Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

Здесь есть возможность читать онлайн «Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur» — ознакомительный отрывок электронной книги совершенно бесплатно, а после прочтения отрывка купить полную версию. В некоторых случаях можно слушать аудио, скачать через торрент в формате fb2 и присутствует краткое содержание. Город: Bucureşti, ISBN: , Издательство: Egmont, Жанр: Фэнтези, на румынском языке. Описание произведения, (предисловие) а так же отзывы посетителей доступны на портале библиотеки ЛибКат.

Harry Potter şi Prinţul Semipur: краткое содержание, описание и аннотация

Предлагаем к чтению аннотацию, описание, краткое содержание или предисловие (зависит от того, что написал сам автор книги «Harry Potter şi Prinţul Semipur»). Если вы не нашли необходимую информацию о книге — напишите в комментариях, мы постараемся отыскать её.

Vara este în toi, dar o ceaţă neobişnuită pentru acest anotimp bate în ferestre. Harry este în camera sa, aşteptând ca pe ace vizita domnului profesor Dumbledore în persoană. Una dintre ultimele ocazii în care l-a vazut pe director a fost când acesta purta un duel aprig cu Lordul Cap-de-Mort, iar lui Harry nu-i vine să creadă că domnul profesor Dumbledore chiar îţi va face apariţia tocmai în casa familiei Dursley. De ce îl vizitează acum? Ce este atât de important, încât nu poate aştepta până când Harry se va întoarce la Hogwarts peste câteva săptămâni? Al şaselea an la Hogwarts al lui Harry a debutat deja într-un mod ciudat, dat fiind că lumea Încuiată şi cea Magică încep să se împletească.

Harry Potter şi Prinţul Semipur — читать онлайн ознакомительный отрывок

Ниже представлен текст книги, разбитый по страницам. Система сохранения места последней прочитанной страницы, позволяет с удобством читать онлайн бесплатно книгу «Harry Potter şi Prinţul Semipur», без необходимости каждый раз заново искать на чём Вы остановились. Поставьте закладку, и сможете в любой момент перейти на страницу, на которой закончили чтение.

Тёмная тема
Сбросить

Интервал:

Закладка:

Сделать

— M-am întors acum câteva ore, tocmai am fost să-i văd pe Hagrid şi Buck… pardon, pe Witherwings, zise ea cu răsuflarea tăiată. Aţi petrecut bine de Crăciun?

— Da, spuse Ron imediat. A fost chiar palpitant, Rufus Scrim…

— Harry, am ceva pentru tine, zise Hermione, fără să se uite la Ron şi fără să dea vreun semn că-l auzise. A, stai puţin… parola. Abstinenţă.

— Întocmai, spuse doamna grasă cu o voce ştearsă şi portretul se deschise într-o parte, dezvăluind gaura de dincolo de el.

— Ce-i cu ea? întrebă Harry.

— Se pare că a exagerat cu băutura de Crăciun, zise Hermione, dându-şi ochii peste cap şi intrând prima în camera de zi ticsită de oameni. Ea şi prietena ei, Violet, au băut tot vinul din tabloul ăla cu călugări beţi de pe holul cu sala de Farmece. Oricum…

Căută în buzunar pentru o clipă, apoi scoase un sul de pergament cu scrisul lui Dumbledore pe el.

— Grozav, spuse Harry, derulându-l numaidecât şi aflând că următoarea lecţie cu Dumbledore era programată pentru seara următoare. Am atâtea să-i spun. Şi să-ţi spun şi ţie. Hai să luăm loc.

Dar chiar atunci cineva ţipă „Won-Won!” cu o voce stridentă, iar Lavender Brown ţâşni de nicăieri, aruncându-se în braţele lui Ron. Mai mulţi dintre cei de faţă râseră ironic; Hermione chicoti cristalin şi zise:

— Uite, să mergem la masa aia. Vii, Ginny?

— Nu, mulţumesc, trebuie să mă întâlnesc cu Dean, spuse Ginny, deşi Harry nu putu să nu observe că nu părea tocmai entuziasmată.

