Joanne Rowling - Harry Potter şi Camera Secretelor

Până la urmă, Dumbledore se îndreptă din şale.

— Nu este moartă, Argus, spuse el cu blândeţe.

Lockhart se opri brusc din enumerarea crimelor pe care le prevenise el.

— Nu-i moartă? exclamă Filch, uitându-se printre degete la Doamna Norris. Dar de ce este… rigidă şi îngheţată?

— A fost împietrită, zise Dumbledore („Ah, ştiam eu!” făcu Lockhart.). Dar cum, nu vă pot spune…

— Întreabaţi-l pe el! icni Filch, întorcându-şi faţa înlăcrimată şi umflată spre Harry.

— Nici un elev din anul II nu ar fi putut să facă vraja asta, zise Dumbledore, ferm. Ar fi fost nevoie de cea mai elaborată Magie Neagră a…

— El a făcut-o, el a făcut-o! răcni Filch şi faţa încercănată i se învineţi. Aţi văzut ce a scris pe peretele acela! A găsit… în biroul meu… ştie că sunt… sunt un…

Chipul lui Filch se schimonosi îngrozitor.

— Ştie că sunt un… Non! termină el.

— Nu m-am atins de Doamna Norris! spuse Harry, tare, stânjenit de privirile celor din jur îndreptate asupra lui, inclusiv ale tuturor pozelor lui Lockhart. Şi nici măcar nu ştiu ce este un Non!

— Prostii! sări Filch. Mi-a văzut plicul de la RAPIDMAGIC!

— Daţi-mi voie să vorbesc, domnule director, spuse Plesneală din umbră.

Lui Harry i se accentua presentimentul unor nenorociri viitoare. Era sigur că Plesneală nu era în stare să spună nimic în favoarea lui.

— Potter şi prietenii lui ar fi putut să fie în locul nepotrivit şi la timpul nepotrivit, spuse el, un zâmbet prefigurându-se în colţul gurii sale, de parcă s-ar fi îndoit de ce spunea, dar există nişte dubii totuşi. De ce se aflau pe coridorul de sus, oricum? De ce nu erau la serbarea de Halloween?

Harry, Ron şi Hermione începură să le explice totul, amintind de petrecerea de ziua morţii lui Nick.

— Erau prezente sute de stafii, care pot să vă spună că am fost acolo…

— Dar de ce nu v-aţi întors la serbare după aceea? zise Plesneală, ochii săi negri sclipind în lumina lumânărilor. Ce căutaţi pe coridor?

Ron şi Hermione se uitară la Harry.

— Pentru că… pentru că…, începu Harry.

Inima îi bătea cu putere, ceva îi spunea că ar fi întins coarda prea tare dacă le-ar fi spus că au fost aduşi acolo de o voce din neant, pe care numai el putea să o audă…

— … pentru că eram obosiţi şi vroiam să ne ducem la culcare! termină el.

— Fără să cinaţi? întrebă Plesneală, un zâmbet triumfător facându-şi apariţia pe faţa sa sfrijită. Nu ştiam că fantomele au mâncare potrivită pentru oameni, la petrecerile lor…

— Nu ne era foame, spuse Ron, tare, stomacul său scoţând un ghiorţăit puternic.

Zâmbetul răutăcios al lui Plesneală i se întinse pe toată faţa.

— Vă sugerez, domnule director, că Potter nu este sincer pe deplin, spuse el. Ar fi o idee bună dacă ar fi privat de anumite privilegii, până când va fi gata să ne spună tot adevărul. Personal, eu cred că ar trebui scos din echipa de Vâjthaţ a Cercetaşilor, până va învăţa să fie cinstit.

— Serios, Severus? făcu profesoara McGonagall, tăios. Nu văd nici un motiv pentru care să i se interzică băiatului să joace Vâjthaţ. Pisica asta nu a fost lovită în cap cu o mătură. Nu este absolut nici o dovadă că Potter a greşit cu ceva.

Dumbledore îl cerceta pe Harry cu privirea. Privirea sa de un albastru-deschis îl făcea pe Harry să se simtă de parcă ar fi fost examinat cu raze X.

— Nevinovat până când se va dovedi contrariul, Severus, zise el cu hotărâre.

Plesneală era furios. Ca şi Filch, de altfel.

— Pisica mea a fost împietrită! izbucni el, cu ochii ieşindu-i din orbite. Vreau să fie pedepsit cineva!

— O vom vindeca, Argus, zise Dumbledore, răbdător. Doamna Lăstar a reuşit să cultive nişte mătrăgune, numai bune ca antidot. Cum ajung la mărimea potrivită, voi cere să se prepare o poţiune, care o va învia pe Doamna Norris.

