Joanne Rowling - Harry Potter şi Camera Secretelor

— În ritmul ăsta, vom fi singurii care vom mai rămâne aici, le spuse Ron lui Harry şi Hermionei. Noi, Reacredinţă, Crabbe şi Goyle. Ce vacanţă „veselă” o să avem!

Crabbe şi Goyle, care făceau întotdeauna ce făcea Draco, semnaseră şi ei că rămâneau pe durata vacanţei.

Dar Harry se bucura că majoritatea elevilor plecau.

Obosise să tot fie ocolit de toată lumea pe coridoare, de parcă i-ar fi crescut colţi sau ar fi putut să scuipe în orice moment otravă. Sătul de şoapte, strigăte de spaimă şi de a fi arătat cu degetul ori de câte ori trecea pe lângă cineva.

Fred şi George, pe de altă parte, se distrau copios pe această temă, făcând tot ce le stătea în puteri să mărşăluiască pe holuri în faţa lui Harry, strigând:

— Faceţi-i loc moştenitorului lui Viperin, trece un vrăjitor malefic sută la sută!…

Percy dezaproba complet comportamentul lor.

— Nu este de râs, le spusese el, rece.

— Ah, dă-te la o parte, Percy, zise Fred. Harry se grăbeşte!…

— Da, îi ţinea isonul George, chicotind, se duce în Camera Secretelor, unde ia ceaiul împreună cu servitorul său cu colţi!

Nici lui Ginny nu i se părea amuzant.

— Of, terminaţi, spunea ea de fiecare dată când Fred îl întreba pe Harry care era următoarea victimă sau când George se prefăcea că se apăra de Harry cu un căţel mare de usturoi, ori de câte ori se întâlneau.

Pe Harry nu-l deranja, se simţea mai bine la gândul că măcar Fred şi George credeau că ideea ca el să fie moştenitorul lui Viperin era ridicolă. Dar poznele lor păreau să-l enerveze pe Draco Reacredinţă, care afişa o faţă extrem de acră, de fiecare dată.

— Asta din cauză că „micuţul” crapă de necaz că nu poate să spună că de fapt el este moştenitorul, zise Ron, atotştiutor. Ştii că nu suportă să fie întrecut, iar tu culegi roadele faptelor sale murdare.

— Nu pentru multă vreme, zise Hermione pe un ton satisfăcut. PoliPoţiunea este aproape gata! O să scoatem adevărul de la el foarte curând…

În sfârşit se termină trimestrul şi o tăcere la fel de densă ca zăpada se lăsă peste castel. Lui Harry i se părea mai degrabă liniştitor, decât trist, şi se bucura că el, Hermione şi fraţii Weasley erau stăpâni pe Turnul Cercetaşilor, ceea ce însemna că puteau să se joace de-a Pocnitoarea Explodată, fără să deranjeze pe nimeni, sau să exerseze netulburaţi de cineva lecţiile de duel. Fred, George şi Ginny se hotărâseră să rămână la şcoală, în loc să se ducă în Egipt, împreună cu doamna şi domnul Weasley, să-l viziteze pe Bill. Percy, care dispreţuia ceea ce el cataloga drept „jocuri infantile”, nu petrecea prea mult timp în camera de zi a Cercetaşilor. Le spusese deja pompos că el petrecea Crăciunul la şcoală doar pentru că era de datoria lui să fie alături de profesori în timpul acelor vremuri de restrişte.

Veni şi dimineaţa Crăciunului, rece şi albă. Harry şi Ron, singurii care mai rămăseseră în dormitor, fură treziţi foarte devreme de Hermione, care dădu buzna înăuntru, îmbrăcată, având cadouri pentru amândoi.

— Treziţi-vă! strigă ea, dând la o parte draperiile de la ferestre.

— Hermione… ce cauţi tu aici? zise Ron, apărându-se de lumină cu mâinile la ochi.

— Crăciun fericit! zise Hermione, aruncându-i cadoul. M-am trezit de vreo oră şi am mai adăugat nişte aripi dantelate. PoliPoţiunea e gata!

Harry se ridică repede, deodată treaz de-a binelea.

— Eşti sigură?

— Sunt convinsă, zise Hermione, dându-l la o parte pe şobolanul lui Ron, pentru a se putea aşeza la picioarele patului cu baldachin. Dacă tot avem de gând să o facem, eu zic că ar trebui să o facem în seara asta!

În acel moment, Hedwig năvăli în cameră cu un pacheţel mic în cioc.

— Bună, zise Harry, fericit, în timp ce ea ateriză pe pat, ai început să vorbeşti cu mine din nou?