Harry îi lăsă pe Ron şi Lavender înlănţuiţi într-un fel de încăierare verticală, conducând-o pe Hermione spre masa liberă.

— Tu cum ai petrecut de Crăciun?

— A, bine, zise Hermione, ridicând din umeri. Nimic deosebit. Cum a fost la Won-Won?

— O să-ţi povestesc imediat, spuse Harry. Hermione, fii atentă, chiar nu crezi că ai putea să…?

— În nici un caz, zise ea pe un ton hotărât. Aşa că n-are sens să mă mai întrebi.

— Mă gândeam că, fiind vacanţă, ştii tu.

— Harry, nu eu am băut un butoi cu vin vechi de cinci sute de ani, ci doamna grasă. Spune-mi, ce veste importantă voiai să-mi dai?

Hermione părea mult prea neînduplecată pentru a o contrazice, aşa încât Harry renunţă să vorbească despre Ron şi-i povesti despre discuţia pe care o auzise între Reacredinţă şi Plesneală.

Când termină, Hermione reflectă pentru o clipă şi apoi zise:

— Nu crezi…?

— … că se prefăcea să-i ofere ajutorul ca să-l păcălească pe Reacredinţă să-l facă să-i spună ce punea la cale?

— Păi, da, spuse Hermione.

— Aşa cred tatăl lui Ron şi Lupin, zise Harry nemulţumit. Dar asta dovedeşte că Reacredinţă chiar pune ceva la cale, nu poţi s-o negi.

— Nu, nu pot s-o neg, răspunse ea, vorbind rar.

— Şi urmează ordinele lui Cap-de-Mort, exact cum am zis eu!

— Hm. Dar a menţionat cumva vreunul dintre ei numele lui Cap-de-Mort?

Harry se încruntă, încercând să-şi aducă aminte.

— Nu mai ştiu. Plesneală a zis în mod sigur „superiorul tău”, şi cine altcineva ar putea să fie?

— Nu ştiu, spuse Hermione, muşcându-şi buza. Poate tatăl lui? Se uita în gol în partea cealaltă a camerei, părând cufundată în gânduri, fără s-o observe măcar pe Lavender, care-l gâdila pe Ron. Ce mai face Lupin?

— Nu foarte bine, zise Harry, vorbindu-i pe îndelete despre misiunea lui Lupin printre oamenii-lup şi despre problemele pe care le avea. Ai auzit cumva de acest Fenrir Greyback?

— Sigur că da! spuse Hermione alarmată. Şi tu ai auzit de el, Harry!

— Unde, la Istoria Magiei? Ştii foarte bine că nu sunt atent la…

— Nu, nu, nu la Istoria Magiei. Reacredinţă a zis ceva despre el când l-a ameninţat pe Borgin! zise Hermione. Când eram pe Aleea Nocturn, mai ţii minte? I-a spus lui Borgin că Greyback este un vechi prieten de familie şi că avea să vină să vadă cum se descurcă!

Harry rămase cu gura căscată.

— Am uitat! Dar asta dovedeşte că Reacredinţă este un Devorator al Morţii. Altfel cum ar putea să ţină legătura cu Greyback şi să-i spună ce să facă?

— Recunosc că e suspect, şopti Hermione. În afara cazului în care…

— Ah, fii serioasă, spuse Harry exasperat, nu mai ai cum s-o întorci de data asta!

— Păi… s-ar putea să fi fost o ameninţare falsă.

— Eşti de o încăpăţânare rară, zise Harry, clătinând din cap. O să vedem până la urmă cine are dreptate. Să ştii că o să-ţi retragi cuvintele, Hermione, şi cei de la minister la fel. A, da, printre altele m-am certat cu Rufus Scrimgeour.

Petrecură restul serii într-un mod plăcut, vorbindu-l de rău pe ministrul Magiei, pentru că Hermione, la fel ca Ron, credea că cei de la minister chiar aveau tupeu să-i ceară acum ajutor lui Harry, după tot ce-i făcuseră cu un an în urmă.

