe jumătate, domnule, zise Cruplud. Tatăl, Încuiat, mama vrăjitoare…

— Şi ambii tăi părinţi au…

— Mama mea a murit chiar după ce m-am născut, domnule. Cei de la orfelinat mi-au spus că a trăit cât să mă boteze: Tomas, după tatăl meu, Dorlent, după bunicul meu.

Dippet tuşi, în semn de compasiune.

— Uite care este treaba, Tom, oftă directorul, aş fi putut face nişte aranjamente speciale pentru tine, dar având în vedere situaţia de faţă…

— Vă referiţi la atacuri, domnule? întrebă Cruplud, iar lui Harry îi sări inima din piept şi se apropie, fiindu-i frică să nu piardă vreun cuvânt.

— Exact, zise directorul. Dragul meu, înţelege că aş fi complet nesăbuit, dacă te-aş lăsa să rămâi la castel după ce se încheie trimestrul. Mai ales după tragedia asta… moartea acelei biete fetiţe… Vei fi mult mai în siguranţă la orfelinat. De fapt, Ministerul Magiei discută chiar acum despre închiderea şcolii. Nu ne-am apropiat deloc de… hm… sursa tuturor acestor neplăceri…

Ochii lui Cruplud se măriră.

— Domnule, dacă ar fi prinsă persoana respectivă… dacă ar reveni totul la normal…

— Ce vrei să spui? zise Dippet, subţiindu-şi glasul-şi îndreptându-se în scaun. Cruplud, vrei să spui că ştii ceva despre aceste atacuri?

— Nu, domnule, zise Cruplud, repede.

Dar Harry era convins că era genul de „nu” pe care i-l spusese şi el lui Dumbledore…

Dippet se pleoşti iar, profund dezamăgit.

— Poţi să pleci, Tom…

Cruplud se ridică şi ieşi ca o furtună din cameră. Harry îl urmă.

Coborâră pe scara în spirala mişcătoare, ajungând la balaurul de piatră de pe coridorul întunecat. Cruplud se opri, iar Harry făcu la fel, nescăpându-l din ochi. Harry îşi dădu seama că Tom era într-o mare dilemă. Îşi muşca buza, fruntea îi era încreţită…

Apoi, de parcă ar fi ajuns dintr-o dată la o hotărâre, plecă, Harry mergând tăcut în urma lui.

Nu se mai întâlniră cu nimeni până când ajunseră în holul de la intrare, când un vrăjitor înalt, cu părul şi barba castanie, îl strigă pe Cruplud, dinspre scara de marmură.

— Ce faci, unde te plimbi la ora asta, Tom?

Harry rămase tablou. Acel vrăjitor era nimeni altul decât un Dumbledore cu cincizeci de ani mai tânăr!…

— Am fost chemat la director, domnule, zise Cruplud.

— Păi, du-te la culcare, zise Dumbledore, aruncându-i lui Cruplud aceeaşi privire pătrunzătoare, pe care Harry o cunoştea atât de bine. E mai bine să nu cutreieri coridoarele în ultima vreme. De când…

Oftă din rărunchi, îi ură lui Cruplud „noapte bună” şi se îndepărtă. Cruplud îl urmări cu privirea până dispăru şi apoi, grăbit, coborî treptele de piatră către pivniţă. Harry se ţinu pe urmele lui, foarte emoţionat.

Dar spre dezamăgirea lui Harry, Cruplud nu îl condusese în vreun tunel ascuns sau la vreo trecătoare secretă, ci chiar în clasa unde se ţineau orele de „Poţiuni” ale lui Plesneală. Torţele nu fuseseră aprinse şi Harry abia îl zări pe Cruplud, stând încremenit în uşă şi privind de-a lungul coridorului.

Harry avea impresia că stăteau acolo de cel puţin o oră. Nu îl vedea decât pe Cruplud la uşă, uitându-se prin deschizătură şi aşteptând, încremenit ca o statuie. Tocmai când Harry nu mai era atât de încordat şi începuse să-şi dorească să se întoarcă în prezent, auzi ceva mişcându-se de partea cealaltă a uşii.

Cineva se strecura pe hol. Îl auzi trecând pe lângă clasa în care erau ascunşi ei. Cruplud, tăcut ca o umbră, ieşi pe uşa întredeschisă şi îl urmă, Harry mergând pe vârfuri după el, uitând că nu putea să-l audă nimeni.

Timp de vreo cinci minute au mers după paşi, până când Cruplud se opri brusc, cu capul în direcţia din care veneau alte zgomote. Harry auzi cum se deschidea o uşă, scârţâind, şi apoi auzi o voce şoptită şi răguşită:

— Haide… trebuie să te duc de aici… haide… în cutie… Era ceva familiar la glasul acela…

Cruplud ieşi repede de după colţ. Harry păşi şi el în urma lui. Văzu silueta întunecată a unui băiat enorm, ghemuit în faţa unei uşi deschise, cu o cutie extrem de mare lângă el.

— Bună seara, Rubeus, zise Cruplud, tăios.

Băiatul închise uşa, trântind-o, şi se ridică.

— Ce cauţi aici, Tom?

Cruplud se apropie.

— Atât ţi-a fost, spuse el. Voi fi nevoit să te predau justiţiei, Rubeus. S-ar putea să închidă şcoala, dacă nu se opresc atacurile…

— Ce vrei să…

— Nu cred că ai intenţionat să omori pe cineva. Dar monştrii nu sunt cele mai potrivite animale de casă. Presupun că i-ai dat drumul să alerge şi…

— N-a omorât pe nimeni niciodată! spuse băiatul uriaş, lipindu-se de uşa închisă.

Din spatele său, Harry auzi un fâşâit ciudat.

— Haide, Rubeus, zise Cruplud apropiindu-se şi mai tare. Părinţii fetiţei omorâte vor fi mâine aici. Singurul lucru pe care îl poate face Hogwarts pentru ei este să-i asigure că monstrul care le-a ucis fiica este nimicit…

— Dar n-a făcut-o el! răcni băiatul, vocea răsunându-i pe coridorul întunecat. Nu ar face aşa ceva! Niciodată!

— Dă-te la o parte, zise Cruplud, scoţându-şi bagheta. Vraja lui lumină subit coridorul cu o revărsare de lumină.

Uşa din spatele băiatului se deschise cu asemenea forţă, încât îl aruncă în peretele opus. Din cameră ieşi ceva ce îl făcu pe Harry să scoată un ţipăt strident şi înfricoşat, pe care nimeni în afară de el nu păru să îl fi auzit.

Un uriaş corp păros şi o încâlceală de picioare negre, licărul nenumăraţilor ochi şi o pereche de cleşti ascuţiţi…

Cruplud îşi ridică bagheta iar, însă era prea târziu. Creatura îl zbură la o parte, în fuga ei nebună, traversând coridorul şi dispărând după colţ. Cruplud se ridică cu greu, urmă-rindu-l cu privirea, ridică iar bagheta, dar băiatul sări asupra lui, îi smulse bagheta şi îl aruncă iar la pământ, strigând: