Joanne Rowling: Harry Potter şi Camera Secretelor

Harry stătea în bucătărie, strângând mătura în mâini, în timp ce Unchiul Vernon se îndrepta spre el, cu o sclipire malefică în ochii săi mici.

— Citeşte-o! şuieră el, fluturând scrisoarea lăsată de bufniţă. Haide, citeşte-o!

Harry o luă. Nu era o felicitare de ziua lui.

Dragă domnule Potter , Am fost informaţi că în locuinţa dumneavoastră a fost folosită o Vrajă Plutitoare în această seară , la ora nouă şi douăsprezece minute .

După cum ştiţi , vrăjitorii minori nu au voie să folosească magia în afara şcolii şi dacă veţi continua să mai faceţi vrăji veţi fi exmatriculat . (Decretul pentru restrângerea , în limite rezonabile , a vrăjitoriilor din partea minorilor , 1875 , Paragraful C) .

De asemenea , dorim să vă reamintim că orice activitate magică detecta-bilă de către membrii comunităţii non-magice (a Încuiaţilor) este un delict grav , în concordanţă cu articolul 13 al Confederaţiei Internaţionale de Tăinuire a Statutului Vrăjitorilor .

Harry îşi ridică ochii de pe scrisoare şi înghiţi în sec.

— Nu ne-ai spus că nu ai voie să faci vrăji în afara şcolii, spuse Unchiul Vernon, cu o strălucire furioasă în ochi. Ai uitat să ne informezi… ţi-a ieşit din minte, îndrăznesc să spun…

Se aplecă peste Harry ca un buldog enorm, cu colţii dezgoliţi.

— În acest caz, am veşti noi pentru tine, băiete… te sechestrez… nu te vei mai întoarce niciodată la şcoala aia… niciodată … şi dacă încerci să scapi prin magie, treaba ta, te exmatriculează!

Râzând ca un apucat, îl târî pe Harry înapoi, în camera lui.

Unchiul Vernon se dovedi la fel de rău, ca şi cuvintele sale. În dimineaţa următoare plăti un om să pună zăbrele la fereastra lui Harry. El însuşi montă o uşiţă, ca pentru pisici, pe unde i se putea strecura mâncarea, de trei ori pe zi. Îi dădeau voie să folosească baia dimineaţa şi seara. În rest, era tot timpul închis în camera lui.

Trecură trei zile şi familia Dursley nu părea să revină asupra hotărârii, iar Harry nu vedea nici o cale de ieşire din acea situaţie. Stătea pe pat şi privea cum soarele apunea, dincolo de zăbrelele de la fereastra lui. Se întreba cu tristeţe ce se va întâmpla cu el şi cum se va sfârşi totul.

La ce îl ajuta să scape cu ajutorul magiei din cameră, dacă ar fi fost exmatriculat pentru asta? Viaţa în casa de la numărul 4, de pe Aleea Boschetelor, era mai tristă ca niciodată. Acum familia Dursley ştia că nu riscă să fie transformată în cine ştie ce. Harry îşi pierduse singura armă împotriva lor. Dobby îl salvase pe Harry de întâmplările nefericite de la Hogwarts, însă după cum mergeau lucrurile se părea că oricum va muri de foame.

Uşiţa se deschise şi apăru mâna Mătuşii Petunia, împingând în cameră o farfurie de supă la conservă. Harry, care era mort de foame, sări de pe pat şi se năpusti asupra ei. Supa era rece bocnă, dar sorbi jumătate din ea dintr-o înghiţitură. Traversă apoi camera spre colivia lui Hedwig şi îi strecură şi ei printre gratii nişte legume zemoase. Ea se înfoie toată şi îi arun-că o privire de imens dezgust.

— Nu ajută la nimic dacă eşti mofturoasă, este tot ce avem, spuse Harry, sumbru.

Puse farfuria la loc, lângă uşiţă, şi se întinse iar pe pat, chiar mai înfometat decât fusese înainte să mănânce supa. Presupunând că ar mai fi supravieţuit încă patru săptămâni, ce se va întâmpla când nu o să apară la Hogwarts? Oare îi va observa cineva lipsa? Va fi trimis cineva să vadă de ce nu s-a întors? Vor putea să convingă familia Dursley să-i dea drumul?

