Joanne Rowling: Harry Potter şi Camera Secretelor

— Da, zise Harry, încet. Ei bine, ar trebui să plec. Are loc o serbare şi prietena mea, Hermione, trebuie să se fi trezit de-acum…

Dobby îşi aruncă braţele în jurul lui Harry şi îl îmbrăţişa cu drag.

— Harry Potter este de departe mult mai grozav decât a crezut Dobby! suspină el de bucurie. Rămâi cu bine, Harry Potter!

Harry fusese la multe serbări la Hogwarts, dar niciodată la una ca aceea. Toată lumea era în pijamale, iar festivităţile ţinură toată noaptea. Mai târziu, Harry nu se putea hotărî care fusese partea cea mai frumoasă: când venise Hermione, fugind spre el şi strigând: „Ai reuşit! Ai reuşit!” sau când venise Justin de la masa Astropufilor, grăbit să dea mâna cu el şi cerându-şi scuze la nesfârşit că îl suspectase, sau când venise Hagrid, la trei şi jumătate, şi îi bătu pe Harry şi pe Ron pe umeri cu atâta putere, încât aproape că ajunseseră cu capetele în farfuriile cu budincă, sau când li se dădură, lui şi lui Ron, cele patru sute de puncte pentru Cercetaşi, asigurându-le Cupa Caselor pentru al doilea an la rând, sau când se ridică profesoara McGonagall şi le spuse că examenele au fost anulate, ca o favoare din partea şcolii („O, nu!” exclamase Hermione.), sau când Dumbledore anunţă că, din păcate, profesorul Lockhart nu va mai putea să predea anul viitor, din cauza faptului că plecase în lume pentru a-şi recăpăta memoria. La uralele de bucurie care întâmpinară această veste participară chiar şi câţiva profesori…

— Păcat, făcu Ron, luând o gogoaşă cu gem. Începuse să îmi placă de el.

Trecu şi restul trimestrului, scăldat în lumina strălucitoare a soarelui. Hogwarts revenise la normal, doar cu nişte mici diferenţe: orele de „Apărare contra Magiei Negre” fuseseră anulate („Oricum, am făcut destulă practică!” îi spuse Ron Hermionei, care era foarte dezamăgită.), iar Lucius Reacredinţă fusese concediat din postul de Guvernator al şcolii. Draco nu se mai plimba prin şcoală de parcă ar fi fost a lui. Din contră, părea deprimat şi nemulţumit. Pe de altă parte, Ginny Weasley era din nou extrem de fericită.

Veni — mult prea repede — şi momentul călătoriei spre casă cu Expresul de Hogwarts. Harry, Ron, Hermione, Fred, George şi Ginny primiră un compartiment numai pentru ei. Profitară cât de mult putură de ultimele ore când aveau voie să facă vrăji înainte de vacanţă. Jucară Pocnitoarea Explozivă, Fred şi George lansară ultimele Artificii Filibuster şi exersară între ei dezarmarea prin magie. Harry era deja expert în acest domeniu.

Aproape ajunseră la staţia King's Cross, când Harry îşi aminti ceva.

— Ginny… ce-ai văzut că făcea Percy, atunci când nu vroia să spui nimănui?

— A, da, zise Ginny, chicotind. Păi… Percy are o prietenă!

Fred scăpă un teanc de cărţi în capul lui George.

— Poftim?

— Este şi ea Perfect la Ochi-de-Şoim, Luminiţa Limpede, zise Ginny. Ei i-a scris Percy toată vara. Se întâlnea cu ea prin şcoală, în secret. I-am văzut când se sărutau în taină, într-o clasă goală. A fost atât de supărat când a fost… ştiţi voi… atacată. N-o să-l tachinaţi, da? adăugă ea, grăbită.

— Nici nu ne-a trecut prin minte, zise Fred, care arăta de parcă ar fi fost ziua lui.

— Cu siguranţă, zise şi George, râzând cu gura până la urechi.

Expresul de Hogwarts încetini şi apoi se opri. Harry îşi scoase pana şi o bucăţică de pergament şi se întoarse către Ron şi Hermione.

— Ăsta se numeşte număr de telefon, îi spuse el lui Ron, notându-l de două ori. Rupse pergamentul şi le dădu câte o bucăţică fiecăruia. I-am explicat vara trecută tatălui tău cum să folosească telefonul, îţi arată el. Sunaţi-mă la familia Dursley, bine? Nu cred că o să pot suporta să vorbesc numai cu Dudley două luni întregi…

— Mătuşa şi unchiul tău vor fi mândri de tine, nu? zise Hermione, pe când coborau din tren şi se alăturau mulţimii care se îndrepta către bariera fermecată. Ce fericiţi or să fie când or să audă ce-ai făcut anul ăsta!

— Mândri? zise Harry. Fericiţi? Ai înnebunit? Or să fie negri de supărare…

Şi trecură împreună hotarul către lumea Încuiaţilor.