Philip Farmer - Lumea fluviului (Înapoi la trupurile voastre răzleţite)

— De fapt, exact aşa s-a şi întâmplat, prietene, îl lamuri Collop.

— Şi e o simplă coincidenţă că e frumoasă, inteligentă şi pasională? îl întrebă Burton.

— Deşi mă străduiesc să fiu mai mult decât uman, adică să devin o fiinţă umană deplină, sunt prea uman, îi răspunse Collop. Apoi zâmbi. Ai vrea să devin un martir alegând o scorpie urâtă?

— Te-aş considera mai nătărău decât eşti în realitate, spuse Burton. În ce mă priveşte, la femei doresc să găsesc doar frumuseţe şi afecţiune. Nu dau doi bani pe mintea ei. În plus, prefer blondele. Există în sufletul meu o coardă care rezonează la degetele unei femei cu părul auriu.

Göring îşi luă o valkirie, o suedeză din secolul al optsprezecelea, înaltă, cu bustul generos şi umeri laţi. Burton se întrebă dacă nu cumva aceasta era un surogat al primei soţii a lui Göring, cumnata exploratorului suedez, Contele von Rosen. Göring recunoscu faţă de Burton că femeia nu-i semăna lui Karin doar la chip şi trup, ci şi la voce. Părea să fie foarte fericit, iar ea îi împărtăşea sentimentele.

Apoi, într-o noapte, în cursul nelipsitei ploi, Burton se simţi smuls cu brutalitate din somnul profund.

I se păruse că auzise un răcnet, dar, când se trezi de-a binelea, nu mai percepu decât bubuitul tunetelor şi pocnetul unui trăsnet în apropiere. Închise ochii la loc, însă tresări imediat şi se ridică în capul oaselor. O femeie ţipa într-o colibă alăturată.

Sări în picioare, dădu în lături uşa cu tăblia din lemn de bambus şi scoase capul afară. Ploaia rece îl izbi în faţă. Era întuneric deplin, cu excepţia zonei munţilor dinspre apus, iluminaţi de explozia fulgerelor. Apoi unul lovi atât de aproape, încât îl asurzi şi orbi. Cu toate acestea surprinse două siluete mai deschise la culoare exact în faţa colibei lui Göring. Neamţul avea mâinile încleştate în jurul gâtului femeii lui, care îl strângea de încheieturi şi încerca să-l împingă deoparte.

Burton fugi spre ei, alunecă pe iarba udă şi căzu. În clipa când se ridică, un alt fulger lumină femeia stând în genunchi, aplecată pe spate, şi faţa cu trăsături schimonosite a lui Göring deasupra ei. În acelaşi timp, Collop, înfăşurându-şi un prosop în jurul coapselor, apăru din coliba lui. Deja în picioare şi fără să scoată un zgomot, Burton porni în fugă spre femeie. Dar Göring dispăruse. Îngenunche alături de Karla, ţinu palma în dreptul inimii, dar n-o simţi bătând. O nouă izbucnire luminoasă a unui fulger îi îngădui să-i vadă chipul cu gura căscată şi ochii scoşi din orbite.

Se ridică şi strigă:

— Göring! Unde eşti?

Simţi o lovitură în moalele capului. Se prăbuşi în faţă.

Năucit, reuşi să se ridice pe mâini şi genunchi, însă o nouă lovitură puternică îl doborî. Pe jumătate conştient, se rostogoli totuşi pe spate şi înălţă braţele şi picioarele pentru a se apăra. Göring stătea deasupra lui cu o bâtă în mână. Avea o faţă de nebun.

Un fulger despică brusc întunericul deplin. Ceva alb şi cu forme neclare sări asupra lui Göring. Cele două trupuri ceva mai deschise la culoare se prăbuşiră încleştate în iarbă lângă Burton şi se rostogoliră de colo-colo. Ţipau ca doi motani şi un alt fulger îi înfăţişă zgâriindu-se unul pe altul.

Burton porni legănându-se pe picioare şi se azvârli asupra lor, dar trupul lui Collop, azvârlit de Göring, îl izbi şi-l dărâmă la pământ. Burton se ridică din nou. Collop sări în picioare şi-l atacă pe Göring. Se auzi un pocnet puternic şi Collop se lăsă moale. Burton încercă să alerge spre Göring. Picioarele refuzau să-i dea ascultare; îl duseră la un oarecare unghi faţă de ţinta atacului său. Apoi o nouă explozie de lumină şi zgomot i-l arătă brusc pe Göring, de parcă ar fi fost surprins într-o fotografie, imortalizat în acţiunea de a coborî bâta spre capul lui.