Al doilea semestru începu în dimineaţa următoare cu o surpriză plăcută pentru cei din anul şase: la avizierul din camera de zi apăruse un afiş mare peste noapte.

CURSURI DE APARIŢII

Dacă aveţi şaptesprezece ani sau veţi împlini şaptesprezece ani înainte de 31 august, aveţi dreptul să urmaţi un curs de Apariţii, predat de un instructor de Apariţii din partea Ministerului Magiei, pe o perioadă de douăsprezece săptămâni. Sunteţi rugaţi să vă treceţi numele mai jos, dacă vreţi să vă înscrieţi la aceste cursuri.

Taxă: 12 galioni.

Harry şi Ron li se alăturară celor care se înghesuiau în jurul anunţului, stând la coadă să-şi treacă numele pe listă. Ron tocmai îşi scotea pana ca să se înscrie după Hermione, când Lavender apăru pe nesimţite în spatele lui, punându-i mâinile la ochi şi ciripind:

— Ghici cine e, Won-Won?

Harry se întoarse şi o văzu pe Hermione depărtându-se cu paşi apăsaţi; o prinse din urmă, neavând nici o intenţie să rămână cu Ron şi Lavender, dar spre mirarea lui, Ron îi ajunse şi el din urmă la scurt timp după ce ieşiră pe gaura portretului, cu un aer posomorât şi având urechile roşii ca focul. Hermione grăbi pasul fără să spună nimic, pentru a merge în rând cu Neville.

— Aşa, deci. Apariţii, zise, Ron pe un ton care lăsă să se înţeleagă că Harry nu trebuia să vorbească în nici un caz despre ceea ce se întâmplase. Cred că o să fie amuzant, nu-i aşa?

— Nu ştiu, spuse Harry. Poate că e mai bine când Apari de unul singur. Mie nu prea mi-a plăcut când am Apărut odată cu Dumbledore.

— Am uitat că tu ai Apărut deja. Sper să trec testul din prima, zise Ron neliniştit. Fred şi George l-au luat.

— Dar Charlie a picat, nu?

— Da, dar Charlie e mai masiv decât mine — Ron îşi depărtă mâinile de corp de parcă ar fi imitat o gorilă -, aşa că Fred şi George nu au prea făcut caz de asta. Cel puţin nu de faţă cu el.

— Când o să dăm testul propriu-zis?

— Imediat după ce împlinim şaptesprezece ani. Adică în martie în cazul meu, în curând.

— Da, dar n-o să poţi să Apari aici, în castel.

— Dar nu asta contează, nu? Toată lumea o să ştie că o să pot să Apar dacă o să vreau.

Ron nu era singurul entuziasmat de perspectiva Apariţiilor. În ziua aceea se discută foarte mult despre viitoarele cursuri; se punea mare preţ pe abilitatea de a Apărea şi Dispărea după plac.

— Ce grozav o să fie când o să putem dispărea aşa, zise Seamus şi pocni din degete, sugerând Dispariţia. Vărul meu, Fergus, face asta doar ca să mă tachineze, stai să vezi când o să pot să i-o plătesc cu aceeaşi monedă. N-o să mai aibă linişte toată viaţa.

Читать дальше
Тёмная тема
Сбросить

Интервал:

Закладка:

Сделать

Похожие книги на «Harry Potter şi Prinţul Semipur»

Представляем Вашему вниманию похожие книги на «Harry Potter şi Prinţul Semipur» списком для выбора. Мы отобрали схожую по названию и смыслу литературу в надежде предоставить читателям больше вариантов отыскать новые, интересные, ещё непрочитанные произведения.


Отзывы о книге «Harry Potter şi Prinţul Semipur»

Обсуждение, отзывы о книге «Harry Potter şi Prinţul Semipur» и просто собственные мнения читателей. Оставьте ваши комментарии, напишите, что Вы думаете о произведении, его смысле или главных героях. Укажите что конкретно понравилось, а что нет, и почему Вы так считаете.

x