Camera se întuneca. Obosit, cu burta goală, cu mintea năpădită de întrebări fără răspuns, căzu într-un somn neliniştit.

Visă că era expus într-o cuşcă la Grădina Zoologică, cu o plăcuţă prinsă de cuşcă, pe care scria „Vrăjitor minor”. Oamenii se zgâiau la el cum zăcea, înfometat şi slăbit, pe un pat de paie. Îl văzu pe Dobby în mulţime şi îl strigă, cerându-i ajutorul, dar Dobby îi răspunse, cu încăpăţânare: „Harry Potter este în siguranţă acolo, domnule!” şi dispăru. Apărură şi soţii Dursley, cu Dudley, care zăngănea barele cuştii şi râdea de el.

— Termină! murmură Harry în somn, în timp ce zăngănitul continua să îi răsune în cap. Lasă-mă în pace… încetează… încerc să dorm…

Deschise ochii. Lumina lunii se revărsa printre gratiile ferestrei. Cineva îl fixa cu privirea din spatele barelor, cineva pistruiat, cu păr roşcat şi nas lung…

Ron Weasley era la fereastra lui Harry.

— Ron! şopti Harry, târându-se la fereastră şi deschizând-o ca să poată vorbi printre bare. Ron, cum ai ajuns aici?… Ce…

Harry rămase tablou, când îşi dădu seama ce vedea cu adevărat. Ron se apleca spre el dintr-o maşină turcoaz, parcată în aer. De pe locurile din faţă făceau fel de fel de mutre Fred şi George, fraţii gemeni, mai mari, ai lui Ron.

— Ce faci, Harry? întrebă Ron. De ce nu mi-ai răspuns la scrisori? Te-am invitat de vreo douăsprezece ori să vii să stai la mine, apoi a venit tata şi mi-a spus că ai primit un avertisment oficial pentru folosirea magiei de faţă cu Încuiaţii…

— N-am fost eu… Dar cum a aflat?

— Lucrează la Minister, zise Ron. Ştii că nu avem voie să facem vrăji în afara şcolii…

— Tu vorbeşti? Cam scumpă pentru tine, nu crezi? spuse Harry, uitându-se la maşină.

— Asta nu se pune la socoteală, spuse Ron. Am împrumutat-o, este a tatei, nu am făcut vrăji. Dar să faci vrăji de faţă cu Încuiaţii ăia cu care stai…

— Ţi-am spus că nu eu… Dar e prea lungă povestea să ţi-o spun acum. Uite ce vreau să te rog: să le explici celor de la Hogwarts că familia Dursley mă ţine prizonier şi bineînţeles că nu mă pot elibera prin magie, că o să creadă Ministerul că este a doua vrajă în trei zile şi o să…

— Calmează-te, zise Ron, am venit să te luăm cu noi.

— Dar nici tu nu mă poţi scoate de aici prin vrăji…

— Nici nu-i nevoie, spuse Ron, râzând şi arătând spre locurile din faţă. Ai uitat cine e cu mine…

— Leagă asta de bare, spuse Fred, aruncând o sfoară spre Harry.

— Dacă se trezeşte familia Dursley, sunt mort, zise Harry, legând sfoara de bară, în timp ce Fred pornea maşina.

— Nu-ţi face griji, îl linişti Fred, şi dă-te înapoi!

Harry se dădu înapoi, în umbra camerei, lângă Hedwig, care părea să fi înţeles cât de important era să nu se mişte şi să tacă.

Maşina scrâşnea din ce în ce mai tare şi deodată, cu un zgomot înfiorător, barele se desprinseră de fereastră, Fred înaintând cu maşina prin aer. Ajungând la fereastră, Harry văzu gratiile plutind la câţiva metri de pământ. Ron le trase cu greu în maşină. Harry ascultă atent, însă nu se auzea nimic dinspre dormitorul soţilor Dursley.

Când barele fură în siguranţă pe bancheta din spate, lângă Ron, Fred încercă să apropie cât mai mult maşina de fereastra lui Harry.

— Urcă! zise Ron.

— Dar toate lucrurile mele de la Hogwarts… bagheta… mătura…

— Unde sunt?

— Închise în nişa de sub scări şi n-am cum să ies din cameră.

— Nici o problemă, zise George de pe locul din faţă. La o parte, Harry!