După ce primi lovitura în braţ, Burton simţi o amorţeală. Acum refuza să-l asculte şi braţul stâng, nu numai picioarele. Cu toate astea, îşi făcu pumn degetele mâinii drepte şi încercă să-l izbească din lateral pe Göring. Primi o nouă lovitură răsunătoare; îşi simţi coastele de parcă s-ar fi desprins şi ar fi fost împinse către plămâni. Rămase fără suflare şi iarăşi se trezi pe iarba udă şi rece.

Alături de el căzu ceva. În ciuda durerii înfiorătoare, întinse mâna spre obiect. Acum avea bâta; Göring o scăpase pe jos. Cutremurându-se de durere la fiecare încercare de a respira, se ridică în genunchi. Unde dispăruse descreieratul? În faţa ochilor dansau două umbre neclare, amestecându-se şi apoi desprinzându-se una de cealaltă. Coliba! Privea cu ochii încrucişaţi. Se întrebă dacă avea un traumatism cerebral, apoi gândul îi fugi din minte, fiindcă îl văzu pe Göring ca prin vis în lumina unui fulger îndepărtat. Doi Göring, de fapt. Unul părea să-l însoţească pe celălalt; cel din stânga avea picioarele pe sol, iar al doilea păşea prin aer.

Amândoi ţineau braţele îndreptate spre cer, de parcă ar fi încercat să şi le spele în ploaie. Iar când amândoi se întoarseră şi porniră spre el, înţelese că asta se străduiau să facă cei doi. Ţipau în germană (într-un singur glas):

— Ia sângele de pe mâinile mele! Of, Doamne, curăţă-le!

Ţinând bâta ridicată, Burton se împletici spre Göring. Voia să-l doboare, însă Göring se întoarse brusc şi se îndepărtă în fugă. Burton îl urmări cât de repede putu, în josul dealului, urcând un altul, apoi de-a lungul câmpiei. Ploaia se opri, tunetele şi fulgerele se potoliră şi, după cinci minute, norii dispărură ca de obicei. Pielea albă a lui Göring licărea în lumina stelelor.

Ţâşni înaintea urmăritorului ca o fantomă, părând decis să ajungă la Fluviu. Burton se ţinu după el, deşi se întrebă de ce o făcea. Îşi recăpătase puterea în picioare, şi nici nu mai vedea dublu. Îl găsi imediat pe Göring. Stătea ghemuit pe mal şi se holba pierdut la imaginea frântă a stelelor reflectate de valuri.

— Acum ţi-ai revenit? întrebă Burton.

Göring tresări. Dădu să se ridice, apoi se răzgândi. Gemând, îşi rezemă capul de genunchii împreunaţi.

— Îmi dădeam seama ce fac, dar nu ştiam de ce, spuse el moale. Karla mi-a spus că dimineaţă se va muta din colibă, fiindcă nu mai putea dormi de urletele pe care le scoteam în visele mele de coşmar. Iar eu m-am purtat straniu. Am implorat-o să rămână, spunându-i că o iubesc şi voi muri dacă mă părăseşte. Ea a afirmat că ţinea sau, mai curând, ţinuse la mine, dar nu mă iubeşte. Deodată, mi-a venit în minte gândul că dacă vroiam s-o păstrez, trebuia s-o ucid. Urlând, a fugit din colibă. Restul ţi-e cunoscut.

— Aveam intenţia să te omor, recunoscu Burton. Dar acum constat că nu răspunzi de faptele tale nici cât un alienat mintal. Cu toate astea, oamenii de aici nu vor accepta o asemenea scuză. Ştii ce-ţi vor face; te vor spânzura cu capul în jos de glezne şi te vor lăsa să atârni astfel până-ţi vei da ultima suflare.

— Nu înţeleg! răcni Göring. Ce se petrece cu mine? Coşmarele? Crede-mă, Burton, dacă am păcătuit, am plătit îndeajuns! Dar plătesc mereu. Nopţile mele au devenit un iad, iar curând şi zilele vor deveni la fel. Înseamnă că n-am decât o cale pentru a-mi găsi liniştea! Mă sinucid. Dar nici asta nu-mi va sluji prea mult. Mă voi trezi şi iadul va reîncepe!

— Nu te mai atinge de guma de visat, îl sfătui Burton. Va trebui s-o elimini din organism. Poţi s-o faci. Doar tu singur mi-ai spus că ai scăpat de obiceiul de a consuma morfină pe Pământ.