Îl muşcă uşor de ureche în semn de afecţiune, o atenţie mult mai frumoasă decât cadoul pe care i-l adusese şi care se dovedi a fi de la familia Dursley. Îi trimiseseră o scobitoare şi un bilet, în care îl întrebau dacă nu putea să rămână la Hogwarts şi pe timpul vacanţei de vară.

Celelalte cadouri de Crăciun pe care le primi Harry erau cu adevărat drăguţe. Hagrid îi trimisese o cutie mare, plină cu caramelele lui, pe care se hotărî să le mai înmoaie puţin la foc, înainte de a le mânca. Ron îi dăduse o carte care se numea „Zbor pe ghiulea”, o carte cu momentele cele mai interesante ale echipei sale favorite de Vâjthaţ, iar Hermione îi cumpărase o pană de scris sofisticată, de uliu. Harry deschise şi ultimul cadou, care conţinea un pulover tricotat de mână şi o prăjitură mare, cu prune, de la doamna Weasley. Citi felicitarea trimisă de ea cu un sentiment de vină, gândindu-se la maşina domnului Weasley, care nu mai fusese văzută de când se lovise de Salcia Bătăuşă şi la mulţimea de lucruri interzise, pe care le plănuia, împreună cu Ron şi Hermione.

Toţi, chiar şi cei care erau îngroziţi că vor trebui să bea PoliPoţiunea mai târziu, se simţiră excelent la cina de Crăciun, de la Hogwarts.

Marea Sală arăta magnific. Nu numai că erau doisprezece brazi de Crăciun, până în tavan, presăraţi cu zăpadă şi ghirlande groase de vâsc, dar de sus cădeau fulgi de zăpadă fermecaţi, uscaţi şi calzi. Dumbledore îi îndemnă să cânte colindele lui preferate, Hagrid fredona din ce în ce mai tare, cu fiecare pahar de lichior de ouă pe care îl bea, Percy, care nu observase că Fred îi vrăjise insigna de Perfect, astfel încât acum scria pe insignă „Prostănac”, îi tot întreba de ce râdeau. Lui Harry puţin îi păsa că Draco Reacredinţă făcea tot felul de observaţii răutăcioase în gura mare, de la masa Viperinilor, referitoare la puloverul său. Cu puţin noroc, avea să-şi ia revanşa asupra lui Draco, peste câteva ore.

Abia îşi terminaseră cele trei porţii de budincă de Crăciun, că Hermione îi scoase din Marea Sală, pentru a duce la îndeplinire planul lor.

— Tot mai avem nevoie de nişte bucăţele din cei în care vă preschimbaţi, îi atenţionă Hermione, de parcă i-ar fi trimis la supermarket să cumpere detergent. Şi evident, ar fi cel mai bine dacă aţi lua ceva de la Crabbe şi Goyle, sunt cei mai buni prieteni ai lui Draco, lor le-ar spune orice. Şi mai trebuie să ne asigurăm că Goyle şi Crabbe nu vor apărea şi ei, în timp ce îl interogăm.

Se opri puţin, după care continuă abia şoptit, ignorând feţele stupefiate ale lui Harry şi Ron:

— Am totul pregătit!

Luă în mână câteva prăjituri de ciocolată cu prune. Le-am umplut cu un banal Praf de Dormit. Nu trebuie decât să faceţi în aşa fel, încât să le găsească Crabbe şi Goyle. Doar ştiţi cât de lacomi sunt, le vor înfuleca imediat, cu siguranţă. Odată adormiţi, smulgeţi-le nişte fire de păr şi ascundeţi-i în dulapul cu mături.

Harry şi Ron se uitară unul la altul, neîncrezători.

— Hermione, nu cred…

— Ar putea să iasă tare urât…

Dar Hermione avu o sclipire de oţel în ochi, nu foarte diferită de cea pe care o avea câteodată profesoara Minerva McGonagall.

— PoliPoţiunea nu are nici un efect fără firele de păr ale lui Crabbe şi Goyle, spuse ea cu severitate. Vreţi să-l interogăm pe Reacredinţă sau nu?

— Of, bine, bine, zise Harry. Şi tu ce faci? Tu firele cui le smulgi?

— Eu am ce îmi trebuie! zise Hermione, mândră, scoţând o sticluţă mică din buzunar şi arătându-le unicul fir de păr din ea. Ţineţi minte când m-am bătut cu Milicent Bulstrode la ora de duel? Mi-a lăsat asta ca amintire când încerca să mă sugrume! Şi s-a mai şi dus acasă de Crăciun… aşa că, nu va trebui decât să le spun Viperinilor că m-am întors.