— O voi face eu, se băgă şi Lockhart în discuţie. Cred că am mai făcut-o de cel puţin o sută de ori, aş putea să fac o Poţiune de Refacere chiar şi în somn…

— Scuzaţi-mă, îl întrerupse Plesneală, glacial, dar cred că eu sunt maestrul poţiunilor în şcoala asta…

Urmă o pauză nefirească.

— Puteţi să plecaţi, le spuse Dumbledore lui Harry, Ron şi Hermionei.

Plecară cât mai repede posibil, dar fără să alerge. Când ajunseră la etaj, deasupra biroului lui Lockhart, intrară într-o clasă goală şi închiseră uşa după ei. Harry privea spre feţele întunecate ale prietenilor săi.

— Credeţi că ar fi trebuit să le spun despre vocea pe care am auzit-o?

— Nu, zise Ron, fără ezitare. Să auzi voci pe care nu le mai poate auzi nimeni altcineva nu e de bine, nici chiar în lumea noastră…

Ceva din tonul lui Ron îl făcu pe Harry să întrebe:

— Dar tu mă crezi, nu?

— Bineînţeles, zise Ron, repede. Dar… trebuie să recunoşti că e ciudat …

— Ştiu că este ciudat, spuse Harry. Toată chestia e stranie. Ce era scris, oricum? Camera a fost deschisă … Ce ar trebui să însemne asta?

— Ştii, parcă îmi sună cunoscut, zise Ron încet. Parcă cineva mi-a spus odată o poveste despre existenţa unei camere secrete la Hogwarts… S-ar putea să fi fost Bill…

— Şi ce Dumnezeu este un Non? zise Harry.

Spre uimirea lui, Ron îşi înăbuşi un chicotit.

— Păi… de fapt nu este nimic de râs…, dar fiind vorba de Filch…, spuse el. Un Non este cineva care a fost născut într-o familie de vrăjitori, dar nu are puteri magice deloc. Într-un fel, opusul vrăjitorilor născuţi din Încuiaţi, dar aceşti Non sunt foarte stranii. Dacă Filch încearcă să înveţe magia printr-un curs RAPIDMAGIC, presupun că trebuie să fie un Non. Asta ar explica multe. De exemplu, de ce urăşte elevii atât de mult.

Ron zâmbi satisfăcut.

— De-aia este aşa de înverşunat împotriva noastră!

Un ceas bătu undeva.

— Miezul nopţii, spuse Harry. Ar trebui să ne ducem la culcare, înainte să ne găsească Plesneală şi să ne acuze de cine ştie ce altceva.

Timp de câteva zile, şcoala nu mai vorbea despre nimic altceva, decât de atacul împotriva Doamnei Norris. Filch menţinea proaspăt acest gând în minţile tuturor, plimbându-se în jurul locului faptei, de parcă ar fi crezut că atacatorul ar putea să se întoarcă. Harry îl văzuse frecând mesajul de pe perete cu Îndepărtătorul de Mizerie al doamnei Skowers, bun la toate, dar fără succes. Cuvintele străluceau mai tare ca niciodată pe peretele de piatră. Când Filch nu păzea locul crimei, scruta cu ochi roşii şi holbaţi, pândind elevii neştiutori şi încercând să-i pedepsească pentru lucruri de genul „respiraţiei prea zgomotoase” sau fiindcă „păreau fericiţi”.

Ginny Weasley fusese foarte afectată de soarta Doamnei Norris. Din câte spunea Ron, era o mare iubitoare de pisici.

— Dar tu nu ai apucat să o cunoşti bine pe Doamna Norris, îi spuse Ron, binevoitor, de-aia o plângi atât. Sincer, ne este mult mai bine fără ea!

Buza de jos a lui Ginny începu să tremure.

— De obicei nu se întâmplă astfel de lucruri la Hogwarts, o linişti Ron. O să-l prindă pe nebunul care a făcut-o şi îl vor da afară cât ai zice peşte. Tot ce sper este să aibă timp să-l împietrească şi pe Filch, înainte de a fi exmatriculat. Glumeam…, adăugă Ron repede, văzând că Ginny se albise la faţă.

Atacul avusese consecinţe şi asupra Hermionei. Era chiar foarte normal pentru Hermione să petreacă foarte mult timp citind, dar acum nu mai făcea nimic altceva decât asta. Până miercurea următoare, nici Harry şi nici Ron nu primiră nici un răspuns din partea ei la întrebarea „Ce mai faci?”